luni, 26 ianuarie 2009

Micul Pirania

Vedere de pe Centură


În decembrie 1989, Tataie, Brucan, generalul Ghips şi Dom'Profesor puneau la cale moartea lui Nicolae Ceauşescu în closetul de la Academia Militară. Ca să nu-i asculte "Secoritatea"! Numai că Securitatea avea urechile lungi şi informaţiile au ajuns până la noi. Ce putea să urmeze? O democraţie construită pe sângele unor tineri, ucişi de teroriştii care s-au volatilizat, avea drept tichie un asasinat politic - moartea unui bătrân paranoic, pentru care erau suficiente două perechi de palme. Oricum era deja o legumă din cauza diabetului, după cum spunea recent şi spionul Filip Teodorescu. Acum, Rangă şi baronii au negociat guvernul Stolojan tot la budă, în timp ce Olandezu Zburător ţopăia pe coridor şi juca tananica fiindcă Prostănacu nu se dădea prea uşor în laţul Marinelului. Rangă şi ai lui se temeau să nu fie înregistraţi de băieţii cei fâşneţi. Numai că toaleta era bine garnisită şi căptuşită cu minicamere care asigurau o transmisie cât mai fidelă, din toate unghiurile... Dintr-o asemenea conjunctură, nu putea să rezulte decât un guvern care pute. Alde Rangă împărţeau fotolii cu bocii, peste capul bietului Stolojan. Conform protocolului secret (s-o creadă ei!), semnat contra naturii de PSD şi PD-L, fiecare partid îşi controlează ministerele până în pânzele albe: mai precis, partidul care deţine portofoliul Justiţiei, conduce şi comisiile juridice din Camera Deputaţilor şi din Senat; partidul care a săltat agricultura (cu fonduri cu tot) va superviza şi activitatea din comisiile de profil din Parlament. Premierul nu are drept de veto, deci nu poate să demită niciun ministru. Lipsit de prerogative, el devenea o glugă de coceni, iar la o adică, ajungea ciuca bătăilor, fiind apoi dat pe făraş. Sau pe două beţe! Cred că nici Hristos, cu toată răbdarea lui, nu ar fi acceptat să conducă un asemenea Guvern. Stolojan a renunţat imediat şi au urmat zvonurile cele mai urâte: e bolnav psihic (de altfel, directorul unui anume spital de profil mai scosese o dată dosarul de pacient din partea unui anume partid istoric. Care jurământ?), e instabil emoţional, aaa, nu, vă spun io, are o amantă, una Vass sau Voş, tânără, numai sfârc, Stolo a vrut s-o facă ministru şi Prostănacu, dăbulean şi consecvent cum e, a făcut Jappp! peste deşte, ba io cred că e bătrân, epuizat şi s-a speriat, domne!... Marinelu era efectiv marcat şi chiar mi-a fost milă de el atunci: adică am eu un om de încredere, mă gândesc la el cum medita prin aburi de vodcă Boris Elţin la Putin, înainte să-şi dea demisia, dar el, Putin, nu ştia ce gândeşte Ţarul, îmi pun toate speranţele în el, după ce mi-a tras preşul Tăricelu, de m-au tăvălit golanii lui Rangă, iar tu, dragă Stolo, pleci şi mă laşi? "Altul mai bun ca el nu aveam în PDL, nu are echivalent", a spus Traian Băsescu după ce l-a desemnat pe Emil Boc la timona Guvernului. Şi dacă Emil Boc, aşa mic ca un prâsnel şi ridiculizat de analiştii de serviciu sau din oficiu, va vrea şi va dovedi că se poate? Adică dacă îi va da el pe făraş pe alde Rangă până în Săptămâna Patimilor, că mai mult nu le dau? "Cu grijă şi cu răbdare, poţi face cât unul mare", după cum nota poetul Emil Brumaru, care este şi ginecolog...
"Ui uon, ui uon! It uăz a veri impotent victări. It uăz a veri impotent victări!", striga Prostănacu în noaptea în care "insomarele" l-au făcut fericit. Degeaba! Iar a înfrânt! Ca Adrian Năstase! Gata! Am scăpat şi de alegeri!
O coaliţie C.E. contează!
Noi cu noi, ei cu ei! Avem premier nou, intră în biroul Marinelului cu ideile lui şi iese tot cu ale lui. Dincolo de orice glumă însă, eu i-aş acorda un credit moral de un an fiindcă ştiam că este un om deştept. Chiar inteligent, are şarm şi putere de muncă. A fost reales primar la Cluj, un oraş complicat şi nu au apărut nici zvonuri măcar că ar fi furat. Dar când ajungi în luminile rampei, te zăpăceşti, nu mai vezi pe unde calci din cauza reflectoarelor, nu-l mai auzi nici pe Marinelu şi te duci. Pe copcă... Aşa că omul şi-a început mandatul cu o ordonanţă de urgenţă prin care-l făcea pe Prostănacu, din chelner de bacşişuri pârlite, adjunct la CSAT. S-avem şi noi omul nostru acolo, sub aripa Marinelului! Să ştim ce coace!
Ioan Oltean traducea cel mai bine starea de spirit a bocilor: trebuie să înghită broasca râioasă. Dar broasca râioasă avea şi păr. Floace de-a deptul! După o campanie electorală, în care nimeni nu a cârâit nimic despre corupţie, Marinelu şi-a văzut „visul cu ochii”: are un guvern cu majoritate absolută, alături de nepoţii Mătuşii Tamara. Ne întâlnim la ţepe, Traiane! Ce vom mai spune atunci? Că bine zicea Prostănacu înainte de alegeri: să dăm o amnistie pentru hoţi ca să nu mai fie judecat nimeni şi să se aplice legea doar pentru cei care fură de-aici înainte. Nu are dreptate Dăbuleanu? Dar cum i-a căzut Marinelului broasca râioasă la lingurică? Guzganu Rozaliu are toxine fără egal. Cum simte el la mură balele Varanului-cu-Platoşă? Văzurăm că spionul Şereş este priponit la Investiţii Străine. Mai lipsesc alde Mucea şi Stancev, ca să avem securitatea naţională pe chituci, că butuci şi-aşa nu mai există. Şi de-aici tot felul de teorii, din care eu desprind două variante plauzibile: Marinelu a înghiţit broscoiu râios fiindcă aceasta este coaliţia C.E. contează la Bruxelles, iar semne au fost; Marinelu a comis-o ca să submineze Partidu lu Mucles din interior, dar trebuie să acceptăm că ar fi diabolic de inteligent, iar noi nu admitem că printre contemporanii noştri ar fi unii mai deştepţi ca noi.
Traiane, dacă nu pricep de ce-ai comis-o cu Prostănacu, mă spânzur de antena Casei Scânteii, ca Traian Ungureanu. Că bine zicea Savonarola pe sticlă, tot la Casa Scânteii: „Traian Ungureanu este un propagandist. Ar trebui să zic că este un imbecil”. Dar omul nu zice, este elegant! Şi continuă Savonarola: „Eu port chiloţi Kuciuk. Kuciukkk! Turceşşşti! Numai domnu Liiceanu să povestească dânsu cum se dă pân părţile moi cu anumite alifii?... PSD este acum ca un taur bătrân care doar întărâtă vaca. O bagă în călduri, dar nu o mai poate penetra...” Şi, cu ochii cruciş, face cu mâinile vârf de piramidă spre plăcerea vacii. „Şi-atunci vine armăsarul!...”, şi ochii lui Savonarola sclipesc printre dinţii strânşi de senzaţii adânci. Căzut într-un peş, cu falca-n mână, Emil mijeşte ochii pe sub rama ochelarilor: „Cine spuneaţi că vine, armăsarul?...”
Ce vor mai spune acum cei care îl acuză pe Marinelu că se ceartă mereu cu „Cei 322”? Pupat toţi Piaţa Dependenţi! „Din 1992 şi până acum, am fost un adversar neîmpăcat al PSD. Poate că în intervalul ăsta de 16 ani, ne-am epuizat potenţialul de ură şi nu mai avem ce ne spune rău şi vom face şi ceva bun. Dragoste nu o să fie niciodată, poate conjunctura ne-a adus aici, pe un program ce mai trebuie ajustat... Asta a fost exigenţa liberalilor. După ce a scos o dată PD de la guvernare, cum puteam avea încredere să spun ,,mai ia o dată mandatul şi a doua zi, după ce ţi-l dau, fugi la Patriciu repede, pupă-te cu el şi vezi ce faceţi împotriva lui Băsescu... Doar proştii nu învaţă din greşeli”. Adâncă meditaţie şi, culmea, voi spune din nou că are dreptate. Un guvern cu PNL, plus Tăricelu, ducea inevitabil tot la dezastru, dar şi la suspendarea preşedintelui. Măcar aşa, vom asista la măcinarea forţelor PDL/PSD, iar cine va fi mai subtil va învinge. „Lupta iar începe!” şi, prin săptămâna patimilor, capra râioasă a Prostănacului, care mai ţine şi coada pe sus, va fi deşelată.
Vrea sânge proaspăt în instalaţie!
Corul sclavilor a reacţionat pe toate coardele după ce Micul Pirania a dat o ordonanţă de urgenţă pentru a tăia dublul tain de la stat. Măsura era perfect justificată în această perioadă cumplită, prin care trece România. Emil Boc s-a referit la „structurli” are au beneficiat 20 de ani de legi speciale pentru lefuri şi pensii speciale. Scriam altădată despre legile adoptate de parlamentarii noştri pentru aviatori ăi pentru personalul nenavigant, cu mult înainte să devină subiect zilnic pentru Realitatea TV. Cap de afiş printre cei care au iniţiat legile – Victor Ponta şi Daciana Sârbu. La fel s-a întâmplat cu procurorii, cu judecătorii, cu şefii din agenţiile guvernamentale. Să ne amintim de Dana Lulache, pupila lui Relu Fenechiu de la Fondul Proprietatea, cum sălta ea 17 000 de euro pe lună pentru competenţa ei, măi! În aceste zone a vrut Micul Pirania să lovească, dar nu s-a pregătit suficient. A dat ordonanţa şi au ţâşnit pe sticlă Radu Beligan, Gheorghe Dinică, profesorii pensionari, îngrijitorii handicapaţilor: Vampiru! Auzi, vrea sânge proaspăt în sistem! Dar în instalaţie are? Şi de-aici, o întreagă telenovelă cu Stela Popescu: Am eu sânge vechi, dar ce sânge, bă!... Îmi pare rău pentru Emil Boc, dar a procedat aici aidoma legiuitorilor care au dat cu parul legile fondului funciar, încât avem astăzi sute de mii de procese pentru pământ. Mai întâi trebuie cercetate efectele pe care o lege ar putea să le aibă asupra diverselor categorii sociale, trebuie pus la punct cadrul de aplicare şi abia apoi poate să apară şi legea. Este adevărat că legislaţia muncii a creat în România un paradis al escrocilor susţinuţi de diverse partide. În timp ce oamenii obişnuiţi nu mai au parte de drepturi elementare mai ales la particulari (plata vechimii şi a experienţei în muncă, categorii, trepte, sporuri pentru condiţii grele de muncă etc. au fost uitate), avem indivizi abonaţi la binefacerile statului. Au reuşit să impună legi care le dau 80% din ultimul salariu, pe care unii îl aduc de-acasă. Indiferent de cotizaţiile la fondul de pensii. Toate aceste aberaţii trebuie să înceteze, iar cine va încerca s-o facă va avea necazuri mari. Altfel, Poetu Portofel va ieşi din nou şi va scuipa prin strungăreaţă: „Bou dă Boc, bă!” Că eu tot pe Toni Greblă îl vedeam şef de Guvern în această perioadă de restrişte, să strângă dările toate. Iar pe blonda norvegiană o preferam ministru pentru bunele relaţii cu Palatul Cotroceni. Radu Mazăre era excelent ca ministru de Interne, iar Rangă la Muncă fiindcă tot nu i-a dat Prostănacu nimic. La Externe era ideal nepotul Mătuşii Tamara să se tot ducă, mai ales că alde Eugen Nicolicea au votat pentru neînceperea urmăririi penale. Iar la cultură postmodernistă îi stătea bine Titanului din Bârca.
Şi cum vorbeam de Micu Pirania, noi avem şi politicieni carnasieri. Ce bani am putea să scoatem din turism dacă vom şti să facem o legătură trainică între Rangă şi Dracula, dragă Elena! „Cu Geoană am probleme. Mi-am băgat dinţii în beregata lui şi nu-i mai scot. La următoarea şedinţă, mai atac o dată, şi mai atac o dată, şi mai atac o dată! Până îl rup! Am vrut să candidez la funcţia de vicepreşedinte al Senatului şi mi-a spus că nu pot, că e funcţia PC-ului. Geoană nu poate, orice face, trebuie să-l ajute şi pe Voiculescu. Pup-o pe naşa din partea mea!”, îi spunea Rangă lui DIP, în timp ce telefonul unui confrate din Partidu lu Mucles înregistra fidel. Şi uite-aşa, Rangă a rămas de căruţă după ce l-a băgat pe Prostănacu al doilea stupid în stat. Că bine zicea el: „Liderul partidului nostru – eu – am fost desemnat candidat de un congres al partidului. Trebuie ca România să continue să fie un loc în care aceste reţele de crimă organizată să nu se întrepătrundă într-o reţea complexă, de tipul McMafia”. Adânc spus!
“În 2003, Băsescu a venit la mine precum căţelul de pe stradă – ploaut, amărât, jegărit”, îşi aminteşte Tăricelu după ieşirea definitivă de la Palatul Victoria. Şi asta după ce a aflat că Emil Boc i-a făcut inventarul la trezorerie şi a ieşit prost de tot.
Omul din Poiana lui Dumnezeu
După „Schitul de ceară” şi „Transformarea psi” (puneţi semnul că n-am), Iftimie Nesfântu mai face un pas spre statuarea estetică proprie cu volumul „poate ning...”. Este o carte de „lirică epică” sau de „epică poematică”, asocieri, altfel, imposibile după canoanele clasice. Reportajul din lumea satelor uitate, surprins prin stetoscopul medical, este doar un pretext, o punte spre poezie. Fiindcă poezia se află peste tot, la limita dintre sacru şi profan: „poezia ca instrument, ce poate să deschidă sufletele oamenilor către semeni, către natură, astfel încât, pe această bază, să se poată înfiripa o formă viabilă de comunicare, un proiect comun, să se poată construi ceva; pentru ca omul să se poată reconstrui – lăuntric – pe sine”. Poezia este revelată, mai ales că „în rănile adânci ale timpului / Dumnezeu seamănă oameni”. Cartea cuprinde cuvinte recurente: „lup-frate”, „uscat”, „pisc”, „acasă”. Distilarea se face după o veche artă poetică, magică: „din foc, apă, din apă, vis, şi din vis, poem”.
Groparul leagă de plisc „cucul armenesc” „şi apoi l-a atârnat / sus în vârf de măr uscat” pentru încălcarea tărâmului sacru prin totală inadecvare. Limbajul poetic nu se învaţă. Îl ai sau nu-l ai de-acolo, de departe: „în graiul supt din povestiri, de-acasă / o arcă din cuvinte mi-am cioplit / şi în răstimp, prin vămi, încet, eu m-am mutat / cu-ntregul sat, pe arca mea crăiască”. Acest nou Calistrat Hogaş, mai straniu, mai febricitant, vine din Poiana lui Dumnezeu, un loc străvechi din pădurile de pe cumpăna apelor dintre Siret şi Trotuş. Drumul spre Poiana lui Dumnezeu este calea vieţii, iar cine l-a găsit deprinde virtuţile poeziei. Iar poezie mereu trăită şi nerostită este şi taina profesiei de vraci, care vindecă trupul şi sufletul totodată, cum povesteau grecii despre daci. Aşa i se relevă şi Constantin Tudorache, „un doctor fără de arginţi”, care a sfinţit locul prin Botoşani. „În alt fel decât ieromonahul Rafail, fiul lui Noica, doctorul Constantin Tudorache părea să meargă pe un drum al lui, un drum al vieţii, al trăirilor autentice, altul decât falsa cultură şi „civilizaţia” modernă. Câteodată, când ajung prin Botoşani şi vorbim, mi se pare că am întâlnit un discipol al lui Zalmoxis, îmbrăcat în „haine” străine, rătăcit în nebunia şi canoanele unei lumi absurde, triviale şi zgomotoase”.
Şi cum veni vorba de un anume „discipol”, autorul evocă „o iniţiere, în vis”. Un coşmar, un ritual oniric de pătrundere în misterele masoneriei, printre securişti şi agenţi ai Moscovei. Un ritual supervizat de „Diavolul Şchiop” şi de „Marele Împieliţat”. De aici şi până la „scara şubredă”, care ar trebui să-l ducă înapoi spre Poiana lui Dumnezeu, nu mai este nicio pagină. Scara este păzită de un nebun, prezenţă necesară în construcţie. Rătăcirea „drumului vieţii” face imposibilă întoarcerea, iar poezia se pierde, aşa cum însuşi Dumnezeu „se usucă” atunci când oamenii se înstrăinează. Iftimie Nesfântu este un vraci al stărilor necuvântate, întrupate în poezie – îndată proză, îndată versuri – dar poezie.
În cu totul alt registru, dar o carte excelentă publică Dan Oltean la Editura Dacica: „Munţii dacilor.Călătorii pe plaiurile regeşti ale Sarmizegetusei”. După ce prezintă tehnic traseele cele mai surprinzătoare din regiune, după ce descrie cele mai semnificative descoperiri arheologice (unele chiar îi aparţin), autorul anexează imagini color din această lume de vis, pe care majoritatea românilor încă nu o cunosc. „Civilizaţia dacilor a fost una a oamenilor de munte. Atâta timp cât dacii au stat „aninaţi de munţi”, ei au reuşit să se dezvolte şi să se individualizeze în arealul civilizaţiilor contemporane lor. Coborâţi la şes, dacii au început să-şi piardă modul de a fi şi să se topească în cloaca imperiului roman sau în neantul migraţiilor. Dacul a rămas identic cu el însuşi doar pe plaiul muntelui, lângă cetăţile sale, lângă sanctuarele din vâlcele, străjuit fiind de verdeaţă şi de azurul cerului de unde veneau mesajele celeste, nemuritoare. Dacii au rămas în acest echilibru stabil cu ochii privind spre lumea celor schimbătoare şi cu mintea gândind la cele veşnice. Plaiurile munţilor i-au stabilizat şi le-au asigurat un echilibru trainic, între cele ce pier şi cele nepieritoare”, explică Dan Oltean.
Cartea „poate ning...” suprinde însă indirect, cu mijloace mai subtile, aşchiile vechii spiritualităţi într-o lume tot mai precară. O spiritualitate care adastă încă în cântecul păsării sufletului de pe stâlpii funerari din lumea Orăştiei sau a Novacilor.
În acelaşi context, merită menţionată cartea „A treia forţă: România profundă”, scrisă de Ovidiu Hurduzeu ăi Mircea Platon, şi publicată la Editura Logos din Bucureşti în 2008. Doi români din America văd România de foarte departe şi, totuşi, de aşa de aproape. Ţuna dintre trăsăturile caracteristice ale stângiştilor postmoderni (Noua Stângă) este denigrarea propriului popor. Rar întâlneşti un stângist postşaizecioptist care, într-un fel sau altul, să nu-şi fi ponegrit semenii, să nu fi relativizat valorile şi arhetipurile culturale ale neamului său. (...) Pentru a fi acceptate în lumea bună de dincolo, autointitulatele elite româneşti neagă voalat sau tranşant specificul naţional. N-am crezut niciodată în specificul naţional, în „sentimentul românesc al fiinţei”, în tot ceea ce filozofii culturii şi psihologii maselor ne-au atribuit ca să ne distingă de alte popoare”, afirma Mircea Cărtărescu. Dacă totuşi mai există „ceva specific românesc”, continuă M.C., este zloata din noi: „cercul vicios al isteriei provocate de stres şi al stresului provocat de isterie”, „mitocănia agresivă. România, ţara în care s-a pripăşit acest popor de mitocani, nu-i decât o lume de vulgaritate, de prost gust şi de violenţă”. Sincronizat la sensibilitatea stângistă de tip baby-boomer, M.C. se ancorează ferm în orizontul de aşteptări al postmodernităţii instituţionalizate. Cum ne-ar vrea oare Europa de astăzi sau, mai corect spus, nomenclatura sa culturală? Exact aşa cum ne-ar vrea şi M.C.: poeţi, visători, relaxaţi. Cu alre cuvinte, inofensivi”. (p. 130) „Mircea Cărtărescu întreţine sistematic, prin opera sa literară şi publicistică, stereotipurile occidentale privitoare la români. (p. 134). Cartea este devastatoare, însă tentativa de a-i determina pe internaţionalişti să-şi schimbe structura genetică este pierdere de vreme. Mircea Platon îi explică lui Patapievici sensurile simple ale „României profunde”. Inutil. „Elegiacului” nu-i plac nucii, el preferă ca România să fie numai gazon, ras, tuns şi frizat, sau frezat, după normele consumeriste.
Cu un veac mai săraci am rămas prin plecarea lui Grigore Vieru la cele eterne. „Dacă visul unora era să zboare în cosmos, eu toată viaţa am luptat să trec Prutul”, spunea Grigore Vieru, acest Octavian Goga al Basarabiei. Sau, cum spunea Nicolae Dabija, „Grigore Vieru este însăşi Basarabia”. Poetul a căzut la datorie: a murit în timp ce se întorcea de la evocarea lui Mihai Eminescu, sanctificat prin suferinţă în Basarabia.
Ieşirea din istorie
Planetaru Obama s-a instalat la Casa Albă. Provocări noi, speranţe deşarte. “Când l-am văzut pe Obama la televizor, mi-a crescut inima de bucurie. Am crezut că este un ţigan de-al nostru, din cauza culorii lui”, povesteşte Maria Savu din satul Rusciori, bunica lui Obama Rorin Ilie Scoică, cel n]scut chiar pe 4 noiembrie 2008.
“Cine se teme de lup nu intră în pădure! Totul este cum se intră şi mai ales cum se iese din pădure. Ne aşteaptă deci vremuri NU uşoare”, dă glas regretul bloggangiu Tataie după intrarea Prostănacului în laţ. Dar în istorie cum se intră şi, mai ales, cum se iese? Emil Constantinescu a primit în barbă “o stecluţă cu cerneală violentă”. Tataie a fost bătut cu ouă clocite chiar de ziua loviluţiei. Câtă lipsă de recunoştinţă! Cum putea să iasă din istorie unul ca Bush? Cu un bocanc în gură, suprema insultă în lumea arabă. “Americanii au votat cu Obama din cauza mea”, spunea George W. Bush dup` alegerile din noiembrie 2008. “Cred c` votul a fost o respingere a republicanilor”, ad`uga el, v`z^nd situa]ia delicat` \n care era pus b`tr^nul John McCain. Pre[edintele a recunoscut public \n final dou` motive pentru care americanii nu \n]eleg s`-i fie recunosc`tori: r`zboiul din Irak [i criza financiar`. “Cea mai mare realizare a mea este c` am p`strat America la ad`post, \n contextul unui r`zboi contra terorismului”, trage linie George W. Bush. P^n` la urm` nu mai conteaz` cum intri \n istorie. Important este cum r`m^i, iar Bush iese cu un bocanc \n fa]`.
Via]a \n leasing a provocat dezastrul din America şi din toată lumea. Nu putem s`-l acuz`m pe Bush de criza financiar`, dar nici nu e de scuzat. Dezastrul are r`d`cini ad^nci. Joseph Stiglitz, economistul care a luat Premiul Nobel pentru economie, g`se[te cinci cauze care au dus la criz`: Ronald Reagan l-a numit la Trezorerie pe Alan Greenspan [i i-a cerut s` deschid` robinetul politicii monetare, f`r` a respecta misiunea de reglementare, pe care o avea banca central`. Greenspan a lansat dou` bule financiare: una \n domeniul IT, alta \n domeniul imobiliar. El a abrogat \n 1999 “Glass-Steagall-Act”, \n vigoare din 1933, de pe timpul lui Roosevelt. Aceast` lege \mp`r]ea drastic institu]iile bancare \n b`nci de afaceri [i b`nci comerciale. Administra]ia Bush a semnat celebra reducere a impozitelor pentru cei boga]i. Aceast` lege [i deschiderea robinetului cu bani a dus America pe drumul traiului \n leasing. Pe timpul lui Bush s-au declan[at primele mari scandaluri financiare, cum ar fi Enron, cu complicitatea organelor de control [i a societ`]ilor de rating. Unde erau atunci serviciile secrete, care trebuiau s` previn` asupra riscurilor economice pentru securitatea na]ional` a celei mai mari puteri din lume? A[a au intrat companiile [i b`ncile \n colaps. Stiglitz crede c` Administra]ia Bush a dat lovitura de gra]ie sistemului financiar pe data de 3 octombrie 2008, c^nd a autorizat planul de salvare a sistemului financiar – “The Emergency Economic Stabilization Act of 2008, elaborat de Paulson. Numero[i cet`]eni aveau venituri de 2000 de dolari [i contractau vile de un milion. Li se permitea fiindc` banca primea un comision de 5% din \mprumut. Nu mai conta ce avea s` urmeze. n acest desfr^u financiar, oamenii au ajuns s`-[i p`r`seasc` vilele [i s` fug` \n lume. Ora[e \ntregi au fost \nchise. n timpul lui Bush, americanii au \nregistrat cele mai crunte lovituri p^n` [i \n conturile de la b`ncile pentru pensii private. Dob^nzile acestor fonduri de pensii au fost pur [i simplu rase. “Am renun]at la principiile economiei de pia]` pentru a salva sistemul economiei de pia]`. Am decis c` nu doresc s` fiu pre[edinte \n timpul unei crize mai mari dec^t Marea Criz`. Cred c` este o bun` politic` s` nu-i las lui Barack Obama o catastrof` \nc` din primele zile ale administra]iei sale. Multe din deciziile care au condus la criza economic` au venit de pe Wall Street, \nainte ca eu s` ajung la Casa Alb`”, se scuza Bush \n plin` recesiune economic`. Unii republicani importan]i au elaborat o rezolu]ie prin care-l acuz` de socialism. “Nu putem fi un partid ce sus]ine neinterven]ia guvernului, pia]a liber` [i taxe sc`zute, \n timp ce sprijinim planurile de salvare [i na]ionalizarea industriilor, care duc la guvernul interven]ionist, socialism [i taxe ridicate, \n detrimentul libert`]ii individuale [i a libert`]ilor noastre”, a afirmat Solomon Yue (Oregon), unul din ini]iatorii rezolu]iei. Situa]ia dramatic`, la care a contribuit [i Bush, l-a f`cut pe Hugo Chavez s` jubileze: “Bush se afl` acum la st^nga mea. Tovar`[ul Bush a anun]at c` va cump`ra ac]iuni \n b`nci private”. Mul]i anali[ti americani \l consider` cel mai slab pre[edinte din istorie. “Este ridicol. Viitoarele genera]ii \i vor mul]umi pre[edintelui pentru ceea ce a f`cut. Aceast` administra]ie va fi judecat` pozitiv [i a[tept judecata istoriei, nu pe cea a presei”, a spus Condoleezza Rice.

Cine pomeneşte de “adevărata mamă a lui Putin” moare!
Vera Putina, o bătrână de 82 de ani, cu ochi albaştri şi pomeţi proeminenţi, susţine că este adevărata mamă a lui Putin. “Eram mândră că un fiu de-al meu a ajuns preşedintele Rusiei. De când cu războiul din Georgia, mi-e ruşine cu Vova”, spune bătrâna din satul georgian Metehi, aflat la 20 km de Gori, oraşul natal al lui Stalin, arată “The Daily Telegraph”. Ea are zece copii şi chiar seamănă cu Putin. Sau, mai precis, Vova cu ea. În 1999, l-a văzut la televizor şi l-a recunoscut. În 1952, Vera Putina s-a măritat cu soldatul georgian Giorgi Osepahvili şi a plecat cu fiul ei în Georgia. În decembrie 1960, la insistenţele soţului, ea l-a dus pe Vova la buncii lui din Rusia. Băiatul a trăit de la doi la zece ani la Metehi, după care a fost dus la Ocior, în regiunea Permi, la bunicii dinspre mamă. În cataloagele şcolii de la Ocior, figurează într-adevăr numele elevului Vladimir Putin. Ziaristul rus Artiom Borovik a murit misterios înainte să publice ancheta despre Vova în revista “Soverşenno Secretno”: a explodat avionul la decolare. Reporterul italian Antonio Russo, care trimisese în Italia fotografii cu Vera Putina, a fost găsit mort lângă Tbilisi. Criminalii nu au fost descoperiţi. Vera vrea să i se facă o analiză ADN. Aşa că nu pomeniţi de mama lui Putin dacă mai rămâneţi fără gaze. Ucraina este calul troian al Washingtonului, cred analiştii de la Moscova.
Momeala lui Vova – exportul direct de gaze spre România
Premierul rus Vladimir Putin a făcut o propunere aparent surprinzătoare: Moscova este gata să exporte direct gazele naturale spre România, urmând ca ţara noastră să-l revândă Ucrainei şi altor ţări din UE. “Suntem dispuşi să vindem tot gazul companiei de stat din România, iar România să-l reexporte Ucrainei. Nu suntem împotrivă ca România să participe sau să facă parte din proiectul South Stream”, a spus Putin la o conferinţă cu jurnaliştii străini, acreditaţi la reşedinţa de la Novo-Ogarevo. South Stream este un proiect rusesc, opozabil proiectului european Nabucco. Vladimir Putin nu omite să justifice momeala pentru Bucureşti: “Nu facem parte din proiectul Nabucco, dar nici nu vom împiedica realizarea lui. Dacă sunt resurse, dacă există înţelegere – să se facă!”. El ştie că europenii sunt incapabili de “înţelegere” şi atunci nu e mai bine să se facă numai South Stream? Numai aşa Rusia va deţine monopolul gazelor pe continentul “unit”, mai ales dacă reuşeşte să preia şi gazele din Algeria şi din Iran. Specialiştii germani recomandă Berlinului să creeze alternative la gazul rusesc, dar Angela Merkel merge cu Moscova. Gerard Mestrallet, directorul GDF-Suez, spune că Franţa a consumat cu 40% mai mult gaz în 2008, decât în 2007. “Noi putem compensa complet lipsa gazului rusesc cu resurse din Norvegia, Olanda sau cu gaz lichefiat din Algeria, Qatar sau Trinidad-Tobago”, spune Mestrallet. Indirect, Putin recunoaşte deschis că Rusia nu are suficiente resurse şi că scoate profituri uriaşe din Asia Centrală. Iată dovada pentru cei care nu ştiu: “Aş vrea să vă atrag atenţia că, în toţi anii trecuţi, noi am cumpărat gaz din republicile din Asia Centrală- Turkmenistan, Kazahstan şi Uzbekistan, am tranzitat gazul prin teritoriul nostru şi l-am vândut Ucrainei. Până acum am reuşit să cumpărăm gaz ieftin de acolo,însă din acest an a devenit imposibil. Ţările din Asia Centrală au trecut la preţuri europene şi pentru Rusia”, explică Putin. Acceptă România hapul sau va reuşi să-i convingă pe gânditorii de la Bruxelles să se implice serios în proiectul Nabucco? Aici e dilema. Putin face un calcul simplu, raportat la rata profitului: “Dacă e să calculăm costul livrării la frontiera cu Ucraina, preţul va fi de 375 de dolari pentru mia de metri cubi. Le-am propus ucrainenilor să facem în felul următor: semnaţi cu 250, iar noi vom permite să scoateţi gaz din depozitele subterane din Ucraina şi împreună să-l comercializăm Occidentului la un preţ mai mare. Voi veţi avea un venit suplimentar, iar preţul real pentru gazul rusesc pe care îl veţi plăti va fi de 235. Ei au refuzat de teamă că acest acord va fi folosit împotriva lor în luptele politice interne dinaintea alegerilor”. Capitalismul nu face pomeni în funcţie de servilismul politicianist. Putin explică de ce Belarus are preţ preferenţial la gaze: Gazprom deţine 50% din Beltransgaz. Noi nu ne permitem să oferim Transgaz ruşilor: am înstrăinat destul. “România trebuie să depăşească mentalitatea de lacheu, fie că e vorba de relaţiile cu America sau cu Rusia. Ne aflăm într-o economie capitalistă, cu implicaţii geopolitice, iar Rusia devine partenerul obiectiv al României. Moscova nu are altă opţiune, în condiţiile în care Ucraina este un partener neloial şi adversara României”, apreciazăMircea Druc, fostul premier (ne-comunist) de la Chişinău. În timp ce caloriferele basarabenilor au făcut ţurţuri, preşedintele Vladimir Voronin îşi petrece vacanţa de iarnă în aceeaşi staţiune cu nume buclucaş din Croaţia. Spre iritarea populaţiei.
“Va trebui să învăţăm limbile care se vorbesc spre Marea Caspică. Vorbim foarte bine limbile europene, vorbim foarte bine engleza americană, dar va trebui să învăţăm foarte bine Azerbaidjanul, Kazahstanul, Turkmenistanul ăi toată zona de mare interes pentru Europa, pentru că noi suntem la zona de contact, din care putem face multe servicii Uniunii din care facem parte, dar, în acelaăi timp, servicii majore României”, a spus Traian Băsescu. Din nou, şi aici vorbeşte corect, dar să vedem ce vom face. Vom evalua doar faptele pe care le aşteptăm de 20 de ani.
Nuntă cu repetiţie: Rusia şi Ucraina s-au împăcat iar
După eşecul reuniunii de la Kiev pe tema gazului metan, nici Kremlinul nu s-a bucurat de mai multă trecere pe continent, iar summitul anunţat de preşedintele rus Dmitri Medvedev a fost un fiasco. Au venit doar demnitari de talia tovarăşei Zinaida Grecianîi de la Chişinău. Premierii Vladimir Putin şi Iulia Timoşenko au semnat totuşi la Moscova un nou acord cu privire la tranzitul gazelor pe teritoriul Ucrainei. “După 1 ianuarie 2010, tarifele la gaze şi tranzit se vor constitui exclusiv după formula europeană”, a anunţat Putin la terminarea negocierilor, în timpul nopţii de 17 spre 18 ianuarie. Cei doi au convenit ca Naftogaz Ucraina şi Gazprom Rusia să semneze noi contracte de livrare şi tranzit, tot la Moscova. Putin şi Timoşenko au asistat la ceremonia semnării de către miniştrii de resort din cele două ţări. “După semnarea acestor contracte privind tranzitul şi aprovizionarea Ucrainei cu gaze, Rusia va relua livrările de gaze spre Europa, iar din partea Ucrainei nu va exista niciun impediment pentru asigurarea, fără perturbări, a tranzitului”, a promis Iulia Timoşenko. Putin a acceptat reduceri cu 20% a preţului la gazele ruseşti pentru Ucraina în anul 2009, dar cu condiţia menţinerii actualului tarif pentru tranzit pe teritoriul ucrainean. În prezent, Rusia plăteşte o taxă de doar 1,6 dolari pe mia de metri cubi de gaze la 100 de kilometri, în timp ce tariful european la tranzit este de 3,2 dolari pe mia de metri cubi pentru o distanţă de o sută de kilometri. Putin a precizat că la 1 ianuarie 2010, Rusia şi Ucraina trec la preţuri europene în domeniul livrărilor de gaze. Prin urmare, acordul semnat cu Timoşenko pe 2 octombrie 2008 nu va mai fi valabil în 2010. Ca să nu mai fie vorbe, preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko a comunicat că Iulia Timoşenko dispune de toate prerogativele pentru semnarea documentelor. Uniunea Europeană a salutat semnarea acordurilor, dar aşteaptă să vadă efectul la celălalt capăt al conductei. Această nouă criză a fost necesară, în speranţa că multe guverne au făcut ochii mari. “Bulgaria are de câştigat de pe urma acestei crize, deoarece, pentru prima dată, ne obligă să privim în jur. Mulţi bulgari credeau că, dacă acest gazoduct din Rusia există, este fiabil şi funcţionează. Acum ne dăm seama că nu e fiabil şi că poate să nu meargă”, a avertizat Petăr Dimitrov, ministrul economiei şi energiei din ţara vecină. Ce vor înţelege gânditorii de la Bruxelles? Cum vor proceda românii pentru asigurarea securităţii energetice?
Viorel Patrichi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu