Vedere de pe Centură

Vedere de pe Centură
Animalul perfect
“Ai grijî, ni-o spus tata când am plecat di-acasî: dacî vorgheşti puţîn, ar sî zâcî tăţ cî eşti prost; dacî vorgheşti pre mult, ar sî afli…”
(Pinalti, alias Gheorghe Ştefan, un nume de cronicar moldovean la PD-L-EBA)
Politicianul din România este o simfonie. El vine dintre noi, deci dintr-o lume concretă. Chiar par convinşi că „lumea este-aşa cum este şi ca dânsa suntem noi”, cum spune poetul. Politicianul nostru se schimbă însă brusc după ce ajunge în fotoliu: nu-i mai ajungi cu prăjina la nas dacă eşti un simplu cetăţean. În campania electorală, ar fi în stare să se târască după făcătorii de opinie, dar după ce şi-au văzut sacii în căruţă, nu-i mai cunosc. Eu când îl văd pe Olandezu Zburător, simt că ţara va ajunge pe mâini bune, chiar va prinde aripi. “Eu sunt un animal perfect”, a spus Marean şi a rămas aşa, cu aceeaşi privire mată, ca de guşter, pipăind aerul cu limba. Ca varanul. Îl bate pe Aristotel. Mai că-mi venea să cânt ca manelistul: “Nu există-n lumea asta/ Frate ca al meu/ Şi partid aşa dă mare/ Cum e PESEDEU!”. El a vrut să zică „Sunt un animal politic perfect”, dar i-a ieşit mai balaoacheş. “Peste zece ani, voi fi cel mai puternic în România. C-or fi unsprezece, c-or fi opt… Voi fi cu mâna pe scaunul preşedintelui, adică voi fi foarte aproape. Mai urmează să ajung preşedinte. Nu sunt cinci ca mine în România”, a spus Marean. Şi trebuie să-l credem fiindcă este maestru în “pacheţele cu problemuţe” sau în “pacheţele cu şpăguţe”. Cultura poate să schimbe aparenţele, dar nu şi esenţa. “Sunt ca un animal care-şi apără habitatul. De criză o să scăpăm într-un an-doi, de Paleologu – peste vreo 50 de ani. Atunci când îţi cântă prohodul prea mulţi, rămâi în viaţă. Cei care ar vrea să scape de mine fac un calcul greşit pentru că voi fi şi mai periculos în afara Ministerului Culturii”, a ripostat Toader Paleologu atunci când a auzit că un mahăr din Partidu lu Mukles l-a ameninţat cu remanierea. Doi politicieni diferiţi, un practician al şpăgii şi un teoretician pentru metafizica pleaşcăi.

Prostanacu rupe lesa!
Cum să fii în politică şi cu botu uns, şi cu sufletu-n rai? Se poate dacă urmezi traseul Prostănacului. Văzând că Marinelu i-o trage din mers, a luat o decizie gravă şi penală chiar în ziua votului: a anunţat public să se ştie că se retrage din funcţia de vicepreşedinte la CSAT, sinecură după care a umblat în patru labe. Cine să-l mai întrebe despre respectarea legii electorale, când ambele partide mari făceau turism cu babele pe la toate urnele din judeţe? Aşa că am trimis la Parlamentul European oameni care ne reprezintă.
(P)TRU a intrat adânc în politică. A candidat pentru PD-L-EBA şi a ieşit din decorul naţional spre câmpiile de la Bruxelles. Omul chiar este inteligent şi are talent expresiv. “Mircea Geoană va ieşi din criză dacă se va opera de Vanghelie”, a recomandat (P)TRU. Cum să operezi însă dromaderul de cocoaşă? Îl omori sigur. “Program politic PSD – Fără Băsescu! Program politic PNL – Fără Băsescu!”, spunea el. Şi pe bună dreptate. Candidaţii Crinului şi ai Prostănacului nu ne-au arătat ce vor face ei la Bruxelles pe banii noştri. Ei au vrut să ne convingă numai cât de fiară este Traian Băsescu, pe care îl vor călca în picioare. I-au reproşat Marinelului că nu a mărit lefurile profesorilor, că este vinovat de lipsa reformelor din Justiţie, ceea ce mi s-a părut culmea tupeului politicianist. “Sunteţi tineri şi vă place muzica electronică. Acum vă oferim muzică tehno, dar din toamnă va intra în scenă DJ Băsescu”, le-a spus (P)TRU unor adolescenţi care ţopăiau pe lângă scena improvizată electoral.
Mă tată mă, şi se duce badea Gheorghe cu porcul la târg. “De vânzare porcu, bade?” “De vânzare”. “Cu cât îl dai?” “Cu zece milioane, dară…” “Ce i-ai dat să mănânce?” “Eee, boabe, domnule, numa boabe curate, ecologice…” “Ecologice, da? Boabe curate pe timp de criză, în loc să faci făină? Noi suntem de la protecţia consumatorilor: două milioane de lei amendă!” Vine altul. “De vânzare porcu, bade?” “Dă…” “Cu cât îl dai?” “Cu zece milioane”. “Şi cu ce l-ai hrănit?” “Aaa, i-am dat numa cozonac, iar după masă câte-o ciocolată”. “Pe timp de criză? Noi suntem de la protecţia copilului. Două milioane amendă!” Mai vine unul. “De vânzare porcu, bade?” “Nici nu ştiu ce să mai zic. Îl dau dă pomană…” “Bun. Şase milioane impozit forfetar.” “Păi nu ţi-am zis că-l dau degeaba? Nu ianu nimic pe el”. “Nu contează. Forfetaru se reţine, aşa a zis dom’ Boc. Ce i-ai dat să mănânce?” “Nimic.” “Cum – nimic?” “Nimic. În fiecare zi, i-am aruncat în teică o sută de mii de lei să-şi cumpere ce vrea el…”

Atenţie, Bombo, ai un tinerel din Congo!
Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana, un tânăr de culoare, originar din Congo, a fost primit, în PSD, alături de alţi peste 300 de băieţi din 12 judeţe ale Transilvaniei, în cadrul unei ceremonii festive desfăşurate la Cluj-Napoca. La eveniment au participat preşedintele TSD, Nicolae Bănicioiu, vicepreşedinţii Ecaterina Andronescu şi Victor Ponta, precum şi Cozmin Guşă. Mboumba Bakabana, în vârstă de 33 de ani, este originar din Congo şi este în România din anul 1995. Acesta a absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Microelectronică şi Telecomunicaţii, obţinând diploma de inginer. Tânărul locuieşte în comuna Floreşti de lângă Cluj-Napoca şi este directorul unei companii de construcţii. "Eram din facultate simpatizant al PSD, mi-a plăcut politica preşedintelui Ion Iliescu, apoi a lui Adrian Năstase şi acum a lui Mircea Geoană. E un partid care îmi place", a spus Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana, noul membru al PSD Cluj. "Dacă partidul va avea încredere în mine voi primi şi funcţii. Acum sunt simplu membru şi am cerut afişe electorale pe care să le lipesc în Floreşti", a spus Mboumba Bakabana. În cadrul manifestării, participanţii au agitat steaguri roşii, au purtat eşarfe şi tricouri pe care scria "Alături de Mircea Geoană", dar şi pancarte cu inscripţii precum "Geoană preşedinte" şi "Alege bine". Nicolae Bănicioiu a declarat că ceremonia organizată a dus la "căderea mitului" conform căruia Ardealul este interzis PSD. "Mai demontăm un mit, că Ardealul ar fi interzis PSD. Văd aici o mulţime de tineri, ceea ce înseamnă primul pas spre recuperarea Ardealului de către PSD, de stânga", a spus Bănicioiu. Dacă şi Mboumba Bakabana a intrat în Partidu lu Mukles, precis că va trebui să emigrăm noi în Congo. Fiindcă este tot mai clar: cine nu este cu ei este împotriva lor. Ei nu au alt organ de perceţie. Iată de ce îi consider un mare pericol pentru România.

A dat în clocot hidrogenul de Bruxelles
După ce Adrian Severin l-a acuzat de corupţie pe Jacques Barot, comisarul pentru justiţie, Joseph Daul (FOTO), liderul Grupului Partidului Popular European, i-a transmis să prezinte scuze şi dovezi. “Insinuările domnului Severin sunt inacceptabile. În plus, sunt şi incorecte, Comisia Europeană aplicând în mod temeinic procedurile existente privind lupta contra corupţiei în România. Îl invit pe dl. Severin, în calitatea sa de deputat european din 2007, să consulte procedurile referitoare la elaborarea rapoartelor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, disponibile pe site-ul Comisiei Europene”, a replicat Joseph Daul. Răfuiala a început ca la noi, cu “argumente”. “Ori domnul Barot este corupt şi atunci trebuie să rezolvăm această problemă, ori există tot o formă de corupţie, prin faptul că nu e lăsat să gestioneze dosarul României. De ce comisarul pentru probleme juridice şi afaceri interne nu este cel care coordonează întocmirea raportului pentru România pe justiţie şi este doamna Catherine Day, secretarul general al Comisiei Europene? De ce ne trebuie cineva care nu este titularul domeniului să intervină? Corupţia este devierea de la regulă. Acesta este în sine un act de corupţie, penbtru că am deviat de la regulă şi nu există nicio explicaţie convingătoare. Da. Eu acuz de corupţie pe unii care lucrează la raportul pentru România. Nu neapărat de corupţie în sensul că au încasat bani, că au luat mită. Corupţie în sensul de deviere de la reguli şi de atitudine incorectă”, afirmase Adrian Severin la Târgu-Mureş, unde a dat hidrogenul în clocot. “Declaraţiile domnului Severin arată clar că PSD şi Severin gândesc în termeni de corupţie. Pentru că nu pot altfel. Şi sunt supăraţi că nu au reuşit să mintă Europa. Vedem, de asemenea, că domnul Severin detestă Europa, detestă regulile şi valorile europene şi nu are ce căuta în Europa. Trebuie ţinut ascuns. După aceste declaraţii făcute de un actual membru al Parlamentului European, care în acelaşi timp este şi numărul unu pe lista PSD pentru euroalegeri, domnul Severin şi PSD nu mai au nicio credibilitate în Europa şi nu vor obţine nimic din ceea ce promit astăzi”, a declarat Monica Macovei. Ziarul “EuObserver” insinua vineri că Adrian Severin ar fi acela care ar fi introdus numele Monicăi Macovei le lista celor 12 candidaţi europeni indezirabili, listă publicată de Partidul Socialist European.
Am auzit frecvent reproşuri de genul: Ce caută Oieru la Bruxelles? Ce va face Tribunu la UE? Ce ştie să facă EBA? Întrebări fireşti din partea contribuabilului român. Dar stând strâmb şi judecând altfel decât făcătorii de manele politice la televizor, de ce ar fi mai bună Daciana Sârbu decât EBA pe care n-o dau competenţele afară din ţară? Şi oare de ce ar trebui să cred eu că Renate Weber se va bate mai dihai ca Oieru din Pipera pentru România? În orice caz, Tribunu n-ar fi în stare să semneze un tratat atât de umilitor cu Ucraina, aşa cum a făcut inevitabilul şi implacabilul Adrian Severin. Tribunu este “extremist”, dar Nepotu Mătuşii Tamara poate zburda liber pentru toate bucuriile pe care le-a făcut: contractele pentru Bechtel, SIDEX, PETROM etc. El este “un european”, n-aşa?

Federaţie sau Europa naţiunilor?
Cetăţenii cu drept de vot din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au votat în perioada 5-7 iunie pentru alegerea celor 736 deputaţi din noul Parlament European. În general, scrutinul a fost marcat de un absenteism fără precedent. Voturile exprimate au constituit, de cele mai multe ori, o sancţiune la adresa partidelor aflate la guvernare. Nu în ultimul rând, scrutinul a însemnat reluarea unor dezbateri mai vechi pe marginea viitorului comunitar. Campania electorală din toate ţările membre nu a reuşit să depăşească limitele politicii interne, unii candidaţi promiţându-le alegătorilor că le vor aduce bani de la Uniunea Europeană. Foarte frecvent, votul cetăţenilor a însemnat respingerea ideii unui continent unit, mai ales că majoritatea guvernelor nu organizează consultări populare pentru a hotărî destinele naţionale. Evident, de teama că s-ar ajunge la situaţii similare celor din Franţa sau Irlanda, care au respins proiectul Constituţiei europene. Mai mult ca oricând, acest scrutin comunitar reia o mai veche controversă: ce vrem în fond – o federaţie sau o confederaţie? O întrebare la care nici liderii politici actuali de pe continent nu au curajul să răspundă tranşant. Conform unui studiu realizat de institutul Viavoice pentru Eliberare, pe un eşantion de 5000 de oameni din Germania, Spania, Italia, Franţa şi Suedia, majoritatea celor chestionaţi vor ca UE să aibă un preşedinte, un ministru al Afacerilor Externe şi un ministru al Economiei şi Finanţelor. Italienii (73%), francezii (64%), spanio9lii (63%) şi germanii ((51%) s-au pronunţat în favoarea alegerii unui preşedinte al UE. Ei s-au pronunţat asemănător şi pentru celelalte funcţii amintite. Suedezii se află însă la antipod: 57% nu vor un preşedinte al Europei. Doar 44% din numărul germanilor ar accepta crearea unei armate europene, 49% fiind categoric împotrivă. Francezii (67%) şi italienii (56%) ar dori ca UE să aibă armată proprie. Cel mai mare dezacord a întâmpinat întrebarea privind introducerea unui impozit european: nu vor să audă de aşa ceva spaniolii - 66%, francezii – 65%, germanii – 55% şi suedezii – 61%.
Cetăţenii europeni percep construcţia comunitară ca pe o chestiune abstractă, câtă vreme acest experiment nu priveşte direct interesele lor. De aceea, prezenţa la urne a scăzut constant din 1979 – când s-a înregistrat o participare la vot de 62%, până în 2004, când au venit la urne doar 45,5% în medie. O participare masivă (aproximativ 90%) s-a înregistrat în ţările unde votul este obligatoriu – Belgia, Luxemburg, Grecia. În 2004, Polonia şi Slovacia, care abia aderaseră, au înregistrat doar 20,9%, respectiv 17% participare la vot. În 1989, Belgia înregistra o prezenţă de 90,7%, Luxemburg – 87,4%, iar Italia – 81,1%. La polul opus, a fost Marea Britanie, cu 36,4%. În 1999, Belgia – 91%, Olanda – 87,3%, iar Marea Britanie – 24% prezenţă la vot. Slovacia a bătut recordul dezinteresului cu 17% prezenţă la vot în anul 2004. La primele alegeri europene din 2007, România a avut o prezenţă la urne de 29,4%, iar Bulgaria – 29,2%.
Crucea a rămas un simbol electoral preţios
Votul pentru Parlamentul European este marcat de efectele interne ale crizei, dar şi de raporturile cu ţările vecine ale fiecărui stat. Austriecii au preferat să acorde un credit şi mai mare Partidului Libertăţii (FPOe), condus de Heinz-Christian Strache, un radical exploziv, în vârstă de 39 de ani. “cele două partide mari nu au nicio viziune în privinţa a ceea ce trebuie să fie Europa şi consecinţa logică este că Strache dictează linia, iar celelalte două îl urmează ca nişte căţei, ceea ce duce la victoria populismului”, crede Sonja Puntscher-Riekmann, vicerector al Universităţii din Salzburg. Strache a preferat să le arate oamenilor ce nu trebuie să ajungă Europa: sloganul “Occidentul, în mâinile creştinilor!” i-a deranjat pe cei care văd în UE un proiect pentru minoritari de tot felul, dar a prins la majoritatea populaţiei din Austria. Strache nu a ezitat să vină la un miting electoral cu un crucifix şi a spus deschis că ar dori să vadă acelaşi lucru în toate sălile de clasă din şcolile Austriei. Aici revine aceeaşi întrebare: vrem o Europă creştină sau o construcţie sincretistă, eventual atee? De altfel, majoritatea europenilor nu suportă ideea că UE trebuie să excludă ideea creştină de la baza construcţiei europene, aşa cum a fost exclusă crucea roşie de pe maşinile Sălvării… Austriecii, ca majoritatea europenilor, nu suportă imigraţia, dar şi companiile multinaţionale, care ar fi la originea crizei.
Nici pentru britanici construcţia europeană nu este o prioritate. Ei au folosit alegerile pentru PE ca să-şi manifeste dezacordul faţă de creşterea şomajului, a imigraţiei şi a crizei economice. Ei pun în discuţie chiar şi respingerea Tratatului de la Lisabona, după cum a afirmat de mai multe David Cameron, liderul conservatorilor victorioşi, arată “The Times”. Recesiunea economică este principalul candidat la nivel continental. Vaclav Klaus, preşedintele Cehiei, i-a îndemnat pe conaţionali să voteze pentru ţara lor, nu pentru UE fiindcă alegerile europene “sunt inutile”. La fel ca britanicul David Cameron sau ca Charles de Gaulle altădată, Klaus vrea “o Europă a naţiunilor” fiindcă UE nu va putea niciodată să devină un fel de “Statele Unite ale Europei”.
Ultranaţionaliştii din Slovacia au intrat şi ei în Parlamentul European. Ei au preferat sloganuri contra ungurilor şi a ţiganilor. Episcopul Tokes Laszlo din România, primul candidat pe lista UDMR, a afirmat că a votat “pentru reintegrarea Transilvaniei în Europa. Transilvania a fost ruptă de Europa în două faze. În prima fază după primul Război Mondial, când a devenit parte a unei ţări feudale româneşti, iar apoi în Al Doilea Război Mondial, când a fost dăruită blocului sovietic”. Marko Bela, liderul UDMR, a spus că în Uniunea Europeană nu ar trebui să intre ultranaţionaliştii, dar nu se referea la Tokes, se gândea la Tribunu. Corneliu Vadim Tudor l-a trimis tot acolo: “Marko Bela este un iresponsabil. Să latre la Budapesta, nu în România!” Nu este bine să instrumentăm frustrările oamenilor, dar în campania electorală din toate ţările UE tocmai acest lucru se face. Principala frustrare la nivel continental este provocată de cea mai gravă criză economică de după 1930, iar guvernele naţionale nu au fost capabile să reducă efectele recesiunii. Cea mai periculoasă lovitură pentru construcţia europeană poate veni tocmai din direcţia pe care au mizat totdeauna gânditorii de la Bruxelles: economia.
Suveranitatea naţională şi modelul Statelor Unite ale Americii
Federaţie sau conferaţie europeană? Dilema este veche în dialogul politic de pe continent. Reputatul istoric Constantin Buşe a lansat recent la Casa “Nicolae Titulescu” studiul “Din istoria relaţiilor internaţionale”, la Editura Enciclopedică. În context, o atenţie specială ar trebui acordată capitolului intitulat “Ideea europeană în viziunea unor personalităţi intelectuale şi politice din România (1919-1939)”. În 1930, sociologul Dimitrie Gusti opta pentru “Federaţia Statelor Europene”. La 27 mai 1923, Grigore Gafencu spunea: “Secolul trecut a fost dominat de principiul naţionalităţilor; în numele său a învins şi neamul nostru. Secolul de azi trebuie să fie al federalismului”. Era continuarea ideii contelui Richard Coudenhove-Kalergi, care a lansat în 1923 la Viena studiul “Paneuropa”. În general, gânditorii români credeau că federaţia presupune respectarea suveranităţii statelor, garantarea principiilor Pactului Societăţii Naţiunilor şi ale Pactului Briand-Kellog, condamnarea agresiunii şi cultivarea sentimentului de solidaritate europeană. Economistul Mihail Manoilescu credea că ideea construcţiei Statelor Unite ale Europei “poate fi utopică din punct de vedere al posibilităţilor de înfăptuire, ea este însă logică şi raţională”. I.G. Duca nu accepta primirea URSS şi a Marii Britanii în club. Sfinte Sisoe! În 1930, Iuliu Maniu adopta ideea unei Confederaţii Central Europene, lansată prin Planul lui Aristide Briand, cu Ungaria, Cehoslovacia şi Austria. Evocându-l pe Briand la 8 martie 1932, Mihail Sadoveanu, preşedintele Senatului României, afirma: “Ideea PanEuropei, pe care el a aruncat-o asupra suferinţei şi asupra confuziei obşteşti, s-a aprins şi stăruieşte ca o stea înflăcărată a aspiraţiei de astăzi şi a realizării de mâine”. Toţi credeau că suveranitatea naţională se va respecta întocmai. Războiul celor două ideologii ireductibile avea să arunce în derizoriu această utopie frumoasă. Europa nu se confundă cu America.
Muntele a venit la Mahomed. Obama s-a împăcat cu lumea musulmană
Discursul lui Barack Obama de la Cairo a fost foarte bine primit în lumea islamică. “Assalamu Aleikum! – Pacea fie cu voi!” a strigat preşedintele american în faţa Universităţii de la Cairo şi a stârnit aplauze. În Cisiordani, palestinienii îl numesc deja “Abu Hussein”, folosindu-i numele mijlociu musulman, în semn de respect. “După cum ne spune Sfântul Coran, ‘’Fii conştient că există Dumnezeu şi spune întotdeauna adevărul. Este ceea ce voi încerca să fac astăzi, să spun adevărul cât de bine pot”, a afirmat Obama. Este o schimbare de discurs la antipod, faţă de George W. Bush, care vorbea neinspirat despre “cruciade”. “Sunt gata pentru un dialog serios cu Iranul”, a anunţat Obama, recunoscând că Statele Unite se află la originea revoluţiei din 1953 din Iran. Nicholas Burns, care s-a ocupat de dosarul nuclear iranian pe timpul lui Bush, crede că Obama şi-a pregătit foarte abil cadrul extern de după alegeri. Dacă Iranul acceptă sau nu dialogul cu SUA, Obama va ieşi bine oricum fiindcă lasă spaţiu de manevră pentru dialog. “Iar dacă dialogul cu Iranul eşuează, SUA vor ieşi bine din situaţie fiindcă vor avea o credibilitate şi o poziţie mult mai mare în faţa Rusiei şi a Chinei, fiind în măsură să ceară sancţiuni foarte severe”, crede Burns. “În plin război rece, Statele Unite au jucat un rol în răsturnarea unui guvern iranian democratic ales”, a recunoscut Obama. Este pentru prima dată când un lider american ţine un asemenea discurs pentru lumea musulmană. Motivată de controlul resurselor petroliere, lovitura de stat reprezintă pentru mulţi iranieni duplicitatea Americii care pozează în apărătorul drepturilor omului, dar nu ezită să recurgă la metode josnice pentru a răsturna guverne democratice în numele intereselor economice şi strategice. Venind din lumea musulmană în Europa, Obama a vizitat pe 5 iunie lagărul de concentrare din Buchenwald, din estul Germaniei, însoţit de Elie Wiesel şi de cancelarul Angela Merkel. Acolo a vorbit despre moartea celor şase milioane de evrei pe timpul Holocaustului, echilibrând balanţa cu Israelul, după discursul paradoxal de la Cairo. (Viorel Patrichi)
Basarabia aparţine Ucrainei!
Aşa a declarat Nikolai Serdiuk, guvernatorul regiunii Odesa, un demnitar care face parte din guvernul de la Kiev. “Basarabia va rămâne pentru totdeauna teritoriu al Ucrainei, iar pretenţiile României la aceste pământuri nu au un caracter oficial. Basarabia este a noastră şi va fi pentru totdeauna teritoriu ucrainean, indiferent de ceea ce afirmă vecinii noştri români, mai ales că aceste declaraţii nu reprezintă poziţia oficială a României, ci a unor organizaţii publice de pe teritoriul român. Câinii latră, caravana trece!”, a bravat Serdiuk în cadrul unei conferinţe pe tema “Programul de vecinătate România-Ucraina”, manifestare finanţată de UE. Presa ucraineană s-a năpustit furibund asupra României, la fel ca ziariştii ruşi, deşi autorităţile de la Bucureşti nu au revendicat teritoriile istorice, invadate de Armata Roşie, dar cedate prin tratatul bilateral, semnat de triada Emil Constantinescu-Adrian Severin-Petre Roman. Mai mult, politicienii de toate culorile de la Kiev au afirmat deschis că Ucraina nu va respecta nici hotărârea definitivă şi irevocabilă, dată de Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, cu privire la delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră dintre cele două ţări vecine. Ucraina nu recunoaşte existenţa românilor din sudul Basarabiei, folosind aceleaşi “argumente” bolşevice: moldoveni, iar nu români. “Membrii diasporei moldoveneşti din regiunea Odesa, dar şi cei 32000 de membri ai diasporei ucrainene din Transnistria sunt toţi cetăţeni ai Ucrainei”, a susţinut Serdiuk la forumul de la Odesa, unde au fost şi reprezentanţi din România. Cerasela Nicolaş, consul general la Odesa pentru România, a confirmat că ţara noastră nu are revendicări teritoriale faţă de Ucraina. Muscoiul de pe căciula haholului este atât de mare, încât Serdiuk dă din mâini şi din gură. Patru regiuni ucrainene şi patru regiuni româneşti au semnat un acord de cooperare transfrontalieră, în acest climat de tensiuni politicianiste, alimentate permanent de perpetua campanie electorală de la Kiev. Pe seama României.
Tot felul de “analişti” şi “strategi” din Rusia sau din Transnistria fac proiecte halucinante pentru viaţa românilor din Basarabia. Chiar dacă rezistenţa Opoziţiei de la Chişinău a fost exemplară şi extrem de utilă pentru reforma politică din R. Moldova, aceşti domni sau tovarăşi au convingeri care nu coincid totuşi totdeauna: unii susţin că “R. Moldova se scurge în România”, iar Rusia trebuie să recunoască imediat independenţa Transnistriei care trebuie să devină un al doilea Kaliningrad pentru UE; alţii – cei mai numeroşi – devin tot mai guturali şi avertizează România “să nu se amestece în treburile interne ale R. Moldova”. Desigur, Rusia are toate drepturile să se amestece deschis în regiune, chiar dacă etnicii ruşi constituie doar 6% din populaţia Basarabiei. Evident, Voronin susţine că România este vinovată şi pentru eşecul comuniştilor de a impune un preşedinte-marionetă. Generalul de miliţie nu concepe că adversarii din Opoziţie pot gândi altfel, decât el, independent de Moscova sau de Bucureşti. Iată de ce rezistenţa celor trei partide – PL, PLDM şi AMN – reprezintă o lecţie de neuitat pentru micii satrapi regionali din spaţiul ex-sovietic. Un prieten de-al meu de la Soroca a rezumat într-un stil inconfundabil situaţia creată la Chişinău: “Uăi băieti, uăi, şi l-o mai cârchit aişte pisti bot pi Voronin!” Vladimir Ţurcan, vicepreşedintele Parlamentului şi mâna dreaptă a miliţianului, a recunoscut că a acceptat arborarea drapelului UE pe clădirea Legislativului, unde nu ar fi fost însă şi steagul României. Inutil să-i mai aducem aminte lui Voronin că şi-a făcut-o singur şi, prin urmare, să nu mai acuze serviciile speciale de la Bucureşti.
În pragul războiului civil - aşa pretind profeţii KGB-FSB-GRU că se va întâmpla dincolo de Prut pe timpul alegerilor anticipate. Dmitri Soin, un expert KGB din Transnistria, ne asigură că situaţia de dincolo de Prut are o pronunţată componentă geopolitică. El crede că partidele de opoziţie de la Chişinău ar dori unirea cu România. Soin, care conduce mişcarea “Prorîv” din Transnistria, afirmă că Partidul Comuniştilor nu reprezintă o forţă filorusă unitară, fiind mai degrabă o structură cu mai multe tendinţe: acolo fiecare îşi urmăreşte propriile interese, când cu Occidentul, când cu Estul. Soin e convins că bolşevicii lui Voronin au vrut să sugă de la două vaci, “încurcându-se în aceste subtilităţi geopolitice şi intrând singuri în fundătură”. El crede că Basarabia este în pragul unui război civil fiindcă “aceste alegeri anticipate doar vor aprofunda divizarea societăţii moldoveneşti, care şi aşa este puternic scindată”.
“Escaladarea instabilităţii politice nu va servi drept motiv pentru un nou pogrom în masă, sub steaguri româneşti”, scrie “Izvestia” într-un limbaj care aminteşte de vremurile de glorie ale lui Stalin. Mai realistă, “Nezavissimaia Gazeta” notează că “R. Moldova a rămas fără preşedinte şi fără Parlament. Eşecul alegerii preşedintelui a aruncat R. Moldova într-o criză politică serioasă”. “Este practic o victorie a Opoziţiei”, menţionează “Rossiiskaia Gazeta”. Obsesia pierderii Nistrului i-a paralizat pe mulţi comentatori ruşi, deşi “Nistrul cu apă ghioară” curge la peste o mie de kilometri de frontiera Rusiei. “Eşecul alegerii preşedintelui trădează poziţia slabă a puterii comuniste şi anticipează prăbuşirea regimului Vladimir Voronin. Cum ar trebui să procedeze Rusia într-o asemenea situaţie? Există argumentul Transnistriei. Kremlinul trebuie să renunţe la R. Moldova şi să recunoască enclava de pe Nistru, dar acest argumenmt este prea slab din punct de vedere geopolitic şi al intereselor energetice ale Rusiei, care nu pot fi promovate în regiune, fără sprijinul Chişinăului”, crede Dmitri Oreskin de la “Kommersant”. Eu consider că Rusia ar trebui să accepte România ca partener de dialog strategic în regiune, altfel nu va rezolva nimic în spatele Ucrainei.
Chişinăul a găzduit pe 5 iunie reuniunea şefilor de state şi de guverne din sud-estul Europei. Cu acest prilej, Petr Kypr, ambasadorul Cehiei în R. Moldova, a criticat regimul comunist pentru introducerea regimului de vize pentru români. În schimb, cetăţenii R. Moldova trebuie să facă dovada că au în cont 500 de euro dacă vor să vină în România. Iată de ce românii din Basarabia pot să rămână recunoscători unor politicieni ca Mircea Snegur, Petru Lucinski, Vladimir Voronin şi – de ce nu? – Ion Iliescu sau Emil Constantinescu. Bogdan Aurescu, secretar de stat pentru afacerile strategice ale României, l-a suplinit pe Traian Băsescu, care a refuzat să mai meargă din cauza evenimentelor din 7 aprilie. Strategul nostru şi-a manifestat speranţa că “înţelepciunea va prevala şi că lucrurile vor reveni la normal” în relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău. Turcia a preluat preşedinţia Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est, manifestând aceeaşi speranţă că va adera la UE, chiar dacă în campania electorală de pe continent au fost accente clare contra Ankarei.
Elefantul printre porţelanuri sau cazacul mangă
De un comic involuntar este şi analiza realizată de Konstantin Zatulin, directorul Institutului pentru Comunitatea Statelor Independente de la Moscova şi deputat în Duma de Stat. În buna tradiţie bolşevică, un gazetar de la “Komsomolskaia Pravda” l-a întrebat pe Zatulin: “Este clar că Opoziţia de la Chişinău nu va mai fi de acord nici dacă comuniştii vor învinge încă o datăîn alegerile anticipate. Oare într-adevăr la Chişinău este de aşteptat al doilea val de pogromuri?” “În aceste condiţii, nimic nu poate fi exclus. Opoziţia va încerca să acţioneze cu mai multă acurateţe. Este evident că după retragerea Opoziţiei din aprilie, ea s-a regrupat şi a primit un nou sprijin din partea României, care acţionează ca elefantul într-un magazin de porţelanuri şi face aluzii directe că nu consideră Moldova un stat viabil. România nu întâmpină nicio ripostă din partea UE, care a luat o pauză. UE se află în faţa unei dileme: fie să-i susţină pe adversarii lui Voronin, riscând cu R. Moldova în forma în care este astăzi, fie să-şi reconfirme poziţia iniţială şi să dea de înţeles ferm Bucureştiului că nu sprijină amestecul în afacerile interne ale republicii”, crede Zatulin care prezice “o revoluţie colorată” la Chişinău.
“Dacă se mai respectă Constituţia în R. Moldova, vor fi alegeri anticipate. Cred că este un răspuns corect, democratic al Opoziţiei pentru modul cum au fost trataţi oamenii care au gândit altfel decât comuniştii. Pe de altă parte, Opoziţia a dat o lecţie şi preşedintelui în funcţie, şi comuniştilor, şi oricui: că nu totul se cumpără în politică. Eu i-aş felicita pe cei care au rezistat presiunilor enorme care s-au făcut pe ei. Când politicienii care vor deţine frâiele puterii la Chişinău vor înţelege să-şi servească poporul, cu certitudine vor normaliza relaţiile cu România”, a spus Traian Băsescu la postul public de televiziune. “Financial Times” apreciază că Voronin a suferit o lovitură majoră în Parlamentul de la Chişinău. “Neparticiparea la alegerea şefului statului de către unii deputaţi din opoziţie a fost influenţată puternic din exterior, influenţă care nu este cea mai favorabilă”, a spus Iurie Roşca, fără să mai acuze direct România. El susţine că Urechean s-a dus la Moscova pentru a se întâlni cu interlopul Karamalak la hotelul Mariott. Iar noi credeam că numai la Bucureşti se trag clopotele pentru Chişinău…

Dezmembrarea României
Chiar dacă ţara noastră a intrat în NATO şi în UE, strategii ruşi fac scenarii pe computer şi le oferă politicienilor. Andrei Safonov, un analist rus de la Tiraspol, consideră că dezmembrarea României ar fi singura modalitate de rezolvare a problemelor tensionate din această regiune marcată de implicarea Statelor Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi Ucraina. Scenarii similare au mai apărut în presa din ucraina şi din Rusia.
Safonov este convins că presiunea SUA a scăzut în regiune, dar a crescut influenţa Uniunii Europene prin intermediul formatului “5+2” pentru rezolvarea conflictului de pe Nistru.
Aici trebuie precizat însă că UE şi SUA au doar statut de observatori, deşi cea mai importantă minoritate din Transnistria este formată de români/moldoveni, iar în cele 6 judeţe basarabene din R. Moldova românii formează majoritatea absolută a populaţiei. Prin urmare, dacă nu România, măcar Uniunea Europeană ar trebui să participe ca mediator direct la rezolvarea acestui conflict. Safonov crede că un rol important l-ar avea Kalman Mizsei, reprezentantul UE la Chişinău, căruia Igor Smirnov i-a interzis să mai intre în Tiraspol. Înainte de revolta tinerilor de la Chişinău, Transnistria exporta în ţările UE peste 50% din producţia proprie. Este semnificativ că nici investitorii din Rusia şi din Ucraina nu mai au nevoie de producţia transnistrenilor, aşa că peste 75% din producţia lor nu a mai fost exportată nimănui. Vânzările se făceau oricum ilicit, mai ales că Transnistria nu plăteşte impozit nimănui, iar Safonov uită acest detaliu. Împreună cu Ucraina, UE a reuşit să stopeze exporturile transnistrenilor pe la frontiera de est a R. Moldova. Tiraspolul preferă dolarii, dar în UE cel mai bine merge tot euro.
Transnistria poate importa doar din ţările răsăritene. Va creşte importul din Ucraina pentru Tiraspol. Oamenii lui Smirnov vor să controleze toate transporturile care trec prin această fâşie, ca să-şi amplifice “autoritatea”. Ucraina nu suportă influenţa Rusiei în Transnistria şi face presiuni şi asupra Chişinăului, mai ales după revoltă. Pentru Safonov, Rusia rămâne aliatul politic şi militar al Transnistriei. El înţelege însă că Occidentul este privit cu mai mare simpatie de către transnistrenii tineri şi de vârstă medie pentru cultul libertăţilor şi al drepturilor omului. Ştie că un posibil conflict ruso-polonez sau un război dintre Rusia şi Ucraina ar crea situaţii complicate pentru Tiraspol. Ar fi echivalentul unui cataclism. UE se poate prăbuşi sub povara propriei birocraţii, un proces care ar favoriza Transnistria şi Rusia. “Nu trebuie să ne minţim. Recunoaşterea Transnistriei nu poate veni nici din partea Rusiei în această perioadă. Trebuie să fim realişti”, explică Safonov. El crede că Transnistria trebuie să-şi păstreze statutul actual, mai ales că se află între Ucraina şi Rusia. De aceea, nu trebuie admisă nicio ingerinţă în viaţa politică a Ucrainei. Tiraspolul nu trebuie să participe la polemicile dintre Rusia şi Ucraina – Mazepa, Petru cel Mare. “Moşii noştri cei mari de acum 300 de ani nu ne ajută să exportăm mărfurile şi nici nu contribuie la bugetul nostru”, a precizat Safonov.
România nu vrea să încheie tratatul de frontieră cu R. Moldova şi aici ruşii fac presiune. “Expansiunea Bucureştiului se desfăşoară în două direcţii: în primul rând, pe relaţia cu Ucraina, iar în al doilea rând spre R. Moldova”. Safonov intuieşte că Bucureştiul vrea ca R. Moldova să formeze o federaţie cu Transnistria pentru ca Tiraspolul să nu aibă statut juridic în momentul în care s-ar realiza unirea Basarabiei cu România. El crede că Ucraina a greşit atunci când a acceptat să se judece la Haga cu România pentru Insula Şerpilor. Omul nu ştie că nu Insula Şerpilor a fost obiectul procesului, ci platoul continental, eroare care ajunge pe nemestecate în toată presa ucraineană. De unde şi reacţiile otrăvite ale Kievului faţă de Bucureşti. Personajul îndeamnă Ucraina să nu respecte sentinţa de la Haga fiindcă “România a nimerit aici din aer”. “Dacă România va putea integra R, Moldova, atunci ea va deveni lider regional, consolidată de resursele de gaz ucrainean de pe platoul Mării Negre, iar tamponul moldovean dintre România şi Transnistria, dintre România şi Ucraina dispare”. Bucureştiul nu a acceptat niciodată ca Benderî (Tighina) să fie scoasă din componenţa R. Moldova, zice Safonov. Dar cum să acceptăm, păcatele noastre?!
Strategul rus prinde curaj. De la Kremlin. Pune o problemă “incorectă politic”: “ Nu ar fi mai bine pentru viitorul nostru să fie dezmembrată România ca stat unitar, ca factor de destabilizare şi de expansiune regională?” El vede realipirea Transilvaniei la Ungaria, preluarea Moldovei istorice de către Chişinău, cu tot cu Iaşi, iar regiunile din sud-vest să treacă la Serbia. Dezmembrarea României, aşa cum s-a întâmplat cu Iugoslavia, Cehoslovacia sau URSS, nu ar face lumea să sufere. S-ar rezolva multe probleme financiare. Iar dacă dispare pentru totdeauana speranţa reconstituirii României Mari, atunci opoziţia pro-română de la Chişinău nu mai rezistă. “Pentru Transnistria şi pentru antiunioniştii din R. Moldova, dezmembrarea României ar fi un cadou. Este o temă de meditaţie pentru noi. Nu trebuie să uităm acest lucru”, a îndemnat Safonov. Până când acest kazak îşi va vedea visul cu ochii, Transnistria va trebui să participe la “atomizarea politică a lumii”, după modelele Kosovo, Osetia de Sud, Abhazia. Tiraspolul poate realiza o uniune politico-militară cu Rusia sau se poate baza pe Ucraina, ca un spate al frontului şi în domeniul cooperării economice. Din Occident, Transnistria poate prelua modelul de dezvoltare social-economică. Ceea ce nu reţin strategi ca Safonov este că însuşi premierul Vladimir Putin a afirmat, înaintea vizitei din Japonia, că Rusia va oferi resurse energetice pentru fostele republici sovicetice numai la preţuri mondiale, fără favoruri. Kremlinul este obligat de realităţile interne ale Rusiei să nu mai facă pomeni cu indivizi ca Smirnov, care au creat clanuri KGB-FSB-GRU la frontierele defunctei URSS.
Asemenea “analize” trebuie luate în calcul la Bucureşti fiindcă în jurul României colcăie ura. Chiar dacă ex-premierul Tăriceanu făcea şedinţe de guvern mixte cu Ungaria, la Budapesta nu se schimbă mai nimic în vechea mentalitate colectivă. Viktor Orban, liderul FIDESZ, aflat pe cai mari, a avertizat că va susţine autonomia teritorială în Harghita-Covasna, atunci când va ajunge la conducerea ţării, iar acel moment nu va întârzia prea mult. Mai ales că se adânceşte criza economică. Despre resentimentele mancurţilor de teapa lui Voronin am discutat şi cu alte prilejuri. Aceşti indivizi îşi ţin conaţionalii în cea mai primitivă înapoiere, numai să se menţină la putere, asmuţind contra României. Ucraina a dovedit de mai multe ori că este cel mai dificil şi cel mai imprevizibil vecin pentru ţara noastră. Dacă nu vom juca până la limită rolul nostru de ţară membră NATO şi UE, pentru apărarea românilor din nordul Bucovinei, din Herţa şi din sudul Basarabiei, pentru aplicarea sentineţi definitive de la Haga, atunci ne putem aştepta la o solidarizare a factorilor de risc pentru unitatea teritorială a României. Să nu ne iluzionăm doar cu statutul nostru de membri în clubul select NATO-UE. Interesele economice pot prevala asupra unor decizii politice, care pot deveni periculoase pentru noi. Din nefericire, orice scenariu este posibil pentru ţara noastră. În timp ce unii ne acuză că am vrea să recuperăm teritoriile luate prin pactul Molotov-Ribbentrop, recunoscut ca reper juridic chiar şi la Curtea de la Haga(!), există strategi ucraineni care iau în calcul preluarea întregului judeţ Suceava. Că Ucraina nu are defel reflexe europene a dovedit-o prin recentul scandal de spionaj. Kievul vrea în NATO, dar “ne lucra” de dragul Rusiei! La întâlnirea recentă cu ambasadorii UE la Bucureşti, Traian Băsescu a avertizat că Ucraina nu respectă reglementările internaţionale de mediu, nu aplică verdictul Curţii Internaţionale de la Haga cu privire la delimitarea platoului continental din jurul Insulei Şerpilor, nu respectă drepturile minorităţii române, în timp ce minoritatea ucraineană este reprezentată automat în Parlamentul de la Bucureşti. După ce a trimis la plimbare doi diplomaţi ucraineni, aflăm că România a expulzat şi trei diplomaţi ruşi, ca urmare a acţiuniloir spionului Achim Floricel de la Divizia Dacica. Raportul lui Martin Eichtinger, ambasadorul Austriei la Bucureşti, arată că relaţiile României cu Federaţia Rusă au fost afectate şi de recentul scandal de spionaj cu Ucraina. În cadrul unui dejun cu ambasadorii UE la Bucureşti, Traian Băsescu ar fi spus că Rusia vrea să transforme Transnistria într-un al doilea Kaliningrad. “Rusia a devenit în ultima vreme tot mai agresivă în păstrarea şi apărarea sferei sale de influenţă”, a precizat preşedintele român. Toate partidele de opziţie îl acuză tot pe el că ar fi stricat bunele relaţii cu vecinii. “Cred că este una din cele mai nefericite decizii pe care le-a luat România în acest an, pentru că a reuşit să afecteze relaţiile cu Ucraina, Federaţia Rusă, Bulgaria şi NATO”, credea recent Teodor Meleşcanu. Trebuie să gândeşti cu capul haholului Boris Tarasiuk pentru a accepta că nu trebuia să-i expulzăm pe spionii ucraineni, ruşi sau bulgari. În realitate, de când a intrat în NATO şi în UE, România a devenit ţintă, la fel ca ţările baltice sau Polonia. DIICOT anchetează şase ofiţeri pentru neglijenţă în protejarea informaţiilor clasificate. Este vorba de Dragoş Petrişor, Ovidiu Mihai Baba, Mihai Fercheliuc, Costică Lupu, Adrian Mândroiu şi Costel Munteanu. După isprava “dacului” Floricel, armata română a fost nevoită să-şi schimbe toate codurile de transmisiuni speciale.
Cine vrea Nabucco este contra Kremlinului
România a devenit ţintă nu doar pentru informaţii clasificate sau, in extremis, chiar pentru dezmembrarea teritorială. Esenţial este dosarul economic în această conflagraţie mondială ascunsă. Bucureştiul a optat deschis pentru găsirea alternativelor la resursele energetice, oferite de Rusia. De aceea, a susţinut proiectul Nabucco. Rusia face tot posibilul să blocheze acest proiect, chiar dacă, oficial, nu recunoaşte. La întâlnirea cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan de la Soci, Putin a momit Ankara cu “o a doua ramură pentru gazoductul Blue Stream-2”. “Nu avem nicio obiecţie faţă de proiectele alternative. Înainte de a investi însă miliarde de dolari într-o conductă şi de a o îngropa în pământ, este important de ştiut dacă există suficiente gaze pentru a asigura o bună funcţionare a acesteia”, a avertizat Putin. În acest sens, el a lucrat atent pe lângă Uzbekistan, Kazahstan şi Turcmenistan să nu semneze pentru construirea gazoductului Nabucco. România rămâne “un punct obligat de trecere”, iar Moscova încă nu este hotărâtă să accepte această realitate strategică. Preşedintele Rusiei va cere la summitul G-8 din Italia înlocuirea dolarului cu o monedă supranaţională. “Unele idei globale au fost evocate, dar nu şi examinate în format extins în cursul summitului G-20 de la Londra, ca de pildă crearea unei monede supranaţionale. Trebuie să ieşim învingători din această criză şi să creăm o arhitectură modernă a raporturilor financiare şi economice internaţionale”, a spus Medvedev. Evident, Italia susţine Rusia şi aici.
Medvedev – România să nu-şi bage nasul în R. Moldova!
Un summit glacial a avut loc tocmai la Habarovsk, între Uniunea Europeană şi Rusia. Jose Manuel Durrao Barroso, preşedintele Comisiei Europene, şi-a arătat inutil muşchii în faţa lui Dmitri Medvedev, un ursuleţ de catifea la Kremlin, dar totuşi un urs. Nimic nu le-a ieşit europenilor poftiţi în Siberia Orientală, să admire şi ei regiunea noului “boom”economic asiatic. Indirect, mesajul părea să fie următorul: faceţi nazuri, foarte bine, noi avem parteneri de nădejde China, Japonia şi – de ce nu? – SUA (peste Pacific). Kremlinul a rămas pe aceeaşi poziţie agresivă şi la Habarovsk faţă de Bruxelles, indiferent de tema discuţiei. Poate tocmai de aceea au fost şi invitaţi tocmai unde a dus mutu iapa şi surdu roata! “Să vadă şi ei măreţia Rusiei!”, s-a explicat Medvedev, după care i-a poftit la o plimbare pe fluviul Amur. Că lucrurile stau aşa este şi declaraţia lui Barroso cu privire la blocarea aderării pentru Ucraina, R. Moldova, Belarus, Armenia, Georgia şi Azerbaidjan. Iată de ce propunerea Româniai ca R. Moldova să meargă spre UE alături de ţările din Balcanii de Vest a fost abandonată imediat de Bruxelles. “Pur şi simplu nu suntem pregătiţi să le oferim statutul de membru al Uniunii Europene”, a recunoscut Barroso la Habarovsk. Pe scurt, UE este captivă în labele Ursului. Un ursuleţ de catifea, dar totuşi Urs.
Ca de obicei, Kremlinul joacă tare, cu acelaşi tupeu tradiţional, confundat de unii cu “diplomaţia eficientă”, ştiind că la Bruxelles au rămas băieţi ascultători. “Federaţia Rusă a atras atenţia asupra necesităţii unor demersuri mai energice pe lângă România, pentru ca această ţără să înceteze să mai exercite presiuni politice asupra R. Moldova şi să recunoască definitiv independenţa acesteia”, a declarat Aleksandr Gruşko, adjunctul ministrului rus de Externe. Barroso nu a pomenit nimic despre angajamentul scris al Rusiei, semnat în 1999 la Istanbul, privind retragerea din Transnistria pentru a elibera această regiune de sub controlul mafiei lui Smirnov. În rest, formulele generale au fost agreate de ambele părţi: “Vom dezvolta colaborarea bilaterală în domeniul economiei, vom lupta cu terorismul internaţional, cu crima transnaţională”, ne asigură Medvedev, citat de ITAR TASS. Preşedintele rus a apreciat rolul Uniunii Europene în rezolvarea crizei din Caucaz. A se citi că UE a achiesat la consecinţele invaziei ruse din Georgia, care s-a încheiat prin recunoaşterea unilaterală a independenţei pentru Abhazia şi Osetia de Sud. UE se mulţumeşte cu gazoductul “Drujba” şi nu mai scoate o şoaptă despre Nabucco. “Trebuie să confirmăm că UE consideră Rusia partenerul său strategic”, a declarat Vaclav Klaus, preşedintele Cehiei.
Grigore Vieru sau taina care ne apără
Prin grija doamnei Iulia Gorea Costin, Sala Palatului din Bucureşti a găzduit spectacolul “Taina care mă apără”, în amintirea lui Grigore Vieru. Au evoluat artişti de excepţie de la Chişinău şi din Bucureşti: Lucia Mureşan, Mihai Munteanu, Anastasia Lazariuc, Corala “Vocile Primăverii”, formaţia “Milenium” şi orchestra “Lăutarii”. Aici merită reţinut numele Nicolae Botgros, un virtuoz al viorii. Ascultând “Ciorcârlia” în interpretarea maestrului care poartă toate păsările pădurii pe corzi, am înţeles iarăşi şi iarăşi că artiştii autentici vin spre noi din aceeaşi lumină. “Merg pe pământ şi sunt ca vioara/ Toate îmi par că sunt prima oară/ Ca un copil aştept dimineaţa/ Până la lacrimi mi-e dragă viaţa./ Orice splendoare mă doare/ Mă doare această floare/ şi frumuseţea ta, şi frumuseţea ta/ şi-această zi, şi-această zi/ Ce mâine nu va mai fi/ Ce mâine nu va mai fi, nu va mai fi…” Este aici un autoportret al poetului Grigore Vieru, dezarmant de simplu, fără adjective inutile – marca marelui talent. L-am considerat altădată pe poetul din Pererâta de pe Prut un Octavian Goga al Basarabiei. Dar mi se pare acum formula prea săracă fiindcă simplitatea este rostul adânc al artei adevărate. Versul lui este un lamento vechi, ca un bocet, ca o rugăciune în genunchi, ca profeţia mesianică în pustiul uitării. Grigore Vieru nu este un poet militant, nu cheamă Prutul să-i înece pe ruşi sau pe ucraineni, cum făcea Octavian Goga în Transilvania cu Oltul. Suferinţa nu are grade de comparaţie, dar ea este manifestă diferit la cei doi poeţi. La Vieru, revolta provocată de oprimare şi de criza identitară indusă este implicită şi, de aceea, foarte “eficientă”. (Nu am găsit un cuvânt mai nepotrivit). Poate la un asemenea efect subteran se referea profesorul Dan Dungaciu, când vorbea despre “diviziile lui Grigore Vieru”. Iar magnitudinea acestui Octavian Goga atât de fragil s-a resimţit teribil la Chişinău pe 7 aprilie, încât Kremlinul şi Kievul au putut vorbi public despre “agenţii României”. Ce inepţie! Ce s-a întâmplat oare cu serviciile de elită de la Răsărit, dacă nu au priceput măcar atâta lucru? Da, Grigore Vieru era cel mai “eficient” agent al României din Basarabia: avea grad de mareşal al cuvântului, iar acum mă îndoiesc totuşi că nu a murit la fel de misterios ca soţii Doina şi Ioan Aldea-Teodorovici. Prea mare este coincidenţa. Iată o primă rafală în maniera delicată şi “diversionistă” a lui Grigore Vieru: “O mie de revoluţii nu valorează cât un izvor curat!”. Formidabil! S-o fi gândit la “revoluţia orfanilor” din Basarabia. De unde veneau acei tineri bătuţi sau ucişi cu sălbăticie, dacă nu din “izvorul nostru curat”, care răzbate spre lumină? Sau: “Ascultaţi-mă, surori, pe mine/ Şi voi, fraţii mei, ce vă sfădiţi:/ E păcat, nu-i drept şi nu e bine/ Să vinzi casa care te-a-ncălzit./ Bani ne-ar trebui la fiecare,/ Toţi avem copii şi vremea-i grea./ Însă cum să vinzi fereastra oare,/ Cea la care maica te-aştepta?!/ Casa părintească nu se vinde,/ Nu se vinde tot ce este sfânt./ Din atâtea lucruri dragi şi sfinte/ Ochii mamei încă ne privesc./ O vom da şi vor schimba lăcata/ Şi vor pune şi ferestre noi./ Şi trecând pe lângă ea vreodată,/ Va privi ca la străini la noi.”
Ce este Basarabia, dacă nu această casă vândută şi mereu uitată? Sau “un copil înfăşat în sârmă ghimpată”? Totdeauna lucrurile simple au putere de evocare teribilă. Care să fi fost taina proteguitoare pentru Grigore Vieru? Limba română, Ţara, Mama, Iubita, Mihai Eminescu, Dumnezeu? Ascultând versurile lui pe muzică, m-am gândit că toate acestea la un loc alcătuiesc “Taina care ne apără” pe noi, românii: conştiinţa unităţii lingvistice, conştiinţa unităţii teritoriale în arealul de etnogeneză ancestrală a dacilor, conştiinţa unităţii de destin, cum spunea Constantin Rădulescu-Motru. Ceea ce este al nostru nu se va pierde niciodată, asemenea genomului regăsit în vechile fosile.
Viorel Patrichi