luni, 21 septembrie 2009

Partizanii moţilor. Toader Şuşman, un erou al luptei anticomuniste din Munţii Apuseni - între legendă şi adevăr

Partizanii moţilor

Toader Şuşman, un erou al luptei anticomuniste din Munţii Apuseni - între legendă şi adevăr

Viorel Patrichi

Am fost în Munţii Apuseni pentru a înţelege mai bine tragedia partizanilor moţi în confruntarea lor disperată cu Securitatea şi cu Miliţia. Stând de vorbă cu oamenii din Răchiţele, un sat tupilat la poalele Muntelui Vlădeasa, mare mi-a fost surpiza să regăsesc situaţii similare celor petrecute la Nucşoara, unde s-a stins Elisabeta Rizea, un simbol al rezistenţei antibolşevice de pe Valea Argeşului. Despre tragedia moţilor din Răchiţele s-au scris două cărţi: “Suferinţa nu se dă la fraţi” (autori Cornel Jurju şi Cosmin Budeancă) şi “Cazul Şuşman în judecata răchiţenilor” (Teofil Răchiţeanu şi Teodor Boc). Dacă prima este elaborată după metoda Lucia Hossu Longin, cealaltă este o replică din partea victimelor rămase în sat şi care au cunoscut momente cel puţin la fel de tragice. Istoria orală este foarte utilă pentru cunoaşterea faptelor, dar presupune ascultarea tuturor părţilor, fără părtinire.

Securiştii i-au ars de vii în şură

Teodor (Toader, Todoru) Şuşman a fost primar în comuna Răchiţele, judeţul Cluj, în perioada interbelică. Era cel mai înstărit din zonă, avea multă pădure, fâneaţă, cârciumă şi gatere mânate de apă (“şireze”). Când au venit comuniştii, a refuzat să dea cotele, să predea armele şi a fugit în Munţii Bihorului în august 1947. Ştia de la radio că “vin americanii”. I-a luat cu el pe feciorii lui - Teodor, Avisalon şi Traian. Era însoţit de Nuţu Bortoş, Gheorghe Mihuţ şi Ion Ciota, fost şofer al mareşalului Antonescu. |n toamna lui 1948, se ascundeau în casa pădurarului Mihai Giurgiu (Jurj) de pe Valea Someşului. |n primăvara lui 1949, s-au întors în munţi. Stăteau nu departe de ascunzişul doctorului Capotă. Ion Giurgiu le-a făcut legătura cu alţi opt ţărani şi cu un preot din Fildu de Sus şi din Huedin. |n august 1950, securiştii iau cu asalt casa lui Mihai Jurj, care fuge cu soţia Lucreţia şi cu unchiul Oneţ Roman spre ascunzătoarea lui Şuşman din judeţul Mureş. Catrina Şuşman, soţia lui Toader, moare din cauza torturii, iar ultimii doi copii, Emil şi Romulică, au fost arestaţi. Traian Şuşman este prins pe 12 decembrie 1948, condamnat la doi ani închisoare, apoi deportat în Bărăgan, chiar dacă era tebecist. Doar el mai trăieşte. |n 1952, securiştii omoară trei moţi. Toader Şuşman se sinucide, iar trupul lui e aruncat într-o râpă din Răchiţele. |n 1954, Securitatea i-a prins pe Lucreţia şi Mihai Jurj, ucis în încăierare. Roman Oneţ e condamnat la moarte şi executat la Oradea, în 1955. Lucreţia Jurj, bolnavă de tuberculoză, a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă. |n noaptea de 1 februarie 1958, fraţii Teodor şi Avisalon Şuşman au fost surprinşi de securişti într-o şură din satul Trainiş. Agenţii au dat foc şurii şi fraţii au ars de vii. Procesul a avut loc la Tribunalul Militar Cluj, în 22-24 iulie 1958, dar Şuşmanii fuseseră lichidaţi. Aceasta e varianta cea mai cunoscută a evenimentelor după 1990.

“Nu pot să fac martir dintr-un criminal”

Discuţia cu părintele Teodor Boc din Răchiţele mă pune pe gânduri. “Autorii ceilalţi nu au stat de vorbă cu toţi oamenii. Eu i-am ascultat şi oamenii mi-au povestit, sub prestare de jurământ. Le era frică să vorbească. Frica a rămas în sufletul omului simplu. Noi am ieşit traumatizaţi din acel calvar. Eram între ciocan şi nicovală, între Securitate şi… Şuşman. Ana Blandiana a fost în Răchiţele şi o dată măcar nu a discutat şi cu cealaltă parte. Uite unde a ajuns PN}CD din cauza dorinţei de revanşă. Am stat luni de zile în arhivele de la Cluj şi nu am găsit măcar o dovadă că Şuşmanii ar fi ucis securişti sau activişti comunişţti, dar au omorât consăteni de-ai lor. Todoru li Budi, străbunicul din partea mamei, era frate cu tatăl lui Toader Şuşman. Aş avea tot interesul să fac eroi din ei, dar nu pot să-i consider eroi pe nişte criminali. Poţi să fii martir numai dacă ai dragoste faţă de semenii tăi. Din partea bunicului Suciu Paşcu nimeni nu a primit pensie, cum au luat toţi urmaşii lui Şuşman. Bunica a fost omorâtă de Securitate. Eu am făcut armata la munci din cauza bunicului care era considerat duşman al poporului.”

Capul de căprior şi plopul lui Geo Bogza

La fel gândeşte şi Teofil Răchiţeanu, un poet retras în munţi, fost profesor al lui Emil Boc. “Existenţa grupului Şuşman a fost pentru comunitatea oamenilor din Răchiţele un episod dureros Din cauza lui, s-au făcut 140 de ani de închisoare, câţiva ani răchiţenii au trăit sub semnul unei adevărate terori. S-a creat o ‘’psihoză Şuşman’’ de pe urma căreia puţini au fost cei care au scăpat fizic şi pishic nemutilaţi. Şuşman şi Securitatea au fost două forţe malefice între care bieţii răchiţeni s-au aflat ca între ciocan şi nicovală”.
Petrea li Indrei, tatăl lui Teofil Răchiţeanu, s-a născut în 1913. Părinţii s-au despărţit când avea un an. Crescut de bunicii dinspre mamă până la 14 ani, el ştia să cînte la vioară, să cioplească grinzi, sămeşterească orice obiect din lemn, să călărească, să pescuiască, iar la 15 ani era şi vânător. S-a însurat cu Mina lui Capotă, iar când a fost dus pe frontul sovietic, a dezertat. Pe timpul foametei, şi-a întreţinut copiii şi familiile vecine cu vânat şi cu păstrăv prins de el. |n 1948, când Şuşman a hotărât să fugă, Petrea li Indrei era unul din apropiaţi. A stat cu el câteva luni, după care a rămas lângă cei 10 copii. Au început schingiuirile la Securitate ca să spună unde e Şuşman. Mama lui i-a spus să-i ducă pe securişti la locul unde se ascund partizanii. “Cum să-l dau, mamă, pe mâna Securităţii. Dacă-l prinde, îl omoară. Şi pe el şi pe ceilalţi. Eu nu vreau să am moartea lor pe sufletul meu.” Petrea a semnat un angajament, dar nu a trădat. Şuşman nu l-a crezut şi l-a omorât în chinuri groaznice. Mina Purcel, mama scriitorului, are 95 de ani şi o pensie de 163 de lei pentru munca la pădure. Este o minune că mai trăieşte. Pentru frumuseţea graiului, am reprodus întocmai vorbele moţilor, fără să le stâlcesc: “Am avut cinci prunci şi cinci fete. |ntâi o fost fetele. Să supărase bărbatu că-i fac numai fete. După ce am făcut a cincea fată mi-o zîs, da iera numa şagă, că mă omoară dacă-i mai fac o fată. Şi-o dat Dumnezo şi i-am făcut apoi numa prunci, tăt cinci, cât erau fetele. Şi s-o bucurat omul meu când i-am născut primu ficior, s-o dus în zua aceie la vânat ş-o vânat un căprior şi i-o luat capul şi i-o pus lemn (suport), şi l-o pus pă părete să şie amintire de naşterea primului său ficior”. Pruncul de care s-a bucurat atât de mult Petrea li Indrei era profesorul Teofil. Mai târziu, poetul a dăruit capul de căprior lui Geo Bogza, de care l-a legat o îndelungată prietenie. El i-a cumpărat un ceas de buzunar, i-a desfăcut capacul şi a desenat cu un carioca negru un plop: era suprema formă de manifestare a prieteniei. (Acelaşi Bogza a primit în dar şi capul de căprior de la învăţătorul Labiş, tatăl altui poet sensibil…).

“Spune, curva dracului, unde ţî bărbatu!”

Lelea Mina povesteşte chinurile prin care a trecut, la fel ca Elisabeta Rizea:
“De la primele lovituri am amorţît, am gândit că mi-o rupt spatele, n-avem alt gând decât c-oi muri şi ce s-a aleje de pruncii mnei, fără maică şi fără tată. M-o lăsat un pic din lovituri, m-o-ntrebat iară, da nu putem scoate un cuvânt. M-o dezlegat, m-o dus iar la poiată, pă nişte paie, nu mi-o dat de mâncare două zâle, apă mi-o dat. La două zâle, iar m-o dus, iar m-o bătut. Amu n-o mai dat peste spate, o dat numai în tălpile picioarelor pân-am amorţît. ‘’Spune, curva dracului, unde ţî bărbatu!” Tăt asta mă-ntrebau. N-am spus nimnica, n-avem ce spune; m-o luat şi m-o închis într-un veceu, era făcut din scânduri, din lemn, de iera de ciment murem acolo de frig”. Iar trauma revine obsesiv peste ani: “Da mai ieste un lucru, o vedenie, care să ţîne de mine şi n-o pot uita. Mi s-arată în faţa ochilor un cerb, într-o prelucă, în munte, înconjurat de o haită de lupi, care-l hăituiesc, îl ajung, îl muşcă, îi rup din trupul, încă viu, bucăţi de carne; le văd gurile pline de sîngele scurs din bucăţile acele de carne, lupii aceia sunt Şuşmanii şi oaminii lui, iar cerbu e bărbatu-mneu. Vedenia am avut-o prima dată cu câteva zîle înainte ca omu mneu să fi fost omorât, a fost un vis urât pă care numa mai târziu mi l-am putut lămuri, o fost un fel al lui Dumnezo de a mă vesti de o nenorocire care mă aşteaptă. Vedenia asta mi-a pustiit zilele şi nopţile, şi în vise şi când eram trează şi nu voi scăpa de ea până ce-oi muri”.

“Şi-o câştigat un duşman de moarte”

Suciu Paşcu (Paşcu Bontii) a fost primar în Răchiţele. Patimă grea era politica locală! El era “manist”, iar Şuşman - liberal. Alternau la putere, iar ura dintre ei creştea. Mai ales după ce Suciu Paşcu descoperă că Şuşman, în 1932, vânduse pădurile moţilor printr-o înşelăciune. Atunci au pornit răchiţenii pe jos până la Cluj, iar prefectul le-a făcut dreptate. Cei care îl prezintă drept erou pe Şuşman uită acest episod. Pe timpul Diktatului de la Viena, Şuşman era iar primar. A adus “pită” din Regat peste munţi fiindcă }ara Moţilor era controlată de ungurii lui Horty. Unii răchiţeni consideră că Şuşman i-a salvat de la foamete, alţii spun că le-a vândut grâul, iar celor săraci le-a dat contra zile de muncă… După război, Suciu Paşcu intră în partidul comunist, dar e dat afară şi condamnat la doi ani de Canal pentru pierderea unei ştampile. |n timp ce era el primar, s-a confiscat depozitul de cherestea al lui Şuşman. Todoru spunea peste tot că Suciu i-a luat scândura. Şi-a trimis oamenii deghizaţi în miliţieni la Suciu acasă şi l-au adus pe munte. Acolo, Şuşman simula că este el însuşi prins de miliţieni. Când a văzut că Suciu se bucură de răul lui, şi-a scos legăturile false şi a început o judecată cumplită. După ce l-a schingiuit, l-a aruncat de pe Pietrele Albe sau poate l-a îngropat într-o hudă...
Eugenia Boc, fiica lui Suciu Paşcu (a Bontii), îşi aminteşte de acei ani groaznici: “Când s-o întors tata de la Turnu-Severin, primar în sat era Todoru lui Liptii (Teodor Şuşman). El făce în sat tăt ce vre. Oamenii, aprope tăţi analfabeţi şi săraci, nu aveu ce-i face. Nime nu îndrăzne să i se opună, că-l ştieu tare răzbunător. Şi amăgindu-i că le aduce oltoani, i-o pus să semneze într-un tabel. Da în acel tabel nici vorbă de oltoani, acolo bdieţî oameni o sămnat că-s de acord să vândă pădure comunii din Cuciulat şi Faţa Poeinilor la nişte jidani. Tata, Paşcu Bontii, o aflat şi l-o dat de gol. Atunci răchiţenii, vreo 300, în frunte cu tata, s-o arăduit să margă la Cluj la Prefectură. O făcut pă drum două zîle şi două nopţî. Şuşman o mărs înainte şi o anunţat jindarii din Călata, Hodin (Huedin) şi Jilău că s-o răsculat moţî. Jindarii i-o lăsat să treacă după ce tata le spune care-i năcazu care i-o scos din sat. Multă vreme voroveu oamenii cum o fost atunci. Cum i-o primit Prefectu Dunca, şi văzându-i cât de jerpeliţi erau şi cât de flămânzi, le-o dat la fiecare câte un pup alb (pâine mică, n.n.) şi câte un cârnaţ fript. Săracii oameni, cum o mai mâncat, că mulţî de ani de zîle nu mai mâncaseră decât mălai şi pită de săcară. După ce o mâncat, prefectu i-o întrebat care-i baiu. Oamenii i-o povestit cum o fost înşelaţi de primar, de Şuşman, şi în timpu acela s-o arîtat Şuşman. Atunci răchiţenii o sărit să-l bată, da o scăpat ca prin minune din mâna oamenilor. Acolo în prefectură o fost dat jos din primărie Şuşman şi în locul lui oamenii l-o pus pă tata. Tăt atunci oamenii şi-o câştigat înapoi pădurile furate, da şi tata şi-o câştigat un duşman de moarte. De fapt, Şuşman l-o şi omorât până la urmă”. Maria Suciu are aceleaşi amintiri: “O făcut pântru el. De la oameni o tăt luat bani că le face fabrică. }-a spune Codruleana că şi de la tată-său o luat doi junci, şî daţi o fost. Tăt el o vândut pădurile satuli la nişte jidani. Imi poveste tata, diacu, că o fost mare zarvă atunci, că răchiţenii o mărs pă jos la Cluj şi acolo s-o scăpat răchiţenii de el, de Şuşman, şi l-o pus primar pă Paşcu Bonti.”
“I-o tăiet carne din corpul lui şi l-o făcut s-o mânce”
Povestea lui Valea Dumitru este cutremurătoare: “Muiere lui Petrea li Indrei o fost bătută de Securitate, care crede că Petrea s-o dus cu Şuşman. O fost lucrul cel mai urât care l-o făcut Şuşman, pântru c-o luat tata de la zece prunci şi o faptă ca asta nu poate fi iertată. Şi omu era nevinovat, l-o putut prinde pe Şuşman şi l-o putut da la Securitate, da nu l-o lăsat sufletu. O fost om bun şi uite ce-o păţit! O mai omorât pă Paşcu Bontii, l-o luat de acasă, l-o purtat pă munţi, desculţ, toamna, pe brumă. L-o chinuit cum nu să mai există. I-o tăiet carne din corpul lui şi l-o făcut s-o mânce. O mai omorât pe Târtai, că era bătrân, beteag, tuşe şi să teme să nu-l audă tuşind, să-i descoepere şi să-i prindă. Şuşman l-o puşcat”.
“Blestemaţi-mă că mie atunci îmi mere bine!”
Mulţi răchiţeni îşi aduc aminte că Şuşman lua prescurile Catrinei (nevasta lui era o femeie foarte credincioasă), le punea pe gard şi trăgea cu puşca în ele. Unii spun că ar fi evreu, alţii că ar fi sas deportat din Dobrogea, dar părintele Teodor ştie că era român. |i plăcea să domine: dădea pălincă oricui îl ducea în cârcă. Şuşman se bucura să fie blestemat şi le dădea pălincă drept premiu celor care blestemau mai expresiv. Aşa spune Gheorghe Bălaş (a Fruţoaii): “Şuşman vre ca numai el să şie mare şi tare în sat şi Paşcu îi şide în cale. La Fogădău să purta ca un bolund. Când să băga în crâşmă vărsa pălinca oamenilor din păhară, dăde cu ele pă jos şi zîce: ‘’No, amu blăstămaţî-mă, că mnie atunci îmi mere bine când mă blastămă oamenii”. Şi îl duduiieu care de care mai rău: să-l ducă dracu pă munţî pustii, să-l tragă Dumnezo de cap şi dracu de pticioare, să razîme dracu gardurile cu el. Când oi muri io, să nu facă nime copârşeu, să mă ţîpe într-o râpă. Şi, vai de el şi de pruncii lui, că rău o ajuns. Tomna aşe o ajuns cum şi-o cerut”. Neag Ispas (Ispasul lui Ciulihău) mărturiseşte la fel: “|i pune pe unii oamini să-l suduie, că zîce că să-ngraşe de sudalme şi-i mere bine. Odată l-o suduit unu Petrelea să-l ducă dracu pă munţî pustii şi să nu cuteze să vie la casa lui şi sudalma asta nu i-o plăcut, s-o supărat, da i-o plătit omului o palincă pân’ce l-o suduit. N-avem pân’ce să-l pomenim de bine. O fost un criminal”. “Suciu Vasile (Bucu cel Mic, cum îi ziceau oamenii) îl înjura cel mai bine. ‘’Poarte-l Dracu pă Şuşman pă Briţăi, pă Boga, pă Onceasa (nişte locuri depărtate şi pustii de la Răchiţele) şi deie Dumnezău să vreie să vie acasă şi să nu poată. Bucu zîce să-l poarte Dracu pă Şuşman p-acolo. Lucrul aiesta să petrece în Fogădău, în crâşma lui Şuşman, lume asculta, râde şi Şuşman, da plăte pălincile la tăţi cei care-l suduieu.”
Feciorii lui Uşorel tot securişti au ajuns
Aşa îşi aduce aminte Traian Bălaş (Traianu Coratorului): “Şi să mai teme Şuşman de feciorii lui Uşorel, unu care o avut prăvălie în Răchiţe şi pă care Şuşman l-o sărăcit, că i-o furat banii din casa de la Primărie, şi omu o trebuit să vândă tot ce ave ca să plătească paguba. Şuşman l-o obligat să plece din Răchiţele, cu familie cu tot, şi el o cumpărat prăvălia în care vinde Uşorel, care de-aici nainte o fost prăvălia lui, a lui Şuşman. După ce-o venit comuniştii la putere, s-o auzât că nişte feciori ai lui Uşorel o ajuns ofiţeri de Securitate şi-amu Şuşman, care ştie el ce-o făcut cu Uşorel, să teme grozav de ei. Şi-aiesta o fost un motiv pentru care Şuşman o fugit în munţî. (…) Pă Paşcu l-o chinuit rău de tăt, i-o tăiet din carne lui, cu brişca, şi l-o făcut să mânce, i-o făcut jiburi (buzunare) în piele şi i-o pus sare, l-o ţînut nemâncat o săptămână şi apoi, să zîce că l-o aruncat de pe nişte pietre mari ce-s p-aici – unii zîc de pă Pietrele Albe, alţii că de pe Lespezi, alţii că de pă Piatra Arsă, da io cred că l-o băgat într-o hudă, că sunt multe de astea p-aici, mai ales pă la Fundu Văii Seci. De moartea Paşcului s-o aflat repede, chiar Şuşman le-o spus la unii cu care s-o întâlnit , ca să afle şi alţii şi să să teamă de iel dacă-l pârăsc la Securitate că l-o văzut sau că ştiu unde s-ascunde. Lui Şuşman îi plăce să să teamă oamenii de iel”. La fel crede şi Petru Boc (Petrea Năii): “Şuşman era cel mai mare afacerist din zona asta a munţilor. Făcea afaceri cu lemne. Tatăl lui era de-a lui Liptii, da nu-i era tată cu adevărat, era numai de formă, i-o ştiu c-o fost bitanc, l-o făcut mă-sa cu un jidan, de-aceie şi apucăturile lui erau jidăneşti. (…) Uşorelu o fost şi el jidan şi-o avut un fecior care-o ajuns securist şi urmăre pă Şuşman să-l prindă şi să să răzbune păntru ce-o făcut iel familiei lui. Când l-o prins pă Trăianu lui Şuşman, la Padiş, în 1949, l-o dus la Securitate la Cluj şi-acolo l-o luat la întrebări un ofiţer care era fecior de-a lui Uşorelu. L-o nenorocit în bătaie pă bietul Trăian, care n-ave nicio vină”.
Şi câte poveşti curg pe Valea Stanciului, din care un om cu simţul adevărului şi cu frica lui Dumnezeu poate scoate sensuri cumplite…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu