miercuri, 18 noiembrie 2009

Vedere de pe Centură. Fiara politică şi polarizarea urii

Vedere de pe Centură
Fiara politică şi polarizarea urii
În sfârşit, coaliţia contra naturii s-a dus pe Apa Sâmbetei. E drept, cam târziu. Marinelu a greşit profund atunci când a crezut că se poate merge la drum cu dracul în cârcă. Tataie l-a împins pe Prostănacu să facă un alt pas spre propriul dezastru şi spre instabilitatea politică din ţară: ieşirea de la guvernare, ralierea cu Organu şi dărâmarea Guvernului condus de Micul Pirania. „Nu poţi să-i dai unui om un şut în fund, după care să-i ceri să întoarcă şi partea cealaltă,” avea să-şi explice Tataie acţiunea ilegalistă. Adicătelea, cum „partea cealaltă”? Cei 322 revin pe cai grei, motivaţi de acelaşi interes: să nu se mai bage Marinelu în tunurile noastre. Iar Micul Pirania a zgândărit adânc râma din furnicar: a promovat legea salarizării unice, legea unitară a pensionării, legea învăţământului, a desfiinţat agenţiile guvernamentale, unde erau promovate cocotele clientelei politice, plătite cu lefuri de câte 30-40 000 de euro pe lună. În vreme ce majoritatea românilor primesc leafa minimă pe economie în cartea de muncă, infractorii din Parlament au votat 39 de legi speciale pentru categorii favorizate, care iau pensii de două-trei sute de milioane de lei, fără să fi contribuit corespunzător la fondul de pensii. Micul Pirania nu a făcut concesii jalnice pentru Partidu lui Mukles, ca Motocicleanu, a avut un curaj de tip kamikaze şi a pierdut pe termen scurt, dar oamenii obişnuiţi pricep ce se întâmplă în... Casa Poporului.
I-au transformat pe români într-o populaţie de milogi
Timp de 20 de ani, infractorii din Parlament s-au solidarizat clar de două ori: când l-au suspendat pe Marinelu şi când l-au înlăturat acum pe Micul Pirania. Este a doua lovitură cu aparenţă constituţională. Acum, obsesia lor comună redevine Traian Băsescu. Dacă Nati Meir va ajunge în turul al doilea, Cei 322 se vor ralia rapid în jurul pitorescului personaj fiindcă ei vor un mameluc la Cotroceni. Ei i-au transformat pe români într-o populaţie de milogi care întind mâna din patru în patru ani. Acum, pot să vină alegerile. Fiecare şi-a prezentat mazeta. Cel mai grotesc spectacol s-a organizat pe roşu tot în jurul Prostănacului. Tataie a ieşit la tribună şi a pledat pentru patrie: ”Dacă ar fi să judec instictual, aş avea motive să îmi exprim reticenţe şi toţi înţelegeţi de ce. Dar am acumulat o experienţă de viaţă suficient de mare, în viaţă am gustat de toate, şi bucurii şi satisfacţii, dar şi dezamăgiri, deseori provocate inclusiv de unii pe care i-am sprijinit. Dar dincolo de aceste lucruri, eu nu judec cu inima, ci cu raţiunea şi am învăţat că în viaţa politică şi mai ales în viaţa de stat trebuie să ai forţa să treci peste resentimente şi să pui pe prim plan raţiunea şi interesul major al ţării. Nici Mircea Geoană nu este perfect, dar deţine, comparativ cu contracandidaţii şi mai ales cu Traian Băsescu, câteva atuuri esenţiale. În primul rând este un om pregătit, un bun profesionist, un om care citeşte, care se informează, nu de la servicii, ci citind, preocupat să-şi lărgească cunoştinţele". Că Tataie îl judecă pe Prostănacu “instinctual”, iar nu instinctiv, mă cam pune pe gânduri, dar mai ştii păcatul?! În ce priveşte lecturile, pupilul Bătrânului Edec încă mai citeşte cărţile lui “Dimitrie Gust”. Chiar şi Nepotul Mătuşii Tamara a pus umărul la platforma Prostănacului, dar cu aceeaşi obsesie: Traian Băsescu. Ion Oltean îl compara (neinspirat şi hazardat) pe Emil Boc cu Ştefan cel Mare. În replică, Adrian Năstase a zis “mai degrabă Muc cel Mic”. O fi aşa, dar despre Emil Boc nu va putea spune nimeni că a furat cu neruşinare. Sacrificarea lui Emil Boc este o ingratitudine şi din partea lui Traian Băsescu fiindcă, indirect, se dezice de reformele pe care le-au prezentat împreună şi în care au sperat numeroşi români. Sigur, Lucian Croitoru a fost o nouă cacealma de-a lui Traian Băsescu pentru menţinerea Guvernului Boc. Nu mai conta rezultatul votului din Parlament, dar nici nu putea accepta varianta Klaus Johannis, fără răspundere politică pentru tot ce se va mai întâmpla în România. Nu degeaba, pentru Nepotul Mătuşii Tamara, Marinelu este ca Apocalipsa, întruchiparea Fiarei Politice: “12 decembrie 2004 echivalează cu 11 septembrie 2001 pentru istoria Americii”, ne-a asigurat fireşte. Privindu-i atent atâţia ani, am înţeles perfect raţiunea politică de a fi pentru Cei 322:
• - programul lor politic – Traian Băsescu;
• - viziunea lor politică asupra României – Traian Băsescu;
• - destinul naţiunii noastre – Traian Băsescu;
• - condiţiile de viaţă pentru milioanele de români – Traian Băsescu etc.
Urmat de armata lui de scheleţi din dulapurile Primăriei Generale a Bucureştilor, coboară de pe Autostrada Zburătoare însuşi Sorin Pornescu-Schmayer: "Diagnosticul este clar pentru toţi. România este pe un drum greşit. România este prost guvernată. Este prost condusă. Candidez ca independent. Candidez pentru a-i reprezenta pe toţi românii. Ca preşedinte independent voi lucra cu toţi politicienii, cu toate partidele politice, cu toate ONG-urile. În disputa politicienilior, nu e vorba de oameni. Românii nu există în această ecuaţie. (...) Pentru ei nu existaţi. Existaţi însă pentru mine! Succesul nostru ar însemna eşecul lor. Au capturat conducerile partidelor politice furând tot. Ieri s-au pupat în bot şi azi se înjură. Azi spun despre ei că sunt deştepţi, ieri spuneau că sunt prostănci. Când să-i credem?” Generalul scheleţilor este dus de căpăstru de însuşi strategul Ron Werber din Israel, care a pictat cocori şi pentru Partidu lu Mukles. Războiul Marinelului cu Cei 322 se anunţă captivant, mai ales că Prostănacu şi Sorin Pornescu au mai luat-o o dată, iar noi trebuie să presupunem că a început să le placă... Fiindcă îi pasc de 20 de ani, pretind că îi pot evalua, fără să greşesc prea mult. Mai ales că presa îi prezintă din toate unghiurile.
De ce trebuie votat Prostănacu?
• Crede că ar conduce un mare partid;
• Este tânăr şi poartă cearcăne, semnul gândirii strategice adânci;
• A fost un bun diplomat, deşi mulţi neagă o asemenea calitate;
• Are soacră ţărănistă, în cooperativa generalului erou Pacepa;
• Nu a făcut încă bani de casă şi trebuie ajutat să-şi cumpere. De la stat.
• A promis 500 km de autostradă, 25000 de euro pentru fiecare emigrant întors acasă şi 65% din fondul necesar pentru pornirea unei afaceri.

De ce nu trebuie votat Prostănacu?
• Prin dărâmarea Guvernului Boc, a lăsat ţara de izbelişte în plină criză economică şi politică, numai să ajungă el la Cotroceni;
• A dovedit prin atitudinea lui că nu susţine reformele pentru modernizarea statului român;
• Pretinde că este social-democrat, dar a militat pentru pensii speciale, suportate de la buget, fără acoperire în contribuţiile la fondul de pensii, aşa cum suportă majoritatea românilor;
• S-a opus desfiinţării agenţiilor guvernamentale şi reducerii „salariilor nesimţite”;
• Are în ceafă hoarda Guzganului Rozaliu şi a Varanului-cu-Platoşă;
• Este pupilul Bătrânului Edec;
• Numai aşa Nepotu Mătuşii Tamara îl va sili să-şi taie venele după alegeri;

De ce trebuie votat Gânsacu?
• Gânsacu (aşa l-au poreclit nişte tăntălăi din Vaslui) este tânăr, vorbeşte agreabil şi nu-şi mai aruncă pleata de peste ochi;
• Nu se poate spune că a furat cât timp a fost parlamentar;
• Are încă dileme: „Va fi greu să nu minţi!”

De ce nu trebuie votat Gânsacu?
• Se bucură de îndrumarea sinceră şi profesionistă a Motocicleanului, cel care a vândut până şi pielea ursului de pe Insula Şerpilor;
• L-a promovat pe Bogdan Olteanu ca mare expert în dărâmarea Băncii Naţionale, chiar dacă Dinu Patriciu avea să spună că este „labil psihic” şi că Motocicleanu l-a strâns sub aripă fiindcă-i era lene să-şi poarte geanta;
• Este perceput ca o creaţie a oligarhului Dinu Patriciu.

De ce trebuie votat Sorin Pornescu?
• E şmecher şi spune bancuri faine;
• A reuşit să facă cel mai lung cârnat de nailon din istorie;
• A reuşit să blocheze (pentru o vreme) lucrările la Podul Basarab fiindcă era propunerea Marinelului;
• A pus bazele pieţelor ambulante, unde preţurile dospesc, în timp ce Piaţa Obor – cea mai mai mare şi mai ieftină din România - a ajuns o groapă de gunoi cu sprijinul ex-prefectului liberal;

De ce nu trebuie votat Sorin Pornescu?
• Nu are suficienţi „scheleţi” în spate pentru a conduce până şi România;
• Nu şi-a prezentat deschis originea şi relaţiile care l-au propulsat în prim-plan;
• Nu ne-a povestit încă nimic despre aventurile de la discotecă cu Marean van Ghelle şi cum de l-a transformat pe micul Varan-fără-Platoşă în personaj academic;
• Frişca tortului-record era sintetică.

De ce trebuie votat Tribunu?
• Nu a furat nicio ceapă degerată;
• Are cultură cam cât tot Parlamentul la un loc;
• Este singurul ziarist din România, care şi-a făcut partid-stare de spirit;
• Este un naţionalist adevărat, chiar dacă se dă de stânga.

De ce nu trebuie votat Tribunu?
• Dacă îl alegem, ar fi în stare s-o pună pe Mitzura Arghezi la Cultură şi pe Adrian Năstase – premier la Puşcăria Escrocilor, pe care încă nu a inaugurat-o;
• Unii prieteni de la Buhuşi îl consideră tot antisemit, deşi maestrul i-a ridicat monument lui Rabin, fără să facă acelaşi lucru pentru Mareşalul Antonescu;
• Şi-a dus partidul în trena Prostănacului o vreme, deşi el nu are în preajmă niciun Miki Şpagă.

De ce trebuie votat Războinicu din Pipera?
• A avut afaceri cu statul şi nimeni nu este recunoscător;
• L-a avertizat pe Barroso să nu se dea cu Satana;
• A reuşit deja să promoveze două legi în sprijinul românilor, adică mai mult decât oricare europarlamentar: nu trebuie să mai asomăm porcii de Ignat şi nici mieii de drob; reevaluarea cotei de lapte pentru ţara noastră.

De ce nu trebuie votat Războinicu din Pipera?
• A făcut Steaua praf;
• Nu a făcut suficiente mătănii ca să-şi recupereze geanta cu bani de la procurori;
• Este creaţia politică a Guzganului Rozaliu;
• A spus că machedonii ar fi superiori celorlalţi români şi le-a cerut ţiganilor să ciordească de la noi, nu de la ei;
• A pretins restituirea daniei făcute către Patriarhie.

De ce trebuie votat Marinelu?
• Vorbeşte liber despre dezastrul din România;
• Ştie să suduie expresiv şi să pună porecle neaoşe adversarilor;
• Este de-al nostru fiindcă una mică trebuie să fie totdeauna tare;
• Ştie să joace bărbuncu pe meleagurile patriei, inclusiv cu pirandele cele mai focoase;
• Este cel mai bun şef de guvern de la Cotroceni, pe care l-a avut România vreodată, mai precis, se pricepe la administraţie;
• Ţine discursuri libere;
• Îi plac femeile, chiar dacă unii preferă bărbaţii, iar el pretinde că am fi prea mulţi pederaşti;
• I-a spus verde în faţă lui Vladimir Putin că România are interese în Basarabia. L-a plesnit pe „liderul regional” pentru semnarea Tratatului cu Ucraina. Jos pălăria!

De ce nu trebuie votat Marinelu?
• Face scandal, nu ne lasă să ne vedem de tunuri, aşa cum ne-a supervizat Tataie, iar noi nu i-am luat jucăria;
• Le-a cerut procurorilor, judecătorilor, poliţiştilor să-şi facă datoria: ne-a jignit!;
• A sfeterisit flota şi nimeni nu poate dovedi că a făcut-o singur, fără oamenii Bătrânului Edec;
• A luat casă pentru Ioana lui, când putea s-o lase să stea cu chirie ca fiicele noastre, după care să-şi cumpere vilă din leafa de notar;
• A promovat-o pe Eba spre Parlamentul European, desigur ca independentă cu banii de la partid.
„Scurt în măsură şi n-ajunge la ferbântură!”
Şi cum veni vorba de numirea nepotului Giselei Vass, măi! ca viceguvernator al Băncii Naţionale, deşi el este un lamentabil ţucălar, merită să menţionăm aici portretul făcut de Dinu Patriciu: „Un ciumpalac labil psihic, excesiv de ambiţios, lipsit de loialitate, de o inteligenţă mediocră, dar şiret şi lipsit de moralitate. Este unul din ciumpalacii care poluează viaţa publică românească, după ce au găsit în ultimii cinci ani mediul fertil, în care să-şi manifeste prin demagogie populistă tendinţele paranoiace. În urmă cu mulţi ani, m-a rugat un prieten să-l angajez la Rompetrol. După ce a făcut testele psihologice, vicepreşedintele meu pentru Resurse Umane a venit şi mi-a spus că-şi dă demisia dacă îl angajez pe acest individ. Şi-a urmat cariera politică în care defectele l-au ajutat. L-a ajutat şi un prieten al meu, prea comod ca să-şi poarte singur geanta- Acum liberalii l-au votat pentru această poziţie aşa cum mi-a spus cineva azi dimineaţă, ca să scape de el. Deh, cinismul politicienilor!”, l-a caracterizat Dinu Patriciu. Foarte expresiv şi inteligent portret! Dar noi cei prăpădiţi ce vină avem să-l suportăm acolo?
Vecinul meu este pompier militar şi, de câte ori mă vede, simte nevoia să-mi vorbească despre opţiunile dumisale politice. „Domne, Geoană e rece, domne. D-aia n-are nicio şansă: e rece!” „Poftim?!” „Ştii banc-ola cu rece şi fierbinte? Cică Danemarcu divorţează de Argintina. Domnu Danemarcu, de ce vreţi să divorţaţi de doamna Argintina? Întreabă judecătorul. Don-jdecător, să moară mama, e răce! Cum? E răce! Doamna Argintina, uite, domnu Danemarcu zice că aţi fi rece... Don-jdecător,să moară copiii mei, io nu-s răce, io-s ferbântă. Auziţi, domnu Danemarcu, doamna Argintina zice că e fierbinte. E răce, don-jdecător! Doamna Argintina, având în vedere că sunteţi rece... Don-jdecător, io-s ferbântă, nu-s răce. Mă ştie tot cartieru Toboc, să-mi saie ochii! Ce vină ham io că l-o făcut mă-sa scurt în... măsură şi n-ajunge la ferbântură?! Aşa-i şi cu Geoană”, crede vecinul meu. N-am înţeles nimic şi am plecat la scârbici.
“Trăsni-i-ar Dumnezău că numa minciuni scot din ei!”
Sacrificarea lui Emil Boc mă convinge că nu am greşit când m-am dus în satul lui să văd cu ochii mei de unde vine acest om atât de hulit şi pe care eu l-am preţuit dezinteresat pentru onestitatea lui. Badea Ioan Boc e convins că trebuie să învăţăm de la albinele lui, dacă vrem să ieşim din dezastrul economic. Prima condiţie este munca. Prisăcarul trebuie să fie mereu atent la matcă. El ia de la stupii puternici şi dă la stupii slabi pentru ca toţi să producă. Stupul bezmetic trebuie să primească numaidecât o matcă puternică. A doua condiţie este limitarea furtului şi a numărului de trântori. Nu trebuie însă obişnuit tineretul cu “ajutoare” fiindcă “s-a împuturoşăt”. Iar hoţii dovediţi trebuie pedepsiţi. “Doamna Udrea, dacă or mâncat oarece bani, să plătească! Să nu cadă pe capul unui om nevinovat!”, crede Lelea Anuţa, mama lui Emil Boc.
“Aice-n sat îmi zâc Nuţu Năii. Pe tata îl chema “A Năii”, Toaderu Năii. Străbunicul meu era Lompe, iar numele lui de botez era Toader. Mama me era Floare. Bunicul dinspre tată era Onuţ a Năii, iar cel dinspre mamă se chema Abrudan”, aşa s-a prezentat badea Ioan Boc, în timp ce trebăluia prin prisacă. Pădurea coboară de pe Agastău peste căsuţa moţilor cu roza vânturilor pe poartă. Era după ploaie şi se învârtjeau din nou neguri pe deasupra Vlădesei, până la Prîslop, spre Valea Arsă. Albinele se arătau mânioase că stăpânul le descoperă cuibul când ceţurile se apropie de sat.
Badea Nuţu mai pierde uneori câte un roi. “Cum nu le place matca, albinele se duc în lume. Se prinde roiul pe-o crangă şi, dacă nu-l prinde nime, după trei-patru zile dispare. Moare. Am şi stupchi care n-au matcă (adică bezmetici, bez matki – fără mamă - n.n.). Puiul de matcă se cheamă buşcă. Io ieu de la cel care are mai multe şi dau matcă la cel care n-are. După ce iese buşca afară, matca începe să lucre. Aşa fac stupul fără matcă să producă.” Dar ce se întâmplă când o viespe intră în stup să fure miere? Ce păţeşte tâlharul? Badea Onuţ înţelege unde bat eu. “Apăi trântorii sunt înăuntru şi mănâncă mai mult decât fură viespile. Trântorii cocoşăsc matca. Dacă ajung prea mulţi, trebuie să-i scot afară cu furcuţa. Albinele nu se ocupă de trântori, ele nu ştiu că le-ar face rău. Trebuie să-i scot eu. În decembrie tratez stupchii de păduchi, îs ca păduchii de găini, iar în primăvară îi tratez pentru râie. Când se îmbolnăvesc de râie, pe coşniţa dinăuntru fac ca o rugină roşie. Înainte era cum voia Dumnezeu – care trăia - trăia, care murea - murea. Le tratez de trei ori pe zi. Io am observat cum scot albinele mele dăunătorii din stupchi. Intră câte o ghiespe să fure miere, albinele o omoară şi o trag afară. O târăsc.” Nimeni nu trebuie să primească hrană fără să muncească. “Dacă roiu-i sclab, micuţ, atunci ce fac? Îl împreun cu altul. Ieu de la cel care-i mai puternic şi dau la cel care-i sclab, să poată produce şi el. Nu-l slăbesc pe cel puternic. Trebuie să ştii cât să iei, îi dau rame mai departe şi-l pun să muncească şi pe cel sclab. Să nu stea. Dacă le-am împreunat, apăi am tăiet o ceapă, am făcut mărunt-mărunt şi am pus pă coşniţă, deasupra. Dacă nu le pui ceapă, să mănâncă ele laolaltă că sunt străine. Ceapa le taie mirosul de străin. Io pun albinele la treabă, chiar şi pe cele sclabe.” Aşa trebuie să procedeze şi Guvernul cu cei mai neajutoraţi care întind mâna la pomană, iar feciorul cel mic a preluat Guvernul unei ţări profund corupte, unde ani la rând politicienii au dat legi speciale pentru salariaţi şi pensionari favorizaţi, în detrimentul celor mulţi şi tot mai sărăciţi. De aceea, viesparul s-a răzvratit şi atacă. “Să-i puie la treabă! Să ştii că noi putem învăţa de la albine. Înc-o treabă. Eu am avut 20 de stupchi. Am observat că unul are puieţi, altul, alăturu, nu are puieţi. Are numa mniere. Ce fac io? Ieu o ramă cu puieţi, o curăţ de albine şi îi fac loc în cel cu mniere. Stuchina me îi mnică, da lucră bine.” La 85 de ani, badea Nuţu Năii munceşte de dimineaţă până seara.
Lelea Anuţa ne primeşte cu bunăvoinţă. “Tata să chema Iancu. Tăţ erau din sat. Bunica dinspre mamă era Răşinar. O fost de-aici din vârvu dealului. Acolo, de la şură la deal, îi dealu Răşinarului. Dacă ai să cobori aice, îi Valea Stanciului, în partea astlaltă, îi Valea Răchiţelei. No, uite colo-i Dealu Ciunjii. Ştie Emil! Pe partea de-acolo-i Plaiu, iar dincolo-i Dealu Agastău, unde merjem după afine, după bureţi şi zmeură. Bureţii de la noi îs hiribi, galbini, usturoi. Vă făcui de mâncare, strânşi de mâna me de dimineaţă”. Şi am mâncat o tocăniţă cum numai la mama de la Crăieşti am mai văzut pe vremuri. Lelea Anuţa a crescut patru băieţi şi-o fată care “plecă spre Padiş“. Feciorul cel mare a rămas în sat şi a făcut pensiune. M-a primit cu neîncredere din cauza gazetarilor care le atribuie bătrânilor afirmaţii pe care nu le-au făcut. Unii mai neinspiraţi au scris că bătrânii ar fi ... “analfabeţi”. Mamaia însă te cântăreşte atent, mai abitir ca un academician fără operă şi, dintr-o privire, ştie câte parale faci. “În tăte locurile am lucrat. Şi la animale, şi la război, şi la ţârculă (circulară). Acuma-i timpu până la amniază dăm cu motorul să tăiem lemnele alea. După masă ieşim la fân. Mâncăm demiază şi plecăm. Bărbatu-meu făce şi var, dar când nu merea acolo, lucra acasă. Dădea foc, merea cu maşina, lua varul, venea acasă, ne apucam de motor. Am pierdut două degete la ţîrculă. Aşa era demult. Te durea un picior că umblam desculţi. Merei şi luai răşină de pe brad, o spărjei şi te legai cu ea la rană şi în două zile erai tămădit. Tăt puroiul ieşea. Te dure o mână: luai hirean, îl răzălei, puneai spirt şi te udai. Trecea. Te durea o măsauă: punei un căţăl de usturoi. Sau puneai aburar, încălzeşti o piatră în foc, o bagi în ciubăr cu apă când e roşie, luai un cearşaf în cap şi stăteai cu măseaua acolo şi te-ngăduia. Aveam vaci multe. Da’ acu animale au rămas foarte puţine. Aişte tineri nu mai ţin iosaguri (vite). Li-e lene să facă fân că-i greu la coasă, la vacă trebuie să te scoli, s-o pregăteşti dimineaţa, s-o mâi în câmp, no... Până iese alt sistem, nu ştiu cine a fi păste puturoşi ca să-i strângă odată să le deie să muncească. Nu ştiu cine-a fi ăla. Ştii că Ceauşescu a făcut ce trebuie? Nu le-o dat pită, nu le-o dat nimnică fără muncă. Acum le dă de tăte şi nu-i bine că nu muncesc. Atunce vine salamu la coperativă şi dădea o bucăţică. Dacă n-aveai în casă, mureai de foame. Dacă aveai vacă, trebuia să dai cotă de lapte. Dacă aveai porc, trebuia să dai jumătate la stat. Dacă ai sămănat cartofi, să dai cartofi. Dacă ai făcut fân, să duci fân. Din tăte. Şi-apoi ce-ţi rămâne ţîie, cu alea te astupai să-ţi faci treburile. Da, ascultă la mine! Lenea-i mai gre decât munca! Uite, mi-am băgat apă în casă, amu-s 40 de ani. Am făcut şi baie. N-are nime! Singură am făcut, avem bazinul nostru de apă şi ne-a costat o grămadă de bani. După ce vinea cu gîştele, Emil mere săracu cu sticla cu apă la copii, că săpau şanţul cu mâna lor. C-am zîs, “copii, să vă fac baie, să vă puteţi spăla”. Că ne spălam numai în lighean sau în alghie”.
Nu toţi sătenii din Răchiţele au baie ca lelea Anuţa. “Se spală tăt în lighean. Şi când îi cald, mai mărg la vale şi fac baie”. Spiritul ei practic mă face s-o întreb de ce ţăranii noştri nu-şi pun instalaţii de apă în casă. “Tăt lenea! *Mă spăl şi-n lighean c-aşa m-am spălat de când-us*. N-o fo puturoş naţîia asta, da acuma, de când le-o dat ajutoarele astea, s-o-mputuroşăt. Şi s-o făcut răi. Nu vreu să lucre, le place numai să steie şi să mintă. Aşa să ştiţi! Eu cu asta nu-s de acord. Eu cred că numai o armată când ar vini şi să-i strângă să fa de frică. De om nu pot ăştia. Poţi să-i pui cu răul, poţi să-i spui cu liniştitu, că nu-nţăleje. Atunce o fost anii aceie grei, da nici nu ştiu cum i-am dus. Da dacă te ocupai cu tăte, aveai o văcuţă, ţânei ş-un porcuţ la stat şi unu pentru tine, îţi făceai de mâncare. Acum ţâu patru porci, am grijă de vacă. Ce vede sufletu, îţi crede inima. Ai văzut cu ochii şi-atunci crezi ce-ai făcut. Erau aice câte două-trei ciurzi, iar acu sunt 5-6 vaci.”
- * Oare şi în politică ce vede sufletul îţi crede inima? încerc să abat vorba.
- Acolo-i vai şi amar... Să se gândească la Dumnezău c-or da samă odată cu fapta făcută, bună sau rea. Nu-i viaţa pentru vecie. Dacă doamna Udrea o mâncat oarece bani, să plătească dacă-i vinovată. Să nu cadă pe capul unui om nevinovat. Mie nu-mi zâce nime, da înţeleg tăt când mă uit la televizor. Îmi vin lacrimile în ochi când îl critică la televizor că el se luptă ca să facă bine pentru ţară, nu pentru familia lui. Ca să-l iubească oamenii. El nu spune nimic, nu să căieşte, dar eu văd cum vorbesc la televizor. Mă-ntreabă din când în când ce mai facem. “Noi o ducem bine, da tu o duci greu...” Îl văd cum sureşte de năcaz. Ştiu că va rezista că-l va ajuta Dumnezău. Aşa să ştiţi. Cu ajutorul lui va mere înainte. Când vine acasă şi dacă mai avem oameni la lucru, el le duce mâncare cu mâna lui. Aşa-i crescut... Emil o fost cel mai mititel. Tăţ o fost buni la învăţătură. N-am avut năcaz cu copiii, să cunosc profesorii, să le dau mită. A mei copii tăţ erau primii în şcoală, cinstit. Bărbatu-meu le cota să nu le scadă nota la purtare. C-atuncea-s obraznici. “Băieţi, să n-aud că vă scade nota la purtare, c-apoi cu mine o luaţi de rău!” El nu i-o bătut în veac. O palmă n-o dat nici la un copil. Eu i-am mai bătut. Că el tătă ziua era plecat să câştige pită. Mere cu caii, mere cu var. Şi eu trebuie să-i fac să mă asculte. “N-ai ascultat? Vezi că eşti pedesât! Tu nu primeşti ca iştelalţi, eşti pus deoparte.” Pe Emil nu-l prea interesai. Nu-l puteai supune: “Dacă mi-i da, mi-i da, dacă nu, nu...!” O fo cel mai mic, era aşa finuţ. Pe ceilalţi i-am tăt ferit să nu fumeze şi-i prindem. Mirose a fum de ţîgară. “Mă, tu ai fumat!” “Nu!” “Să văd ce ai în jip!” (în buzunar). Şi aflam pachetu cu ţîgări şi băgam în foc. Îi işchem o palmă. Să duce şi lua altul. Şi fata a fumat. S-o lăsat de fum şi ăla de la Cluj, şi ăla de la Arad, numa ăsta d-aci mai fumează pe la treabă, dar nu mult. Ş-am zîs că pe ăsta mic nu-l mai apăr să nu fumeze. Mânânce-l! C-am încercat cu patru şi nu mi-o reuşit, îl las în pace. ~sta nici o fumat, nici o băut cafeaua. Şi-l prindeu iştelanţ pe coaste, îi băgau ţâgara în gură. “Du-te şi ne spune la mă-ta c-am fumat că fumaşi şi tu!” Nu spune pe nimeni. N-o pârât de cându-i. Ce-o văzut el nu mai afla nimeni de la el. Din bun sâmţ, n-o fumat, n-o băut ţuică. Şi acu vine acasă şi ne strânjem tăţ 25. Le pune la tăţ ţuică-n pahară, îşi pune şi lui, o-nchinat cu tăţ, că el se ocupă cu altceva. Când să strângi masa, al cui e paharu de pălincă şi nu l-a băut? E-al lui, dar să nu ştie omu că eu nu beu. Să nu afle tăţ că eu-s sfântu, nu mănânc şi nu beu. El aşă-i!
“Când l-o pus prim, o zi întreagă am plâns de năcaz”
- * Cu cine seamănă mai mult?
- * Cu drăcuşoru aista di bătrân. Că aşa o fost de cându-i, că s-o apucat de multe. Nu te apuca de var că dacă nu iese! i-am zîs. Şi o reuşit. Pe urmă s-o băgat colectivul peste noi, ne-o făcut program şi ne dădea numai salar şi nu ne ajiunje. Era mai greu aşa şi-atunci s-o lăsat. A intrat la mina de aur şi arjint. La prospecţiuni. Cu 30 de ani în urmă. O găsit, da o sistat lucrările, n-o mai săpat şi n-o dus nimnică de-aici. Nu ştiu dacă cineva s-o mai apuca să scoată de-acolo.
Pentru Emil îi greu. Când l-o pus prim, o zî întreagă am plâns de năcaz. Dacă ai o familie şi nu te mai poţi înţăleje, zîci: Mă duc şi vă las pe tăţ aice! Să mâncaţ tăt ce este, da vă dau pace! Şi copiii şi soţia dacă nu te-nţăleje e greu. De la un timp, îţi îngrozăşti capu şi pleci. Eu nu ştiu cum mai rezistă el între ei la Bucureşti. Zîce bărbatu-meu sara: “Închide-l, lasă-l să-l trăsnească Dumnezău de televizor! Numai prostii scot din ei”. Aişte nu ştiu decât să scornească minciuni.
- * Dacă un gospodar are un fecior care fură porumbul din hambar, fură găinile şi le dă pe băutură, ce trebuie să facă cu el?
- * Dacă a apucat a scăpa de sub control, el şi-a prins stratu aice-n el de slăbiciune şi de uriciunea aia. El nu poate trăi altfel. Ori îi dai în cap, ori îţi dă în cap, dar el nu cedă de la asta. Aşa-s aişte care-o învăţat să fure. Mie nu-mi zâce nime, da’ pricep tăt! Hoţi sunt şi pe lângă Emil. Hai c-o vinit ardeleanu între noi, hai să-l gătăm să plece de-aice! “Eu cu obrazu curat am intrat, aşa vreu să ies, zîce Emil. Mie nu are ce-mi reproşa nimeni. Dacă-mi reproşează, trebuie să-mi demonstreze!” Nu strânje averi, e un om liniştit şi cu credinţă-n Dumnezău. Cred că Dumnezău l-a ajutat de-a ajuns până aici.
Crişul cel Repede se aude forfotind printre răchitele de pe Valea Stanciului, se ascunde pe sub coline de var şi ţâşneşte mai iute de sub cetini de molid, după care se aruncă în cascadă la Vălul Miresei. Bătrânii povestesc că aici ar fi murit năprasnic o mireasă şi că locul ar fi menit: din când în când, câte un tânăr este atras aici de fantasma fetei de demult. Teodor Mihuţ ştie toate coclaurile. Cu el am ajuns până la Şurile Mari şi la Şurile Mici, nişte peşteri uitate. Turişti din Ungaria, Italia, Germania sau Israel ne depăşesc cu maşinile lor puternice, rezistente la gropile din asfalt. Zevi, un informatician din israel, este pasionat de locuri sălbatice: “Să nu vă integraţi mai mult! Rămâneţi aşa că e mai frumos...” Oare să fie mai bine dacă nu ne facem vile de beton şi sticlă în creierii munţilor? “Şi cum vin pe drum de fier,/ Toate cântecele pier...”, spunea poetul. A avut dreptate sau nu? Aici am cunoscut ultima generaţie de moţi, oameni harnici, care stau la sfat cu Dumnezău în fiecare zi, ceas de ceas. Se lucrează pentru refacerea drumului, prilej de accente guturale în presă: Emil Boc îşi asfaltează drumul până la poartă! Cu zece ani în urmă, am fost în satul natal al lui Victor Ciorbea, un alt moţ care a condus Guvernul de la Bucureşti. Fiindcă drumul de la Ponor era impracticabil chiar şi pentru căruţe, au fost aduse acolo un escavator şi un buldozer. După atacurile din Parlament exact pe aceeaşi temă, Ciorbea a retras speriat cele două utilaje. Scriam atunci că ar fi bine dacă Executivul ar fi condus numai de premieri care să provină din zone defavorizate. Poate că măcar aşa s-ar mai face câte ceva. De la Huedin la Răchiţele să tot fie vreo 30 de kilometri. De-aici spre Bihor, dacă s-ar repara drumul distrus, s-ar scurta ieşirea spre Oradea cu peste o sută de kilometri, spune Teodor Mihuţ, unul din moţii care au plecat din Răchiţele spre Pâncota, acolo unde bunicii “mereau la holde în fiecare vară pentru pită”.
Tânărul Mircea Sorin Suciu este un primar liberal foarte bătăios pentru comuna Mărgău, din care face parte şi Răchiţelele lui Emil Boc. El mi-a povestit despre birocraţia care omoară orice sat din România. “Drumul, care duce la Pietrele Albe şi la Cascada Vălul Miresei, are probleme cu încadrarea juridică. El aparţine statului şi e administrat de Direcţia Silvică Cluj. Nu primim nicio finanţare europenă pentru că e drum forestier. Avem probleme mari cu investiţiile care să genereze locuri de muncă. Nu avem acces la calea ferată sau la un drum european, condiţii hotărâtoare pentru atragerea investitorilor. Drumul care se va face ne va ajuta. Va deschide zona Padiş, care e una din cele mai bogate regiuni carstice din Europa. Se lucrează şi în zona Bihor, la Beiuş, Pietroasa şi se va dezvolta turismul. Noi ne aflăm la intrarea în parcul natural Apuseni, care are 66000 de hectare.”, spune primarul Suciu, un tânăr care nu mai are vreme nici să se gândească la o mireasă. Pentru trei proiecte în valoare de 6 milioane de euro, comuna Mărgău trebuie să depună o garanţie de 110%. “Ca să începi însă proiectul, îţi trebuie bani: minim 20%! În toate proiectele, beneficiarii au cerut 20%. La nivel de Guvern se negociază să se dea în avans 50% din proiect. După ce ai făcut partea de achiziţii, trebuie să împarţi proiectul în tranşe. Când ajung la jumătatea achiziţiilor, fac dovada şi solicit avansul. Numai că la solicitarea avansului se percepe o garanţie de 110%. De exemplu, la noi, 20% din proiectul nostru de 6 milioane de euro înseamnă 1200000 de euro. Am împărţit proiectul în 5 tranşe şi trebuie să execut 20%, să plătesc şi după aceea, cu facturi şi cu toate actele doveditoare mă duc la decont. Dacă aş primi banii în avans, am 20% din sumă, execut 20% din lucrare, plătesc cu avansul lucrările, ei îmi virează banii şi tot aşa până la ultima tranşă. Dar la solicitarea avansului se percepe 110% garanţie. Eu am ridicat această problemă şi am sensibilizat puţin conducerea României O altă problemă va fi TVA. Acelaşi proiect de 6 milioane de euro presupune un TVA de aproximativ 1 milion de euro, pe care beneficiarul trebuie să-l plătească şi apoi îl va recupera. Dar de unde plăteşte? Pentru că o comună din România nu are patrimoniu de valoare pentru asemenea garanţie”, spune pe drept cuvânt primarul. Traian Şuşman, nume cu rezonanţă în regiune, şi-a deschis o pensiune cochetă pe Valea Stanciului, dar nu are voie să ofere turiştilor produse proprii fiindcă ouăle găinilor nu ar fi conforme indicaţiilor de la Bruxelles. Nici laptele muls de gospodinele moţilor nu corespunde indicaţiilor. Aşa mi-am amintit din nou de negociatorii lui Adrian Năstase, care au dus tratative pentru dezvoltarea durabilă a satelor noastre de munte. Am plecat de la Răchiţele cu gândul la badea Nuţu Năii care mi-a explicat cât de importantă este matca unui stup şi cum schimbă el cu “furcuţa” crugul prisăcii de la moarte spre viaţă...

Mihail Gorbaciov se destăinuie
După ce au prădat Londra, mafioţii lui Putin şi Medvedev au cumpărat Champs-Élysées-ul. Datorită creşterii preţurilor la petrol, erau condiţii favorabile pentru modernizarea Rusiei, dar tandemul Putin-Medvedev nu a făcut nimic vizibil în acest sens. “Mă întreb cum au fost utilizate milioane şi milioane de petrodolari. Eu cred că ei le-au permis prietenilor să cumpere Champs-Élysées şi tot restul Franţei”, a afirmat Mihail Gorbaciov într-un interviu pentru ziarul “Le Figaro”. Prin urmare, banii obţinuţi din exportul de materii prime nu s-au întors pentru bunăstarea poporului rus. Treptat, fostul preşedinte sovietic devine concesiv: “Primul mandat al lui Vladimir Putin a fost mai degrabă pozitiv. El a pus capăt procesului de dezmembrare a Rusiei, care era extrem de periculos, şi a stabilizta situaţia. Numai pentru asta şi va avea locul său în istorie. Dar nu văd un effort adevărat spre modernizare, aceasta este principala problemă. Condiţiile au fost favorabile datorită creşterii preţului la petrol”, a subliniat Mihail Gorbaciov. Întrebat de “Le Figaro” dacă politica economică a Rusiei este eronată sau dacă rămânerea în urmă este cauzată de corupţie, ultimul preşedinte sovietic a răspuns că tandemul Putin-Medvedev nu a combătut eficient corupţia. Într-adevăr, au fost condamnaţi doar miliardarii cei răi, care nu recunoşteau autoritatea ţarului Vova. Aşa se explică de ce miliardarul Mihail Hodorkovski încă stă după gratii în Siberia, după un proces în care a pierdut compania IUKOS. Berezovski, un alt miliardar nesupus, a reuşit să fugă şi rătăceşte acum departe de Rusia, dar şi de Israel. Paradisul pentru oligarhii fugari este Londra, dar tot acolo veghează şi Roman Abramovici, un miliardar devotat Kremlinului, tolerat şi pe funcţia de guvernator în Ciukotka. Presa rusă notează că majoritatea oligarhilor din Rusia sunt evrei. Abramovici însuşi a început cu afaceri în domeniul jucăriilor, iar acum deţine Highland Gold, o companie minieră rusească, listată la bursa de la Londra. Are o avere estimată la peste 14 miliarde de euro şi deţine clubul de fotbal Chelsea Londra, un Boeing 767, două Airbus 380 şi câteva iahturi de lux. Mihail Gorbaciov nu suflă o vorbă despre modul în care aceşti indivizi au pus mâna pe uriaşele resurse naturale din Rusia şi din alte ţări. Schema de spoliere a statului, lansată de oligarhi în 1995, era simplă: “împrumuturi contra acţiuni”. Administraţia lui Boris Elţin avea nevoie de bani mulţi. Aceşti cămătari ofereau împrumuturi, iar administraţia le dădea acţiuni în marile companii de stat. Dacă datoria nu era returnată, oligarii aveau dreptul s vândă acţiunile altor companii, adică tot lor. De unde aveau ei bani pentru creditare? Evident, nu doar din jocuri la cazinouri sau din traficul de droguri şi arme. Aşa se explică strania solidarizare care s-a produs în Europa Occidentală şi în Statele Unite cu oropsitul Mihail Hodorkovski. Aşa s-a îmbogăţit şi Roman Abramovici, dar a acceptat să joace la două capete cu mafia politică de la Kremlin. A investit 3 miliarde de dolari în producătorul de oţel EVRAZ. Gorbaciov nu pomeneşte nimic nici despre implicarea serviciilor secrete în cel mai mare jaf din istorie, dar nici ziaristul francez nu s-a priceput să-l întrebe. Sau poate că întrebările au fost convenite în prealabil, altfel Mişa nu vorbeşte.
“Am evitat al treilea război mondial”
Fostul preşedinte sovietic îşi aminteşte că, în 1985, la moartea predecesorului Konstantin Cernenko, toţi şefii statelor socialiste au venit la funeraliile de la Moscova. “Ne-am adunat în biroul meu. Le-am mulţumit şi le-am spus: nu vom face nimic care să complice relaţiile cu voi. Noi ne vom respecta obligaţiile, dar voi sunteţi responsabili de politica voastră, de ţările voastre. În 1985, le-am promis că nu vom interveni – şi nu am intervenit niciodată. Puteam avea un al Treilea Război Mondial. La acea epocă, Europa era plină de arme nucleare. Erau aproximativ două milioane de soldaţi pe ambele părţi ale Cortinei de Fier. Imaginaţi-vă doar ce s-ar fi întâmplat dacă am fi folosit forţa. Dacă am fi intervenit, probabil că nu aş mai fi astăzi aici. Vă pot asigura de asta”, povesteşte Mihai Gorbaciov. Nimic despre implicarea agenţilor KGB în revolta din decembrie 1989 de la Timişoara şi Bucureşti. “Unificarea Germaniei a fost posibilă pentru că a fost precedată de mari schimbări în URSS, în Europa Centrală şi de Est, în relaţiile cu ţările occidentale şi în special cu Statele Unite, cu care avea relaţii foarte proaste la acea vreme. Când am ajuns la conducerea URSS, liderii sovietici şi americani nu se mai întâlniseră de şase ani. După câţiva ani, noi am schimbat această situaţie. Toate aceste schimbări au creat posibilitatea reunificării Germaniei. În timpul unei vizite în RDG din 1989, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la crearea republicii est-germane, am fost foarte impresionat de ce am văzut. Am discutat îndelung cu preşedintele Erich Honnecker. Mă gândeam că el nu pricepe ce se întâmplă. Sau că refuză să accepte fenomenul aflat în curs, contra tuturor evidenţelor, punând condiţia reunificării Germaniei. Era o demonstraţie uriaşă, erau reprezentate 28 de regiuni din RDG. Tineriistrigau lozinci care probau că ţara se află în fierbere şi că se vor produce mari transformări. Premierul polonez Mieczyslaw Rakowski s-a apropiat de mine şi m-a întrebat dacă ştiu germana. I-am răspuns: suficient ca să înţeleg ce scrie pe pancarte şi ce se strigă. Iar el mi-a spus: ~sta-i sfârşitul. I-am spus că da”, îşi aminteşte Gorbaciov.
Ruşii vorbesc deschis despre cea mai cumplită subterană în care dispar avuţiile celui mai bogat stat din lume. Acolo activează “Krasnaia Mafia” (Mafia Roşie) sau “Bratva” (Frăţia). Cine se opune este torturat înfiorător sau, în cel mai fericit caz, primeşte un glonţ în cap. Bratva controlează acum lumea interlopă din Statele Unite, Marea Britanie, Israel, Uniunea Europeană, Balcani sau Africa de Sud. Provine din Rusia, dar este impropriu să i se spună Mafia Rusă, fiindcă decizia nu aparţine etnicilor ruşi. Rackeţii au devenit lideri mondiali şi au cumpărat numeroase proprietăţi în Franţa, în Marea Britanie şi în SUA. Bratva funcţiona încă din timpul ţărilor (Vor v Zakone, legea tâlharilor), iar acum s-a specializat prin marile tunuri de răsunet mondial. Clanul Apuşkin a constituit filiale în afara URSS încă din aniii 1980, iar acum supervizează interlopa din ţările scandinave şi din Franţa, controlând toată piaţa europeană. Emigrat în Israel în 1980, Semion Moghilevici e considerat de FBI şeful suprem al Bratvei. Oligarhul Andrei Melnicenko i-a dat două milioane de dolari lui Jennifer Lopez ca să cânte la ziua de naştere a soţiei lui, la palatul din Anglia. Lev Leviev, ţarul diamantelor, care stăpâneşte cartelul DeBeers, a cumpărat o stradă la Londra cu 465 de milioane de dolari, iar în 2007 a mai dat 500 de milioane pentru o stradă din New York. Petrolierii texani de ieri au fost înlocuiţi de oligarhii din Rusia, care stăpânesc tot mai multe bănci din SUA şi Europa. Disidentul Vladimir Bukovski spunea tranşant că românii au deja mafia KGB acasă la ei, prin LUKOil şi ALRO Slatina. Gorbaciov nu vorbeşte despre acest fenomen al capitalizării prin intermediul serviciilor secrete.
Despre iertare şi reconstrucţie morală în ţările ex-comuniste
Corneliu Vlad ne-a obişnuit cu reflecţii ample şi profunde asupra politicii internaţionale, oferindu-ne posibilitatea să medităm noi înşine la evoluţia României contemporane. Cartea “Reconcilierea”, apărută la Editura Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989, este un exemplu de observaţie fină asupra modalităţilor prin care politicieni din statele ex-comuniste au încercat să vindece rănile unui trecut care nu trebuie uitat pentru a nu-l repeta. Lucrarea “nu se referă la realităţile din Româniaşi am procedat astfel în mod premeditat. Am considerat că este mult mai folositor şi pentru oamenii politici, şi pentru politologi, şi pentru public, care din această carte pe care am vrut-o cât mai densă (...) să tragă învăţămintele ce se cuvin din păţaniile altora pe calea reconcilierii. Sunt multe de învăţat din experienţele spaniolilor, polonezilor, cehilor, latino-americanilor, sud-africanilor etc. în materie de reconciliere naţională. Decât un iluzoriu şi vehement controversat ‘’proces al comunismului’’, care nu poate fi credibil, chiar dacă poartă şi girul şefului statului, mai bine o edificare lucidă şi fără patimă asupra a ceea ce au făcut sau nu alţii în spinosul proces al reconcilierii”, crede autorul.
Şi totuşi, reconcilierea este doar un ideal, la fel cum este şi iertarea creştină. Cum să aduci victima lângă călăul nepedepsit, fără să rişti provocarea unui resentiment care este virusul răzbunării? Sigur, există exemple care contrazic asemenea porniri, inclusiv printre luptătorii anticomunişti din România, care au iertat, dar nu uită. “Reconcilierea este un proces îndelungat, complex, care are – sau ar trebui să aibă - ca punct de plecare, cunoaşterea adevărului, responsabilitatea individuală a celor care au făcut fărădelegi în vechiul regim, şi nu responsabilizarea unor largi grupuri sociale, o judecată dreaptă, fără ură, fără sete de răzbunare, în care reparaţiile morale, în primul rând, dar şi cele materiale, în subsidiar, să poată fi urmate de iertarea celor vinovaţi, care şi-au recunoscut şi regretat sincer şi public faptele imputabile. Iertarea, atunci când se produce, şi pentru cine se produce, nu înseamnă însă şi uitarea trecutului, şi nici o amnistie generală”, spune Corneliu Vlad. Au reuşit mai bine decât noi bulgarii, ungurii, germanii, polonezii să ierte şi să iasă regeneraţi dintr-un experiment contra naturii umane? Chiar dacă nu au avut parte de un decembrie crunt ca românii, eu cred că nu au izbutit. “Etapele reconcilierii, aşa cum le defineşte Luc Huyse, nu sunt neapărat pretutindeni şi oricând aceleaşi, dar converg, în general, spre o structură cu trei elemente (şi secvenţe) esenţiale: 1. Înlocuirea fricii printr-o coexistenţă nonviolentă; 2. Statornicia încrederii, după ce teama a fost eliminată; 3. Paşi înainte către empatie”, recomandă autorul.
Ion Iliescu a rămas reconciliat cu sine însuşi
Cartea a fost lansată la Casa “Nicolae Titulescu” din Bucureşti, prilej cu care a vorbit Ion Iliescu peste un ceas. Este convins că 22 decembrie 1989 a marcat un început de reconciliere. “Nu ne-am propus atunci o reconciliere cu regimul trecut, cum au făcut spaniolii lui Franco. La noi a fost o prăbuşire de sistem, o transformare radicală”, a spus părintele “democraţiei originale”. Coposu, Câmpeanu şi Cunescu n-au vrut reconciliere. “Eu cu Petre Roman ne-am întâlnit cu “Cei 3 C”. La sfârşit am zis să ieşim la Televiziune şi să anunţăm că avem o poziţie comună. Noi doi ne-am dus, Cei 3 n-au venit. La telefon ne-au spus că a doua zi au marşuri. Eu cred că pentru noi a fost atunci un moment de reconciliere. Unii cu mintea rătăcită, ca Ticu Dumitrescu, Mărieş, Marian Munteanu, au programat pe 12 iunie să dea lovitură de stat pe 13 iunie.” Şi reconcilierea a continuat printre ciomegele minerilor, cu dialogul dintre Tudorel Postolache şi Corneliu Coposu, apoi elaborarea strategiei de la Snagov pentru aderarea la Comunitatea Europeană, şi a tot mers aşa până ce mafia, tutelată de domnia sa, a preluat controlul asupra avuţiei naţionale. “Dacă sentinţa Ceauşeştilor era necesară? Răspuns categoric – da. Dacă procesul a respectat regulile? Nu şi nici nu se putea. Era o judecată politică a cetăţenilor, ca în cazul lui Ludovic al XVI-lea”, a spus Ion Iliescu. Este un mecanism politic perfect, fără nostalgii, fără regrete. Şi când te gândeşti că stejarul de la Scorniceşti a fost împuşcat ca un câine, după un simulacru de interogatoriu, mai revoltător decât procesul stalinist pentru asasinarea lui Ion Antonescu, nu poţi să nu te întrebi de ce acest maestru în “gestionarea diferenţelor dintre oameni” nu a cerut ca binefăcătorul lui să aibă parte de o judecată echitabilă, conform legislaţiei comuniste. Să fie plata pentru miile de morţi din gherlele terorii? Nu cred. Deşi am pus mâna pe kalaşnikov atunci pentru “apărarea revoluţiei”, de multă vreme, mă tot bate gândul să-l întreb omeneşte: “Domnule Ion Iliescu, l-aţi visat vreodată pe Nicolae Ceauşescu în toţi aceşti ani?”
Statele Unite ne-au vândut Rusiei!
Aşa titrează marele cotidian “Fakt” din Polonia. “Trădare! Statele Unite ne-au vândut Rusiei, ne-au înfipt cuţitul pe la spate”, anunţă ziarul. Lipsit de tact, Obama a anunţat să SUA renunţă la scutul antirachetă chiar în ziua de 17 septembrie, când se împlinesc 70 de ani de la invadarea Poloniei de către Uniunea Sovietică. Este limpede că polonezii şi-au legat mari speranţe de umbrela americană contra unor posibile atacuri aeriene dinspre Rusia. Ei nu pot uita că ţara lor a fost desfiinţată prin cârdăşia dintre Stalin şi Hitler, iar reacţia de-acum este perfect justificată. Aşa au început marile laşităţi din istoria modernă, prin “acorduri” aparent nevinovate, cum a fost şi cel semnat de Barack Obama şi Dmitri Medvedev. “America a trădat Polonia. Această măsură poate deschide o epocă de răceală în relaţiile polono-americane. Chiar dacă Barack Obama ne propune un premiu de consolare, modul în care americanii au renunţat la scut şi data aleasă sunt dezgustătoare”, anunţă şi ziarul de dreapta “Rzeczpospolita”. “Pentru americani, 17 septembrie este o zi ca oricare alta… Pentru noi, este o dovadă de rea-voinţă, o lipsă de subtilitate, faptul că s-a renunţat la un proiect defensiv, important pentru noi, la exact 70 de ani de la invazia bolşevică a Poloniei”, scrie şi cotidianul conservator “Dziennik”. Să fie doar lipsă de tact din partea “preşedintelui planetar” sau o lecţie devastatoare pentru Varşovia care vrea doar să se apere de un nou coşmar declanşat de Moscova, să nu mai fie rasă de pe suprafaţa pământului, cum s-a întâmplat după bombardamentele naziste? Oricare va fi răspunsul Casei Albe, gestul lui Obama rămâne o gafă monumentală. Pentru Polonia, America a fost singura speranţă decenii la rând, iar acum, din nefericire, nu are altă opţiune în faţa ranchiunilor Kremlinului. “Relaţiile dintre Varşovia şi Washington vor trebui să se schimbe. Anul 2009 a adus sfârşitul unei alianţe apropiate, care dura deja de nouă ani, destul de mult timp”, subliniază “Gazeta Wyborcza”. Drept consolare, Casa Albă promite că va desfăşura totuşi rachete sol-aer “Patriot” în Polonia. Cotidianul “The New York Times” apreciază că “Războiul Stelelor”, anunţat de Ronald Reagana în 1983, a fost mai mult o idee politică, o protecţie pentru Europa şi Orientul Mijlociu, decât un sistem de apărare pentru America. Ziarul admite că scutul era o idee politică, folosită de George W. Bush pentru extinderea NATO, luând ca pretext un posibil atac din partea Coreii de Nord. Viziunea lui Obama ar fi coborât de la stele spre nivelul mărilor, mai ales că începe negocieri cu Teheranul. În schimb senatorul republican John McCain spune că decizia preşedintelui “într-un moment în care naţiunile est-europene sunt tot mai preocupate în legătură cu aventurismul reînnoit al Rusiei”. Obama a precizat că a renunţat la scutul antirachetă în favoarea unui sistem mai puternic, mai inteligent şi mai rapid.
S-a frânt şi axa Washington-Londra-Bucureşti
Aşa apreciază unii observatori. Traian Băsescu şi-ar fi pus prea mari speranţe în Washington. Eu cred totuşi că America va avea nevoie de o Românie docilă în regiune, însă nu va trebui să conteze prea mult pe devoţiunea totală, dezinteresată. Cu o Uniune Europeană încă imatură şi inhibată, nicio decizie majoră nu se poate lua în sud-estul Europei fără intervenţia Statelor Unite. Obama a vândut regiunea la troc cu Iranul pentru a convinge Rusia să devină mai flexibilă faţă de politica sancţiunilor economice. În Uniunea Europeană nu apar nici măcar tresăriri la nivelul conducătorilor. Adunaţi la Bruxelles pe 17 septembrie, ei chiar au salutat decizia lui Obama. Campionii entuziasmului au fost Germania şi Franţa. “Considerăm că decizia este un semnal de speranţă. Vom putea depăşi dificultăţile cu Rusia”, a spus cancelarul Angela Merkel. “Este o decizie excelentă din toate punctele de vedere. Şi sper că prietenii noştri ruşi vor da importanţa cuvenită acestei schimbări de direcţie. Este extrem de pozitiv şi înţelept”, a glăsuit şi Nicolas Sarkozy. Premierul britanic Gordon Brown s-a aliniat şi el: “Suţin total decizia luată de preşedintele Obama. Cred că decizia dovedeşte că se dezvoltă mai multă încredere între puterile nucleare. Cred că avem şansa să facem progrese în această chestiune internaţională importantă în următoarele luni”. Donald Tusk, şeful Guvernului polonez, a preferat să reacţioneze rezervat: “Este o decizie autonomă a preşedintelui Statelor Unite şi a guvernului său”. Premierul ceh Jan Fischer se arăta mulţumit: “Nu există niciun motiv pentru a schimba relaţiile perfecte cu SUA”.
Într-un interviu pentru “Nezavissimaia Gazeta”, generalul rus Viktor Eşin, fost şef al Statului Major al Armatei de la Moscova, crede că americanii ar putea instala elemente ale unui scut antirachetă în Turcia, Israel, Bulgaria şi România.

Vladimir Putin jubilează şi cere mai mult. “Este o idee bună şi sper că, după această decizie corectă şi curajoasă, vor urma altele, inclusiv anularea absolută a oricăror restricţii în cooperarea cu Rusia în ceea ce priveşte transferarea către Rusia a unor înalte tehnologii şi reluarea lucrărilor privind creşterea numărului membrilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului prin alăturarea Rusiei, Belarusului şi a Kazahstanului”, a spus premierul Vladimir Putin. Kremlinul renunţă la proiectul desfăşurării rachetelor “Iskander” lângă Kaliningrad. Ruşii au cerut americanilor să renunţe la scut pentru a accepta reducerea arsenalelor nucleare, înainte de expirarea tratatului START, la sfârşitul anului.
O delegaţie americană a vizitat Praga. Jan Kohout, ministrul ceh de externe, a solicitat Statelor Unite să susţină trimiterea unui cosmonaut ceh pe Staţia Spaţială Internaţională şi deschiderea unei filiale a Academiei “West Point” la Praga. “Am fi mulţumiţi să vedem că acest spaţiu gol, care rămâne aici, vă fi umplut cu proiecte concrete. Am propus înfiinţarea unei filiale central-europene a Academiei militare “West Point”, destinată ţărilor membre NATO din Europa Centrală şi Balcani, şi trimiterea unui om de ştiinţă ceh pe Staţia Spaţială Internaţională, la bordul unei navete americane”, a declarat Kohout.
Şi pentru ca lucrurile să fie şi mai promiţătoare, Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, a propus interconectarea sistemelor de apărare antirachetă ale Statelor Unite, ale Alianţei Nord-Atlantice şi Rusiei. Cu acelaşi scop: exercitarea unor presiuni maxime asupra Iranului.

Obama abandonează Europa
Statele Unite renunţă la desfăşurarea scutului antirachetă la presiunile exercitate de Kremlin. Barack Obama a anunţat că Pentagonul nu va mai instala scutul antirachetă în Polonia şi în Cehia fiindcă Iranul nu mai este o ameninţare evidentă pentru regiune. El neagă astfel că ar fi făcut o concesie regretabilă Moscovei la întâlnirea cu Dmitri Medvedev şi cu Vladimir Putin, dar ruşii jubilează. Programul de rachete al Teheranului nu ar fi avansat atât de periculos, după cum se estimase anterior. Prin urmare, primejdia pentru Statele Unite şi pentru capitalele europene nu ar mai fi aşa mare. Obama renunţă deci la proiectul propus de George W. Bush, care i-a determinat pe ruşi să iasă la contraofensivă. În 2008, Varşovia şi Washingtonul au ajuns la un acord pentru a instala, până în 2013, 10 interceptoare de rachete balistice cu rază lungă de acţiune, cuplate la un puternic radar în Cehia. Acordul a fost însoţit de desfăşurarea în Polonia a unei baterii de rachete americane sol-aer Patriot, ceea ce a iritat şi mai mult Rusia. Pretenţia Moscovei că ar fi fost îndreptate contra securităţii sale este absurdă fiindcă nu erau sisteme ofensive. Europa are dreptul să se apere.
Barack Obama îşi face iluzii astfel că Rusia va sprijini Statele Unite să impună noi sancţiuni prin Consiliul de Securitate contra Iranului, dacă nu renunţă la programul nuclear. Este evident că Moscova nu va accepta un asemenea târg fiindcă Iranul este o piaţă de desfacere pentru uzinele ruseşti. Preşedintele american se iluzionează apoi că duetul Medvedev-Putin va cânta în acelaşi cor pentru pacificarea talibanilor din Afganistan. Şi aici este un calcul strategic eronat: Kremlinul nu are niciun interes ca Alianţa Nord-Atlantică să plece învingătoare de la Kabul, după eşecul Armatei Roşii în lupta cu fantomele. “Proiectul precedent se baza pe estimarea că Iranul este hotărât să dezvolte un program de rachete cu rază lungă de acţiune (ICBM), dar, conform ultimelor informaţii, iranienii sunt mult mai concentraţi pe dezvoltarea capacităţilor cu rază scurtă şi medie de acţiune. Modificările de program nu au nimic de-a face cu Rusia”, a comunicat Geoff Morrell, purtătorul de cuvânt al Pentagonului. Iată un alt mod de a face politică dincolo de limitele adevărului. În schimul scutului, preşedintele american preconizează un sistem de apărare mult mai flexibil pentru Europa, cu participarea tuturor ţărilor membre NATO.
Şi vom trăi al doilea târg de la Malta. “Preşedintele american Barack Obama m-a sunat la scurt timp după miezul nopţii pentru a-mi spune că Adminsitraţia sa abandonează intenţia de a construi o bază-radar pe teritoriul ceh. Cehia a luat act de această decizie”, a declarat premierul Jan Fischer. Cum de a luat Obama o asemenea hotărâre pe care a simţit nevoia să i-o transmită lui Fischer după miezul nopţii, când omul, fiind pe alt meridian, poate că dormea? Nu este o decizie subită. Medvedev şi Putin l-au convins pe Obama la Moscova că atacurile iraniene asupra Europei ar fi o fantasmagorie şi că, dacă totuşi există o asemenea preocupare din partea aliaţilor, atunci să poftească SUA să construiască împreună cu Federaţia Rusă o asemenea bază antiaeriană sau să folosească, tot împreună, baza din Azerbaidjan. Dacă Bush ar fi vrut să apere Europa de rachetele Iranului, normal ar fi fost să instaleze scutul în Turcia, Grecia, în Bulgaria sau măcar în România. La asemenea argumente, Obama a cedat. Este bizar că toată Europa a înţeles că umbrela era prevăzută pentru contracararea unor eventuale atacuri ruseşti, iar americanii au găsit ani la rând o justificare “diplomaticească” aproximativă. Da, Rusia este imprevizibilă, aşa cum a dovedit-o în august 2008, când a invadat Georgia şi a recunoscut apoi independenţa celor două enclave. În asemenea circumstanţe, sigur că europenii au dreptul la apărare. După ce armatele lor au fost distruse, toate ţările ex-comuniste pot deveni o pradă uşoară. Nu ştiu dacă solidaritatea NATO ar funcţiona într-o asemenea eventualitate.
A fost o mare umilinţă pentru Lech Kaczynski. În dimineaţa zilei de 17 septembrie, o delegaţie americană s-a deplasat la Varşovia pentru a discuta subiectul. “Va fi un eşec al viziunii pe termen lung a Administraţiei americane în această parte din Europa”, a spus Aleksander Szczyglo, directorul Biroului pentru securitate naţională al preşdinţiei poloneze. “Nu aş considera această decizie ca o victorie a cuiva anume, ci una a bunului simţ. Democraţii americani nu au fost niciodată entuziasmaţi de amplasarea scutului antirachetă în Europa. Era clar că, odată ajunşi la putere, vor revizui poziţia Statelor Unite faţă de acest sistem foarte scump”, a explicat Aleksandr Konovalov, directorul Institutului de evaluare şi analiză strategică. Expertul rus crede că sistemul nu era eficient, după cum arătau testele, şi nu ar fi justificat cheltuirea a miliarde de dolari. Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova a comunicat că Rusia nu a încheiat niciun acord secret cu SUA în schimbul acestui abandon. Este greu de crezut că lipsa banilor l-a determinat pe Obama să renunţe, tocmai în această perioadă în care Statele Unite se confruntă cu două forţe majore în ascensiune: Rusia şi China. Robert Gates, şeful Pentagonului, avertiza recent asupra acestor pericole care “ne pot limita libertatea de mişcare şi opţiuniel strategice”. Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, a afirmat că Alianţa se va implica mai mult în proiectele antirachetă.
Greşeşte cine se încrede excesiv în promisiunile americanilor? Nu, dar americanii pot avea alte priorităţi strategice decât ale noastre. “Autorităţile poloneze au primit o lecţie bună de politică adevărată. Din punctul de vedere al Washingtonului, Occidentul este ameninţat de regimurile teocratice şi de terorismul islamic, iar nu de Rusia lui Medvedev şi Putin. Retorica preşdintelui Lech Kaczynski şi a altor politicieni polonezi, care consideră Moscova inamicul numărul unu, a dispărut. Iar preşedintele Statelor Unite este cel care a aruncat-o. Bravo, Obama!”, a exlamat Leszek Miller, fost premier polonez şi preşdintele partidului Polska Lewica.

Reunificarea Germaniei – o lecţie istorică, neglijată de România
La 3 octombrie 1990 a avut loc reîntregirea naţională a poporului german (Deutsche Wiedervereinigung), un proces firesc, pe care astăzi toţi politicienii europeni îl consideră un act normal. Atunci însă lucrurile nu erau privite la fel şi foarte puţini lideri au avut intuiţia politică necesară să priceapă imperativele istorice ale dezmembrării comunismului. Reunificarea Germaniei a fost gândită de cancelarul Helmut Kohl ca un fenomen de absorbţie, acordând asistenţa financiară corespunzătoare pentru ca procesul să nu scape de sub control. Republica Democrată Germană fusese deja reorganizată în cinci landuri, fiind imediat supusă aceleieaşi legislaţii federale. Astfel, cele 14 regiuni ale RDG au devenit landurile Mecklenburg-Vorpommern, Brandenburg, Sachsen, Sachsen-Anhalt şi Thüringen (Turingia). Se adaugă al şaselea land format prin reunificarea celor două părţi ale Berlinului divizat. Aşa s-a produs “schimbarea direcţiei” (Die Wende). La 18 martie 1990, avuseseră loc primele alegeri libere din RDG care, împreună cu RFG, SUA, Marea Britanie, Franţa şi URSS, a semnat “Tratatul doi plus patru”. Documentul acorda suveranitate totală staului german reunificat, care a rămas în Comunitatea Europeană (viitoarea Uniune Europeană). Este indiscutabil că reactivarea ideilor unyoniste (sic) din Germania din 1985 se datorează apariţiei reformatorului Mihail Gorbaciov la Moscova, care, cu sau fără misiune ocultă, avea rolul de gropar al sistemului socialist. Reformele iniţiate în RDG aveau să se propage rapid în tot blocul comunist, cu efectul dominoului. Ungaria relaxează frotniera cu Austria în august 1989 şi “cortina de fier” se clătina. În consecinţă, peste 13000 de germani din RDG au încercat să treacă în septembrie 1989 spre Vest prin… Ungaria. În zilele de 6-7 octombrie 1989, Gorbaciov vine la Berlin pentru a marca 40 de ani de la constituirea RDG. Preşedintele Erich Honnecker (“pretinul” lui Nicolae Ceauşescu) a refuzat reformele lui Gorbaciov şi este înlocuit la conducerea RDG cu Egon Krenz. La 9 noiembrie 1989, el abrogă restricţiile de călătorie spre Vest pentru est-germani. Mulţimea se îndreaptă spre Zidul Berlinului, care se prăbuşeşte sub târnăcoape. Era momentul european astral, cel mai semnificativ de după război, când se punea cruce unei aberaţii – divizarea naţiunii germane. Mulţi vorbesc şi astăzi despre “costurile, povara reunificării”, de parcă destinul unui popor se poate evalua în parale. Germania ar fi plătit peste 1500 de miliarde de dolari pentru acest moment de graţie. Unii specialişti susţin că economia ţării este afectată şi astăzi de eforturile pentru reîntregirea naţională, alţii pretind că trecerea la moneda euro, în 2001, ar fi cauza recesiunii.
Ignoranţă politică sau teama de o Germanie puternică? Franta si Marea Britanie nu au dorit reunificarea Germaniei, iata o informatie reconfirmata oficial. Pe data de 11 septembrie, Londra a desecretizat documente din care rezulta ca presedintele francez Francois Mitterrand o avertizase pe Margaret Thatcher ca o Germanie reintregita ar putea “dobandi mai mult teren decat Hitler”, arata “Financial Times”. Documentele releva adanca preocupare din Marea Britanie si Franta ca Germania reunificata s-ar putea reintoarce la trecutul nazist. In ianuarie 1990, la cateva saptamani dupa caderea Zidului de la Berlin, presedintele Mitterrand o avertiza pe Margaret Thatcher in legatura cu primejdia reunificarii germane, eveniment care a avut loc in octombrie 1990. Conform celor 500 de pagini publicate, doamna Thatcher a calificat drept alarmante opiniile ambasadorului britanic la Bonn, Sir Christopher Mallaby. Ea si-a exprimat uimirea ca ambasadorul se arata favorabil reunificarii.
The Foreign and Commonwealth Office (Foreign Office sau FCO) a desecretizat documentele pentru a demonstra Berlinului ca diplomatii britanici au aplaudat reunificarea Germaniei, chiar daca doamna Thatcher era contra acestui proces firesc. La acea vreme, Mihail Gorbaciov nu mai stia ce atitudine sa adopte fata de Bonn, vazand repulsia lui Mitterrand si Thatcher fata de reintregirea nationala a Germaniei. Eduard Sevardnadze, seful diplomatiei sovietice, propusese chiar ca URSS sa participe la demolarea Zidului Berlinului, un simbol al rivalitatii dintre Est si Vest. Gorbaciov si un ofiter KGB au respins imediat propunerea de teama ca RFG va asimila RDG. Thatcher si Mitterrand jucau duplicitar, incercand sa convinga URSS sa se opuna reunificarii germane, arata alte documente declasificate de Rusia. Gorbaciov chiar a recunoscut atunci ca unii lideri occidentali nu doreau unirea. Thatcher s-a dus la Moscova special ca sa-l convinga pe Gorbaciov sa nu accepte reintregirea nationala a Germaniei. “Reunificarea Germaniei nu este in interesul Marii Britanii si nici al Europei Occidentale. Uitati ce ati citit in comunicatele NATO! Nu dorim o Germanie reunificata. Ar conduce la contestarea frontierelor statelor europene. Nu putem permite asa ceva pentru ca o astfel de situatie ar submina stabilitatea internationala si securitatea noastra”, i-a spus Thatcher lui Mihail Gorbaciov. Este interesant insa ca Doamna de Fier i-a recomandat lui Gorbaciov sa nu uite ca Basarabia apartine Romaniei si ca tarile baltice au dreptul la autodeterminare, la fel ca toate natiunile din Uniunea Sovietica. Mitterrand si Thatcher au pus pana la urma o conditie grava pentru Germania: renuntarea la marca, valuta nationala extrem de bine impusa pe piata mondiala atunci. Astazi, declaratiile cele mai vituperante contra reunificarii Romaniei vin din Rusia, din Ucraina si din… Germania. Mai asteptam 50 de ani sa vedem cine a jucat si aici la doua capete.
Celebrul scriitor Gunter Grass s-a manifestat contra unificării, un lucru mai grav decât dezvăluirea că laureatul Premiului Nobel pentru literatură activase în Waffen SS. În cartea “Pe drum, din Germania în Germania”, scrisă în 1990, Grass avertiza că reunificarea va provoca multe resentimente şi dezamăgiri. „Cel puţin oamenii politici de o anumită factură ar trebui să ştie că, deşi o reunificare rapidă e fezabilă, pentru aceasta s-ar plăti costul neîncrederii şi al unei fisuri uriaşe (între cele două părţi ale Germaniei)”, nota Grass. Pe coperta cărţii, realizată de Grass însuşi, apar două lăcuste, pentru a face aluzie la o afirmaţie a preşedintelui Partidului Social-Democrat (SPD), Franz Müntefering, care a făcut o comparaţie între aceste insecte şi anumiţi investitori care dau năvală într-o ţară şi, după ce devastează totul, pleacă mai departe.
“Doar România şi Bulgaria vor rămâne pentru noi”
Dezmembrarea lagărului comunist este opera preşedinţilor americani Ronald Reagan şi George Bush-tatăl, care l-au folosit subtil şi pe Papa Ioan Paul al II-lea, ca pe un arhanghel antisovietic. “Scenariştii” ştiau că va veni marea criză economică mondială şi au vrut s-o evite sau măcar s-o amâne prin asimilarea ţărilor excomuniste, care aveau să devină pieţe de desfacere, de mână de lucru ieftină şi calificată, dar şi resurse de “active” industriale încă productive. Măcar pentru fier vechi şi pentru terenuri, şi tot merita! Că lucrurile stau aşa se poate deduce din documentele desecretizate de către Guvernul Marii Britanii. Putem afla astăzi despre discuţiile tensionate dintre cancelarul Helmut Kohl şi premierul britanic Margaret Thatcher sau dintre Thatcher şi preşedintele francez Francois Mitterrand, care se temea că se întorc “germanii cei răi” din istorie. Era convins că Uniunea Sovietică se va opune categoric reapariţiei unei Germanii mai puternice. De aceea, Mitterrand cerea să se reconstituie vechea alianţă franco-britanico-sovietică împotriva Berlinului. Cam până acolo mergea atitudinea lui anticomunistă. Îi spunea doamnei Thatcher că o Germanie reîntregită “ar domina Polonia, Cehoslovcia şi Ungaria, iar pentru noi ar rămâne doar România şi Bulgaria”. Bush-tatăl nu a ţinut cont de isteriile celor doi şi a hotărât să supervizeze reîntregirea naţională a poporului german. Din cauza inerţiei, Londra a pierdut momentul istoric. Când doamna Thatcher şi-a schimbat discursul, era prea târziu: germanii demolaseră zidul. Mai pervers în politică, Mitterrand s-a mulat rapid pe situaţie şi a propus susţinerea Franţei pentru reunificare, dacă Germania renunţă la puternica ei marcă. Cine să fi fost în spatele acestui teribil scneariu? Vom afla… Nimic din spaimele afişate de Thatcher şţi Mitterrand nu s-a adeverit. Berlinul a oferit Moscovei 71 miliarde de dolari în perioada 1990-1994, la care a adăugat alte 36 de miliarde. Relaţiile dintre Germania şi Rusia au evoluat mereu spre reconstituirea unei axe mai vechi, deşi politica externă a Berlinului este supervizată decent de la Washington.
Subminarea entusiamsului popular din spaţiul românesc este o strategie a serviciilor speciale inamice. S-a vorbit mult despre modelul german, care trebuia aplicat la România după 1990. Atât de mult, încât politicienii noştri nu au valorificat nimic. Fie n-au vrut, fie nu s-au priceput, fie erau captivii serviciilor speciale de la Moscova. În plus, s-a dezvoltat o întreagă campanie antiunyonistă în ţară, prin mijloace subterane de tot felul: de la evaluarea costurilor până la provocarea mineriadelor sau a dezastrului de la Târgu-Mureş, ca modalităţi de presiune, specifice KGB. Dacă este să-l credem pe Petre Roman că pe-atunci se aflau în România peste 25000 de agenţi sovietici, putem deduce că aceştia nu făceau balet prin patria noastră. Noroc de el că i-a cerut generalului Mihai Caraman, pe-atunci director al SIE, să-i scoată din România. Iar ei s-au aliniat disciplinat şi au plecat. Subminarea entuziasmului popular de la Bucureşti şi de la Chişinău s-a făcut metodic prin lansarea consecventă în public a clişeelor cu efect de sperietoare. Aşa se induce psihoza.
• Scenarii de intoxicare pentru Bucureşti:
- Reunyficarea costă prea mult; România nu este Germania, deşi multe judeţe de peste Prut au un venit mai mare decât judeţele Vaslui, Botoşani, Călăraşi, Olt sau Alba;
- Trebuie referendum (dacă Helmut Kohl făcea referendum, Germania era şi astăzi ciuntită);
- Să nu supărăm Moscova că nu ne mai dă gaz, chiar dacă ne aflam deja într-o economie de tip capitalist;
- Ce vor spune puterile occidentale? Vor crede că România are “pretenţii teritoriale”;
- Trebuie să respectăm prevederile Actului final de la Helsinki, deşi multe frontiere europene au explodat prin formarea mai multor state noi, fără să mai invoce nimeni acel document caduc, elaborat şi convenit la nivel mondial tot pentru liniştea Moscovei;
• Scenarii de intoxicare pentru Chişinău
- De ce trebuie să ne unim cu România unde se trăieşte mai prost ca în R. Moldova? (Într-adevăr, mişcarea anticomunistă de la Chişinău nu a fost motivată economic, aşa cum s-a întâmplat la Timişoara sau la Bucureşti. Basarabenii nu stăteau noaptea la cozi pentru… “tacâmuri”);
- Dacă ne unim, ne lucrează Rusia prin diversiuni secesioniste, provocate în Găgăuzia şi în Transnistria (asemenea scenarii au rămas valabile din 1918 şi până astăzi);
- Dacă ne unim, va fi război din nou cu Transnistria (Igor Smirnov a ameninţat iar că va reactiva Armata a 14-a de la Tiraspol după ce preşedintele interimar Mihai Ghimpu a cerut Rusiei să-şi retragă trupele de peste Nistru;
- Dacă ne unim, nu mai putem reintegra Republica Moldova cu Transnistria (în realitate, acest deziderat este fals fiindcă Rusia va pleca niciodată de bună voie de-acolo);
- Dacă ne unim, Moscova nu ne mai dă gaz (evoluţiile ulterioare au dovedit că şi acest scenariu este fals);
- Dacă desfiinţăm frontiera, mii de căruţe cu coviltir, ticsite cu ţigani, stau pe malul Prutului şi abia aşteaptă să năpădească Republica Molotov (nici o asemenea eventualitate nu mai posibilă fiindcă magraonii noştri s-au specializat deja în portofele sau în clonarea cardurilor, din Spania şi până în Australia).
Ce cred străinii despre românii de la Chişinău şi de la Bucureşti după ce şi-au risipit şansele prosteşte? În primul rând, ruşii au rămas convinşi că ne vom reunifica ţara şi că e doar o chestiune de timp. Evident, fără Transnistria. Evenimentele din aprilie 2009 de la Chişinău i-au determinat pe ziariştii germani să urmărească mai atent fenomenul politic din Basarabia. "Reunificarea Germaniei este un subiect de conversaţie din ce în ce mai comun în R. Moldova. Înaintea alegerilor parlamentare din 5 aprilie, cererea partidelor de opoziţie privind apropierea sau chiar unirea cu România se bucură de o susţinere din ce în ce mai mare", scrie Der Spiegel în articolul intitulat "Visuri europene în Moldova comunistă".
De frica lui Medvedev, Vlad Filat spune că “unirea cu România este imposibilă”
Pe 8 octombrie, a avut loc la Chişinău reuniunea Comunităţii Statelor Independente, acest colos cu picioare de lut, conceput de Kremlin ca o replică la Uniunea Europeană. O “comunitate” fără piaţă liberă, în care Rusia vrea să-şi exercite suzeranitatea politico-militară, de tip medieval şi în care nici ruşii nu mai cred. Şi ca să nu-i cadă prea greu lui Dmitri Medvedev şi omologului Vladimir Putin, premierul Vlad Filat oferit un interviu pentru ziarul “Kommersant” de la Moscova. Cu un titlu care să mângâie orgoliul ţarului ascuns: “Gavariat şto ia jăstkii i beru primer s Putina” – “Se spune că sunt dur şi că îl imit pe Putin”. În analiza acestui dialog, pornesc de la premisa că Vlad Filat nu putea spune mai mult. Să-i facem această concesie fiindcă este primul zbor printre hultani.
Ziaristul Vladimir Soloviov reţine că Filat a efectuat prima vizită în calitate de premier la Bruxelles (iar nu la Moscova, ar zice el, şi nu la Bucureşti – aş spune eu). “Am fost invitat la Bruxelles şi am explicat Europei cine suntem. (…) Am dorit o întâlnire cu preşedintele Federaţiei Ruse Dmitrii Medvedev, (…) dar se pare că preşedintele rus are alte priorităţi”, a răspuns Filat. Am vrut, dar nu s-a putut. “La Bruxelles aţi ridicat problema integrării euroatlantice a Moldovei, se spune că ţara vrea să intre în NATO. Pentru ce vă trebuie asta?”, l-a întrebat “Kommersant” ca la KGB. “Eu nu pot vorbi şi hotărî în numele poporului moldovean. Eu aşa am spus atunci, iar acum repet. Această problemă - dacă există - trebuie rezolvată de către poporul moldovean”, a răspuns Vlad Filat. “Deci NATO este o problemă?” “Este o problemă. Eu la fiecare întâlnire explic, îndeosebi ruşilor, că noi nu aderăm la NATO. Chiar dacă am vrea, nu am putea să intrăm. Este o normă constituţională foarte dură, care nu se poate schimba. (…) La această întrebare pot răspunde numai cetăţenii Republicii Moldova. Fără asta nu se poate merge nicăieri, dar aici sunt foarte multe speculaţii.”
“Haideţi să punem punct acestei probleme”, indică ziaristul rus. “Şi eu vreau să fac asta. (…) Republica Moldova este o ţară neutră. Este prevăzut în Constituţie”. “Dar dumneavoastră ce credeţi, în principiu, Moldova ar trebui să intre în NATO sau este o temă neactuală?”, nu se lasă Volodea, iar Filat devine concesi ca moldoveanul: “În prezent nu este o temă actuală, iar noi nu discutăm aşa ceva cu Alianţa. Avem nevoie de aşa ceva sau nu? Nu, nu avem. În prezent (aderarea la NATO – n.red.) nu ne rezolvă problemele.
Dar ciocanul rusesc reia loviturile: “Dar Moldova tinde spre NATO?” Aici intervine Vlad Filat şi despică firul: “Noi vrem în Uniunea Europeană şi asta o spunem răspicat. NATO nu este o prioritate. Când ne întâlnim cu reprezentanţii Rusiei, îi întrebăm: pe voi vă irită chiar şi discuţiile despre NATO, dar cum vreţi voi să vedeţi Moldova? Şi ei răspund: ca pe o ţară neutră. Bun, cu asta suntem de acord, şi noi avem scris acest lucru în Constituţie şi în toate legile. Atunci asiguraţi-ne neutralitatea! Fiindcă acum noi nu suntem o ţară neutră. Pe teritoriul nostru există trupe şi arme ruseşti. Nu este esenţial numărul lor. Un soldat numai şi înseamnă prezenţă (militară străină - n.red.). Vom fi foarte deschişi în discuţiile cu partea rusă. Suntem oameni pragmatici şi ne vom respecta acordurile”. Premierul de la Chişinău nu se sfieşte să prezinte blocajele (şi şantajele) practicate de Moscova în relaţiile bilaterale. “Au rămas bariere în calera produselor noastre spre piaţa rusă. Pe de o parte, noi vrem să ne împrietenim şi să avem relaţii bune cu Rusia, dar din partea UE ni se deschid multe perspective, iar din partea rusă dispar barierele. În 2008, am avut schimburi comerciale de 1 miliard de dolari, iar pentru 9 luni din acest an – doar 300 de milioane de dolari. Nu criza e de vină. Uniunea Europeană a ajuns pe primul loc în relaţiile noastre comerciale. Se schimbă accentele.” Vlad Filat a promis că va pune toate aceste probleme pe masă la întâlnirea cu Şuvalov şi Kudrin. Inclusiv despre creditul de 500 de milioane de doloari. “Există opinia că a fost o promisiune politică, făcută de Rusia comuniştilor în scopuri electorale. A venit momentul în care poporul rus, prin intermediul autorităţilor, îl ajută nu pe Voronin sau pe Filat, ci poporul Republicii Moldova să depăşească o perioadă extrem de complexă”. Premierul a amintit de cele 9000 de tone de grâu, trimise de Rusia ca ajutor umanitar Republicii Moldova, dar toată cantitatea a ajuns la două companii particulare, probabil agreate de Voronin.
“Sunt premier şi vorbesc limba română”
“Limba de stat în R. Moldova este o problemă politică. Aţi spus la Bruxelles că româna va deveni limbă de stat”, se interesează “Kommersant”. Aici Filat a făcut un paralelism ciudat între Marea Britanie şi SUA, unde oamenii vorbesc limba engleză şi recunosc fără probleme această realitate. După care pune accentele cuvenite, aşa cum numai Mircea Druc a făcut-o şi, parţial, Petru Kirilovici Lucinski (culmea!). “Dacă eu sunt premier, nu înseamnă că vorbeasc limba moldovenească. Da, eu sunt cetăţean al Moldovei, dar limba pe care o vorbesc este româna. A fost o conjunctură că în Constituţie se numeşte limba moldovenească şi nu putem schimba acest lucru. Întrebaţi-i pe rusofonii din Chişinău ce limbă vorbim şi ei vă vor spune: româneşte”. Despre unirea Basarabiei cu România Filat susţine că ar fi fost doar propaganda comuniştilor care i-au atribuit asemenea gânduri. El nu are o asemenea convingere pentru că nu vrea ca populaţia R. Moldova să fie divizată din această cauză. “Eu nu ascund că suntem interesaţi în relaţii normale cu România. În programul nostru de guvernare există un punct care se referă la semnarea tratatului (politic) de bază cu România şi a tratatului de delimitare a frontierei moldo-române (sic!). Vom rezolva chestiunea şi vom pune punct. Ajunge cu speculaţiile că ne unim cu România! Moldova s-a constituit ca stat şi oamenii care trăiesc aici se consideră cetăţeni ai acestei ţări. Populaţia nu doreşte unirea şi este imposibilă din punct de vedere juridic”.
Este posibilă o nouă invazie rusă în Basarabia?
Dar ce te faci, Volodea, că Igor Smirnov a spus că oricum nici nu vrea să audă de Chişinău şi că el vrea să se unească cu… Rusia? Aşa, peste o mie de kilometri de teritoriu ucrainean. Aici Vlad Filat introduce nişte nuanţe de care trebuie să ţinem seama: omul chiar gândeşte. “Smirnov a vorbit şi altădată la fel şi nu comentez. Vom începe tratativele cu Tiraspolul. Nu se leagă dialogul cu Smirnov – vom vorbi cu oamenii. Trebuie abordat altfel procesul de reglementare, iar eu totdeauna am spus că reintegrarea trebuie să se producă între oameni, şi nu doar între politicieni. Evident că e necesar un format politic. Există o administraţie nerecunoscută a Republicii Moldoveneşti Nistrene şi noi va trebui să purtăm tratative cu ea. }ările-garante trebuie să ne ofere garanţii. Nu ne aflăm în război, dar mergeţi la frontiera cu Transnistria şi veţi vedea acolo tancuri, căşti, automate, militari camuflaţi. Nu e normal şi Rusia este cea care trebuie să demonstreze cum se poate rezolva paşnic acest conflict”. Şulfă bătrână, Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, ne asigură că Rusia s-ar retrage de pe Nistru, dar nu poate: dacă îi fură careva jucăriile? “Contingentul rus se află acolo nu pentru că noi dorim acest lucru, ci pentru că militarii noştri îndeplinesc o misiune foarte importantă - păzesc o cantitate impunătoare de muniţii. Ei asigură funcţionalitatea normală inclusiv a graniţelor administrative dintre regiunea transnistreană şi cealaltă parte a R. Moldova”, a explicat Lavrov în manieră stalinistă. Cuiul lui Pepelea funcţionează perfect pentru izmenele Kremlinului.
“Kommersant” se teme că se ridică pe Nistru un al doilea Saakaşvili. Îi asigurăm că nu a venit momentul, dar dacă mai stau mult acolo, va veni. “Aveţi un stil care seamănă cu al lui Mihail Saakaşvili. Tot aşa a început şi el cu prietenia faţă de Rusia, dar a mers convins spre Vest, iar în august 2008 am văzut cum s-a terminat. Este posibil un scenariu gruzin (georgian – n.red.) în Moldova?”, întreabă Vladimir Soloviov. “Este cu totul altă situaţie. Apoi despre mine se spune altceva. Că sunt omul Moscovei, că sunt occidental convins. Cineva spunea că sunt dur şi că îl imit pe Putin. Există multe asemănări. De ce oare dacă omul are caracter, dacă are nişte obiective pe care vrea să le împlinească, obligatoriu trebuie comparat cu cineva?”, se întreabă Filat. El i-a îndemnat pe comunişti să voteze cu preşedintele propus (Marian Lupu, adică) “pentru a da republicii o şansă de dezvoltare normală”. Îi asigurăm pe prietenii noştri ruşi că nu vor mai reuşi să invadeze vreodată Basarabia. Situaţia geopolitică s-a schimbat şi românii se vor apăra împreună cu aliaţii lor, oricât ar părea de incredibil acum.
Avantajele unirii pentru R. Moldova
Am pornit de la premisa că-i acordăm lui Vlad Filat toate circumstanţele atenuante, dar nu putem lăsa lucrurile oricum aşa fiindcă va trebui să-i amintim ce a spus despre aderarea la NATO: “Eu nu pot hotărî în locul populaţiei”. La fel şi în cazul reîntregirii naţionale. Nici Vlad Filat, nici Traian Băsescu, nici Lenin sau Stalin, nici Jose Manuel Durao Barroso nu pot hotărî în locul naţiunii române. Mai devreme sau mai târziu, românii se vor uni. La fel ca în cazul poporului german, acest proces este inevitabil, este scris în codul nostru genetic, dincolo de interesele de moment ale politicienilor.
Pentru cei care nu înţeleg imperativele epocii lor, trebuie să prezentăm avantajele unirii pentru R. Moldova:
• Libertatea circulaţiei pentru tinerii care doresc să studieze şi să lucreze în tot spaţiul european;
• Nimeni nu le-ar putea interzice tinerilor basarabeni, indiferent de etnie, să studieze în Rusia sau în Ucraina, dacă vor dori;
• S-ar rezolva definitiv delicata problemă a redobândirii cetăţeniei;
• Ar putea fi reprezentaţi direct în organele puterii de la Bucureşti şi de la Bruxelles;
• Reprezentarea automată a tuturor minorităţilor din R. Moldova în Parlamentul de la Bucureşti prin alegeri libere şi corecte;
• Se asigură conservarea spiritualităţii româneşti în toată Basarabia;
• Libertatea investitorilor din R. Moldova să acţioneze în tot spaţiul comunitar, conform legilor europene, fără îngrădiri de tip mafiot;
• Investitorii din R. Moldova ar deveni un adevărat vârf de lance pentru afacerile europene în spaţiul ex-sovietic în diverse ramuri fiindcă ei cunosc cel mai bine toate regiunile;
• Aderarea la Uniunea Europeană ar fi mult mai ieftină pentru populaţie fiindcă o parte din eforturile financiare ar fi preluate de România;
• Aderarea la Uniunea Europeană s-ar face mai uşor fiindcă România a negociat deja toate capitolele din acquis-ul comunitar verificate în practică şi adoptate pas cu pas;
• Împreună cu România ar constitui o adevărată forţă prin numărul mai mare de voturi în Parlamentul European
• Unirea ar face posibilă reducerea cheltuielilor cu birocraţia de la Chişinău, care ar putea să-şi păstreze totuşi propriul Parlament. Nu ar mai fi necesare cheltuielile cu atâtea ambasade pentru o ţară şi aşa sărăcită etc.

Avantajele unirii pentru România
• Rezolvarea unei nedreptăţi istorice fiindcă românii din Basarabia încă mai au certitudinea că au fost abandonaţi de România;
• Unirea ar face posibilă comercializarea produselor alimentare naturale (ecologice) din Basarabia la Iaşi, la Galaţi sau la Bucureşti, iar preţurile ar scădea simţitor;
• Investitorii din România ar putea acţiona fără îngrădiri în Basarabia şi, cu ajutorul oamenilor de afaceri locali, şi-ar extinde activitatea în tot spaţiul ex-sovietic;
• Investiţiile comune din domeniul infrastructurii şi al mediului s-ar face mult mai uşor;
• România ar conta mai mult la Bruxelles prin numărul de voturi mai mare, ajungând pe picior de egalitate şi reprezentare cu Polonia etc.
Dacă, în schimb, Vlad Filat şi Iurie Leancă intenţionează să propună Bucureştiului semnarea unui tratat politic de bază de felul celui convenit cu Ucraina, eu le-aş sugera să nu mai bată drumul degeaba, să rămână acasă. Niciun politician român lucid nu ar semna un asemenea document prin care s-ar face părtaş cu Molotov şi cu Ribbentrop, aşa cum a procedat “liderul regional” Emil Constantinescu. Deocamdată, Chişinăul a transmis Moscovei că va activa în CSI numai “pe plan economic, nu şi pe plan politic sau militar”. În rest, nu trebuie să-i cerem lui Vlad Filat şi, cu atât mai puţin, lui Marian Lupu, să facă unirea. Ei nu au un asemenea cromozom cu care te naşti sau nu. Unirea este o chestiune de instinct, de viziune. “Nu uitaţi că la Chişinău nu au învins unioniştii. La Chişinău au învins deocamdată liberalii”, a subliniat Mircea Druc, despre care Ion Ungureanu spunea că era o combinaţie de Napoleon şi Don Quijote. Este ideal ca noua putere de la Chişinău să-i lase pe tineri să studieze în România cu burse, să promoveze şi să garanteze afacerile românilor în R. Moldova, să accepte ajutorul dezinteresat pe care-l oferă Bucureştiul pentru populaţia de-acolo şi nimeni nu mai aminteşte de unire. Că unirea nu ar fi actuală… Să fim serioşi, dar cât de actuală era în martie 1918, când statul român aproape că dispăruse? Iar dacă altfel nu se va putea, va trebui să ne gândim foarte serios la modelul cipriot. Turcii din Cipru regretă amarnic acum că nu au intrat în UE şi că au rămas cu Ankara de gât…
Prima fisură în Alianţa pentru Integrare Europeană de la Chişinău
Marian Lupu nu vrea să audă de istoria românilor şi preferă manuale despre Republica Molotov. Preşedintele Partidului Democrat şi principalul candidat la funcţia de preşedinte al republicii, a anunţat că nu este de acord cu iniţiativa premierului Vlad Filat, care vrea să introducă istoria românilor în şcoli, în locul manualelor de istorie integrată. Pupilul lui Voronin a invocat “caracterul policultural al societăţii, unde majoritatea populaţiei se identifică drept moldoveni”. “După părerea noastră, cea mai bună variantă pentru Republica Moldova ar fi istoria statului nostru – istoria Republicii Moldova. Fără a pune accente pe momente sensibile, care ar putea duce la o scindare în societate. Am pledat şi vom pleda în continuare împotriva unor astfel de ieşiri”, a spus Marian Lupu. Evident, comunistul travestit în “democrat” uită că Republica Molotov datează de prea puţină vreme pentru a face obiectul exclusiv al studiului şcolar. El are grijă să invoce raţiuni politice superioare pentru susţinerea acestei idei staliniste: “Scopul politicianului este de a aplica într-un sector sau altul un model, care ar asigura o congruenţă şi o armonie în dezvoltarea ulterioară a societăţii, pentru ca aceste decizii să unească oamenii şi nu dimpotrivă”. Premierul Vlad Filat afirmase răspicat duminica trecută: “Urmează să readucem la normalitate şi acest aspect în educaţia copiilor noştri. Vom învăţa istoria noastră - cea a românilor – aşa cum este şi firesc. Gata, s-a terminat cu “stoiati” şi cu “lejati” în vamă. Vreau să aud “Bună dimineaţa!” şi “La revedere!”. Ce exprimare poate fi mai simplă şi mai normală? În schimb, Marian Lupu, susţinut de PSD Bucureşti, vrea să rămână la manualele lui Voronin. Parlamentul de la Chişinău a hotărât ieri constituirea Comisiei pentru investigarea evenimentelor din 7 aprilie. Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei de politică externă din Senatul României, a avertizat că situaţia economică din R. Moldova este gravă şi a solicitat Uniunii Europene să intervină concret în sprijinul acestui stat care se confruntă cu un deficit bugetar de 200 de milioane de dolari. “Nu este o sumă foarte mare pentru actorii UE, dar pentru noua putere de la Chişinău este uriaşă”, a spus Corlăţean. Deocamdată, SUA au oferit Chişinăului un ajutor nerambursabil de 262 milioane de dolari. După Vlad Filat, a venit rândul lui Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al republicii, să meargă la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European, cu vicepreşedintele Libor Roucek şi cu membrii Comisiei de cooperare UE – R. Moldova, condusă de Monica Macovei. Ghimpu a anunţat că primul vot pentru alegerea preşedintelui ţării va avea loc pe 23 octombrie. (Viorel Patrichi)
“Imperiul Rus a pus bazele statului român”
Moscova nu admite predarea istoriei noastre naţionale în şcolile din Basarabia
Valeri Kuzmin, ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, a declarat că nu e de acord cu studierea istoriei românilor în şcolile din R. Moldova. Reprezentantul preşedintelui Dmitri Medvedev a făcut această apreciere pe 13 octombrie, cu prilejul ceremoniei de de inaugurare a zilelor literaturii şi spiritualităţii ruse, anunţă UNIMEDIA. “Toţi mă întreabă de ce sunt nemulţumit de predarea istoriei românilor în şcolile din R. Moldova. Istoria românilor îmi place, dar nu-mi place cursul de istorie a românilor, care a fost predat în această ţară timp de mai mulţi ani. Acest curs este bazat pe rusofobie şi pe stereotipuri anti-ruseşti, în timp ce Imperiul Rus a stat la baza formării statului român. Fără bărbăţia soldaţilor ruşi, dominaţia turcilor ar fi putut dura poate încă sute de ani şi nu se ştie care ar fi fost soarta mai multor naţiuni din Balcani”, a afirmat Valeri Kuzmin. Declaraţia lui vine în momentul în care reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană au opinii diferite faţă de manualele de istorie naţională a tuturor românilor. În timp ce Mihai Ghimpu, Vlad Filat şi Dorin Chirtoacă spun răspicat că trebuie să se studieze în şcoli istoria românilor, Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat, candidat la Preşedinţie şi apropiat de PSD Bucureşti, consideră că elevii basarabeni trebuie să studieze istoria statului Republica Moldova. Îi reamintesc Excelenţei Sale domnului Valeri Kuzmin că “bărbăţia soldaţilor ruşi” s-a topit în 1877 în faţa turcilor, la Plevna sau la Smârdan, iar dacă nu erau dorobanţii şi “curcanii” români, Osman Paşa îi îneca în Dunăre pe kazacii ţarului. Drept mulţumire, bravii soldaţi ruşi au ocupat Bucureştii la întoarcere, pentru a-i forţa pe români să cedeze Basarabia la Congresul de la Berlin. Istoria reală arată că, de-a lungul timpurilor, românii au suportat 14 invazii ruseşti majore, iar dacă tinerii noştri vor să ştie adevărul, nu înseamnă că ar fi “rusofobi”.
După prăbuşirea Guvernului Boc, preşedintele Traian Băsescu nu s-a mai dus pe 14 octombrie la hramul de la Chişinău. Ar fi fost o lovitură de imagine. În locul lui, a fost trimis Eugen Tomac, secretarul de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni. S-au împlinit 573 de ani de la prima atestare documentară a Chişinăului. Totă conducerea a depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, un moment pe care nu-l puteam măcar imagina cu 20 de ani în urmă. Primii au venit Mihai Ghimpu, preşedintele interimar, şi Vlad Filat, noul premier (Foto), apoi Marian Lupu, Serafim Urechean şi Dorin Chirtoacă. A urmat Liturghia la Catedrala Naşterea Domnului. Şi ca să afle şi Valeri Kuzmin, cel pasionat de istoria românilor, trebuie precizat că toată Moldova istorică a fost locuită de dacii liberi, fapt dovedit de de descoperirile arheologice din cartierele Durleşti, Visterniceni, Râşcani, Mălina Mică. Urme vechi din secolul al VI-lea î.H. Acolo armatele lui Traian nu au călcat. Ruşii nu ajunseseră pe-atunci la Nistru. Prima atestare documentară datează din 1436, când domnul Ilie al Moldovei îi dă o moşie pentru sluijire sârguincioasă logofătului Ştefan oancea “la râul Reut (Răut), de cealaltă parte, pe valea ce dace în dreptul Cheşenăului lui Acbas”. Pentru acest vechi oraş românesc, primarul Dorin Chirtoacă s-a rugat “pentru viaţă fără de moarte şi tinereţe fără bătrâneţe”.
Dorin Chirtoacă - un premier pentru România
Liberalii noştri au fost şi altădată sită de mătase în istoria naţională, când au adus o dinastie străină ca să conducă România. La asta m-am gândit când am auzit de varianta Klaus Johannis pentru funcţia de premier vremelnic. Este un om de calitate, dar a acceptat să facă jocurile lui Motocicleanu şi ale Prostănacului, mai ales că toţi s-au strâns ciopor ân ograda Varanului-cu-Platoşă ca să-l termine pe Marinelu. Agenţia Romanian Global News lansează un gând pe care l-ar fi avut Traian Băsescu după înlăturarea lui Emil Boc: să-l numească pe Dorin Chirtoacă pe funcţia de premier al României fiindcă îndeplineşte toate criteriile. Şi chiar cred că ar fi avut dreptate.
• Fiindcă tot se poartă primarii la Palatul Cotroceni sau la Palatul Victoria, Dorin Chirtoacă este primarul celui mai mare oraş românesc, al doilea după Bucureşti (Chişinăul are un milion de locuitori, comparativ cu Sibiul care are 80000);
• Este român, iar nu etnic străin de spaţiul românesc;
• A studiat în România (a absolvit Liceul “Costache Negruzzi” din Iaşi, Facultatea de Drept din Bucureşti şi a terminat masteratul la Sorbona);
• Este total independent de toate partidele politice din România;
• S-a dovedit un un bun gospodar la Chişinău, ceea ce i-a iritat pe comunişti;
• Provine dintr-o veche familie românească, cu vechi tradiţii anticomuniste;
• Niciun partid politic de la Bucureşti nu ar putea respinge o asemenea propunere cu argumente rezonabile.
O asemenea nominalizare trăsnită i-ar fi luat prin surprindere pe mulţi nu numai din România.

Adevăratul duşman pentru România
Serghei Tighipko, un candidat la preşedinţie, crede că Ucraina trebuie să respingă unirea Basarabiei cu ţara. “Conservarea Moldovei ca stat de sine-stătător este unul din interesele strategice de politică externă pentru Ucraina”, susţine Serghei Tighipko (Foto), fost preşedinte al Băncii Naţionale de la Kiev, care candidează la preşedinţie. Acest obiectiv trebuie apărat “prin orice mijloace”.
“Ucraina trebuie să dezvolte colaborarea cu noile autorităţi ale Moldovei, dar, totodată, trebuie să se opună categoric oricărei tentative de încorporare a acestei ţări în componenţa României”, o spune deschis economistul Serghei Tighipko, un candidat la preşedinţie tot mai apreciat în Ucraina. Care să fie însă motivul acestor ieşiri disperate contra României din partea tot mai multor politicieni de la Kiev? Ce obiective apără ei atât de amarnic în confruntarea cu un adversar care nu există - România? Format perfect în şabloanele gândirii staliniste, economistul Serghei Tighipko dezvăluie pentru cei care încă nu cred adevărata obsesie a politicienilor ucraineni – expansiunea spre teritoriile româneşti. Prima condiţie – trebuie cultivată permanent falsa diferenţă dintre români şi moldoveni. A doua condiţie – Kievul nu trebuie să cedeze nimic în dialogul cu Bucureştiul, unde singurul răspuns trebuie să fie “NETU!”. “Eu, ca ucrainean născut în Moldova, cunosc perfect apropierea culturală şi lingvistică dintre români şi moldoveni, chiar dacă sunt două popoare diferite. Moldova este partenerul tradiţional şi sigur pentru Ucraina, iar România trebuie privită ca rival pentru ţara noastră”, susţine Tighipko. Dimensiunea groazei induse de politica externă românească pentru Ucraina a fost recunoscută la Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev şi la Secretariatul Preşedinţiei, unde toţi se temeau să intre în conflict cu alţi vecini occidentali. “Recent, Viktor Iuşcenko a anunţat un plan complex de contracarare a politicii antiucrainene a Bucureştiului, dar despre susţinerea integrităţii şi independenţei Moldovei nu se spune niciun cuvânt, deşi tocmai acest lucru este problema-cheie”, crede bancherul ucrainean. “Dacă mâine Moldova de pe malul drept al Nistrului intră în componenţa României, iar Transnistria ajunge protectorat al Rusiei, atunci principalul jucător devine Ucraina. Se va declanşa astfel mecanismul revizuirii frontierelor în regiune. Apoi vor veni pretenţiile românilor faţă de Regiunea Cernăuţi (nordul Bucovinei – n.red.) şi faţă de raioanele de la Dunăre din regiunea Odesa (sudul Basarabiei – n.red.), despre care vorbesc foarte frecvent politicienii români la cel mai înalt nivel”, a subliniat Serghei Tighipko, un candidat la preşdinţie din partea formaţiunii “Pentru o Ucraină unită”. Ce putem deduce din această afirmaţie fără temei? În primul rând, folosirea excesivă a termenului “Moldova” în loc de “Republica Moldova”. Spuneam altădată că vom fi nevoiţi să cerem interzicerea formei “Republica Moldova”, aşa cum a procedat Grecia cu Macedonia. Prin utilizarea formei respective, se induce ideea că Moldova este o altă entitate şi se subminează unitatea teritorială a României actuale. În al doilea rând, după 20 de ani de la căderea comunismului, singurul politician, aflat la putere, care a deschis cutia lui Molotov, este Traian Băsescu, fără să emită însă revendicări teritoriale faţă de Chişinău sau faţă de Kiev. Desigur cu excepţia lui Corneliu Vadim Tudor, liderul Partidului România Mare. Ceilalţi politicieni români ori nu au instinctul apartenenţei la spaţiul ancestral de etnogeneză al românilor, ori tac din ignoranţă sau din oportunism. Prin urmare, slabă nădejde ca România să devină un duşman credibil pentru Ucraina. Este aberant însă ca ucrainenii să sară ca arşi atunci când le reamintim destul de timid despre drepturile elementare ale românilor din Herţa, nordul Bucovinei, din nordul şi din sudul Basarabiei. Chiar dacă politicieni ca Tighipko încă îi mai numesc “moldoveni”.
Economistul Serghei Leonidovici Tighipko s-a născut la 13 februarie 1960, în satul Dragoneşti (Drăgăneşti), raionul Lazovski din actuala Republică Moldova. Adică, nu departe de oraşul Bălţi. La fel ca mulţi alţi ucraineni din Basarabia, Tighipko suferă de acest complex al moştenirii ilegitime şi militează ca Ucraina să preia întreaga Moldovă istorică. Pentru ucrainenii de la Kiev, o asemenea problemă nu există, dar pentru ucrainenii minoritari din Basarabia expansiunea Ucrainei asupra unor teritorii care nu i se cuvin este o chestiune de viaţă şi de moarte. De-a lungul istoriei, ei s-au folosit de puterea tutelară a ruşilor pentru a-şi justifica propriile porniri expansioniste primitive. Totdeauna au aruncat pe seama ruşilor justificarea unor propensiuni care nu fac onoare unei naţiuni europene moderne. E prea dur? Aceasta e însă realitatea. Mutatis-mutandis, la fel se comportă şi ungurii din Transilvania, comparativ cu ungurii de la Budapesta, pentru care Harghita şi Covasna nu există. Komsomolist de carieră,Tighipko este inginer metalurg “la bază” şi poate că o asemenea formaţie intelectuală i-a folosit. În 1991, era viceprşedinte al băncii “Dnipro”. În 1997, a fost vicepremier al Ucrainei pe probleme de economie în guvernul condus de Pavel Lazarenko. Este ministru al Economiei în 1999-2000 în guvernul lui Viktor Iuşcenko, apoi deputat şi preşedinte al partidului Ucraina Muncitoare, iar în 2002 a intrat în blocul “Pentru o Ucraină Unită”. În 2004, a condus echipa electorală a lui Viktor Ianukovici, apoi va ieşi din politica mare şi va activa în lumea bancară. La 18 martie 2008, premierul Iulia Timoşenko l-a desemnat consilier guvernamental. Tighipko crede că societatea NAFTOGAZ este prea scumpă pentru Ucraina în condiţiile în care GAZPROM acaparează tot mai mult piaţa internă. “Acum nu are rost să mai vorbim despre limbă, despre NATO, ci despre şomajul care a ajuns la 10% în Ucraina, că peste 3,8 milioane de ucraineni trebuie să meargă la muncă în Rusia”, a spus Tighipko la un miting în Crimeea. Cu 20 de ani în urmă, Mircea Druc, primul premier necomunist şi antisovietic de la Chişinău, avertiza că adevăratul adversar al României în spaţiul răsăritean se developează lent, dar singur Ucraina, iar nu Rusia. Puţini au priceput atunci acea analiză corectă.
Mihai Ghimpu, preşedinte al Parlamentului de la Chişinău şi preşedinte interimar al Republicii Moldova, face o vizită la Bruxelles, unde se întâlneşte cu Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European. Aşa a procedat şi Vlad Filat, pragmatic: a ocolit deocmadată Bucureştiul. Mihai Ghimpu amotivat că nu vrea să influenţeze alegerile din România şi că va veni la Bucureşti după alegerile prezidenţiale din noiembrie. Până ne vom uni, preşedintele rus Dmitri Medvedev vine vineri la Chişinău, unde va avea loc reuniunea Comunităţii Statelor Independente, în care intră Azebaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan şi Ucraina. Şi tot pentru cei care nu pricep cum de nu ne lasă ruşii să ne unim, Vasile Tarlev, fost premier la Chişinău, a povestit la televizor cum conaţionalii noştri Mark Tkaciuk şi Reidman, consilierii lui Voronin, conduceau din umbră regimul mafiot al miliţianului. Motiv pentru care onestul Tarlev şi-a dat demisia. Ceea ce l-a determinat pe comunistul Igor Dodon, ex-ministru al Economiei, să comenteze: “Halal de aşa prim-ministru ca Vasile Tarlev, care a permis unor consilieri ca Tkaciuk şi Reidman să conducă treburiuole Guvernului!”
Viktor Iuşcenko a ordonat Cabinetului de Miniştri să ia măsuri pentru a asigura protecţia drepturilor suverane ale Ucrainei în zona economică maritimă şi a platformei continentale a Insulei Şerpilor (districtul Kilia din regiunea Odesa), anunţă Kyiv Post. Preşedintele Ucrainei a transmis aceste instrucţiuni prin decretul cu numărul 801/2009, din 5 octombrie. Indirect, se poate deduce că liderul de la Kiev nu recunoaşte sentinţa finală a Curţii Europene de la Haga privind delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive. Insula Şerpilor a primit un spaţiu maritim egal cu pretenţiile sovietice, condiţii pe care Nicolae Ceauşescu nu le-a acceptat. Chiar dacă judecătorii au acceptat că este formaţiune stâncoasă nelocuibilă, Insula Şerpilor preia pentru Ucraina 21% din cei 12000 kilometri pătraţi pe care îi dorea. Şi iar mi-aduc aminte involuntar de “liderul regional”, de Bursucu Veninos, de Motocicleanu şi de tot neamul lor. Că mulţi s-au mai făcut, Doamne!...
Viorel Patrichi

Un comentariu:

  1. Dupa ce am citit articolul dumneavoastra am facut o pauza de 10 minute pentru a-mi face ordine in minte. Nu lipseste nimic din el majoritatea " bubelor" au fost atinse.
    Chiar daca nu mai este nimic de zis intaresc totusi faptul ca trebuie sa mergem la Referendum si sa votam DA.

    RăspundețiȘtergere