miercuri, 25 februarie 2009

România văzută din cer
Recent, Aeroclubul de la Bucureşti a găzduit lansarea unui album fotografic de excepţie, realizat de Ştefan Petrescu. La eveniment, au mai participat cosmonautul Dumitru Prunariu şi Radu Berceanu, ministrul Transporturilor. Lucrarea este şi o invitaţie pentru cei care vor să vadă România din cer, nu doar de pe pământ. Îl ştiam pe Ştefan Petrescu de mai mulţi ani. El este cu siguranţă cel mai important reporter de război din ţara noastră, iar performanţele lui merită reţinute. A stat printre kurzi, a văzut cum foşgăiau păduchii prin paiele în care dormea. A trăit pe viu coşmarul de la Beirut şi aşa s-a impus cu fotoreportaje în presa din Germania. Prăbuşirea comunismului l-a stimulat să revină în ţară. Avea trei avioane de mici dimensiuni, cumpărate din... leafa de jurnalist. Trusturile germane de presă plăteau bine, acordau sporuri pentru alte continente, pentru căldură, pentru alte condiţii extreme de front. Mă uitam cu ochii holbaţi la el fiindcă nu auzisem de aşa ceva. Pentru ziariştii din România, asemenea noţiuni nu există. (Eu am fost în Transnistria, am fost reţinut de ruşii generalului Lebed, riscând să rămân la răcoare fiindcă nu aveam viza Securităţii pe paşaport. Evident, nu am primit niciun leu pentru primejdiile prin care am trecut). Ştefan Petrescu este remarcabil prin perspectiva aeriană, curată şi inegalabilă, pe care ne-o oferă asupra României. Cu ochi de hultan! Nu există zonă turistică deasupra căreia să nu leviteze, să nu privească rece, atent şi sensibil, în acelaşi timp, din spatele obiectivului. Imaginile lui filmate ar putea să ne ofere un splendid poem cinematografic despre eterna şi fascinanta Grădină a Maicii Domnului.
- Cum a început patima pentru fotografie?
- În prima tinereţe. După ce am luat campionatul de ski la slalom de la Vatra Dornei, am ajuns în finala care se desfăşura la Poiana Braşov. Antrenorul meu de ski, profesorul Cristureanu, era pasionat de fotografie, iar înainte să plec, l-am rugat să-mi împrumute aparatul de fotografiat pentru a face nişte fotografii pe parcursul şederii mele la Poiana Braşov. Mi-a dat un Rolleflex, 6X6, şi mi-a explicat cum să-l folosesc, însă mi-a atras atenţia să nu developez filmul până nu ma întorc la Suceava. Revenit în Suceava, i-am înapoiat aparatul, iar dumnealui a mers la un fotograf renumit din oraş, pe nume Pânzaru, ca să developeze filmul. Când s-a întors să ia filmul, fotograful Pânzaru l-a felicitat pentru că filmul era bine expus, din care se evidenţiau două fotografii, rugându-l ca una din ele să fie lăsată la studioul foto pentru a fi expusă ca reclamă. Rămânând uimit, profesorul Cristureanu îi spune fotografului Pânzaru că nu el a fost autorul fotografiilor, ci a împrumutat aparatul de fotografiat tânărului Ştefan Petrescu ( Ştefi), care fusese plecat la Poiana Braşov, la finala de ski. Văzând că am înclinaţie spre fotografie, profesorul Cristureanu mi-a mai împrumutat aparatul de fotografiat şi mi-a mai dat câteva detalii legate de fotografie. Şi astfel a început patima mea.
- Cum atzi ajuns jurnalist de front?
- Eram în Germania şi făceam fotografii pentru presa germană, dar aveam şi un studio pentru fotografii de modă. De altfel, făceam şi expoziţii internaţionale, care se desfăşurau pe tot Globul. Mergeam şi în regiuni unde erau conflicte militare. Astfel mi-a venit ideea să fac reportaj cu fotografii de front. Primul reportaj l-am făcut pentru programul de televiziune german ZDF. În cadrul acestui reportaj, trebuia să fotografiez predarea unor ajutoare în Biafra, care se afla în conflict cu Nigeria, unde am stat o săptămână.
- Ce statut avea jurnalistul de front cu 40 de ani în urmă? Ce părere aveţi de ziariştii de astăzi, care merg în spatele tancurilor?
- Jurnalistul de front se prezenta armatei şi comunica din partea cărei prese venea. I se făcea un instructaj, i se explica unde sunt zonele care se aflau în conflict, primea o vestă antiglonţ, apoi era urcat într-o maşină blindată, care îl ducea în perimetrul acelor zone, fiind lăsat acolo pe parcursul întregii activităţi. În ceea ce-i priveşte pe ziariştii de astăzi, nu mă pot pronunţa deoarece, de peste 20 de ani, nu mai fac reportaje de război, însă mi-ar face o mare plăcere să-l cunosc personal pe reporterul Adelin Petrişor, pentru care am un deosebit respect.
- Cand atzi devenit aviator?
- Primele zboruri le-am făcut la vârsta de 17 ani, când am urmat, pe o perioadă de trei luni, nişte cursuri de zbor cu planorul la o şcoală cu circuit închis din Iaşi. Apoi am înterupt orice legătură cu aviaţia. Ieşind la pensie, am considerat că ar fi un foarte bun prilej pentru a-mi relua vechea pasiune. Am urmat din nou cursuri de zbor, iar apoi am achiziţionat un deltaplan pe care l-am adus în ţară. Odată adus în ţară, a trebuit să fac legea pentru aparate ultrauşoare, care îmi dădea dreptul de zbor pe teritoriul României. În câteva luni, am eşaborat o lege, adaptată după legea germană, trimisă ulterior în Parlamanet şi aprobată. Un an mai târziu, am achiziţionat un avion ultrauşor. Acesta a fost începutul meu de aviator.
- Cum se vede România din cer?
- Se vede cu totul diferit. Este mult mai curată. Sper ca fiecare să aibă posibilitatea să privească România aşa cum am văzut-o eu. Însuşi cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu a spus că sunt primul şi singurul pilot român, care a văzut şi a fotografiat România din aer, aşa cum nimeni altul până la mine nu a mai făcut-o. Păcat ca ţara noastră nu este valorificată la adevărata ei valoare.
- Ce dificultăţi comportă fotografia făcută "de sus"? Ce importanţă are tehnica performantă pentru obţinerea unor efecte artistice deosebite?
- Fotografia aeriană trebuie făcută la o altitudine limitată, cel puţin 300 de metri deasupra oraşelor. În momentul fotografierii, se predă manşa copilotului, care trebuie să fie un foarte bun pilot sau un instructor de zbor pentru a crea unghiurile şi traseul potrivit, în urma indicaţiilor date de către fotograf, pentru a obţine un cadru reuşit. Eu am folosit un Hasselblat, 6X6, cu care am făcut cele mai frumoase fotografii.Tehnica este foarte importantă. Eu am folosit un obiectiv Zais Tesar, de 100 mm, cu rezoluţie foarte bună, şi un Vario obiectiv pentru camera Canon, unde scoteam detalii (pentru apropiere, în special) pentru a evita apropierea prea mare a aparatului de zbor de clădirile oraşelor.
- Ce imagini din România v-au captivat?
- Marea, Delta Dunării, munţii, mânăstirile, bisericile, oraşele. Într-un cuvânt : totul, deoarece România conţine foarte multe imagini turistice frumoase.
- Cum a fost primita recenta antologie de fotografii, marca "Ştefan Petrescu"?
- Foarte bine. Am avut două lansări. Prima a fost la Suceava, în cadrul căreia au participat directorul aeroclubului român Constantin Voicu, rectorul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, Adrian Graur, oficialităţi din cadrul Consiliului judeţean şi a primăriei, jurnalişti, scriitori, studenţi şi alte persoane din judeţul Suceava. A doua lansare s-a desfăşurat la Bucureşti, la sediul aeroclubului român, în prezenţa ministrului transporturilor Radu Berceanu, cosmonautului Dumitru Prunariu, a directorului aeroclubului român Constantin Voicu,a presei şi altor invitati.
- Aveaţi pe vremuri un câine pe care îl luaţi frecventcu dumneavoastră pe când făceaţi naveta Germania-România-Germania. Câţi câini mai aveţi? Mai zburaţi cu ei?
- Din păcate, anul trecut am pierdut doi câini: un doberman şi un dog german. Acum am un ciobănesc german de 6 luni, este foarte istet, sănătos şi cuminte. De zburat nu cred că am să mai zbor pentru că nici avion nu mai am...
Viorel Patrichi

Ştefan Petrescu - România - O perspectivă aeriană


Stefan Petrescu - La Marea Neagra


Stefan Petrescu - Iasii de sus


Stefan Petrescu - Mostenirea cea grea


luni, 23 februarie 2009

Bucurestiul vazut de Stefan Petrescu




Victorie geopolitica sau praf in ochi?

Vedere de pe Centură
“Victorie geopolitică” sau praf în ochi?
Era cât pe ce să fim dăştepţi, dar ne-am luat-o singuri înainte. Ruşii au un proverb care ni se potriveşte mănuşă în recenta “victorie geopolitică” de la Marea Neagră pentru Ucraina: “Kak haraşo şto papa piti ştobî hleba kupiti!” – “Ce bine că tata bea ca să putem să ne cumpărăm pâine”. Mai pe şleau, este excelent că tata-i beţiv, fiindcă rămân şi pentru noi sticlele goale, le vindem şi cumpărăm pâine. Sigur, ni s-ar potrivi excelent şi experienţa lui Dănilă Prepeleac, care, după ce pierde “doi boi voinici, ţapoşi şi frumoşi”, vine acasă cu o pungă goală. Totuşi, eroul lui Creangă reuşeşte să-l păcălească şi pe Scaraoschi, experienţă pe care nu o pot repeta “mamalîjniki” (mămăligarii), cum ne poreclesc ucrainenii. Practic, ne-am judecat pentru grădina noastră cu un adversar lacom şi trebuie să ne bucurăm că nu ne-a luat chiar tot! O asemenea logică oltenească e greu de acceptat. “Este un compromis sănătos la care nu s-a putut ajunge cu România timp de 40 de ani”, subliniază Viktor Iuşcenko. Iată confirmarea observaţiei simple că, totdeauna, în spatele raporturilor dure dintre Bucureşti şi Moscova, s-a aflat Kievul. Un motiv în plus să nu rămânem recunoscători ruşilor, cum pretind unii astăzi “ca să ne dea gaze ieftine”. Sigur că preşedintele ucrainean are o justificare: la Kiev s-a dezlănţuit lupta pentru putere, ţara lui este din nou sfâşiată de opţiuni pro-Rusia şi pro-Europa, iar occidentalii preferă relaţiile cu Moscova. Iuşcenko se apără astfel de Iulia Timoşenko şi de Viktor Ianukovici, lovind în partenerul Traian Băsescu. Preşedintele ucrainean adaugă apoi că diferendul cu Bucureştiul nu a fost un litigiu teritorial. Adversarii îl atacă pur şi simplu iraţional, făcându-se că nu văd un aspect elementar: Ucraina mai avea puţin şi ajungea la Constanţa. “Nu voi crede niciodată că instanţa internaţională de la Haga a putut să dea un verdict atât de angajat politic, în contradicţie cu legislaţia internaţională, fără acceptul secret al autorităţilor de la Kiev”, crede Taras Ciornovil, vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri internaţionale din Rada Supremă. El reprezintă Partidul Regiunilor. Verdictul aminteşte mai mult de “obiectivitatea deciziilor justiţiei ucrainene. Este absurdă recunoaşterea statutului de insulă pentru Zmeinîi Ostrov , fără a o include însă în coasta ucraineană, deci în teritoriul ucrainean. Nu pot să calific aşa ceva decât ca pe o trădare a intereselor Ucrainei în folosul României”, apreciază Ciornovil. Dacă eliminăm tenta politicianistă din acest discurs de ucrainean aflat într-o lungă opoziţie, decelăm totuşi un adevăr: stânca din Marea Neagră, pe care nu mai trăiesc nici şerpi, a primit la Haga dreptul la ape teritoriale de 12 mile marine, cum cereau sovieticii. Deci a fost considerată insulă, iar la Bucureşti nu se ştie! În România, nu vrem să recunoaştem acest aspect, deşi sentinţa o spune explicit. Dacă Insula Şerpilor ar fi fost considerată stâncă, aşa cum este în realitate, atunci ar fi primit maxim o jumătate de milă de apă în jur. România a obţinut 80% din suprafaţa disputată, după ce Ucraina şi-a adjudecat apele teritoriale ce i-au revenit ca pară mălăiaţă în sudul Basarabiei. Noi am invocat “acordurile” cu URSS şi Curtea de la Haga a ţinut seama de această “ofertă”. Atât ne-a dus pe noi! Acolo nu se judecă drepturile istorice, sentinţa se bazează pe actele avansate. Iar după hotărârea semnată de premierul Tăriceanu, România rămâne cu punga lui Dănilă Prepeleac. O spune chiar şi Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev: “România a pierdut în zadar 22 de ani”. “Diplomaţia ucraineană a făcut o treabă strălucită la Haga. Nu se pune problema victoriei cuiva împotriva cuiva. A fost un compromis sănătos”, a afirmat preşedintele Viktor Iuşcenko într-un interviu acordat televiziunii ICTV, preluat şi de Agenţia UNIAN. El e convins că sentinţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga este de 2,1:1 în favoarea Ucrainei. În plus, din cele 26 de zăcăminte de petrol şi gaze, descoperite în jurul Insulei Şerpilor, 21 revin Ucrainei. “Şi după toate acestea să numeşti o asemenea victorie drept înfrângere – rămâi uluit, ţi se leagă limba (“mâna nu ţi se mai ridică”, direct spus, adică nici nu te aşteptai la un asemenea chilipir – n.red.). Noi nu am câştigat. Noi am găsit o excelentă modalitate viabilă de rezolvare a unui conflict pe baza unei sentinţe de drept internaţional, un conflict care ne-a costat miliarde şi miliarde de dolari în ultimii 15-17 ani. Diplomaţia noastră a prădat în mod strălucit România”, a adăugat Iuşcenko. Stranie afirmaţie! Oare pe ce-au dat haholii atâta amar de bani? Pe “banca” de pe Insula Şerpilor, care este de fapt o baracă? Sau poate a costat aşa de mult “cabinetul de ginecologie”? Mister! Iuşcenko nu spune cât a plătit Leonid Kucima “negocierile” cu “liderul regional” din 1997. Acum e convins că sentinţa de la Haga “va permite dezvoltarea relaţiilor dintre Ucraina şi România la un nivel nou”.
“Bîstroe va curge veşnic!”
De altă părere este Traian Laurenţiu Hristea, ambasadorul României la Kiev, care a acordat un interviu revistei ucrainene “Zerkalo Nedeli”: “Dreptatea şi onestitatea hotărârii Curţii Internaţionale de Justiţie nu pot fi puse la îndoială, iar decizia instanţei internaţionale este una profitabilă pentru România, care a insistat dintotdeauna asupra unei formule de delimitare în conformitate cu legislaţia internaţională”. Ucraina a tăiat brusc fondurile pentru dotarea Insulei Şerpilor cu bănci, burse şi stadioane, dar a crescut investiţiile pentru Canalul Bîstroe-Chilia. Acum, construieşte un baraj de protecţie contra aluviunilor în Marea Neagră, chiar în faţa Canalului Bîstroe, care “va funcţiona veşnic”, după cum zice Nikolai Serdiuk, guvernatorul regiunii Odesa. Ar fi momentul ca România să refacă echilibrul ecologic din lacurile interioare din Delta Dunării, unde nu este apă suficientă. Altfel, cum Ucraina adânceşte mai mult braţul Chilia-Bîstroe, riscăm să nu mai avem apă suficientă pe Canalul Sulina nici pentru navigaţie. Kievul continuă să sfideze recomandările Convenţiei internaţionale Espoo şi, luînd ca reper un asemenea comportament, există riscul să nu respecte nici verdictul de la Haga.
Blonda portocalie se înroşeşte
Iulia Vladimirovna Timoşenko a dus tratative “tainice” cu Vladimir Putin pentru a primi un credit de cinci miliarde de dolari. Iar Vova a acceptat ca Rusia să acopere deficitul bugetar al Ucrainei. Preţul unui asemenea troc e uşor de întrezărit: în timp ce unele ţări din UE cochetează cu Moscova, Rusia îşi reface spaţiul de influenţă. Blonda l-a trimis la Moscova pentru negocieri pe ministrul finanţelor, iar ea s-a dus la Munchen, ca să nu fie nicio bănuială de trădare. Timoşenko a cerut împrumut şi de la China, Japonia, Arabia Saudită şi Germania. Nu ştim dacă Ucraina are de ales, în condiţiile în care FMI i-a acordat o primă tranşă de împrumut, iar a doua nu se ştie când va veni. Iar pe deasupra, adversarii se înţeleg perfect. Walter Iurgen Schmidt, ambasadorul Germaniei la Moscova, anunţă că ţara lui dezvoltă “un parteneriat strategic cu Federaţia Rusă”, arată “Izvestia”. Iar dacă FMI nu mai are bani, nu e mai profitabil ca Ucraina să revină spre Kremlin? Preşedintele Iuşcenko a avertizat că în negocierile Iuliei cu Moscova “se văd semnele corupţiei”. Până şi Kiril, noul patriarh al Rusiei, şi-a început călătoriile “canonice” cu o vizită la Kiev.
De la Rambo la Obama
Adâncă analiză face Bursucu Veninos despre “neo-cezarismul” lui Traian Băsescu, alias Ghinghis-Han. Care tratat cu Ucraina? Pe el îl obsedează Marinelu! Îl cheamă în ajutor pe Aristotel, care spunea că “guvernarea prin popor (varianta modernă este prin referendum) este denumită ohlocraţie (“domnia gloatei”), o formă degenerată a democraţiei reprezentative, iar conducătorii unor astfel de regimuri se numesc tirani.” Eu aş vrea să trăim în ohlocraţie ca în Elveţia, unde se face referendum inclusiv pentru a stabili lungimea optimă a cozii câinelui. Nu m-ar deranja să fiu întrebat, să mi se ceară părerea despre mersul lucrurilor din lumea în care trăim. Bursucu Veninos vrea candidat unic la preşedinţie pentru înlăturarea “neocezaristului” Traian Băsescu. “Naţiunea este în pericol (sic!). Se produce o contrarevoluţie de catifea, care neagă principalele valori democratice ale Revoluţiei, contrarevoluţie care se suprapune peste fenomenul crizei globale şi peste fenomenul de fragmentare a societăţii româneşti, de desfacere a statului în structuri de oligarhie locală”, susţine Adrian Severin, directorul Institutului “Ovidiu Şincai”. Păi nu zicea el mai anţărţ că ar pofti “un stat destructurat”, “un stat civic, nu un stat naţional”?
Pentru că stau pe Centură, pot să văd mai bine ce fac politicienii noştri pe banchete, prin portbagaje sau chiar prin… portiere. Pe când era Împăratu-de-Mătase pe cai mari, nu sufla niciun ziarist la Palatu Victoria. Stăteau toţi în două labe. Cine-a fluierat a plătit. Marinelu este înjurat cum n-a mai fost altul suduit în toată istoria românilor şi nu văd pe nimeni băgat la zdup pentru jignirea “tiranului”. Cert este însă altceva: “Cei 322” au rămas la metereze, chiar dacă mulţi au intrat în guvernul Micului Pirania. Uimeşte strategia lor măreaţă: “Orice construcţie politică în România, care poate să-l debarce pe Traian Băsescu de la conducerea României, trebuie luată în consideraţie”, credea liberalul Eugen Nicolăescu. Dacă asta nu e idee fixă, atunci sigur este obsesie. Politică! Dacă sociologul Dâncu le recomanda colegilor să fie ca Rambo (deşi ei preferau să rămână ca Ramba), Tataie a găsit formula magică: Trebuie găsit un Obama pentru PSD! Şi l-au aflat pe dacul Marean Vanghelie, spre iritarea Prostănacului. Aşa că, întrebat dacă mai candidează la preşedinţie, Dăbuleanu a răspuns ca printre bostani: “Nu ştiu de ce, dar pe mine mă pufneşte râsul!” Dar pe noi! Împăratu-de-Mătase îşi va da demisia “dacă demisionează şi Traian Băsescu, fireşte”. Acest “Trofeu al calităţii” noastre politice a cerut să fie judecat, după ce alde Eugen Nicolicea au votat din nou şi din nou pentru neînceperea urmăririi penale. Motiv pentru care Cornel Ivanciuc l-a numit pe Adrian Năstase “cel mai sterp animal politic”. Cu toată recunoaşterea deontologică pentru cel mai trivial text din presa post-comunistă, nu pot să nu remarc totuşi că adjectivul “sterp” nu are grade de comparaţie.
Preşul Marinelului şi deontologii
Iar ne-am dat în stambă prin Italia din cauza unor idioţi care au violat o italiancă, după ce l-au bătut pe pritenul ei şi l-au ascuns în portbagaj. Estimp, conaţionalii noştri se dedulcesc şi ei cu un banc pe seama italienilor. Cică un român se duce să viziteze Vaticanul. I se face foame şi caută un restaurant. Il agaţă un proxenet: “Hei! Una ragazza, blonda, bella!” Omul nostru, cum nu bunghea italiana, dă ca disperatul din mâini că vrea să mănânce: “Papa! Papa!...” După un timp, peştele apare din nou: “Hei! Una ragazza bruna, bella!” Românului nostru îi chiorăiau maţele de foame: “Papa! Papa!” Mai trece un răstimp şi reapare proxenetul: “Hei! Papa dice che no, mai io trovato due cardinali!...”
După ce şi-a înfipt colţii în beregata Prostănacului, Rangă îl atacă pe Guzganu Rozaliu: “Verticalul Hrebenciuc m-a lucrat pe la spate!” Iar Guzganu Rozaliu a replicat celui care “a ieşit din catacombe: penibil!” Eu cred însă că este o mare performanţă dintr-o asemenea poziţie. Să-l întrebe şi pe Împăratu-de-Mătase. “E adevărat că noi am avut la nivelul coaliţiei o anvelopă globală în care am început să o chivernisim cât mai bine“, a conchis Prostănacu. Nici n-au apucat analiştii neamului dăştept să se bucure de păcura de lângă Insula Şerpilor, că apar tuleiele lui Dinu Patriciu care nu ştia nimic de afacerea cu Sterling. Mai mult, magnatul a câştigat procesul cu SRI care şi-a permis să asculte telefoanele unui cetăţean aşa de generos şi de loial patriei. Motocicleanu spune că nu ştie cum de s-a făcut că a semnat hotărârea din noiembrie 2008, că doar primea mii de hârtii, cereau oamenii butelii, cartofi, praz. Cum să le reţii pe toate? Că să-l întrebăm pe Patriciu! Şi-atunci să nu ne amintim noi de celebrul bileţel pe care-l flutura Marinelu? Iar a avut dreptate, îmi pare rău. Detractorii lui Traian Băsescu ar putea ajunge într-o situaţie comică. Să presupunem – nu prin absurd – că Emil Boc reuşeşte să pună ordine în furnicarul de la Palatul Victoria. El, care este considerat preşul lui Traian Băsescu. Ce vor face detractorii atunci? Vor recunoaşte inevitabil că Marinelu este un bun prim ministru! Cum va proceda Micu Pirania cu o justiţie coruptă până în măduva oaselor? Cu magistraţi care eliberează criminali pentru “claustrofobie”, pentru “deviaţie de sept”, pentru “atrofierea testiculelor”, ca în cazul lui Dănuţ Udilă, pentru “glaucomul” care-i afecta precizia de pistolar “moldovanului” Serghei Gorbunov? Nu i-ar ajunge nici toată muniţia NATO să-i pună la punct.
Venea o anecdotă pe Siret la vale. Cică în sfârşit, Micu Pirania a finalizat proiectul de buget şi se duce la Marinelu să-i ceară părerea. “Şefu, şefu, cum să mă-mbrac, că eu niciodată…?” “Bă Emile, îţi iei un BMW şi te-arunci într-un Armani… m-ai zăpăcit… te-mbraci cu un Armani şi te-arunci într-un BMW ca să te impui şi tu acolo. Că Călin uite cum şi-a tras un Audi ultimu răcnet, să se vadă că are statut…” “Am înţeles, şefu”. Pleacă Micu Pirania acasă şi se sfătuieşte cu nevasta. “Cum să mă port, că uite şefu ce zice?…” “Hai, mă Emile, îmbracă-te şi tu mai sărăcăcios, mă. E austeritate, mă, ne aflăm în criză, aruncă-te şi tu într-o Dacie hârbuită…” “Auzi, noi avem un vecin aici, de când ne-am mutat la Bucureşti, un popă. Ce-ar fi să-l întreb şi pe el” “Mie nu-mi place popa ăsta. Prea seamănă cu Băsescu…” Se duce Micu Pirania la popă. “Părinte, cum să mă îmbrac la prezentarea bugetului?” “Fiule, tu o ştii pe Maria Marinelului?” “Da.” “Eu i-am fost naş!” Şi râde popa, şi râde. “Ştii cum a luat-o Marinelu pe Maria? În curu gol, fiule, în curu gol!” Şi popa râde iar. “Bine şi ce legătură am eu cu Maria, părinte?” Iar părintele sticleşte adânc un ochi spre Micu Pirania: “Fiule, poţi să sari într-un BMW, poţi să te-mbraci tu şi cu Armani, că tot acolo o iei!...”
“Japonia va ataca SUA din spaţiu”
Barack Obama s-a instalat la Casa Albă, în timp ce Stratfor prezice o perioadă sumbră pentru lume. Dr. George Friedman, unul din fondatorii Stratfor, publică lucrarea “The Next 1000 Years”, un studiu de futurologie, care prooroceşte evenimente catastrofale. Statele Unite vor pierde curând cursa pentru locul întâi. Cartea va face valuri mari şi a fost anunţată chiar în ziua în care Barack Obama anunţa că “trebuie să refacem America”. Discursul de inaugurare, rostit de Obama, depăşeşte probabil, prin patetism, alocuţiunile ultimilor zece preşedinţi. Este adevărat că Statele Unite nu au mai traversat o etapă atât de dramatică de la F.D. Roosevelt încoace. “Un Pearl Harbor economic”, s-a spus deja, fără să se menţioneze şi cine l-a provocat. “E timpul să ne ridicăm şi să încercăm să refacem America. Lumea s-a schimbat şi noi trebuie să ne schimbăm odată cu ea”, îndemna noul preşedinte, imediat după depunerea jurământului, în timp ce peste două milioane de americani fluturau steguleţe pe National Mall, în faţa clădirii Congrersului, locul unde altădată fusese târg pentru sclavi. Atitudinea era a unui om modest, ridicat miraculos (?) din anonimat: “Stau astăzi în faţa voastră umil şi onorat de încrederea pe care mi-aţi acordat-o”. S-a detaşat elegant de Bush, chiar altruist: “Îi mulţumesc preşedintelui George W. Bush pentru serviciul adus naţiunii noastre şi pentru generozitatea arătată în timpul tranziţiei”. În faţa unei mulţimi de oameni modeşti, marca Harlem, populismul este necesar la inaugurare, cu frână, totuşi: “America nu a prosperat datorită celor din birouri, ci graţie celor care au rămas fideli principiilor strămoşilor noştri fondatori”; “părinţii fondatori au trasat nişte linii clare pentru a apăra ţara şi cetăţenii; “acele idealuri încă funcţionează şi nu vom renunţa la ele; “întrebarea pe care ne-o punem este nu dacă Guvernul este mai bun sau mai rău, ci dacă el îi ajută pe oameni”; “dificultăţile care ne aşteaptă vor fi mari şi nu se vor schimba în timp scurt, dar ele vor fi îndeplinite”; “am ales încrederea în locul fricii”; “America este mai mare decât suma ambiţiilor noastre”; “vremea când am ezitat să luăm deciziile grele a trecut”; “succesul economiei a depins nu numai de PIB, dar şi de bunăstarea fiecăruia din noi”; “puterea noastră creşte din interior”; “suntem modelaţi de fiecare cultură şi de fiecare etnie”; “credinţa şi încrederea americanilor fac ca această naţiune să reziste”; “în această iarnă a greutăţilor, să avansăm din nou prin curenţii îngheţaţi, să facem faţă curenţilor care vor veni”; “cei care încurajează corupţia se află de partea cealaltă a istoriei”. Acel “Pearl Harbor economic” se regăseşte şi în discursul de inaugurare: “economia noastră este slăbită”; “sistemul nostru de sănătate este şi el slăbit”; “următoarea generaţie trebuie să-şi reducă aşteptările”; “vom pune capăt micilor răutăţi care au făcut parte din politica noastră”; “oriunde ne-am uita, e mult de făcut. Starea economiei noastre cere o acţiune imediată”; “vom construi drumuri şi poduri, reţeaua electrică şi cea digitală, care ne unesc, vom folosi energia solară”. Prin câteva linii simple, Obama schiţează un program de guvernare ecologică a Americii, o proiecţie cel puţin idealistă.
“Suntem gata să conducem din nou!”
“America trebuie să-şi joace rolul”, promite messianic noul preşedinte. Pe lângă recesiunea economică, Bush i-a lăsat moştenire două războaie neterminate, dar Obama promite să depăşească situaţia: “}ara se află în plin război împotriva reţelelor teroriste”; “noi am învăţat că măreţia nu ne este dată, ci ea trebuie câştigată”; “ e timpul să ne ridicăm şi să încercăm să refacem America”; “această criză ne-am amintit că fără un ochi atent la toate acestea, naţiunea nu poate prospera”; “respingem ca fiind falsă alegerea între apărare şi idealurile noastre”; “lumea întreagă să ştie că America va căuta doar pacea şi liniştea şi suntem gata să conducem din nou”; “vom face ceea ce trebuie în Irak şi în Afganistan, iar cu prietenii noştri vom face ce e bine acolo”; “pentru cei care încearcă să ne terorizeze le spunem că spiritul nostru nu poate fi înfrînt şi că vom învinge”; America rămâne acelaşi mamut care, fie şi atunci când se culcă, face victime colaterale: “nu ne vom cere scuze pentru modul nostru de viaţă”. Important este să nu te nimereşti în calea bunăstării mamutului… Nu a omis să se refere la confruntările doctrinare din perioada Războiului Rece: “Să ne aducem aminte că generaţiile trecute au combătut comunismul şi nazismul nu doar cu armele, dar şi cu ideologia”. În acest moment al discursului, cenzura de la Beijing a reintrat în acţiune: imaginea s-a comutat pe chipul prezentatoarei care nu pricepea nimic, iar vocea liderului american nu se mai auzea. Obama conştientizează că America trebuie să-şi menţină rolul de unică superputere a lumii: “Avem nişte datorii pentru noi, pentru naţiune şi pentru lumea întreagă”. El nu a menţionat nimic aici despre cooperarea multilaterală, de care amintea în ajun cancelarul german Angela Merkel.
Scriitorul portughez Jose Saramago, laureatul Premiului Nobel pentru literatură în 1998 şi militant comunist convins, dar care nu ştie ce înseamnă Gulagul, îl elogiază pe Obama: “De unde a ieşut acest om? Nu vă întreb unde s-a născut, cine sunt părinţii lui, ce studii a făcut, ce proiect de viaţă şi-a propus pentru el şi familia lui. Când întreb de unde iese Obama, îmi manifest uimirea de a vedea că acest timp în care trăim, cinic, dezamăgitor, sumbru, teribil în mii de aspecte, a născut o persoană care îşi înalţă vocea pentru a vorbi despre valori, responsabilitate personală şi colectivă, despre respectul muncii şi despre amintirea celor care ne-au precedat în viaţă”. Cu toate acestea, planetarul Obama nu a stopat căderea burselor. Chiar dacă presa mondială vede în acest discurs un moment istoric, începutul “erei Obama”. Visul american se re-inventează prin Obama, crede Frank-Walter Steinmeier, şeful diplomaţiei germane: “Mai mult parteneri, mai puţin duşmani – aceasta este viziunea pentru care doresc să acţioneze Barack Obama şi Hillary Clinton”. Nelson Mandela îl consideră “mesager al păcii”. În schimb, presa rusă nu-l consideră “un porumbel cosmopolit al păcii”. Obama va apăra interesele SUA la fel de vehement. Politica lui externă ar putea fi mult mai inteligentă şi mai flexibilă, mai abilă şi mai vicleană decât politica lui Bush. Mai ales că vrea să le demonstreze americanilor că nu l-au votat inutil.
Spre un nou război mondial
S-a adeverit profeţia lui Martin Luther King jr., făcută în 1964 într-un interviu acordat BBC: America are un preşedinte (aproape) negru. “O corcitură”, cum recunoaşte chiar el, cu un simţ al umorului foarte rar întâlnit la oameni de etnie incertă. Vrea un câine, “tot o corcitură ca mine”. Iar dacă profeţia a fost posibilă, de ce nu am evalua mi atent prognoza efecuată de dr. George Friedman de la Stratfor? Să vedem semnele. “Vom începe să lăsăm Irakul poporului său într-un mod responsabil”, a promis Obama. Numărul hispanicilor din SUA a crescut simţitor în ultimii ani. Talibanii îi cer să-şi retragă militarii din Afganistan, ca să nu aibă soarta sovieticilor. “ Suntem un popor liber în aceeaşi măsură în care sunt şi americanii. Dar ei au venit aici şi vor să ne decidă viitorul. Este imposibil, afganii trebuie să-şi hotăracsă singuri destinul. Nu avem nimic împotriva lui Obama. El trebuie totuşi să înveţe lecţiile politice ale lui Bush şi, înainte de el, pe ale sovieticilor”, a comentat Yousuf Ahmadi, purtătorul de cuvânt al talibanilor. Sub nasul NATO. Preşedintele polonez Lech Kaczynski îi cere să pună în aplicare scutul american antirachetă. Deşi preşdintele rus Dmitri Medvedev l-a avertizat să renunţe şi a venit cu o ofertă surprinzătoare: Rusia va livra armament Afganistanului! George Friedman crede că “strategia de dezvoltare a oricărei ţări este adânc impregnată în ADN-ul ei”. SUA nu va mai fi lider mondial în acest veac. “Practic, procesul predării poziţiilor a şi început”. Rusia va reface URSS în timpul lui Obama şi va declanşa un nou război rece. (Noi credem că deja ne confruntăm cu acest război). Kremlinul va fi însă învins, iar Rusia se va destrăma. Japonnia şi Turcia îşi vor disputa Asia, în locul SUA. Mai mult, Japonia va ataca SUA din spaţiu, chiar de Ziua Recunoştinţei, iar pe la anul 2050 vom avea un nou război mondial. Va fi “Un Pearl Harbor orbital”. Ideologii Jihadului nu mai au trecere în lume. Un declin demografic puternic va marca America. }ara va fi invadată de hispanici. Imigranţii vor constitui majoritatea populaţiei. Uniunea Europeană va dispărea, crede şeful Serviciului de analiză al Stratfor. Principiile suveranităţii împărţite şi al negocierii nesfârşite din UE nu vor rezista, fără o legislaţie unitară, fără o armată care s-o apere. Germania va ataca Polonia şi Marea Britanie. Chiar şi China se va scinda din cauza revoltelor interne. “Eu nu am un glob de cristal. Eu am însă o metodă, care ar putea fi imperfectă, dar care mă ajută să pricep trecutul şi să anticipez viitorul. În dezordinea istoriei, eu încerc să văd ordinea, să prevăd tendinţele, tehnologiile”, explică Friedman.
Vladimir Voronin: “Lenin a fost un lider genial”
“Nu trebuie să renunţăm la istorie. În anii postsovietici, mulţi dintre oameni au vrut să-l ponegrească pe Lenin, dar nu au reuşit şi nu vor reuşi: a fost un lider şi un organizator genial”, a spus Vladimir Voronin. El a depus o coroană de flori la monumentul lui Vladimir Ulianov Lenin de la Chişinău, cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la moartea “marelui om”. Ideile lui “sunt de actualitate şi pot deveni o foaie de parcurs pentru rezolvarea problemelor timpurilor moderne”, crede preşedintele comunist de la Chişinău. “Astăzi noi construim în R.Moldova un stat social, unde prosperitatea cetăţenilor este o prioritate”, a declarat Voronin după ce pe 15 ianuarie l-a comemorat şi pe Eminescu. El sărbătoreşte în fiecare an Revoluţia din Octombrie, chiar dacă merge mai întâi la biserică în aceeaşi zi. “Astăzi noi construim în R.Moldova un stat social, unde prosperitatea cetăţenilor este o prioritate”, crede Voronin. Iar pe 7 noiembrie 2008 preciza: “Ideile lui octombrie sunt codul genetic al partidului nostru şi în niciun caz nu ne putem permite să-l pierdem. Trebuie să ţinem minte că ne tragem cu toţii din Octombrie”. Că tot veni vorba de Basarabia, “Flux” şi “Moldova suverană” susţin că poetul Grigore Vieru era spion al României. Nu ştiu dacă este adevărat, dar pot să-l conving pe Iurie Roşca că Vieru chiar era cel mai strălucit agent al limbii române de dincolo de Prut. Am convingerea că vor veni şi alţii şi că lucrurile nu vor rămâne cum vrea Moscova. După moartea năprasnică a poetului, Nicolae Dabija publică în “Literatura şi Arta” ultimul articol al lui Grigore Vieru. Merită cunoscut:
“După ce cu aproape patru ani în urmă am fost „descoperit” în ziarul lui Iurie Roşca drept „spion român” de către vagabondul politic debutant B. Asarov (numele său adevărat fiind Hristov) - coleg de insinuări politice cu alt vagabond, M. Conţiu, al cărui nume real nu-l cunoaştem, iată că subsemnatul apare din nou în aceeaşi postură de „spion român” în „Moldova suverană - cotidian al şefului de stat, Vladimir Voronin. Noua listă a „spionilor” este modificată. Mai exact, este ajustată de către oficialităţi alegerilor parlamentare care se apropie. Toţi cei incluşi în listă sunt incomozi Puterii. Amintesc cititorilor că în acelaşi ziar prezidenţial am fost nu demult inclus într-o altă listă, intitulată „Teroriştii moldovenilor ”.Atenţionez pe şeful statului, Vladimir Voronin, la fel Serviciul de Informaţii şi Securitate că, dacă nu vor fi prezentate public probe de spionaj şi terorism şi dacă Curtea Supremă de Justiţie nu va revedea cele două decizii la cererea mea de dare în judecată a celor două publicaţii oficiale, Flux şi Moldova Suverană, voi fi nevoit să iau o decizie a mea întru apărarea dreptăţii şi onoarei mele de om,
Grigore Vieru
P. S. Să-mi îngăduie Flux-ul şi Moldova Suverană să le pun două întrebări: Cum poţi fi spion al Limbii strămoşilor tăi, al Istoriei Neamului tău, al propriilor suferinţe?! Oare să existe în această, sclipuită din dai, Boje, republică nişte secrete care ar putea să-i intereseze pe spioni?”
Ucraina cheamă Rusia la Haga
Oleksandr Kupcişin, adjunctul ministrului de Externe de la Kiev, a anunţat că Ucraina intenţionează să-şi clarifice frontiera de la strîmtoarea Kerci cu Federaţia Rusă printr-un proces la Haga. Declaraţia survine după ce sentinţa Curţii Internaţionale de Justiţie a făcut valuri grele prin capitala Ucrainei. MAE de la Kiev a cerut politicienilor ucraineni să nu mai dea declaraţii hazardate despre hotărîrea Curţii de la Haga fiindcă ar pune în pericol o posibilă soluţie favorabilă în contenciosul cu Rusia. “În cazul în care nu vom reuşi să ajungem la o înţelegere cu Rusia la nivel bilateral pentru linia de demarcaţie, atunci vom putea aplica dreptul maritim internaţional”, a avertizat Kupcişîn. Simulînd că vrea să adere la NATO şi la Uniunea Europeană, Ucraina îşi caută legitimarea prin documente juridice, elaborate de cea mai înaltă instanţă internaţională. După ce Romînia a primit satisfacţie la Marea Neagră(“o victorie geopolitică împotriva unui Goliat”), este rîndul Rusiei să se judece cu Ucraina pentru o situaţie în oglindă. Kievul vrea delimitare în Marea Azov şi la Strîmtoarea Kerci. Oleksandr Kupcişin a făcut parte din delegaţia Ucrainei la Haga pe toată durata procesului cu Romînia. Rusia şi Ucraina au semnat în 2003 un acord de exploatare a Mării Azov şi a Strîmtorii Kerci. Rusia revine la legislaţia fostei URSS, care a creat situaţia actuală din Marea Azov: apele interne din fostele republici unionale nu au fost delimitate. Kremlinul nu-şi imagina că fratele hahol va deveni atît de agresiv. După mai multe runde de negocieri, ucrainenii s-au comportat la fel ca în relaţiile cu Romînia: vor şi ceea ce nu li se cuvine după ce ucraineanul Nikita Hruşciov a rupt Crimeea de la Rusia. Cele două ţări nu au reuşit să delimiteze nici platoul continental şi nu pot încheia acorduri de exploatare a resurselor naturale. Rusia a propus folosirea în comun a strîmtorii Kerci prin crearea unei corporaţii ruso-ucrainene. ncă mai speră în refacerea întregului imperiu. “Rusia propune soluţionarea problemei privind strîmtoarea Kerci prin crearea unei zone de suveranitate, cu o lungime de 500 de metri. Noi propunem ca frontiera să treacă pe mijlocul canalului Kerci-Enikale şi, de asemenea, să folosim împreună strîmtoarea Kerci”, spunea recent Aleksandr Tolkaci, ambasadorul Rusiei. El crede că Ucraina vrea să-şi clarifice frontierele pentru a fi acceptată în NATO şi în UE. Un pretext excelent pentru Kiev, motivul real fiind, după cum spuneam, legitimarea posesiei unor teritorii care nu au aparţinut niciodată Ucrainei.
Un conflict în oglindă: disputa pentru Tuzla
Cele două ţări se bat pentru controlul asupra insulei Tuzla, conflict care în 2003 ameninţa să degenereze în confruntare armată. Cu doi ani în urmă, în strîmtoarea Kerci s-au scufunadt zece vapoare din cauza unei furtuni. Strîmtoarea este adevăratul drum al mătăsii pentru mărfurile care vin dinspre Marea Caspică spre Marea Neagră. Aici există un sistem de canale de navigaţie, realizate în epoca sovietică, şi care fac legătura între Volga şi Don. Marea Azov, în care se varsă Donul, are o adîncime de maxim 14 metri, insuficient pentru cargourile mari. Insula Tuzla este un fragment dintr-o peninsulă scufundată parţial, a aparţinut Rusiei, dar acum e controlată de Ucraina. Moscova nu vrea delimitare internaţională aici, cum doreşte Kievul. Rusia susţine că pe-aici vor veni navetele NATO.
Revoluţie sau agonie?
Basarabia este din nou la răscruce: românii pot să-i înlăture pe comuniştii lui Voronin de la putere. Conaţionalii noştri de peste Prut se află în plină campanie electorală. Cu un milion de tineri plecaţi în lumea largă, electoratul din Basarabia, alcătuit majoritar din bătrâni care-şi aşteaptă pensiile, pare să rămână captiv în mrejele generalului de miliţie Vladimir Voronin. Bolşevicii au dat legi care să-i blocheze pe românii unionişti şi pro-europeni: un parg electortal de 6%, interzicerea alianţelor politice, limitarea drastică a dreptului de vot pentru basarabenii plecaţi la muncă. S-au înregistrat 28 de partide la Comisia Electorală Centrală. După tragerea la sorţi, primele formaţiuni politice vor apărea pe buletine în următoarea ordine: Partidul Social Democrat, Partidul Liberal, Alianţa “Moldova Noastră”, Partidul Popular Creştin Democrat, Partidul Comuniştilor, Partidul Liberal Democrat şi Partidul Democrat. Actele se pot depune până pe 5 martie. Alianţa “Moldova Noastră” are nume consacrate în viaţa publică din Basarabia: Serafim Urechean (deputat), Mihai Cimpoi (preşedintele Uniunii Scriitorilor), Veaceslav Untilă (deputat), Vasile Bălan (deputat), Iurie Colesnic (scriitor). Partidul Democrat aliniază unele nume cunoscute: Dumitru Diacov (preşdinte PD, deputat, fost lucrător sovietic la Ambasada de la Bucureşti), Oleg Serebrian (deputat), Oazu Nantoi (vicepreşedinte PD, un militant serios al partidului), Valentina Buliga (deputat) şi Chiril Lucinschi, om de afaceri şi feciorul lui Petru Kirilovici Lucinski, ex-preşedinte al republicii şi nomenclaturist sovietic. Partidul Comuniştilor aliniază “luptători” vajnici pentru revenirea la imperiul sovietic: Vladimir Voronin (preşedinte), Marian Lupu (preşedintele Parlamentului, un tânăr oportunist), Zinaida Grecianîi (premier), Victor Mândru (secretar executiv al PCRM) şi Marc Tkaciuc (consilier personal al lui Voronin, un băiet aşa di buun, considerat eminenţa cenuşie pur-sânge a generalului de miliţie, militant al moldovenismului agresiv). Partidul Popular Creştin Democrat aliniază o formulă veche cu speranţe noi: Iurie Roşca (preşedinte), Ghenadie Vaculovschi (consilier juridic), Vlad Cubreacov (un militant autentic pentru drepturile tuturor românilor), Igor Ciuru şi {tefan Secăreanu. O echipă foarte puternică aliniază Partidul Liberal: Dorin Chirtoacă (primarul Chişinăului, jurist), Mihai Ghimpu (avocat, un autentic şi vechi militant unionist), Anatol {alaru (medic), Corina Fusu, Vadim Cojocaru. Ziaristul unionist Boris Vieru este pe locul 16. Partidul Liberal Democrat din Moldova vine cu o echipă tânără: Vladimir Filat (deputat), Alexandru Tănase (avocat), Mihai Godea, Liliana Palihovici, Vitalie Nagacevschi (jurist, cu aplecare spre dosarele CEDO). Călin Vieru, fiul poetului Grigore Vieru, ocupă locul al şaptelea. Este medic neurolog, jurist şi om de afaceri. “Nu am avut niciodată o susţinere din partea maestrului în acest sens fiindcă dânsul, intrând – probabil fără să vrea – pe terenul acesta, anume aici a fost lovit cel mai crunt”, povesteşte Călin Vieru. La Partidul Social Democrat s-au orientat mai mulţi oameni de afaceri: Dumitri Braghiş (deputat), Eduard Muşuc (preşedintele Consiliului Municipal Chişinău), Victor {elin (directorul concernului Unicon-Grup), Nicolae Chendighilean (SRL ALFA), Igor Lupulciuc , viceprimar al municipiului Chişinău.
“Să sujem la două vaşi!”
Se menţin cele trei direcţii politice principale: moldovenismul retrograd, cu teza “vom face Şveiţaria în Republica Moldova”, dar şi cu formula lui Snegur “să sujem la două vaşi” (Rusia şi România); revenirea spre Rusia, după modelul Belarus; integrarea europeană. Niciun politician de-acolo nu mai declară deschis că vrea unirea cu România. Sondajele arată că prezenţa la vot va fi slabă, mult sub 50%. Electoratul pasiv şi îmbătrânit nu mai vrea revoluţie. Preferă agonia. Tinerii activi, români sau chiar şi etnici ruşi, au plecat la muncă şi majoritatea nu vor vota. Liderii politici pro-europeni poartă o mare vină fiindcă nu au fost capabili să găsească o formulă de solidarizare. Chiar cu preţul sacrificării vremelnice a propriilor partide. {i totuşi, există semne că bolşevicii lui Voronin vor pierde controlul, iar Basarabia va cunoaşte mari frământări. Agresivitatea neo-bolşevică va altera procesul electoral tot mai mult tocmai pentru că simte pierderea terenului. România nu poate rămâne indiferentă la evoluţiile de dincolo de Prut nu numai pentru că majoritatea etnică absolută o formează conaţionalii noştri. “Miza acestor alegeri este însuşi viitorul R. Moldova. Comunismul înseamnă sărăcie şi mizerie de când a venit pe meleagurile noastre”, avertiza Mihai Ghimpu. Voronin l-a desemnat la funcţia de preşedinte al republicii pe Vladimir Ţurcanu, preşedintele comisiei juridice din Parlament. El a declanşat operaţiunea “Şantajul”: cei mai importanţi opozanţi au dosare penale pe rol. Trebuie hăituiţi în această perioadă Serafim Urechean (“dosarul ambulanţelor”, dar şi o presupusă tentativă de asasinare a lui Iurie Roşca), Vlad Filat (“dosarul tabaciokului”, Filat fiind acuzat că ar fi adus în Republica Molotov 1,8 milioane de pachete de ţigări fără timbru de accize din România, dosarul avioanelor TU-154-B), Dorin Chirtoacă (după circul cu brazii, i s-a făcut dosar pentru abuz în serviciu), Eduard Muşuc a fost şi arestat. Valeriu Pasat a fost şi el cercetat şi condamnat, fiind acuzat că ar fi vândut avioane MIG-29 şi sisteme de foc “Uragan”. Evident, cu semnătura lui Voronin şi a lui Tarlev, pe care nu-i cercetează nimeni. Acuzat că ar fi fost implicat în tentativa de asasinare a lui Iurie Roşca, fostul director al Serviciului de Informaţii Secrete a spus că funcţia pe care a deţinut-o nu-i permite să vorbească despre “adevărata biografie a lui Iurie Roşca”. Nu ştiu dacă basarabenii vor reveni vreodată la starea de graţie din 1989, dar sigur fac geopolitică prin votul lor.
“Moldova, deşteaptă-te!”
El a fost ultimul ministru de externe al RDGşi a contribuit la elaborarea tratatului de reunificare a Germaniei. Meckel a fost la Chişinăuşi la Tiraspolşi a întocmit un raport, intitulat “Moldova, deşteaptă-te!” (Care Moldova?) “Din partea României, indiscutabil, se aude o voce care nu e foarte prietenoasă faţă de R. Moldovaşi care vorbeşte despre reconstituirea României Mari. România este un stat membru al Uniunii Europeneşi în interiorul UE nu există mariajuri forţate. Mireasa este cea care trebuie să-şi dea consimţământul pentru o astfel de căsătorieşi, în cazul în care ea spune nu – lucru care se pare că se întâmplă - atunci nu este nicio problemă, ne vom concentra asupra dezvolătrii unor relaţii de bună vecinătate. România nu doreşte să semneze Acordul de frontieră cu R. Moldova. n acelaşi timp, R. Moldova condiţionează semnarea Convenţiei de mic trafic la frontieră de încheierea tratatului de frontieră cu ţara vecină. Această poziţie a României nu este judicioasă. România, ca stat membru al UE, nu poate să-şi schimbe frontierele”, spune Markus Meckel. Prin urmare, reîntregirea naţională este permisă, dar nu pentru căţei. El acceptă însă că frontiera se poate modifica doar cu acordul ambelor părţi. “R. Moldova este o ţară a şanselor pierduteşi există riscul ca acest lucru să continue”, profeţeşte Meckel care a elaborat după călătorie raportul “Moldova, deşteaptă-te!”, ce va fi prezentat în Bundestag. Cine doreşte perpetuarea situaţiei şi blocarea Germaniei în zonă? Vladimir Putin, pe când era preşedintele Rusiei,şi-a făcut timp să treacă prin Sofia sau prin Budapesta. Nu a venit niciodată la Bucureşti într-o vizită de stat. Cu excepţia invitaţiei onorate de a participa la reuniunea NATO. Am convenit toţi fie că Bucureştiul nu are un proiect credibil de oferit Rusiei, fie că Moscova nu uită că românii au memorie. Dar Germania, în care româniişi-au pus multe speranţe după căderea Cortinei de Fier, de ce se comportă glacial cu noi? Niciun cancelar nu a vizitat România după 1990, deşi relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au cunoscut etape de real succes. Gerhard Schroeder a vrut să vadă doar locul în care i-a murit tatăl pe timpul războiului. {i atât. A preferat să cultive relaţia cu Putinşi cu un real folos pentru el. Se pare că nici Angela Merkel nu se pregăteşte să vină la Bucureşti, înainte să-şi încheie mandatul. Cooperarea economică dintre cele două ţări nu reflectă nici forţa Germaniei, nici iluziile românilor care încă mai speră că tehnologia germană ar putea să-i ajute să ardă etapele. Nicolae Ceauşescu avea posibilitatea să aducă în România compania Mercedesşi nu numai. După 1990, eşecul s-a repetat. Am preferat “investitori strategici” din Italia, din Franţa sau din ţările arabe