luni, 21 septembrie 2009

În Munţii Vlădeasa au fost mari tragedii...

Teodor (Toader, Todoru) Şuşman şi Catrina lui

Teodor Şuşman s-a sinucis într-o şură

Poetul Teofil Răchiţeanu, o victimă indirectă a lui Şuşman

Feciorii lui Şuşman au fost arşi de vii într-o şură

Partizanii moţilor. Toader Şuşman, un erou al luptei anticomuniste din Munţii Apuseni - între legendă şi adevăr

Partizanii moţilor

Toader Şuşman, un erou al luptei anticomuniste din Munţii Apuseni - între legendă şi adevăr

Viorel Patrichi

Am fost în Munţii Apuseni pentru a înţelege mai bine tragedia partizanilor moţi în confruntarea lor disperată cu Securitatea şi cu Miliţia. Stând de vorbă cu oamenii din Răchiţele, un sat tupilat la poalele Muntelui Vlădeasa, mare mi-a fost surpiza să regăsesc situaţii similare celor petrecute la Nucşoara, unde s-a stins Elisabeta Rizea, un simbol al rezistenţei antibolşevice de pe Valea Argeşului. Despre tragedia moţilor din Răchiţele s-au scris două cărţi: “Suferinţa nu se dă la fraţi” (autori Cornel Jurju şi Cosmin Budeancă) şi “Cazul Şuşman în judecata răchiţenilor” (Teofil Răchiţeanu şi Teodor Boc). Dacă prima este elaborată după metoda Lucia Hossu Longin, cealaltă este o replică din partea victimelor rămase în sat şi care au cunoscut momente cel puţin la fel de tragice. Istoria orală este foarte utilă pentru cunoaşterea faptelor, dar presupune ascultarea tuturor părţilor, fără părtinire.

Securiştii i-au ars de vii în şură

Teodor (Toader, Todoru) Şuşman a fost primar în comuna Răchiţele, judeţul Cluj, în perioada interbelică. Era cel mai înstărit din zonă, avea multă pădure, fâneaţă, cârciumă şi gatere mânate de apă (“şireze”). Când au venit comuniştii, a refuzat să dea cotele, să predea armele şi a fugit în Munţii Bihorului în august 1947. Ştia de la radio că “vin americanii”. I-a luat cu el pe feciorii lui - Teodor, Avisalon şi Traian. Era însoţit de Nuţu Bortoş, Gheorghe Mihuţ şi Ion Ciota, fost şofer al mareşalului Antonescu. |n toamna lui 1948, se ascundeau în casa pădurarului Mihai Giurgiu (Jurj) de pe Valea Someşului. |n primăvara lui 1949, s-au întors în munţi. Stăteau nu departe de ascunzişul doctorului Capotă. Ion Giurgiu le-a făcut legătura cu alţi opt ţărani şi cu un preot din Fildu de Sus şi din Huedin. |n august 1950, securiştii iau cu asalt casa lui Mihai Jurj, care fuge cu soţia Lucreţia şi cu unchiul Oneţ Roman spre ascunzătoarea lui Şuşman din judeţul Mureş. Catrina Şuşman, soţia lui Toader, moare din cauza torturii, iar ultimii doi copii, Emil şi Romulică, au fost arestaţi. Traian Şuşman este prins pe 12 decembrie 1948, condamnat la doi ani închisoare, apoi deportat în Bărăgan, chiar dacă era tebecist. Doar el mai trăieşte. |n 1952, securiştii omoară trei moţi. Toader Şuşman se sinucide, iar trupul lui e aruncat într-o râpă din Răchiţele. |n 1954, Securitatea i-a prins pe Lucreţia şi Mihai Jurj, ucis în încăierare. Roman Oneţ e condamnat la moarte şi executat la Oradea, în 1955. Lucreţia Jurj, bolnavă de tuberculoză, a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă. |n noaptea de 1 februarie 1958, fraţii Teodor şi Avisalon Şuşman au fost surprinşi de securişti într-o şură din satul Trainiş. Agenţii au dat foc şurii şi fraţii au ars de vii. Procesul a avut loc la Tribunalul Militar Cluj, în 22-24 iulie 1958, dar Şuşmanii fuseseră lichidaţi. Aceasta e varianta cea mai cunoscută a evenimentelor după 1990.

“Nu pot să fac martir dintr-un criminal”

Discuţia cu părintele Teodor Boc din Răchiţele mă pune pe gânduri. “Autorii ceilalţi nu au stat de vorbă cu toţi oamenii. Eu i-am ascultat şi oamenii mi-au povestit, sub prestare de jurământ. Le era frică să vorbească. Frica a rămas în sufletul omului simplu. Noi am ieşit traumatizaţi din acel calvar. Eram între ciocan şi nicovală, între Securitate şi… Şuşman. Ana Blandiana a fost în Răchiţele şi o dată măcar nu a discutat şi cu cealaltă parte. Uite unde a ajuns PN}CD din cauza dorinţei de revanşă. Am stat luni de zile în arhivele de la Cluj şi nu am găsit măcar o dovadă că Şuşmanii ar fi ucis securişti sau activişti comunişţti, dar au omorât consăteni de-ai lor. Todoru li Budi, străbunicul din partea mamei, era frate cu tatăl lui Toader Şuşman. Aş avea tot interesul să fac eroi din ei, dar nu pot să-i consider eroi pe nişte criminali. Poţi să fii martir numai dacă ai dragoste faţă de semenii tăi. Din partea bunicului Suciu Paşcu nimeni nu a primit pensie, cum au luat toţi urmaşii lui Şuşman. Bunica a fost omorâtă de Securitate. Eu am făcut armata la munci din cauza bunicului care era considerat duşman al poporului.”

Capul de căprior şi plopul lui Geo Bogza

La fel gândeşte şi Teofil Răchiţeanu, un poet retras în munţi, fost profesor al lui Emil Boc. “Existenţa grupului Şuşman a fost pentru comunitatea oamenilor din Răchiţele un episod dureros Din cauza lui, s-au făcut 140 de ani de închisoare, câţiva ani răchiţenii au trăit sub semnul unei adevărate terori. S-a creat o ‘’psihoză Şuşman’’ de pe urma căreia puţini au fost cei care au scăpat fizic şi pishic nemutilaţi. Şuşman şi Securitatea au fost două forţe malefice între care bieţii răchiţeni s-au aflat ca între ciocan şi nicovală”.
Petrea li Indrei, tatăl lui Teofil Răchiţeanu, s-a născut în 1913. Părinţii s-au despărţit când avea un an. Crescut de bunicii dinspre mamă până la 14 ani, el ştia să cînte la vioară, să cioplească grinzi, sămeşterească orice obiect din lemn, să călărească, să pescuiască, iar la 15 ani era şi vânător. S-a însurat cu Mina lui Capotă, iar când a fost dus pe frontul sovietic, a dezertat. Pe timpul foametei, şi-a întreţinut copiii şi familiile vecine cu vânat şi cu păstrăv prins de el. |n 1948, când Şuşman a hotărât să fugă, Petrea li Indrei era unul din apropiaţi. A stat cu el câteva luni, după care a rămas lângă cei 10 copii. Au început schingiuirile la Securitate ca să spună unde e Şuşman. Mama lui i-a spus să-i ducă pe securişti la locul unde se ascund partizanii. “Cum să-l dau, mamă, pe mâna Securităţii. Dacă-l prinde, îl omoară. Şi pe el şi pe ceilalţi. Eu nu vreau să am moartea lor pe sufletul meu.” Petrea a semnat un angajament, dar nu a trădat. Şuşman nu l-a crezut şi l-a omorât în chinuri groaznice. Mina Purcel, mama scriitorului, are 95 de ani şi o pensie de 163 de lei pentru munca la pădure. Este o minune că mai trăieşte. Pentru frumuseţea graiului, am reprodus întocmai vorbele moţilor, fără să le stâlcesc: “Am avut cinci prunci şi cinci fete. |ntâi o fost fetele. Să supărase bărbatu că-i fac numai fete. După ce am făcut a cincea fată mi-o zîs, da iera numa şagă, că mă omoară dacă-i mai fac o fată. Şi-o dat Dumnezo şi i-am făcut apoi numa prunci, tăt cinci, cât erau fetele. Şi s-o bucurat omul meu când i-am născut primu ficior, s-o dus în zua aceie la vânat ş-o vânat un căprior şi i-o luat capul şi i-o pus lemn (suport), şi l-o pus pă părete să şie amintire de naşterea primului său ficior”. Pruncul de care s-a bucurat atât de mult Petrea li Indrei era profesorul Teofil. Mai târziu, poetul a dăruit capul de căprior lui Geo Bogza, de care l-a legat o îndelungată prietenie. El i-a cumpărat un ceas de buzunar, i-a desfăcut capacul şi a desenat cu un carioca negru un plop: era suprema formă de manifestare a prieteniei. (Acelaşi Bogza a primit în dar şi capul de căprior de la învăţătorul Labiş, tatăl altui poet sensibil…).

“Spune, curva dracului, unde ţî bărbatu!”

Lelea Mina povesteşte chinurile prin care a trecut, la fel ca Elisabeta Rizea:
“De la primele lovituri am amorţît, am gândit că mi-o rupt spatele, n-avem alt gând decât c-oi muri şi ce s-a aleje de pruncii mnei, fără maică şi fără tată. M-o lăsat un pic din lovituri, m-o-ntrebat iară, da nu putem scoate un cuvânt. M-o dezlegat, m-o dus iar la poiată, pă nişte paie, nu mi-o dat de mâncare două zâle, apă mi-o dat. La două zâle, iar m-o dus, iar m-o bătut. Amu n-o mai dat peste spate, o dat numai în tălpile picioarelor pân-am amorţît. ‘’Spune, curva dracului, unde ţî bărbatu!” Tăt asta mă-ntrebau. N-am spus nimnica, n-avem ce spune; m-o luat şi m-o închis într-un veceu, era făcut din scânduri, din lemn, de iera de ciment murem acolo de frig”. Iar trauma revine obsesiv peste ani: “Da mai ieste un lucru, o vedenie, care să ţîne de mine şi n-o pot uita. Mi s-arată în faţa ochilor un cerb, într-o prelucă, în munte, înconjurat de o haită de lupi, care-l hăituiesc, îl ajung, îl muşcă, îi rup din trupul, încă viu, bucăţi de carne; le văd gurile pline de sîngele scurs din bucăţile acele de carne, lupii aceia sunt Şuşmanii şi oaminii lui, iar cerbu e bărbatu-mneu. Vedenia am avut-o prima dată cu câteva zîle înainte ca omu mneu să fi fost omorât, a fost un vis urât pă care numa mai târziu mi l-am putut lămuri, o fost un fel al lui Dumnezo de a mă vesti de o nenorocire care mă aşteaptă. Vedenia asta mi-a pustiit zilele şi nopţile, şi în vise şi când eram trează şi nu voi scăpa de ea până ce-oi muri”.

“Şi-o câştigat un duşman de moarte”

Suciu Paşcu (Paşcu Bontii) a fost primar în Răchiţele. Patimă grea era politica locală! El era “manist”, iar Şuşman - liberal. Alternau la putere, iar ura dintre ei creştea. Mai ales după ce Suciu Paşcu descoperă că Şuşman, în 1932, vânduse pădurile moţilor printr-o înşelăciune. Atunci au pornit răchiţenii pe jos până la Cluj, iar prefectul le-a făcut dreptate. Cei care îl prezintă drept erou pe Şuşman uită acest episod. Pe timpul Diktatului de la Viena, Şuşman era iar primar. A adus “pită” din Regat peste munţi fiindcă }ara Moţilor era controlată de ungurii lui Horty. Unii răchiţeni consideră că Şuşman i-a salvat de la foamete, alţii spun că le-a vândut grâul, iar celor săraci le-a dat contra zile de muncă… După război, Suciu Paşcu intră în partidul comunist, dar e dat afară şi condamnat la doi ani de Canal pentru pierderea unei ştampile. |n timp ce era el primar, s-a confiscat depozitul de cherestea al lui Şuşman. Todoru spunea peste tot că Suciu i-a luat scândura. Şi-a trimis oamenii deghizaţi în miliţieni la Suciu acasă şi l-au adus pe munte. Acolo, Şuşman simula că este el însuşi prins de miliţieni. Când a văzut că Suciu se bucură de răul lui, şi-a scos legăturile false şi a început o judecată cumplită. După ce l-a schingiuit, l-a aruncat de pe Pietrele Albe sau poate l-a îngropat într-o hudă...
Eugenia Boc, fiica lui Suciu Paşcu (a Bontii), îşi aminteşte de acei ani groaznici: “Când s-o întors tata de la Turnu-Severin, primar în sat era Todoru lui Liptii (Teodor Şuşman). El făce în sat tăt ce vre. Oamenii, aprope tăţi analfabeţi şi săraci, nu aveu ce-i face. Nime nu îndrăzne să i se opună, că-l ştieu tare răzbunător. Şi amăgindu-i că le aduce oltoani, i-o pus să semneze într-un tabel. Da în acel tabel nici vorbă de oltoani, acolo bdieţî oameni o sămnat că-s de acord să vândă pădure comunii din Cuciulat şi Faţa Poeinilor la nişte jidani. Tata, Paşcu Bontii, o aflat şi l-o dat de gol. Atunci răchiţenii, vreo 300, în frunte cu tata, s-o arăduit să margă la Cluj la Prefectură. O făcut pă drum două zîle şi două nopţî. Şuşman o mărs înainte şi o anunţat jindarii din Călata, Hodin (Huedin) şi Jilău că s-o răsculat moţî. Jindarii i-o lăsat să treacă după ce tata le spune care-i năcazu care i-o scos din sat. Multă vreme voroveu oamenii cum o fost atunci. Cum i-o primit Prefectu Dunca, şi văzându-i cât de jerpeliţi erau şi cât de flămânzi, le-o dat la fiecare câte un pup alb (pâine mică, n.n.) şi câte un cârnaţ fript. Săracii oameni, cum o mai mâncat, că mulţî de ani de zîle nu mai mâncaseră decât mălai şi pită de săcară. După ce o mâncat, prefectu i-o întrebat care-i baiu. Oamenii i-o povestit cum o fost înşelaţi de primar, de Şuşman, şi în timpu acela s-o arîtat Şuşman. Atunci răchiţenii o sărit să-l bată, da o scăpat ca prin minune din mâna oamenilor. Acolo în prefectură o fost dat jos din primărie Şuşman şi în locul lui oamenii l-o pus pă tata. Tăt atunci oamenii şi-o câştigat înapoi pădurile furate, da şi tata şi-o câştigat un duşman de moarte. De fapt, Şuşman l-o şi omorât până la urmă”. Maria Suciu are aceleaşi amintiri: “O făcut pântru el. De la oameni o tăt luat bani că le face fabrică. }-a spune Codruleana că şi de la tată-său o luat doi junci, şî daţi o fost. Tăt el o vândut pădurile satuli la nişte jidani. Imi poveste tata, diacu, că o fost mare zarvă atunci, că răchiţenii o mărs pă jos la Cluj şi acolo s-o scăpat răchiţenii de el, de Şuşman, şi l-o pus primar pă Paşcu Bonti.”
“I-o tăiet carne din corpul lui şi l-o făcut s-o mânce”
Povestea lui Valea Dumitru este cutremurătoare: “Muiere lui Petrea li Indrei o fost bătută de Securitate, care crede că Petrea s-o dus cu Şuşman. O fost lucrul cel mai urât care l-o făcut Şuşman, pântru c-o luat tata de la zece prunci şi o faptă ca asta nu poate fi iertată. Şi omu era nevinovat, l-o putut prinde pe Şuşman şi l-o putut da la Securitate, da nu l-o lăsat sufletu. O fost om bun şi uite ce-o păţit! O mai omorât pă Paşcu Bontii, l-o luat de acasă, l-o purtat pă munţi, desculţ, toamna, pe brumă. L-o chinuit cum nu să mai există. I-o tăiet carne din corpul lui şi l-o făcut s-o mânce. O mai omorât pe Târtai, că era bătrân, beteag, tuşe şi să teme să nu-l audă tuşind, să-i descoepere şi să-i prindă. Şuşman l-o puşcat”.
“Blestemaţi-mă că mie atunci îmi mere bine!”
Mulţi răchiţeni îşi aduc aminte că Şuşman lua prescurile Catrinei (nevasta lui era o femeie foarte credincioasă), le punea pe gard şi trăgea cu puşca în ele. Unii spun că ar fi evreu, alţii că ar fi sas deportat din Dobrogea, dar părintele Teodor ştie că era român. |i plăcea să domine: dădea pălincă oricui îl ducea în cârcă. Şuşman se bucura să fie blestemat şi le dădea pălincă drept premiu celor care blestemau mai expresiv. Aşa spune Gheorghe Bălaş (a Fruţoaii): “Şuşman vre ca numai el să şie mare şi tare în sat şi Paşcu îi şide în cale. La Fogădău să purta ca un bolund. Când să băga în crâşmă vărsa pălinca oamenilor din păhară, dăde cu ele pă jos şi zîce: ‘’No, amu blăstămaţî-mă, că mnie atunci îmi mere bine când mă blastămă oamenii”. Şi îl duduiieu care de care mai rău: să-l ducă dracu pă munţî pustii, să-l tragă Dumnezo de cap şi dracu de pticioare, să razîme dracu gardurile cu el. Când oi muri io, să nu facă nime copârşeu, să mă ţîpe într-o râpă. Şi, vai de el şi de pruncii lui, că rău o ajuns. Tomna aşe o ajuns cum şi-o cerut”. Neag Ispas (Ispasul lui Ciulihău) mărturiseşte la fel: “|i pune pe unii oamini să-l suduie, că zîce că să-ngraşe de sudalme şi-i mere bine. Odată l-o suduit unu Petrelea să-l ducă dracu pă munţî pustii şi să nu cuteze să vie la casa lui şi sudalma asta nu i-o plăcut, s-o supărat, da i-o plătit omului o palincă pân’ce l-o suduit. N-avem pân’ce să-l pomenim de bine. O fost un criminal”. “Suciu Vasile (Bucu cel Mic, cum îi ziceau oamenii) îl înjura cel mai bine. ‘’Poarte-l Dracu pă Şuşman pă Briţăi, pă Boga, pă Onceasa (nişte locuri depărtate şi pustii de la Răchiţele) şi deie Dumnezău să vreie să vie acasă şi să nu poată. Bucu zîce să-l poarte Dracu pă Şuşman p-acolo. Lucrul aiesta să petrece în Fogădău, în crâşma lui Şuşman, lume asculta, râde şi Şuşman, da plăte pălincile la tăţi cei care-l suduieu.”
Feciorii lui Uşorel tot securişti au ajuns
Aşa îşi aduce aminte Traian Bălaş (Traianu Coratorului): “Şi să mai teme Şuşman de feciorii lui Uşorel, unu care o avut prăvălie în Răchiţe şi pă care Şuşman l-o sărăcit, că i-o furat banii din casa de la Primărie, şi omu o trebuit să vândă tot ce ave ca să plătească paguba. Şuşman l-o obligat să plece din Răchiţele, cu familie cu tot, şi el o cumpărat prăvălia în care vinde Uşorel, care de-aici nainte o fost prăvălia lui, a lui Şuşman. După ce-o venit comuniştii la putere, s-o auzât că nişte feciori ai lui Uşorel o ajuns ofiţeri de Securitate şi-amu Şuşman, care ştie el ce-o făcut cu Uşorel, să teme grozav de ei. Şi-aiesta o fost un motiv pentru care Şuşman o fugit în munţî. (…) Pă Paşcu l-o chinuit rău de tăt, i-o tăiet din carne lui, cu brişca, şi l-o făcut să mânce, i-o făcut jiburi (buzunare) în piele şi i-o pus sare, l-o ţînut nemâncat o săptămână şi apoi, să zîce că l-o aruncat de pe nişte pietre mari ce-s p-aici – unii zîc de pă Pietrele Albe, alţii că de pe Lespezi, alţii că de pă Piatra Arsă, da io cred că l-o băgat într-o hudă, că sunt multe de astea p-aici, mai ales pă la Fundu Văii Seci. De moartea Paşcului s-o aflat repede, chiar Şuşman le-o spus la unii cu care s-o întâlnit , ca să afle şi alţii şi să să teamă de iel dacă-l pârăsc la Securitate că l-o văzut sau că ştiu unde s-ascunde. Lui Şuşman îi plăce să să teamă oamenii de iel”. La fel crede şi Petru Boc (Petrea Năii): “Şuşman era cel mai mare afacerist din zona asta a munţilor. Făcea afaceri cu lemne. Tatăl lui era de-a lui Liptii, da nu-i era tată cu adevărat, era numai de formă, i-o ştiu c-o fost bitanc, l-o făcut mă-sa cu un jidan, de-aceie şi apucăturile lui erau jidăneşti. (…) Uşorelu o fost şi el jidan şi-o avut un fecior care-o ajuns securist şi urmăre pă Şuşman să-l prindă şi să să răzbune păntru ce-o făcut iel familiei lui. Când l-o prins pă Trăianu lui Şuşman, la Padiş, în 1949, l-o dus la Securitate la Cluj şi-acolo l-o luat la întrebări un ofiţer care era fecior de-a lui Uşorelu. L-o nenorocit în bătaie pă bietul Trăian, care n-ave nicio vină”.
Şi câte poveşti curg pe Valea Stanciului, din care un om cu simţul adevărului şi cu frica lui Dumnezeu poate scoate sensuri cumplite…

Lelea Anuţa Boc e meşteră şi la politică

La cascada Vălul Miresei. Cu lelea Anuţa Boc la poartă

Iancu păzeşte uşa părintelui Teodor Boc. Jos - casa în care s-a născut Emil Boc

Moara de lumină a lui Traian Şuşman

Bucuroşi de oaspeţi. La Şurile Mici

Badea Nuţu Năii este şi prisăcar

Secretele de la Vălul Miresei

Secretele de la Vălul Miresei

Părinţii lui Emil Boc ştiu cum să scoată România din criză

Viorel Patrichi

Părinţii premierului cunosc metodele după care România poate să iasă din criză. Badea Ioan Boc e convins că trebuie să învăţăm de la albinele lui, dacă vrem să ieşim din dezastrul economic. Prima condiţie este munca. Prisăcarul trebuie să fie mereu atent la matcă. El ia de la stupii puternici şi dă la stupii slabi pentru ca toţi să producă. Stupul bezmetic trebuie să primească numaidecât o matcă puternică. A doua condiţie este limitarea furtului şi a numărului de trântori. Nu trebuie însă obişnuit tineretul cu “ajutoare” fiindcă “s-a împuturoşăt”. Iar hoţii dovediţi trebuie pedepsiţi. “Doamna Udrea, dacă or mâncat oarece bani, să plătească! Să nu cadă pe capul unui om nevinovat!”, crede Lelea Anuţa, mama lui Emil Boc.
“Dacă nu le place matca, se duc în lume”
“Aice-n sat îmi zâc Nuţu Năii. Pe tata îl chema “A Năii”, Toaderu Năii. Străbunicul meu era Lompe, iar numele lui de botez era Toader. Mama me era Floare. Bunicul dinspre tată era Onuţ a Năii, iar cel dinspre mamă se chema Abrudan”, aşa s-a prezentat badea Ioan Boc, în timp ce trebăluia prin prisacă. Pădurea coboară de pe Agastău peste căsuţa moţilor cu roza vânturilor pe poartă. Era după ploaie şi se învârtjeau din nou neguri pe deasupra Vlădesei, până la Prîslop, spre Valea Arsă. Albinele se arătau mânioase că stăpânul le descoperă cuibul când ceţurile se apropie de sat.
Badea Nuţu mai pierde uneori câte un roi. “Cum nu le place matca, albinele se duc în lume. Se prinde roiul pe-o crangă şi, dacă nu-l prinde nime, după trei-patru zile dispare. Moare. Am şi stupchi care n-au matcă (adică bezmetici, bez matki – fără mamă - n.n.). Puiul de matcă se cheamă buşcă. Io ieu de la cel care are mai multe şi dau matcă la cel care n-are. După ce iese buşca afară, matca începe să lucre. Aşa fac stupul fără matcă să producă.” Dar ce se întâmplă când o viespe intră în stup să fure miere? Ce păţeşte tâlharul? Badea Onuţ înţelege unde bat eu. “Apăi trântorii sunt înăuntru şi mănâncă mai mult decât fură viespile. Trântorii cocoşăsc matca. Dacă ajung prea mulţi, trebuie să-i scot afară cu furcuţa. Albinele nu se ocupă de trântori, ele nu ştiu că le-ar face rău. Trebuie să-i scot eu. În decembrie tratez stupchii de păduchi, îs ca păduchii de găini, iar în primăvară îi tratez pentru râie. Când se îmbolnăvesc de râie, pe coşniţa dinăuntru fac ca o rugină roşie. Înainte era cum voia Dumnezeu – care trăia - trăia, care murea - murea. Le tratez de trei ori pe zi. Io am observat cum scot albinele mele dăunătorii din stupchi. Intră câte o ghiespe să fure miere, albinele o omoară şi o trag afară. O târăsc.” Nimeni nu trebuie să primească hrană fără să muncească. “Dacă roiu-i sclab, micuţ, atunci ce fac? Îl împreun cu altul. Ieu de la cel care-i mai puternic şi dau la cel care-i sclab, să poată produce şi el. Nu-l slăbesc pe cel puternic. Trebuie să ştii cât să iei, îi dau rame mai departe şi-l pun să muncească şi pe cel sclab. Să nu stea. Dacă le-am împreunat, apăi am tăiet o ceapă, am făcut mărunt-mărunt şi am pus pă coşniţă, deasupra. Dacă nu le pui ceapă, să mănâncă ele laolaltă că sunt străine. Ceapa le taie mirosul de străin. Io pun albinele la treabă, chiar şi pe cele sclabe.” Aşa trebuie să procedeze şi Guvernul cu cei mai neajutoraţi care întind mâna la pomană, iar feciorul cel mic a preluat Guvernul unei ţări profund corupte, unde ani la rând politicienii au dat legi speciale pentru salariaţi şi pensionari favorizaţi, în detrimentul celor mulţi şi tot mai sărăciţi. De aceea, viesparul s-a răzvratit şi atacă. “Să-i puie la treabă! Să ştii că noi putem învăţa de la albine. Înc-o treabă. Eu am avut 20 de stupchi. Am observat că unul are puieţi, altul, alăturu, nu are puieţi. Are numa mniere. Ce fac io? Ieu o ramă cu puieţi, o curăţ de albine şi îi fac loc în cel cu mniere. Stuchina me îi mnică, da lucră bine.” La 85 de ani, badea Nuţu Năii munceşte de dimineaţă până seara.

Puturoşii trebuie strânşi la muncă!

Lelea Anuţa ne primeşte cu bunăvoinţă. “Tata să chema Iancu. Tăţ erau din sat. Bunica dinspre mamă era Răşinar. O fost de-aici din vârvu dealului. Acolo, de la şură la deal, îi dealu Răşinarului. Dacă ai să cobori aice, îi Valea Stanciului, în partea astlaltă, îi Valea Răchiţelei. No, uite colo-i Dealu Ciunjii. {tie Emil! Pe partea de-acolo-i Plaiu, iar dincolo-i Dealu Agastău, unde merjem după afine, după bureţi şi zmeură. Bureţii de la noi îs hiribi, galbini, usturoi. Vă făcui de mâncare, strânşi de mâna me de dimineaţă”. {i am mâncat o tocăniţă cum numai la mama de la Crăieşti am mai văzut pe vremuri. Lelea Anuţa a crescut patru băieţi şi-o fată care “plecă spre Padiş“. Feciorul cel mare a rămas în sat şi a făcut pensiune. M-a primit cu neîncredere din cauza gazetarilor care le atribuie bătrânilor afirmaţii pe care nu le-au făcut. Unii mai neinspiraţi au scris că bătrânii ar fi ... “analfabeţi”. Mamaia însă te cântăreşte atent, mai abitir ca un academician fără operă şi, dintr-o privire, ştie câte parale faci. “În tăte locurile am lucrat. {i la animale, şi la război, şi la ţârculă (circulară). Acuma-i timpu până la amniază dăm cu motorul să tăiem lemnele alea. După masă ieşim la fân. Mâncăm demiază şi plecăm. Bărbatu-meu făce şi var, dar când nu merea acolo, lucra acasă. Dădea foc, merea cu maşina, lua varul, venea acasă, ne apucam de motor. Am pierdut două degete la ţîrculă. Aşa era demult. Te durea un picior că umblam desculţi. Merei şi luai răşină de pe brad, o spărjei şi te legai cu ea la rană şi în două zile erai tămădit. Tăt puroiul ieşea. Te dure o mână: luai hirean, îl răzălei, puneai spirt şi te udai. Trecea. Te durea o măsauă: punei un căţăl de usturoi. Sau puneai aburar, încălzeşti o piatră în foc, o bagi în ciubăr cu apă când e roşie, luai un cearşaf în cap şi stăteai cu măseaua acolo şi te-ngăduia. Aveam vaci multe. Da’ acu animale au rămas foarte puţine. Aişte tineri nu mai ţin iosaguri (vite). Li-e lene să facă fân că-i greu la coasă, la vacă trebuie să te scoli, s-o pregăteşti dimineaţa, s-o mâi în câmp, no... Până iese alt sistem, nu ştiu cine a fi păste puturoşi ca să-i strângă odată să le deie să muncească. Nu ştiu cine-a fi ăla. {tii că Ceauşescu a făcut ce trebuie? Nu le-o dat pită, nu le-o dat nimnică fără muncă. Acum le dă de tăte şi nu-i bine că nu muncesc. Atunce vine salamu la coperativă şi dădea o bucăţică. Dacă n-aveai în casă, mureai de foame. Dacă aveai vacă, trebuia să dai cotă de lapte. Dacă aveai porc, trebuia să dai jumătate la stat. Dacă ai sămănat cartofi, să dai cartofi. Dacă ai făcut fân, să duci fân. Din tăte. {i-apoi ce-ţi rămâne ţîie, cu alea te astupai să-ţi faci treburile. Da, ascultă la mine! Lenea-i mai gre decât munca! Uite, mi-am băgat apă în casă, amu-s 40 de ani. Am făcut şi baie. N-are nime! Singură am făcut, avem bazinul nostru de apă şi ne-a costat o grămadă de bani. După ce vinea cu gîştele, Emil mere săracu cu sticla cu apă la copii, că săpau şanţul cu mâna lor. C-am zîs, “copii, să vă fac baie, să vă puteţi spăla”. Că ne spălam numai în lighean sau în alghie”.
Le place numai să steie şi să mintă
Nu toţi sătenii din Răchiţele au baie ca lelea Anuţa. “Se spală tăt în lighean. {i când îi cald, mai mărg la vale şi fac baie”. Spiritul ei practic mă face s-o întreb de ce ţăranii noştri nu-şi pun instalaţii de apă în casă. “Tăt lenea! *Mă spăl şi-n lighean c-aşa m-am spălat de când-us*. N-o fo puturoş naţîia asta, da acuma, de când le-o dat ajutoarele astea, s-o-mputuroşăt. {i s-o făcut răi. Nu vreu să lucre, le place numai să steie şi să mintă. Aşa să ştiţi! Eu cu asta nu-s de acord. Eu cred că numai o armată când ar vini şi să-i strângă să fa de frică. De om nu pot ăştia. Poţi să-i pui cu răul, poţi să-i spui cu liniştitu, că nu-nţăleje. Atunce o fost anii aceie grei, da nici nu ştiu cum i-am dus. Da dacă te ocupai cu tăte, aveai o văcuţă, ţânei ş-un porcuţ la stat şi unu pentru tine, îţi făceai de mâncare. Acum ţâu patru porci, am grijă de vacă. Ce vede sufletu, îţi crede inima. Ai văzut cu ochii şi-atunci crezi ce-ai făcut. Erau aice câte două-trei ciurzi, iar acu sunt 5-6 vaci.”

“Emil se luptă pentru ţară, nu pentru familia lui”

- * Oare şi în politică ce vede sufletul îţi crede inima? încerc să abat vorba.
- Acolo-i vai şi amar... Să se gândească la Dumnezău c-or da samă odată cu fapta făcută, bună sau rea. Nu-i viaţa pentru vecie. Dacă doamna Udrea o mâncat oarece bani, să plătească dacă-i vinovată. Să nu cadă pe capul unui om nevinovat. Mie nu-mi zâce nime, da înţeleg tăt când mă uit la televizor. Îmi vin lacrimile în ochi când îl critică la televizor că el se luptă ca să facă bine pentru ţară, nu pentru familia lui. Ca să-l iubească oamenii. El nu spune nimic, nu să căieşte, dar eu văd cum vorbesc la televizor. Mă-ntreabă din când în când ce mai facem. “Noi o ducem bine, da tu o duci greu...” Îl văd cum sureşte de năcaz. {tiu că va rezista că-l va ajuta Dumnezău. Aşa să ştiţi. Cu ajutorul lui va mere înainte. Când vine acasă şi dacă mai avem oameni la lucru, el le duce mâncare cu mâna lui. Aşa-i crescut... Emil o fost cel mai mititel. Tăţ o fost buni la învăţătură. N-am avut năcaz cu copiii, să cunosc profesorii, să le dau mită. A mei copii tăţ erau primii în şcoală, cinstit. Bărbatu-meu le cota să nu le scadă nota la purtare. C-atuncea-s obraznici. “Băieţi, să n-aud că vă scade nota la purtare, c-apoi cu mine o luaţi de rău!” El nu i-o bătut în veac. O palmă n-o dat nici la un copil. Eu i-am mai bătut. Că el tătă ziua era plecat să câştige pită. Mere cu caii, mere cu var. {i eu trebuie să-i fac să mă asculte. “N-ai ascultat? Vezi că eşti pedesât! Tu nu primeşti ca iştelalţi, eşti pus deoparte.” Pe Emil nu-l prea interesai. Nu-l puteai supune: “Dacă mi-i da, mi-i da, dacă nu, nu...!” O fo cel mai mic, era aşa finuţ. Pe ceilalţi i-am tăt ferit să nu fumeze şi-i prindem. Mirose a fum de ţîgară. “Mă, tu ai fumat!” “Nu!” “Să văd ce ai în jip!” (în buzunar). {i aflam pachetu cu ţîgări şi băgam în foc. Îi işchem o palmă. Să duce şi lua altul. {i fata a fumat. S-o lăsat de fum şi ăla de la Cluj, şi ăla de la Arad, numa ăsta d-aci mai fumează pe la treabă, dar nu mult. {-am zîs că pe ăsta mic nu-l mai apăr să nu fumeze. Mânânce-l! C-am încercat cu patru şi nu mi-o reuşit, îl las în pace. ~sta nici o fumat, nici o băut cafeaua. {i-l prindeu iştelanţ pe coaste, îi băgau ţâgara în gură. “Du-te şi ne spune la mă-ta c-am fumat că fumaşi şi tu!” Nu spune pe nimeni. N-o pârât de cându-i. Ce-o văzut el nu mai afla nimeni de la el. Din bun sâmţ, n-o fumat, n-o băut ţuică. {i acu vine acasă şi ne strânjem tăţ 25. Le pune la tăţ ţuică-n pahară, îşi pune şi lui, o-nchinat cu tăţ, că el se ocupă cu altceva. Când să strângi masa, al cui e paharu de pălincă şi nu l-a băut? E-al lui, dar să nu ştie omu că eu nu beu. Să nu afle tăţ că eu-s sfântu, nu mănânc şi nu beu. El aşă-i!
“Când l-o pus prim, o zi întreagă am plâns de năcaz”
- * Cu cine seamănă mai mult?
- * Cu drăcuşoru aista di bătrân. Că aşa o fost de cându-i, că s-o apucat de multe. Nu te apuca de var că dacă nu iese! i-am zîs. {i o reuşit. Pe urmă s-o băgat colectivul peste noi, ne-o făcut program şi ne dădea numai salar şi nu ne ajiunje. Era mai greu aşa şi-atunci s-o lăsat. A intrat la mina de aur şi arjint. La prospecţiuni. Cu 30 de ani în urmă. O găsit, da o sistat lucrările, n-o mai săpat şi n-o dus nimnică de-aici. Nu ştiu dacă cineva s-o mai apuca să scoată de-acolo.
Pentru Emil îi greu. Când l-o pus prim, o zî întreagă am plâns de năcaz. Dacă ai o familie şi nu te mai poţi înţăleje, zîci: Mă duc şi vă las pe tăţ aice! Să mâncaţ tăt ce este, da vă dau pace! {i copiii şi soţia dacă nu te-nţăleje e greu. De la un timp, îţi îngrozăşti capu şi pleci. Eu nu ştiu cum mai rezistă el între ei la Bucureşti. Zîce bărbatu-meu sara: “Închide-l, lasă-l să-l trăsnească Dumnezău de televizor! Numai prostii scot din ei”. Aişte nu ştiu decât să scornească minciuni.
- * Dacă un gospodar are un fecior care fură porumbul din hambar, fură găinile şi le dă pe băutură, ce trebuie să facă cu el?
- * Dacă a apucat a scăpa de sub control, el şi-a prins stratu aice-n el de slăbiciune şi de uriciunea aia. El nu poate trăi altfel. Ori îi dai în cap, ori îţi dă în cap, dar el nu cedă de la asta. Aşa-s aişte care-o învăţat să fure. Mie nu-mi zâce nime, da’ pricep tăt! Hoţi sunt şi pe lângă Emil. Hai c-o vinit ardeleanu între noi, hai să-l gătăm să plece de-aice! “Eu cu obrazu curat am intrat, aşa vreu să ies, zîce Emil. Mie nu are ce-mi reproşa nimeni. Dacă-mi reproşează, trebuie să-mi demonstreze!” Nu strânje averi, e un om liniştit şi cu credinţă-n Dumnezău. Cred că Dumnezău l-a ajutat de-a ajuns până aici.

Birocraţia care ne omoară satele

Crişul cel Repede se aude forfotind printre răchitele de pe Valea Stanciului, se ascunde pe sub coline de var şi ţâşneşte mai iute de sub cetini de molid, după care se aruncă în cascadă la Vălul Miresei. Bătrânii povestesc că aici ar fi murit năprasnic o mireasă şi că locul ar fi menit: din când în când, câte un tânăr este atras aici de fantasma fetei de demult. Teodor Mihuţ ştie toate coclaurile. Cu el am ajuns până la {urile Mari şi la {urile Mici, nişte peşteri uitate. Turişti din Ungaria, Italia, Germania sau Israel ne depăşesc cu maşinile lor puternice, rezistente la gropile din asfalt. Zevi, un informatician din israel, este pasionat de locuri sălbatice: “Să nu vă integraţi mai mult! Rămâneţi aşa că e mai frumos...” Oare să fie mai bine dacă nu ne facem vile de beton şi sticlă în creierii munţilor? “{i cum vin pe drum de fier,/ Toate cântecele pier...”, spunea poetul. A avut dreptate sau nu? Aici am cunoscut ultima generaţie de moţi, oameni harnici, care stau la sfat cu Dumnezău în fiecare zi, ceas de ceas. Se lucrează pentru refacerea drumului, prilej de accente guturale în presă: Emil Boc îşi asfaltează drumul până la poartă! Cu zece ani în urmă, am fost în satul natal al lui Victor Ciorbea, un alt moţ care a condus Guvernul de la Bucureşti. Fiindcă drumul de la Ponor era impracticabil chiar şi pentru căruţe, au fost aduse acolo un escavator şi un buldozer. După atacurile din Parlament exact pe aceeaşi temă, Ciorbea a retras speriat cele două utilaje. Scriam atunci că ar fi bine dacă Executivul ar fi condus numai de premieri care să provină din zone defavorizate. Poate că măcar aşa s-ar mai face câte ceva. De la Huedin la Răchiţele să tot fie vreo 30 de kilometri. De-aici spre Bihor, dacă s-ar repara drumul distrus, s-ar scurta ieşirea spre Oradea cu peste o sută de kilometri, spune Teodor Mihuţ, unul din moţii care au plecat din Răchiţele spre Pâncota, acolo unde bunicii “mereau la holde în fiecare vară pentru pită”.
Tânărul Mircea Sorin Suciu este un primar liberal foarte bătăios pentru comuna Mărgău, din care face parte şi Răchiţelele lui Emil Boc. El mi-a povestit despre birocraţia care omoară orice sat din România. “Drumul, care duce la Pietrele Albe şi la Cascada Vălul Miresei, are probleme cu încadrarea juridică. El aparţine statului şi e administrat de Direcţia Silvică Cluj. Nu primim nicio finanţare europenă pentru că e drum forestier. Avem probleme mari cu investiţiile care să genereze locuri de muncă. Nu avem acces la calea ferată sau la un drum european, condiţii hotărâtoare pentru atragerea investitorilor. Drumul care se va face ne va ajuta. Va deschide zona Padiş, care e una din cele mai bogate regiuni carstice din Europa. Se lucrează şi în zona Bihor, la Beiuş, Pietroasa şi se va dezvolta turismul. Noi ne aflăm la intrarea în parcul natural Apuseni, care are 66000 de hectare.”, spune primarul Suciu, un tânăr care nu mai are vreme nici să se gândească la o mireasă. Pentru trei proiecte în valoare de 6 milioane de euro, comuna Mărgău trebuie să depună o garanţie de 110%. “Ca să începi însă proiectul, îţi trebuie bani: minim 20%! În toate proiectele, beneficiarii au cerut 20%. La nivel de Guvern se negociază să se dea în avans 50% din proiect. După ce ai făcut partea de achiziţii, trebuie să împarţi proiectul în tranşe. Când ajung la jumătatea achiziţiilor, fac dovada şi solicit avansul. Numai că la solicitarea avansului se percepe o garanţie de 110%. De exemplu, la noi, 20% din proiectul nostru de 6 milioane de euro înseamnă 1200000 de euro. Am împărţit proiectul în 5 tranşe şi trebuie să execut 20%, să plătesc şi după aceea, cu facturi şi cu toate actele doveditoare mă duc la decont. Dacă aş primi banii în avans, am 20% din sumă, execut 20% din lucrare, plătesc cu avansul lucrările, ei îmi virează banii şi tot aşa până la ultima tranşă. Dar la solicitarea avansului se percepe 110% garanţie. Eu am ridicat această problemă şi am sensibilizat puţin conducerea României O altă problemă va fi TVA. Acelaşi proiect de 6 milioane de euro presupune un TVA de aproximativ 1 milion de euro, pe care beneficiarul trebuie să-l plătească şi apoi îl va recupera. Dar de unde plăteşte? Pentru că o comună din România nu are patrimoniu de valoare pentru asemenea garanţie”, spune pe drept cuvânt primarul. Traian {uşman, nume cu rezonanţă în regiune, şi-a deschis o pensiune cochetă pe Valea Stanciului, dar nu are voie să ofere turiştilor produse proprii fiindcă ouăle găinilor nu ar fi conforme indicaţiilor de la Bruxelles. Nici laptele muls de gospodinele moţilor nu corespunde indicaţiilor. Aşa mi-am amintit din nou de negociatorii lui Adrian Năstase, care au dus tratative pentru dezvoltarea durabilă a satelor noastre de munte. Am plecat de la Răchiţele cu gândul la badea Nuţu Năii care mi-a explicat cât de importantă este matca unui stup şi cum schimbă el cu “furcuţa” crugul prisăcii de la moarte spre viaţă...

Puşca si cureaua lata!

Vedere de pe Centura. Şoşoiul lui Traian

Şoşoiul lui Traian
"Un evreu şi un ţigan vin să vă distreze, că ei vor să candideze"
Este adânca reflecţie a lui Nati Meir pe marginea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din România. El jinduieşte la tronul lui Ferdinand de la Cotroceni. A bătut palma cu manelistul Adrian Ce Minune şi toată patria noastră plină de humor va fi o tananică. Pe urzici. Fiindcă vine tare pe sârmă şi candidatul Potârcă. Cu „un discurs antisistem”, contra partidelor politice, Sorin Pornescu ameninţă că porneşte cu „scheleţii” din dulapurile Primăriei Generale a Bucureştilor şi se opreşte tot la Cotroceni. Probabil aceiaşi „scheleţi” care au semnat şi pentru candidaturile celelalte, şi pentru titlurile universitare ale creatorului celui mai lung cârnat de nailon din istorie. Până va construi autostrada suspendată, Sorin Pornescu este un iepure perfect pentru Traian Băsescu
Iartă-mă, popor român, am fost prost, da vreau să te conduc pe culme!
Dar adevăratul şoşoi (tot iepure, mânca-l-aş!) pentru Marinelu este Prostănacu. Mai ales că unii gânditori cu şorţ din ograda lui Danacu au anunţat că nu-l mai susţin pe Traian Băsescu, Prostănacu a fost gazda vioaie pentru ASPEN Institute, mai ales că era scris la carte că el trebuia să fie preşedintele filialei din România. Va fi ajutat atent de Florin Pogonaru (preşedintele AOAR), Patrick Gellin (preşedintele BRD), Roberto Muşneci (preşedintele GlaxoSmithKline România) pe fotolii de vice, iar trezorier va fi Gheorghe Barba, director la MEFIN Sinaia. A venit însuşi Walter Isaacson, preşedintele Institutului ASPEN. Şi ce aflăm noi că se gândea pe-acolo? „Am crezut timp de 20 de ani că integrarea în Occident pentru noi va fi panaceul universal pentru dorinţele noastre de dezvoltare, prosperitate şi de a prinde din urmă Vestul. Trebuie să spun că m-am înşelat şi ne-am înşelat, acesta nu a fost imperativul strategic, ci obiectiv tactic. Nimeni şi nimic nu poate substitui un proiect naţional, o ambiţie naţională de a-ţi determina propriul viitor. Am fost practic cei care au primit reţeta magică care a venit din Vest. Ne-am desenat societatea în conformitate cu acest model, care este pus acum la încercare şi obligaţia noilor elite şi a vechilor elite să contribuie activ, intelectual, politic, economic la redesenarea modelului de societate. Este momentul de trezire şi de emancipare. În acest moment, supremaţia Vestului este sub asediu, asistăm la reaşezarea ordinii mondiale”, a glăsuit Prostănacu. Las la o parte chestia cu „panaceul universal”. Se poartă „prin paneluri internaţionale unde andorsez România”. Chiar am început să-l preţuiesc pe Prostănacu, dar dacă află Marinelu ce gândeşte el despre eroarea integrării noastre în Vest, îl calcă pe cap. Chiar dacă şi acela gândeşte poate la fel de „incorect politic”. Dar ce misiune are Aspen Institute Romania? Scrie pe „GOAGĂL” că sarcina lui este "to foster values-based leadership, encouraging individuals to reflect on the ideals and ideas that define a good society, and to provide a neutral and balanced venue for discussing and acting on critical issues". Păi bine, fratele lor, nu ai spus matale în cor cu Tataie şi cu Nepotul Mătuşii Tamara că acolo-i Eldorado, spre Vest? Nu era mai bine să ne integrăm în China de unde tocmai se întorcea şoşoiul lui Traian? Fiindcă în „laboratoarele armoniei universale”, totul s-a hotărât. „Până astăzi, Marea Lojă Naţională a României a declarat şi a susţinut Preşedinţia, Guvernul României, dar din păcate, în toţi aceşti ani şi-au manifestat o ignoranţă faţă de instituţia francmasonică. Astfel, s-a hotărât în această dimineaţă în Marele Consiliu retragerea totală a sprijinului faţă de toate instituţiile fundamentale ale statului, unde intră inclusiv Preşedinţia şi Guvernul”, a comunicat însuşi Viorel Danacu, Marele Maestru al acestei loji. Nu ştiam că există un asemenea parteneriat „discret”, dar aflăm. La o adică, îl putem invoca şi pe „Dimitrie Gust” ca să le impresionăm pe tinerele vlăstare din Partidu lu Mukles.
Scenarii de compromitere
Jürgen Rüttgers, premierul landului Nordrhein-Westfallen, un fruntaş al Uniunii Creştin Democrate şi, în acelaşi timp, un apropiat de-al doamnei cancelar Angela Merkel, a afirmat la un miting electoral că lucrătorii români ar fi “nepricepuţi şi leneşi”.
Toată presa germană a prezentat declaraţiile lui Rüttgers la un miting electoral din Duisburg. Pe You Tube, a apărut chiar şi un filmuleţ. “Spre deosebire de muncitorii care lucrează aici, românii nu vin la muncă la ora 7.00 şi nici nu rămân la lucru până când li se termină tura. Ei vine şi pleacă atunci când vor şi nici nu ştiu ce au de făcut”, a spus “creştinul” Jürgen Rüttgers. Prin urmare, românii, nu numai că sunt puturoşi, dar sunt şi proşti. Toţi! Oare tot la fel se comportă şi inginerii din România, care lucrează în sectoare industriale de vârf din Germania? Această generalizare jenantă îl descalifică pe un politician versat, cum este premierul landului Nordrhein-Westfallen. Nu scapă nici potenţialii investitori chinezi din domenoiul dresajului de purici. “Mai dăm şi peste nu ştiu ce chinezi prin Primărie, dar dacă ei nu vor să investească în Duisburg, atunci îi vom sufoca până când vor găsi că Duisburg este un oraş frumos”, a adăugat Rüttgers. El nu vorbeşte nici despre polonezi sau ruşi, nici despre sârbi sau bulgari. Românii au devenit un fel de ţap ispăşitor în Germania, la fel ca în Italia sau Olanda. Cauze ar putea fi mai multe:
- * România a devenit competitor puternic pe piaţa forţei de muncă ieftine din UE;
- * Mai multe ţări puternice din UE exercită presiuni pentru ca România să înstrăineze alte capacităţi economice, aflate încă în proprietatea statului;
- * România ar urma să beneficieze de fonduri importante pentru dezvoltarea agriculturii şi pentru protecţia mediului. Mulţi investitori autohtoni se plâng că dosarele lor pentru accesarea fondurilor sunt respinse, în timp ce băncile mari preferă să dea aceşti bani trusturilor din ţările occidentale, unde activează băncile-mamă. Este vorba de Olanda, Belgia, Franţa, Germania şi Italia;
- * O miză serioasă pentru unele ţări occidentale o constituie dotarea armatei române cu tehnică de luptă conform normelor NATO şi orice presiune poate fi înţeleasă corespunzător, chiar dacă, aparent, nu are nicio legătură cu domeniul.
Uneori, apar interese paradoxale, care explică însă o anume direcţie politică, potenţată prin intermediul presei. Cine ar fi crezut atunci că mafia italiană ar fi dorit să trimită în România containerele cu gunoaie din Napoli? Alte justificări apar însă în Germania. Succesul (modest) al Daciei pe piaţa germană irită, mai ales acum, în plină criză. Jürgen Rüttgers s-a arătat foarte necăjit că fabrica Nokia s-a mutat de la Bochum la Jucu, în apropiere de Cluj. Dar şi Pepsi-Cola s-a mutat de la Iaşi la Chişinău, alte firme au plecat în Ucraina după lucrători mai ieftini. Ce-ar însemna ca politicienii noştri, oricum mai puţin educaţi – ar spune unii – să-i insulte pe vecini pentru migraţia capitalului stărin? Rüttgers nu s-a oprit aici. Şi-a cerut scuze pe data de 4 septembrie dar i-a înjurat la fel pe români pe 6 septembrie, la un miting la Muenster, dar şi la Bonn, unde a asistat şi cancelarul Angela Merkel. Trebuie reţinut că niciun cancelar german de la Helmut Kohl încoace nu a efectuat măcar o vizită de lucru în România. Sigur, aici principala vină o poartă oficialii de la Bucureşti, care nu au dezvoltat suficient cooperarea cu Berlinul. Este adevărat, Gerhard Schroeder a călătorit în ţara noastră pentru a căuta mormântul tatălui căzut pe front aici. Partidul Social Democrat german a sărit în apărarea românilor şi l-a acuzat pe politicianul de la UCD că are “o strategie bine calculată de campanie”. Rüttgers are şi explicaţii: “Am vrut să-i apăr pe lucrătorii germani din regiunea Nordrhein-Westfallen, ale căror performanţe sunt recunoscute la nivel mondial şi care, din cauza unor decizii greşite, şi-au pierdut locurile de muncă. Nu am vrut să jignesc pe nimeni. Dar dacă s-a întâmplat acest lucru, atunci îmi pare rău”. Gerhard Köpernik, preşedintele asociaţiei româno-germane WAZ, crede că românii nu ar fi reuşit să aibă o creştere de 7% a economiei naţionale, dacă erau incompetenţi. Presa germană îl critică pe premierul Rüttgers cu toată vehemenţa fiindcă “instigă prin jigniri la adresa românilor” (“Die Welt”).În campania electorală din 2000, el avea un slogan rămas celebru: “Kinder statt Inder” – “Copii în loc de indieni”. Adică, decât să angajaţi ingineri şi informaticieni din străinătate, mai bine faceţi copii. Frank-Walter Steinmeier, ministrul de externe al Germaniei şi candidatul Partidului Social-Democrat la funcţia de cancelar, “l-a executat” pe Rüttgers tot la un miting, şi tot la Duisburg: “Rüttgers a adus prejudicii atât de mari, încât diplomaţiei noastre îi va fi foarte greu să remedieze pagubele făcute”, a spus Steinmeier. Interese politice au fost şi în Italia, în jurul ţiganului Romulus Mailat. Atunci, politicienii de la Roma au indus subtil ideea că toţi românii trebuie consideraţi răspunzători de crimele din Italia. Din cauza crizei, se dezvoltă periculos un nou gen de rasism socio-economic, aşa cum s-a întâmplat cu ţiganii din Belfast.
Departe de mine să afirm că românii ar fi nişte inocenţi. Dimpotrivă, cel mai mult mă indignează când capra râioasă mai ţine şi coada pe sus. Este şi cazul recentului confilct diplomatic cu Executivul olandez, care a cerut Comisiei Europene sancţionarea României fiindcă nu combate corespunzător flagelul corupţiei. Trebuie să fi fost dezagreabil pentru şeful diplomaţiei noastre care a refuzat subit să mai meargă la Haga, deşi Adrian Năstase este colegul lui de partid. E- adevărat, nu-l informase pe preşedintele Traian Băsescu că are de gând să le dea cu tifla olandezilor. Ne facem singuri praf imaginea ţării, mai mult decât străinii. Este semnificativ apoi cum a fost scos din concurs filmul “Francesca”, regizat de Bobby Păunescu, în acelaşi context politic comunitar. Regizorul porneşte de la un model italian: Santa Francesca Cabrini, care i-a ajutat pe emigranţii italieni din Statele Unite de la sfârşitul secolului al XIX-lea, aşa cum ar trebui ajutaţi, iar nu hăituiţi şi românii de azi din Italia. Răzvan Rusu, ambasadorul nostru la Roma, avertiza că este posibil un nou val agresiv faţă de români în Italia.
Trădător sau captivul Moscovei?
S-au împlinit pe 27 august 18 ani de la adoptarea Declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova.În cartea “Memoriile unui diplomat oarecare”, ambasadorul Aurel Preda afirmă că, în 1991, Mircea Snegur i-a transmis de două ori lui Ion Iliescu propunerea de unire a Basarabiei cu România. Ion Iliescu nu i-a răspuns nici până astăzi omologului de la Chişinău. Vladimir Voronin şi Zinaida Grecianîi au depus flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. S-au ţinut slujbe religioase în toate bisericile din centrele raionale ale republicii. S-a marcat astfel ziua în care Parlamentul de la Chişinău a aprobat Declaraţia de independenţă, iar comuniştii vor să inducă ideea că Ştefan cel Mare este pionierul statalităţii Republicii Molotov. Puţină lume mai ştie însă că Declaraţia de independenţă a fost elaborată de ambasadorul Aurel Preda din Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, la solicitarea preşedinteluiu Mircea Snegur, moment evoicat în cartea amintită. Aurel Preda a fost însoţit atunci de tânărul diplomat Valentin Stan, care, ulterior, avea să devină un antiunionist feroce. Situaţia politică era volatilă atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti. Premierul Mircea Druc fusese înlăturat la ordinul Moscovei, iar Ion Iliescu semnase în primăvară ultimul tratat politic din lume cu Uniunea Sovietică.
Pare incredibil astăzi, dar Mircea Snegur a trimis ulterior la Bucureşti doi emisari speciali, care să-i propună lui Ion Iliescu realizarea unirii. Ambasadorul Aurel Preda relatează că s-a întâlnit în octombrie, în Parcul Bordei din Bucureşti, cu Vasile Nedelciuc, preşedintele Comisiei de politică externă din Parlamentul de la Chişinău. La aproximativ 50 de metri veghea atent Anatol Plugaru, şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate al republicii. Nedelciuc i-a transmis lui Aurel Preda propunerea lui Mircea Snegur de a-i asigura o funcţie de vicepreşedinte al României în schimbul reunificării. Mai precis, parlamentarii, pe care Ion Iliescu îi domina foarte uşor, să introducă în textul noii Constituţii o prevedere privind menţionarea funcţiei de vicepreşedinte al României pentru preşedintele R. Moldova, oricare ar fi fost acela, iar unirea se făcea. Aurel Preda a transmis oficial informaţia printr-un raport supervizat de Ministerul Afacerilor Externe către preşedintele Ion Iliescu. Nicio reacţie de la Cotroceni. Vasile Nedelciuc şi Anatol Plugaru au revenit în acelaşi loc peste o lună, insistând pentru obţinerea unui răspuns. “Uite, noi credem că am exagerat. Renunţăm la postul de vicepreşdinte al României, dar solicităm un post de senator de drept pentru preşdintele Snegur”, a spus Vasile Nedelciuc. Conform uzanţelor, Aurel Preda redactează un nou raport către Ion Iliescu. Niciun răspuns. Recent, ambasadorul a publicat cartea “Memoriile unui diplomat oarecare” şi i-a oferit-o lui Ion Iliescu: nicio reacţie!
“Am fost proşti fiindcă am fost săraci”
“Noi chiar credeam atunci în reunificare. Am insistat pe lângă Snegur ca Declaraţia de independenţă s-o citească cineva clar şi să spună populaţiei adevărul. Se strânseseră aproximativ un milion de basarabeni în Piaţa Centrală din Chişinău. A vorbit un scriitor din Găgăuzia, care nu prea ştia nici ruseşte, nici româneşte, dar a spus un lucru extraordinar: “Oameni buni, am fost proşti pentru că am fost săraci; am fost săraci pentru că am fost proşti. Dacă vrem să scăpăm de sărăcie, nu mai trebuie să fim proşti şi de aceea trebuie să ne unim cu România”.Însuşi Snegur mi-a tălmăcit ce spunea scriitorul. Oamenii din piaţă plângeau şi se îmbrăţişau, aşa că să nu-mi spună mie nimeni că basarabenii nu voiau unirea”, îşi aminteşte Aurel Preda. Primele semne că “emanaţii” nu voiau să audă de unire au apărut când ambasadorul Aurel Preda, care primise misiunea însărcinat cu afaceri, a propus să nu se spună ambasadă la Chişinău, ci reprezentanţa Bucureştiului la Chişinău. Teodor Meleşcanu nici n-a vrut să audă. “După cele două întâlniri cu Vasile Nedelciuc, am mai avut o revelaţie la Iaşi, în cadrul unei comisii mixte a grănicerilor. Comdandantul trupelor de grăniceri din România era generalul Dumitru Luca. Noi am propus ca paza frontierelor R. Moldova să fie asigurată numai de către România, astfel ca paza sovietică să fie înlăturată.În urma raportului nostru către preşdintele Ion Iliescu, nu s-a primit nicio reacţie. Lui Iliescu nici nu i-a trecut prin cap să facă unirea.” Aurel Preda nu crede că Iliescu se temea că propunerea reunificării ar fi fost “o provocare mârşavă” din partea lui Snegur. Pe-atunci, Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău era sprijinit consecvent de Direcţia Juridică şi a tratatelor din MAE de la Bucureşti. Ulterior, Marcel Dinu a schimbat radical orientarea de la MAE Bucureşti, iar Ion Iliescu îl asculta orbeşte. “Dacă Ion Iliescu accepta, se făcea unirea atunciSigur, cei de la Chişinău ar fi pus nişte condiţii aşa cum a procedat şi Pantelimon Halipa la 27 martie 1918 sau ca Iuliu Maniu pentru Transilvania. Ion Iliescu nu mi-a transmis măcar un formal “Mulţumesc!”…
Spaima atavică faţă de Rusia sau angajamentul?
Mircea Druc, primul şef de guvern anticomunist şi unionist de la Chişinău, este uluit de dezvăluirile lui Aurel Preda: “Este un adevăr catastrofal. A fost un moment formidabil, comparabil cu momentul din 1992, când eu i-am propus lui Ion Iliescu să lase circulaţia liberă pentru leul românesc în Basarabia, la concurenţă cu rubla şi cu cuponul moldovenesc. Nedelciuc era pentru mine o personalitate controversată, dar este un om instruit. El nu a votat pentru referendumul din martie 1991 pentru păstrarea URSS. Despre Ion Iliescu ştiu că nu a fost niciodată unionist şi nici nu era sigur că va rămâne preşdinte. Parlamentarii de la Bucureşti nu ar fi respins o asemenea propunere. Nici Snegur nu era sigur de soarta lui. Cât am fost prim-ministru, Ion Iliescu nu m-a primit niciodată. A venit însă cu Petre Roman la Spitalul Elias, unde fusesem internat după ce am fugit de procurorii lui Gorbaciov de la Chişinău”. Era Ion Iliescu un trădător al intereselor României sau era bolnav de spaimă faţă de orice adiere de la Moscova?În toate cărţile dumisale, părintele democraţiei originale nu lămureşte nici aceste aspecte.În Constituţia României nu există nicio referire la reîntregirea naţională, aşa cum era în Constituţia Republicii Federale Germania. Acum, Republica Molotov se transnistrizează lent şi fiindcă parlamentarii de la Bucureşti au adoptat de fapt independenţa Basarabiei faţă de România, iar nu de Rusia. Medvedev l-a felicitat din nou pe Voronin şi i-a propus “un parteneriat strategic adâncit”.

Între unirea cu România şi şantajul Rusiei
Mihai Ghimpu, noul preşedinte al Parlamentului de la Chişinău, este forţat să renunţe la convingerile lui. Vladimir Putin nu a ascuns niciodată că va folosi toate pârghiile pentru a descuraja orice tentativă de apropiere a Basarabiei de România.În aceste zile, Mihai Ghimpu a fost supus unor atacuri intense din partea ruşilor şi a comuniştilor, după ce afirmase că este unyonist.
Într-un interviu acordat publicaţiei “Jurnal de Chişinău”, Mihai Ghimpu răspunde aşa-ziselor acuzaţii că ar fi “românofil şi unionist”, explicând că “este o politică mârşavă a comuniştilor”. Provenind dintr-o familie cu tradiţii în lupta anticomunistă şi antisovietică, preşedintele Partidului Liberal a răbufnit: “Da, sunt român pentru că aşa m-au conceput părinţii, iar pe ei – părinţii lor. Dacă m-aş fi prezentat ca Mihail Feodorovici sau ca Mişa, eram bun, dar aşa – nu. Da, sunt şi unionist, dar această idee îmi aparţine ca om, care îşi cunoaşte istoria. Politica înseamnă altceva. Astăzi, avem două lucruri foarte mari, care ne macină: sărăcia şi lipsa libertăţii individuale, fără de care nu există creaţie şi, respectiv, evoluţie”, a spus Mihai Ghimpu. Portalul comunist “Omega” îl acuză însă direct: “Preşedintele Parlamentului va promova ideea lichidării statalităţii molodoveneşti” şi unirea Republicii Moldova cu România.
Agenţia RIA Novosti de la Moscova a preluat afirmaţiile atribuite de “Omega” şi amplifică starea” “Un lider moldovean promovează unirea cu România”, referindu-se tot la Mihai Ghimpu. Ca să nu mai existe dubii, preşedintele Parlamentului de la Chişinău a acordat un interviu pentru postul de radio “Ecoul Moscovei”, prin care pur şi simplu abjură: “Ca orice persoană, am un punct de vedere. Dar nu am declarat că voi promova o politică în această direcţie. Dacă spun că vorbesc în limba română, asta nu înseamnă că sunt pentru unirea Moldovei cu România. Da, sunt unyonist. Dar sunt şi preşedintele unui partid care are un program politic, pe care sunt obligat să-l respect. Astăzi, urmează să abordăm situaţia din alt punct de vedere. Programul nostru politic prevede două puncte principale: eliminarea sărăciei şi integrarea în Uniunea Europeană. Dar integrarea în UE presupune că statalitatea Republicii Moldova se păstrează”. După care aceeaşi agenţie RIA Novosti titrează: “Ghimpu promite să nu promoveze politica de unire a Moldovei cu România”.Încerc să înţeleg ce se întâmplă în sufletul lui Mihai Ghimpu. El este un român autentic şi gândeşte ca un politician, chiar dacă unii îl consideră dificil, chiar rigid. Aici şi-a călcat pe inimă pentru a potoli ura troglodiţilor care urlă contra României, dar au cetăţenie română şi-şi trimit copiii la studii la Iaşi, la Cluj sau Bucureşti, asemenea filologului stalinist Vasile Stati. Eu cred însă că unirea nu trebuie să mai fie un tabu politic la Chişinău sau la Bucureşti, altfel va trebui să cerem interzicerea cuvântului “Moldova” din denumirea statului vecin, aşa cum a procedat (fără justificare istorică reală) Grecia cu Macedonia. Istoria vine peste noi, chiar dacă generaţiile obosite nu vor. După meciul de fotbal dintre Franţa şi România, sute de tineri au ieşit pe străzile din Chişinău cu drapele româneşti. Şi fusese numai un egal. Nu vor politicienii să facă unirea din calcule oportuniste, vor veni tinerii peste ei fiindcă motivaţia economică a reîntregirii naţionale este mult mai puternică, decât conştiinţa unităţii de limbă, de teritoriu şi de destin. Iar românii din Basarabia se află tocmai într-o asemenea circumstanţă. Mihai Ghimpu este asemenea lui Galilei care, ca să nu ajungă pe rug, a spus despre Pământ: “Şi totuşi se miuşcă!” El nu neagă evidenţa şi de aceea nu trebuie lăsat singur pentru ca apoi să-l acuzăm că abjură. Nu acuzaţiile comuniştilor au importanţă aici. Partidul Liberal face parte dintr-o alianţă contra naturii cu Partidul Democrat, unde Marian Lupu şi Dumitru Diacov veghează atent la dezvoltarea bunelor relaţii exclusiviste cu Rusia, chiar dacă nu o spun deschis. Pe de altă parte, atitudinea duplicitară a unor state puternice din Uniunea Europeană faţă de Rusia ne creează mari probleme în afirmarea identităţii naţionale dincolo de Prut. Aceleaşi state au făcut posibilă împingerea R. Moldova în zona gri, în care se zbat Ucraina, Georgia, Belarus sau Azerbaidjan. La fel ca la Chişinău, la Bucureşti există un curent contra unirii, adică împotriva naturii. Nu ştiu ce anume îl leagă pe Petru Clej de Basarabia, dar domnia sa are grijă să pună întrebări boldiş, de genul: “De unde va mobiliza resursele România pentru a sprijini aducerea noii sale “provincii” la un nivel acceptabil unui stat din UE, inclusiv plata unor alocaţii sociale (pensii) decente?”. L-aş ruga pe domnul Clej să analizeze în chip onest nivelul de sărăcie din judeţele Vaslui sau Botoşani, comparativ cu raioanele de peste Prut şi va vedea că diferenţa nu ne onorează pe noi “aderaţii”. Basarabenii nu vor pomană de la Ferentari, lor trebuie să li se recunoască un drept elementar: apartenenţa la aceeaşi naţiune. Restul e multă muncă. Am scris şi altădată că mulţi intelectuali ruşi, cum este Stanislav Belkovski, fost consilier al lui Vladimir Putin, care a propus şi la Bucureşti unirea Basarabiei cu România, gândesc mult mai departe decât numeroşi concetăţeni de-ai noştri…
Rusia face eforturi pentru transnistrizarea întregii republici, la fel ca Turcia în Cipru. Modelul cipriot se va impune şi aici fiindcă nu există ieşire: cele şase judeţe basarabene vor adera la Uniunea Europeană cu sprijinul direct al României, urmând ca transnistrenii să hotărască dacă vor dori să rămână sub cizma rusească. Ca să fim însă corecţi, nimeni nu i-a întrebat ce vor. Generalul Igor Smirnov, agentul Rusiei, a elaborat deja un proiect de constituţie pentru fâşia de pe Nistru şi a ameninţat Chişinăul cu un nou război. “Instabilitatea din R. Moldova este în creştere. Aceasta ar putea duce la provocări diverse, inclusiv armate. Indiferent cine vine la putere, rămâne un singur vector de mişcare: Occidentul. Dar noi ne vedem în Est, alături de marea Rusie, într-o uniune fraternă a naţiunilor slave”, a spus Smirnov pe data de 6 septembrie, când s-au împlinit 18 ani de la crearea Forţelor armate transnistrene. Adică aceeaşi Armată a 14-a sub comanda unui agent al Kremlinului. Este aici explicită politica imperială a Rusiei noi şi democratice spre Europa. Chişinăul nu mai controlează Tiraspolul de la războiul din 1992, aici staţionează trupele ruseşti “de menţinere a păcii”, iar negocierile de pace s-au sistat din februarie 2006. Conform Constituţiei, Mihai Ghimpu este acum şi preşedintele interimar al republicii după ce Voronin şi-a anunţat demisia pentru a rămâne în funcţia de parlamentar. Astăzi, se aşteaptă răspunsul Curţii Constituţionale la sesizarea depusă de Partidul Comuniştilor, care nu recunoaşte alegerea lui Mihai Ghimpu în funcţia de preşedinte al Parlamentului. Pentru orice eventualitate, generalul de miliţie l-a medaliat dejape preşedintele Curţii.
“Rusa să fie limbă de stat să nu ne tâmpim cu totul”
Asociaţia internaţională de prietenie şi colaborare “Moldova-Rusia” (un ONG plătit de Moscova) a cerut ca “rusa să fie limbă de stat ca să nu ne tâmpim cu totul”. “Dacă nu cunoşti literatura rusă, eşti prost, eşti fundamental de prost. Este o catastrofă să cunoşti în R. Moldova o singură limbă. Avem atâtea posibilităţi. Limba rusă nu trebuie marginalizată”, a recomandat cineastul Constantin Munteanu. Este aberant să mai ceri aşa ceva când rusa suverană este peste tot la Chişinău. Deocamdată este cert că la Chişinău “epoca” dinozaurului Voronin se sfârşeşte, aşa cum nota acelaşi Belkovski. După ce a trecut pe la Tiraspol, deputatul rus Konstantin Zatulin avertiza: “Deocamdată Voronin rămâne preşedintele R. Moldova, însă toţi înţeleg că aceasta este o situaţie trecătoare. Revin la putere acele forţe care anterior au susţinut reunificarea cu România şi reprimarea Transnistriei. Rusia urmăreşte atent cum vor evolua evenimentele şi puţini sunt cei care cred că noul preşedinte al legislativului de la Chişinău şi-a schimbat convingerile. Ce va fi cu R. Moldova, pe ce cale va merge, aceste lucruri nu pot să nu ne preocupe.Însă indiferent cine ar veni la conducere, Rusia în orice caz va apăra drepturile concetăţenilor săi”.

Ultimul dinozaur din Europa a plecat
Vladimir Voronin a transmis poporului privitor la televiziunea publică “Moldova 1” că se retrage din funcţia de şef al statului. “Părăsesc postul de preşedinte şi trec cu toată echipa mea în opoziţie. Cedez puterea oponenţilor mei, fără tragere de inimă şi fără încrederea că ei sunt capabili să conducă ţara! Nu cred că politicienii, care sunt uniţi doar de emoţii de negare a identităţii propriei ţări şi (de) dorinţa de a-şi împărţi fotolii puterii (adică Alianţa pentru Integrare Europeană), sunt capabili să propună societăţii un program eficient de guvernare. Nu cred nici în abilităţile lor de a forma o echipă unită, care să conducă ţara şi care să se bazeze pe adevăratele noastre interese naţionale, nu pe propriile lor interese. Nu cunosc experienţe pozitive de guvernare, în care conducătorii îşi doresc lichidarea ţării. Comuniştii vor rămâne alături de compatrioţi, chiar dacă în altă calitate. Dar sunt convins că vremurile făuririi vor reveni pe pământul moldovenesc. Nici nu poate fi altfel”. Deputatul comunist şi general Vladimir Ţurcan avertizase că Voronin îşi va da demisia nu în faţa Parlamentului, cum era legal, ci “exact ca şi în cazul Zinaidei Grecianîi, care şi-a făcut publică demisia”. Ţurcan vrea alegeri anticipate, Mark Tkaciuk nici nu doreşte să audă. “Noi nu avem niciun interes şi nu vedem niciun motiv pentru care am vota un candidat al Alianţei la funcţia de şef de stat”, s-a contrazis Tkaciuk care tot nu crede că Alianţa există. Dovadă - crede domnia sa – ar fi faptul că fiecare partid şi-a desemnat câte un vicepreşedinte al Parlamentului pentru eventualitatea că Alianţa se sparge. El susţine că Partidul Comuniştilor nu poate dialoga cu “Cei patru” fiindcă “unii pledează pentru aderarea la NATO, alţii pentru unirea cu România”. Altceva era dacă militau pentru unirea cu Rusia.
“Astăzi o să sărbătorească toată ţara. Voronin a trebuit să vină să-şi prezinte demisia în Parlament. Dar aşa, a procedat ca un vagabond, exact cum a procedat şi Guvernul”, a spus Serafim Urechean, prim-vicepreşedinte. Vlad Filat, preşedintele PLDM, s-a arătat mai pacifist: “Voronin va rămâne un simplu deputat. Nu-i va reveni nicio funcţie de preşedinte sau secretar de comisie.Îi doresc o pensie liniştită”. Fiind nominalizat pentru funcţia de premier, el a anunţat că priorităţile Guvernului vor fi reformele economice, anularea vizelor pentru cetăţenii români şi acordul privind micul trafic de frontieră. Vlad Filat crede că Voronin avea libertatea să-şi dea demisia oriunde. Adică putea să meargă şi la Kremlin în acelaşi scop. Miliţianul trebuia să decidă până la 14 septembrie, ultima zi în care mai putea opta pentru funcţia de preşedinte vremelnic sau pentru fotoliul de deputat. El a condus Republica Molotov începând cu anul 2001 ca un şef de clan mafiot. Va trebui acum să răspundă în faţa legii pentru crimele comise. Deocamdată, Parlamentul nou ales a ţinut un minut de reculegere pentru morţii din… 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii. Conform Constituţiei, până la alegerea unui nou preşedinte în cadrul Legistaltivului, interimatul funcţiei prezidenţiale este asigurat de către preşedintele Parlamentului, adică Mihai Ghimpu. “Urmează să formăm rapid un nou Guvern, deoarece Guvernul Grecianîi şi-a anunţat demisia în mod mişeleşte şi a lăsat ţara în haos”, a subliniat Vlad Filat.
Imperialii ruşi şi “masochismul lingvistic”
“Lăsăm succesorilor noştri pace şi stabilitate pe Nistru (!), încrederea societăţii în ziua de mâine şi înţelegere interetnică”, spunea Voronin în discursul de adio politic. Despre ce pace poate fi vorba în relaţia lui Voronin cu Igor Smirnov, care nu i-a dat voie nici să vină la înmormântarea mamei? Peste Nistru, domneşte în adevăratul sens al cuvântului ultima enclavă condusă de mafia rusă, care, deşi formează o minoritate oarecare, este intolerantă faţă de drepturile elementare ale românilor din Transnistria. Cu ani în urmă, marele lingvist de renume mondial Eugeniu Coşeriu punea într-o ecuaţie firească relaţia cu minoritatea mercenarilor ruşi de la Tiraspol, o adunătură de criminali susţinuţi de Moscova: “Nu pot fi tolerant cu o comunitate, care fiind minoritară în ţara mea, pretinde totuşi să aibă în toate domeniile toate drepturile majorităţii, să ocupe funcţii de stat, să facă parte pe picior de egalitate din administraţia şi Guvernul Ţării etc., vorbind peste tot numai propria ei limbă şi necunoscînd limba majorităţii. Nu poţi şi nu se cuvine să fii tolerant cu o minoritate, în acest sens neleală, care nu numai că nu vrea să se integreze, dar – poate fără să-şi dea bine seama de asta – vrea, în fond, să te integreze ea pe tine, deoarece rămînînd ea însăşi monolingvă, te constrînge pe tine să devii bilingv; să înveţi în limba ei, ca să te înţelegi cu ea. Sau, mai corect, dacă cineva locuieşte de treizeci de ani în ţara mea şi nu s-a străduit cîtuşi de puţin să-mi înveţe limba, fiindcă e convins s-o învăţ, eu pe a lui, sau dacă cineva vine în ţara mea ca domn şi stăpîn colonial şi pretinde, direct sau indirect, să-mi impună limba lui, nu mai pot fi tolerant. Nu-i cer, se înţelege, nici în acest caz, minorităţii să înveţe limba mea părăsindu-şi-o pe a ei, fiindcă asta ar însemna să fiu şovinist; dar îi cer să înveţe şi limba mea, dacă vrea să participe ca egal în viaţa publică a Ţării. Pot şi am datoria morală să fiu tolerant cu minoritarii de bună-credinţă şi toleranţi, nu însă cu o minoritate imperialistă şi intolerantă care pretinde să impună limba ei populaţiei băştinaşe şi majoritare. A fi tolerant, repet, nu înseamnă a accepta pasiv intoleranţa lingvistică a altora şi nu înseamnă a se supune în mod servil imperialismului şi colonialismului lingvistic. Aceasta n-ar mai fi toleranţă, ci masochism lingvistic”. (Eugeniu COŞERIU, Alteritate, toleranţă şi masochism. Dialog cu un elev despre politica şi etica lingvistică // RLŞL, 1997, nr. 3). Aceste gânduri fireşti aparţin savantului Eugeniu Coşeriu (27 iulie 1921-7 septembrie 2002), fondatorul Şcolii de lingvistică de la Tübingen.
Lecţie poloneză de istorie
Premierul Donald Tusk i-a pus faţă în faţă pe urmaşii lui Molotov-Skriabin şi Joachim von Ribbentrop. Polonia a provocat pe 1 septembrie un adevărat eveniment politic mondial la Westerplatte, lângă portul din Gdansk: a comemorat 70 de ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial şi a marcat două decenii de la căderea comunismului. Premierul Donald Tusk (foto stânga) a reuşit să-i pună faţă în faţă pe urmaşii semnatarilor odiosului pact Molotov-Ribbentrop: cancelarul german Angela Merkel şi premierul rus Vladimir Putin. Fiecare a venit cu ideile lui şi a plecat la fel.
Pe malul Mării Baltice, au fost invitaţi 20 de şefi de guverne din Europa: Vladimir Putin (Rusia), Angela Merkel (Germania), Silvio Berlusconi (Italia), Francois Fillon (Franţa), Andrus Kubilius (Lituania), Iulia Timoşenko (Ucraina), Valdis Dombrovskis (Letonia), Fredrik Reinfeldt (Suedia), Andrus Ansip (Estonia), Matti Vanhanen (Finalanda), Jan Peter Balkenende (Olanda), Jan Fischer (Cehia), Mirko Cvetkovici (Serbia), Sali Berisha (Albania), Sierghei Sidorski (Belarus), Emil Boc (România), Boiko Borisov (Bulgaria)Jadranka Kosor (Croaţia) şi Borut Pahor (Slovenia). Londra a fost reprezentată de David Miliband, ministrul de Externe, iar SUA - de William Perry şi de James Jones, consilier pe probleme de securitate. Sute de televiziuni, agenţii şi ziare din toată lumea au venit la Westerplatte. După ce coloana a străbătut cu greu Gdanskul, am fost verificaţi drastic până la ultimul nasture, după care am ajuns într-un ţarc pentru presă, la aproximativ 50 de metri distanţă de tribună. Aici am aşteptat trei ore să se încheie ritualul depunerii unei singure coroane de flori în numele tuturor delegaţiilor. Fiecare demnitar a primit câte un felinar de sticlă bleumarin, pe care l-a depus în faţa monumentului eroilor de la Westerplatte. Au urmat discursurile şi aici au apărut disonanţele, chiar dacă fiecare a vorbit despre “solidaritatea europeană”.
De la Freie Stadt Danzig la Gdansk
O ceremonie sobră, fără exhibiţii inutile. Premierul Donald Tusk a fost categoric: “Guvernul polonez are o poziţie clară asupra acestui subiect: Pactul Molotov-Ribbentrop a provocat agresiunea împotriva Poloniei. La 1 septembrie 1939, Polonia a fost atacată de Germania şi două săptămâni mai târziu de către trupele Rusiei staliniste. Adevărul poate fi dureros, dar el nu trebuie să ofenseze pe nimeni”. Important era ca urmaşii călăilor să nu uite că Polonia a fost victima ţărilor lor şi i-a adus într-un fost oraş german. Dacă iniţial Putin a spus ferm că dosarul Katyn nu se va mai deschide, la Westerplatte el a promis că va cere deschiderea arhivelor ruseşti pe bază de reciprocitate: “Dacă specialiştii noştri vor avea acces la arhivele poloneze, specialiştii polonezi vor avea acces la arhivele ruse. Trebuie acţionat coordonat, iar subiectul trebuie depolitizat”.În aprilie-mai 1940, în pădurea Katyn de lângă Smolensk au fost ucişi 22000 de ofiţeri polonezi, care erau închişi în diferite lagăre ale poliţiei secrete staliniste NKVD.
De ce la Gdansk? Pentru că în dimineaţa zilei de 1 septembrie 1939, crucişătorul german Schleswig-Holstein a tras primele salve de tun asupra bazei poloneze de la Westerplatte. Tot la Gdansk, a apărut mişcarea anticomunistă “Solidarnoşci”, condusă de Lech Walesa. Cum s-a ajuns însă aici? După cum arată arhitectura din oraşul vechi, Danzig este un vechi oraş-stat german din Pomerania. La 10 ianuarie 1920, se numea Freie Stadt Danzig (oraşul-stat liber Danzig), conform prevederilor Părţii a III-a, Secţiunea a IX-a a Tratatului de la Versailles din 1919. Fusese astfel rupt de la Germania, la fel ca alte teritorii şi plasat sub protecţia Ligii Naţiunilor. Oraşul Liber Danzig includea oraşul principal Danzig, oraşele Zoppot (Sopot), Tiegenhof (Nowy Dwor Gdanski), Neuteich (Nowy Staw), 252 sate şi 63 cătune. Polonia avea drepturi economice speciale la Danzig (Gdansk). La 1 septembrie 1939, trupele hitleriste atacă şi cuceresc oraşul. După 1945, Danzig devine parte integrantă a Poloniei, cu numele Gdansk, şi are loc expulzarea germanilor din regiune. Denumirea poloneză vine de la numele Gdania, numele iniţial al râului Motlawa, care trece prin Gdansk. Dar Gdania şi Gdansk au derivat de la numele gotic al regiunii – Gothiscandza. Unii lingvişti susţin că vine din limba kaşubiană - limba originară a slavilor de vest. Peninsula Westerplatte era o simplă plajă oferită Poloniei după 1920, iar Varşovia a construit aici o bază militară. Pe aici trecea o linie ferată poloneză, care se mai vede şi acum.
“Participarea Poloniei la destrămarea Cehoslovaciei în 1938 a fost nu numai o eroare, ci şi un păcat. Acesta a fost şi rămâne un rău. Noi, în Polonia, ştim să recunoaştem o eroare, fără să căutăm justificări”, a recunoscut la Westerplatte preşedintele polonez Lech Kaczynski, făcând trimitere la Acordul de la Munchen din 1938, semnat de puterile occidentale cu Germania. L-a pus astfel pe premierul Tusk în dificultate, mai ales că Putin ceruse şi altor ţări să recunoască implicarea în declanşarea războiului. Deloc întâmplător, când Putin punea tunul pe toată Europa occidentală, generalul SVR Lev Soţkov dădea publicităţii la Moscova unele documente de arhivă, care atestă că Polonia ar fi uneltit pentru destrămarea… URSS în perioada 1935-1945! Soţkov a citat un raport al unei reuniuni din 1937 a ambasadorului polonez la Washington cu un oficial din Departamentul de stat american. “Polonia nu vcede ameninţări dinspre Germania nazistă. Principala prioritate este izolarea Uniunii Sovietice”, ar fi arfirmat ambasadorul.
“Toate tentativele de temperare a naziştilor în perioada 1934-1939 prin diverse acorduri şi pacturi erau inacceptabile din punct de vedere moral, fiind periculoase. Trebuie să recunoaştem aceste erori. Ţara noastră le-a comis. Parlamentul rus a condamnat pactul Molotov-Ribbentrop. Avem dreptul să aşteptăm acelaşi lucru din partea altor ţări care au încheiat acorduri cu naziştii”, a spus Putin. Toată lumea e vinovată, nu numai URSS! Principial, premierul rus are dreptate. Sovietul Suprem al URSS a condamnat pactul în 1991, dar consecinţele rămân valabile pentru România. De altfel, vorbitorii de la Westerplatte nu au pomenit nimic despre ţara noastră. După cina oferită de Tusk, Putin a discutat între patru ochi cu premierii Sloveniei, Olandei, Croaţiei, Ucrainei şi Finlandei. Emil Boc a plecat imediat fiindcă îl aşteptau la Palatul Victoria reprezentanţii inamovibililor, dornici să-şi salveze sporurile pentru muncă penibilă şi pentru stres neuro-psihic...
“Războiul a început cu atacul german asupra Poloniei, cel mai tragic capitol al istoriei Europei. Războiul declanşat de Germania a generat o suferinţă incomensurabilă pentru numeroase popoare, ani de privare de drepturi, de umilire şi distrugeri. Aduc un omagiu celor 60 de milioane de persoane care şi-au pierdut viaţa din cauza acestui război început de Germania. Mă înclin în faţa victimelor. Europa s-a transformat dintr-un continent al terorii şi violenţei într-un continent al libertăţii şi păcii. Faptul că acest lucru a fost posibil este pur şi simplu un miracol”, a spus doamna cancelar, care a arborat permanent o mină modestă.
Viorel Patrichi