miercuri, 20 octombrie 2010
„Ca unionist, mă consider un învingător!”Interviu cu Mircea Druc, primul şef de guvern antisovietic de la Chişinău
„Ca unionist, mă consider un învingător!”
Interviu cu Mircea Druc, primul şef de guvern antisovietic de la Chişinău
Viorel Patrichi: Domnule Mircea Druc, au trecut două decenii şi dumneavoastră - ca să parafrazez un dicton pe care l-aţi lansat mai demult - "cugetaţi şi acţionaţi ca şi cum România ar fi reîntregită". Ca unionist, vă consideraţi un învingător sau un învins?
Mircea Druc: Ca unionist, mă consider învingător. Unirea încă nu a fost decretată, ca în 1918. Acum Unirea se construieşte. Încet, sigur, durabil. În ultimii 20 de ani, calitativ şi chiar cantitativ, am reuşit mai mult decât în cei 20 de ani, când Basarabia era în componenţa României regale.
V.P.: Prin ce se deosebeşte situaţia de-acum de cea din 1990 din Basarabia?
M.D.: În 1990, aveam o singură speranţă şi o singură certitudine. Speranţa că Imperiul Sovietic se va destrăma. Dar nu ştiam, nimeni nu ştia, că visul generaţiei mele va deveni realitate peste un an. Şi certitudinea? Prima undă seismică a spulberat „lagărul socialist” şi a permis unificarea Germaniei. A urmat a doua undă seismică şi a dispărut Imperiul, care, în 1940 ne-a răpit Basarabia şi Nordul Bucovinei. În prezent, barierele în calea Unirii, comparativ cu 1990, sunt mai multe, însă mai puţin rezistente decât cele sovietice.
Componenta cea mai vulnerabilă atunci era Bucureştiul: evenimentele de la Târgul Mureş, mineriadele, dezindustrializarea galopantă, privatizarea frauduloasă şi pericolul scenariului iugoslav.
Astăzi, destinele Unirii depind în mod preponderent de voinţa elitelor de la Chişinău şi Bucureşti. Acutizarea „luptei de clasă” şi politicianismul din România, precum şi mafia economică din Basarabia şi Transnistria reprezintă obstacole serioase.
Principiile pe care le-am formulat în campania electorală din 1992, când am candidat la preşedinţia României, sunt viabile şi fac procesul Unirii ireversibil. E vorba de sincronizare, interferenţă şi transplant pentru orice acţiune tactică în această direcţie.
Conjunctura externă pare a fi mai favorabilă decât în 1991. Atâta lume occidentală se chinuie cu cele 6 judeţe basarabene şi cu cele cinci raioane transnistrene, care constituie, de fapt, două state, din care unul chiar recunoscut la ONU.
V.P.: Mai ales jurnaliştii ruşi şi ucraineni au vorbit despre un eşec la referendumul pentru modificarea Constituţiei. Având în vedere că majoritatea absolută a participanţilor la vot s-au exprimat pentru alegerea preşedintelui prin scrutin universal, eu cred că la acel referendum a învins Mihai Ghimpu cu toţi românii lui care gândesc la fel. Ce şanse are Mihai Ghimpu să intre iar în Parlament, să obţină din nou funcţia de preşedinte în urma alegerilor parlamentare?
M.D.: La acel referendum a pierdut electoratul din Republica Moldova prin absenteism. Şi nu e pentru prima oară când procedează la fel. Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu, are şanse sigure să acceadă în viitorul parlament de la Chişinău. Restul e pură speculaţie. Probabil, partidul cu cele mai multe voturi va alege primul funcţia pe care şi-o doreşte: preşedinte, prim ministru, preşedinte de parlament. Totul depinde de configuraţia viitoarei alianţe constituite din partidele care vor trece pragul electoral.
V.P.: Ce şanse mai are Marian Lupu în politică dacă va bascula cu Partidul Democrat spre Partidul Comuniştilor lui Voronin?
M.D.: Am o părere comparativ mai bună despre domnul Marian Lupu. Nu cred că va ceda presiunilor din partea domnului Diacov de a face alianţă cu partidul din care a plecat. Nici o eventuală sugestie a Moscovei nu va da rezultate în acest sens.
V.P.: Ca observator atent al fenomenului, eu cred că Alianţa pentru Integrare Europeană va învinge din nou în alegeri, chiar cu un rezultat mai bun. Consideraţi că trebuie mângâiată cu orice preţ vanitatea lui Marian Lupu, care vrea morţiş să ajungă preşedinte? Este el pregătit sa conducă un stat, unde majoritatea absolută o formează românii, după ce s-a dus la Moscova să ceară binecuvântarea de la Medvedev şi de la Putin?
M.D.: Mă bucură optimismul domniei voastre. Doresc şi eu ca cele patru formaţiuni din AIE să intre în Parlament. Şi, cum vă spuneam, să se înţeleagă la împărţirea funcţiilor. Partidul cu cele mai multe voturi va decide primul ce preferă. RM nu devine republică prezidenţială. Nu pricep de ce se pune accent pe funcţia de preşedinte şi nu pe un program de guvernare, dacă mizăm pe o viitoare alianţă?
V.P.: Este înghesuială mare pentru firman la poarta Kremlinului. Chiar şi stataliştii cei mai agresivi stau tot cu ochii spre Rusia. Să înţelegem că, prin semnarea unui protocol cu Marian Lupu, oamenii lui Putin au renunţat definitiv la Voronin?
M.D.: Nu e vorba de vanitate, ci de o funcţie banală fiindcă, în RM, capitalul decide, şi nu preşedintele. Alianţa a luat naştere printr-o înţelegere: Marian Lupu - preşedinte. Acum, după alegeri, se vor înţelege din nou. Cei care vor trece pragul. Cât priveşte binecuvântarea Moscovei, eu am altă părere.
Am mai spus-o şi cu alte ocazii. Într-o campanie electorală, într-un stat precum RM, este necesar ca fiecare lider de partid să declare deschis, convingător şi să motiveze „ce carte joacă” în materie de politică externă şi orientare strategică. „Cartea Moscovei”, „Cartea Bucureştiului”, „Cartea Washingtonului”, „Cartea Bruxellesului” etc. Pentru ca electoratul basarabean - lămurit, convins - să aleagă. Faptul că e mare înghesuială printre partidele de la Chişinău de a obţine fonduri din partea Moscovei e cu totul altă temă de discuţie.
Domnul Lupu a semnat o convenţie de colaborare cu partidul domnului Putin, care îşi va pierde în curând monopolul pe eşichierul politic din Rusia. Kremlinul doreşte o nouă grupare la guvernare în RM, dar nu ţine neapărat ca să fie şi comuniştii lui Voronin.
V.P.: Falia geopolitică dintre Prut şi Nistru atestă reaprinderea disputelor dintre Est şi Vest, nu doar pentru cele şase foste judeţe ale României. Rusia primeşte si trimite emisari, miniştri importanţi din UE au venit la Chişinău.
Cât de mult va conta în exprimarea votului efectul de vitrină al Uniunii Europene?
M.D.: „Efectul de vitrină” contează pentru o parte a elitelor şi pentru migranţii (emigranţii) basarabeni. Cei de acasă, din mediul rural, vor vota tradiţional pentru reprezentanţii acelor partide care vor bate din poartă în poartă şi vor aduce şi „pomeni electorale”.
V.P.: Timpurile se schimbă rapid, dar Rusia manifestă un interes disproporţionat pentru R. Moldova, deşi minoritatea imperială de-acolo reprezintă aproximativ 5-6% din totalul populaţiei. Deocamdată, Ucraina tace. Să-şi fi pierdut Kievul interesul pentru această zonă, mai ales că Ianukovici a dat semne politice evidente de reapropiere de Rusia?
M.D.: Interesul Moscovei nu este disproporţionat, este firesc. Se pare că strategii ruşi nu mai mizează pe vectorul euro-asiatic. Se caută o apropiere de Europa Occidentală. Desigur, în condiţii cu totul diferite de cele din timpul imperiului ţarist sau cel sovietic. Repet, Moscova nu mai poate dicta nimănui, ea caută garanţii de lungă durată pentru propriile ei interese vitale.
Eu văd altfel evoluţia: Ianukovici va da semne evidente de distanţare de Rusia. Aşteptaţi să treacă iarna aceasta, care se anunţă cumplită, şi vom discuta despre orientarea Ucrainei. De asemenea, importante sunt, în acest plan, rezultatele alegerilor din Bielorusia şi relaţia NATO-Georgia.
V.P.: Cât de eficiente vor fi eforturile României pentru sprijinirea Chişinăului, în contextul în care ţările europene mari par să joace de partea Rusiei?
M.D.: Tot ce întreprinde acum Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul României faţă de RM este constructiv şi util. Indiferent de părerile unor critici de profesie. Dar să studiem istoria. Un imperiu, adversar din Est, ne-a dat un ultimatum şi am cedat o parte din teritoriul naţional. Concomitent, aliaţi din Vest au „convins” România să se retragă dintr-o regiune a Ţării, în favoarea unui aliat al aliaţilor României. Istoria se repetă necruţător şi putem prognoza în ce condiţii România va fi convinsă să cedeze din nou. Şi aceasta nu neapărat în favoarea Rusiei. Parcă ne-ar pune pe gânduri vizita recentă la Chişinău a celor doi foşti primi miniştri vest-europeni: Dominique de Villepin şi Markus Meckel. Să fie oare incompatibile aspiraţiile românilor cu interesele marilor corporaţii europene? Unioniştii urmează să studieze atent interesele SUA şi Israelului în zona noastră, dacă Franţa şi
Germania vor deveni prea dependente de Rusia. „Unirea” înseamnă, înainte de toate, o permanentă vigilenţă şi readaptare.
V.P.: Pentru mulţi, "resetarea" lui Barack Obama a însemnat re-abandonarea statelor din estul Europei în pustiul de gheaţă. Dacă America vrea scut antirachetă, împreună cu Rusia, pentru apărarea est-europenilor, care au intrat în NATO tocmai ca să scape de mai vechea ameninţare, ce puteam aştepta de la recenta vizită a cancelarului Angela Merkel la Bucureşti?
M.D.: Ce aşteptau unii politicieni de la liderul german? Să ne anunţe că nu vom intra în zona Schengen? Că Bruxellesul ne dă afară din Uniune, din cauza actualei conduceri, inclusiv pentru aproprierea prea mare de Basarabia?… Absorbită de luptele intestine, o bună parte a clasei politice de la Bucureşti nici nu conştientizează ce grad de responsabilitate are Eterna Românie faţă de Europa Occidentală.
Nu cunosc în istorie un episod când ţara noastră să fi fost percepută drept „partener cheie în regiune”, cum a spus doamna Merkel. Cancelarul german Angela Merkel consideră România un factor creativ în Parteneriatul Estic. O confirmare a tezei este şi deschiderea în curând a Ambasadei Republicii Turkmenistan în România. Sper că Bucureştiul oficial va recepta adecvat decizia preşedintelui Gurbanguly Berdimuhamedov de a considera relaţia cu România ca extrem de importantă. Anume Caucazul şi Asia Centrală reprezintă principalele zone geostrategice, în care Europa Occidentală aşteaptă ca România să vină cu „experienţa şi creativitatea sa”. Împreună cu Germania şi alţi parteneri europeni, România se va implica în mod creativ şi în cooperarea la Marea Neagră, şi în strategia dunăreană, şi în conflictele îngheţate din regiune. În problema basarabeană, România poate conta pe
”avocaţi germani”, precum Anneli Ute Gabanyi, care vorbea recent cam aşa despre minorităţile din Basarabia şi drepturile lor:
„În Republica Moldova, cu ocazia Declaraţiei de independenţă, s-a produs o schimbare fundamentală şi foarte specială, în sensul că fosta minoritate, care însă era dominantă politic, economic, ideologic, militar, în ceea ce priveşte serviciile, minoritatea era cea rusă, care era poporul, ca să spun aşa, poporul imperial în fosta Uniune Sovietică, suprimarea sau oprimarea majorităţii, de fapt, a celei româneşti, sau moldoveneşti, cum dorim s-o numim, a fost una foarte specială. Chiar şi faţă de alte minorităţi asemănătoare din alte republici. Pentru că în Republica Moldova, această majoritate de facto etnică, dar oprimată din punct de vedere politic de către minoritatea rusă imperială, a fost atât de tracasată din punct de vedere etnic.
O astfel de minoritate imperială, sau dacă vreţi post-imperială, va considera că orice privilegiu pierdut şi pe care îl avea înainte în imperiu, orice privilegiu pierdut este considerat ca o îngrădire a drepturilor ei. Avem acelaşi sindrom de minoritate imperială, sau post imperială, de exemplu, la maghiari, care şi-au pierdut poziţia dominantă după Primul Război Mondial.”
În ce îl priveşte pe Barack Obama, el e liber să abandoneze orice, în afară de interesele capitalului american, ca să nu împărtăşească soarta predecesorului său JFK. E o temă puţin cam complicată pentru noi, doi români, preocupaţi de problemele Unirii.
V.P.: Preşedintele Mihai Ghimpu v-a înmânat Ordinul Republicii şi aţi acceptat această înaltă distincţie. Cum să înţelegem acest gest din partea luptătorului Mircea Druc, care a refuzat să recunoască Republica Molotov? Este o primă inconsecvenţă?
M.D.: Sigur că este un paradox. Eu, care am militat mereu pentru apropierea de România, am fost medaliat de Republica Moldova, iar nu de Ţara mea, România. Petru Lucinschi, adversarul meu, care a prigonit spiritualitatea românească din Basarabia în timpul lui Brejnev, a fost medaliat de preşedintele român Emil Constantinescu, un om care se pretindea de dreapta. Nu e un reproş, este o constatatre...
Eu nu puteam să-l refuz pe Mihai Ghimpu, aşa cum nu aş fi putut să-i refuz pe Gheorghe şi pe Simion Ghimpu. Aşa cum nici luptătorii români din Transnistria nu puteau să refuze participarea la un asemenea eveniment, provocat cu mintea şi cu inima de Mihai Ghimpu. Consider că această distincţie acordată de Mihai Ghimpu este o ofrandă pe drept cuvânt adusă luptei pentru eliberare naţională din Basarabia.
A consemnat Viorel Patrichi
Interviu cu Mircea Druc, primul şef de guvern antisovietic de la Chişinău
Viorel Patrichi: Domnule Mircea Druc, au trecut două decenii şi dumneavoastră - ca să parafrazez un dicton pe care l-aţi lansat mai demult - "cugetaţi şi acţionaţi ca şi cum România ar fi reîntregită". Ca unionist, vă consideraţi un învingător sau un învins?
Mircea Druc: Ca unionist, mă consider învingător. Unirea încă nu a fost decretată, ca în 1918. Acum Unirea se construieşte. Încet, sigur, durabil. În ultimii 20 de ani, calitativ şi chiar cantitativ, am reuşit mai mult decât în cei 20 de ani, când Basarabia era în componenţa României regale.
V.P.: Prin ce se deosebeşte situaţia de-acum de cea din 1990 din Basarabia?
M.D.: În 1990, aveam o singură speranţă şi o singură certitudine. Speranţa că Imperiul Sovietic se va destrăma. Dar nu ştiam, nimeni nu ştia, că visul generaţiei mele va deveni realitate peste un an. Şi certitudinea? Prima undă seismică a spulberat „lagărul socialist” şi a permis unificarea Germaniei. A urmat a doua undă seismică şi a dispărut Imperiul, care, în 1940 ne-a răpit Basarabia şi Nordul Bucovinei. În prezent, barierele în calea Unirii, comparativ cu 1990, sunt mai multe, însă mai puţin rezistente decât cele sovietice.
Componenta cea mai vulnerabilă atunci era Bucureştiul: evenimentele de la Târgul Mureş, mineriadele, dezindustrializarea galopantă, privatizarea frauduloasă şi pericolul scenariului iugoslav.
Astăzi, destinele Unirii depind în mod preponderent de voinţa elitelor de la Chişinău şi Bucureşti. Acutizarea „luptei de clasă” şi politicianismul din România, precum şi mafia economică din Basarabia şi Transnistria reprezintă obstacole serioase.
Principiile pe care le-am formulat în campania electorală din 1992, când am candidat la preşedinţia României, sunt viabile şi fac procesul Unirii ireversibil. E vorba de sincronizare, interferenţă şi transplant pentru orice acţiune tactică în această direcţie.
Conjunctura externă pare a fi mai favorabilă decât în 1991. Atâta lume occidentală se chinuie cu cele 6 judeţe basarabene şi cu cele cinci raioane transnistrene, care constituie, de fapt, două state, din care unul chiar recunoscut la ONU.
V.P.: Mai ales jurnaliştii ruşi şi ucraineni au vorbit despre un eşec la referendumul pentru modificarea Constituţiei. Având în vedere că majoritatea absolută a participanţilor la vot s-au exprimat pentru alegerea preşedintelui prin scrutin universal, eu cred că la acel referendum a învins Mihai Ghimpu cu toţi românii lui care gândesc la fel. Ce şanse are Mihai Ghimpu să intre iar în Parlament, să obţină din nou funcţia de preşedinte în urma alegerilor parlamentare?
M.D.: La acel referendum a pierdut electoratul din Republica Moldova prin absenteism. Şi nu e pentru prima oară când procedează la fel. Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu, are şanse sigure să acceadă în viitorul parlament de la Chişinău. Restul e pură speculaţie. Probabil, partidul cu cele mai multe voturi va alege primul funcţia pe care şi-o doreşte: preşedinte, prim ministru, preşedinte de parlament. Totul depinde de configuraţia viitoarei alianţe constituite din partidele care vor trece pragul electoral.
V.P.: Ce şanse mai are Marian Lupu în politică dacă va bascula cu Partidul Democrat spre Partidul Comuniştilor lui Voronin?
M.D.: Am o părere comparativ mai bună despre domnul Marian Lupu. Nu cred că va ceda presiunilor din partea domnului Diacov de a face alianţă cu partidul din care a plecat. Nici o eventuală sugestie a Moscovei nu va da rezultate în acest sens.
V.P.: Ca observator atent al fenomenului, eu cred că Alianţa pentru Integrare Europeană va învinge din nou în alegeri, chiar cu un rezultat mai bun. Consideraţi că trebuie mângâiată cu orice preţ vanitatea lui Marian Lupu, care vrea morţiş să ajungă preşedinte? Este el pregătit sa conducă un stat, unde majoritatea absolută o formează românii, după ce s-a dus la Moscova să ceară binecuvântarea de la Medvedev şi de la Putin?
M.D.: Mă bucură optimismul domniei voastre. Doresc şi eu ca cele patru formaţiuni din AIE să intre în Parlament. Şi, cum vă spuneam, să se înţeleagă la împărţirea funcţiilor. Partidul cu cele mai multe voturi va decide primul ce preferă. RM nu devine republică prezidenţială. Nu pricep de ce se pune accent pe funcţia de preşedinte şi nu pe un program de guvernare, dacă mizăm pe o viitoare alianţă?
V.P.: Este înghesuială mare pentru firman la poarta Kremlinului. Chiar şi stataliştii cei mai agresivi stau tot cu ochii spre Rusia. Să înţelegem că, prin semnarea unui protocol cu Marian Lupu, oamenii lui Putin au renunţat definitiv la Voronin?
M.D.: Nu e vorba de vanitate, ci de o funcţie banală fiindcă, în RM, capitalul decide, şi nu preşedintele. Alianţa a luat naştere printr-o înţelegere: Marian Lupu - preşedinte. Acum, după alegeri, se vor înţelege din nou. Cei care vor trece pragul. Cât priveşte binecuvântarea Moscovei, eu am altă părere.
Am mai spus-o şi cu alte ocazii. Într-o campanie electorală, într-un stat precum RM, este necesar ca fiecare lider de partid să declare deschis, convingător şi să motiveze „ce carte joacă” în materie de politică externă şi orientare strategică. „Cartea Moscovei”, „Cartea Bucureştiului”, „Cartea Washingtonului”, „Cartea Bruxellesului” etc. Pentru ca electoratul basarabean - lămurit, convins - să aleagă. Faptul că e mare înghesuială printre partidele de la Chişinău de a obţine fonduri din partea Moscovei e cu totul altă temă de discuţie.
Domnul Lupu a semnat o convenţie de colaborare cu partidul domnului Putin, care îşi va pierde în curând monopolul pe eşichierul politic din Rusia. Kremlinul doreşte o nouă grupare la guvernare în RM, dar nu ţine neapărat ca să fie şi comuniştii lui Voronin.
V.P.: Falia geopolitică dintre Prut şi Nistru atestă reaprinderea disputelor dintre Est şi Vest, nu doar pentru cele şase foste judeţe ale României. Rusia primeşte si trimite emisari, miniştri importanţi din UE au venit la Chişinău.
Cât de mult va conta în exprimarea votului efectul de vitrină al Uniunii Europene?
M.D.: „Efectul de vitrină” contează pentru o parte a elitelor şi pentru migranţii (emigranţii) basarabeni. Cei de acasă, din mediul rural, vor vota tradiţional pentru reprezentanţii acelor partide care vor bate din poartă în poartă şi vor aduce şi „pomeni electorale”.
V.P.: Timpurile se schimbă rapid, dar Rusia manifestă un interes disproporţionat pentru R. Moldova, deşi minoritatea imperială de-acolo reprezintă aproximativ 5-6% din totalul populaţiei. Deocamdată, Ucraina tace. Să-şi fi pierdut Kievul interesul pentru această zonă, mai ales că Ianukovici a dat semne politice evidente de reapropiere de Rusia?
M.D.: Interesul Moscovei nu este disproporţionat, este firesc. Se pare că strategii ruşi nu mai mizează pe vectorul euro-asiatic. Se caută o apropiere de Europa Occidentală. Desigur, în condiţii cu totul diferite de cele din timpul imperiului ţarist sau cel sovietic. Repet, Moscova nu mai poate dicta nimănui, ea caută garanţii de lungă durată pentru propriile ei interese vitale.
Eu văd altfel evoluţia: Ianukovici va da semne evidente de distanţare de Rusia. Aşteptaţi să treacă iarna aceasta, care se anunţă cumplită, şi vom discuta despre orientarea Ucrainei. De asemenea, importante sunt, în acest plan, rezultatele alegerilor din Bielorusia şi relaţia NATO-Georgia.
V.P.: Cât de eficiente vor fi eforturile României pentru sprijinirea Chişinăului, în contextul în care ţările europene mari par să joace de partea Rusiei?
M.D.: Tot ce întreprinde acum Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul României faţă de RM este constructiv şi util. Indiferent de părerile unor critici de profesie. Dar să studiem istoria. Un imperiu, adversar din Est, ne-a dat un ultimatum şi am cedat o parte din teritoriul naţional. Concomitent, aliaţi din Vest au „convins” România să se retragă dintr-o regiune a Ţării, în favoarea unui aliat al aliaţilor României. Istoria se repetă necruţător şi putem prognoza în ce condiţii România va fi convinsă să cedeze din nou. Şi aceasta nu neapărat în favoarea Rusiei. Parcă ne-ar pune pe gânduri vizita recentă la Chişinău a celor doi foşti primi miniştri vest-europeni: Dominique de Villepin şi Markus Meckel. Să fie oare incompatibile aspiraţiile românilor cu interesele marilor corporaţii europene? Unioniştii urmează să studieze atent interesele SUA şi Israelului în zona noastră, dacă Franţa şi
Germania vor deveni prea dependente de Rusia. „Unirea” înseamnă, înainte de toate, o permanentă vigilenţă şi readaptare.
V.P.: Pentru mulţi, "resetarea" lui Barack Obama a însemnat re-abandonarea statelor din estul Europei în pustiul de gheaţă. Dacă America vrea scut antirachetă, împreună cu Rusia, pentru apărarea est-europenilor, care au intrat în NATO tocmai ca să scape de mai vechea ameninţare, ce puteam aştepta de la recenta vizită a cancelarului Angela Merkel la Bucureşti?
M.D.: Ce aşteptau unii politicieni de la liderul german? Să ne anunţe că nu vom intra în zona Schengen? Că Bruxellesul ne dă afară din Uniune, din cauza actualei conduceri, inclusiv pentru aproprierea prea mare de Basarabia?… Absorbită de luptele intestine, o bună parte a clasei politice de la Bucureşti nici nu conştientizează ce grad de responsabilitate are Eterna Românie faţă de Europa Occidentală.
Nu cunosc în istorie un episod când ţara noastră să fi fost percepută drept „partener cheie în regiune”, cum a spus doamna Merkel. Cancelarul german Angela Merkel consideră România un factor creativ în Parteneriatul Estic. O confirmare a tezei este şi deschiderea în curând a Ambasadei Republicii Turkmenistan în România. Sper că Bucureştiul oficial va recepta adecvat decizia preşedintelui Gurbanguly Berdimuhamedov de a considera relaţia cu România ca extrem de importantă. Anume Caucazul şi Asia Centrală reprezintă principalele zone geostrategice, în care Europa Occidentală aşteaptă ca România să vină cu „experienţa şi creativitatea sa”. Împreună cu Germania şi alţi parteneri europeni, România se va implica în mod creativ şi în cooperarea la Marea Neagră, şi în strategia dunăreană, şi în conflictele îngheţate din regiune. În problema basarabeană, România poate conta pe
”avocaţi germani”, precum Anneli Ute Gabanyi, care vorbea recent cam aşa despre minorităţile din Basarabia şi drepturile lor:
„În Republica Moldova, cu ocazia Declaraţiei de independenţă, s-a produs o schimbare fundamentală şi foarte specială, în sensul că fosta minoritate, care însă era dominantă politic, economic, ideologic, militar, în ceea ce priveşte serviciile, minoritatea era cea rusă, care era poporul, ca să spun aşa, poporul imperial în fosta Uniune Sovietică, suprimarea sau oprimarea majorităţii, de fapt, a celei româneşti, sau moldoveneşti, cum dorim s-o numim, a fost una foarte specială. Chiar şi faţă de alte minorităţi asemănătoare din alte republici. Pentru că în Republica Moldova, această majoritate de facto etnică, dar oprimată din punct de vedere politic de către minoritatea rusă imperială, a fost atât de tracasată din punct de vedere etnic.
O astfel de minoritate imperială, sau dacă vreţi post-imperială, va considera că orice privilegiu pierdut şi pe care îl avea înainte în imperiu, orice privilegiu pierdut este considerat ca o îngrădire a drepturilor ei. Avem acelaşi sindrom de minoritate imperială, sau post imperială, de exemplu, la maghiari, care şi-au pierdut poziţia dominantă după Primul Război Mondial.”
În ce îl priveşte pe Barack Obama, el e liber să abandoneze orice, în afară de interesele capitalului american, ca să nu împărtăşească soarta predecesorului său JFK. E o temă puţin cam complicată pentru noi, doi români, preocupaţi de problemele Unirii.
V.P.: Preşedintele Mihai Ghimpu v-a înmânat Ordinul Republicii şi aţi acceptat această înaltă distincţie. Cum să înţelegem acest gest din partea luptătorului Mircea Druc, care a refuzat să recunoască Republica Molotov? Este o primă inconsecvenţă?
M.D.: Sigur că este un paradox. Eu, care am militat mereu pentru apropierea de România, am fost medaliat de Republica Moldova, iar nu de Ţara mea, România. Petru Lucinschi, adversarul meu, care a prigonit spiritualitatea românească din Basarabia în timpul lui Brejnev, a fost medaliat de preşedintele român Emil Constantinescu, un om care se pretindea de dreapta. Nu e un reproş, este o constatatre...
Eu nu puteam să-l refuz pe Mihai Ghimpu, aşa cum nu aş fi putut să-i refuz pe Gheorghe şi pe Simion Ghimpu. Aşa cum nici luptătorii români din Transnistria nu puteau să refuze participarea la un asemenea eveniment, provocat cu mintea şi cu inima de Mihai Ghimpu. Consider că această distincţie acordată de Mihai Ghimpu este o ofrandă pe drept cuvânt adusă luptei pentru eliberare naţională din Basarabia.
A consemnat Viorel Patrichi
duminică, 17 octombrie 2010
Vedere de pe Centură. Poliţiştii din România strigă “Hoţii!”
Vedere de pe Centură
Poliţiştii din România strigă “Hoţii!”
Am avut un coşmar. Am văzut mii de apărători ai legii din ţara mea, care strigau “Hoţii!”, “Ieşi afară, javră ordinară!” şi aruncau caşchetele în curtea Palatului Cotroceni. Să nu se atingă nimeni de leafa lor că fură foc. Să taie de la alţii! Eu nu cred că Emil Boc are bani şi nu vrea să le dea. Nu cred. Dacă ar avea, le-ar da. Nu s-au produs dovezi că Emil Boc fură, dar există probe evidente că economia României este “sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire!”. Timp de 20 de ani, politicienii ne-au stimulat să distrugem până şi agricultura, iar noi, ca nişte berbeci, am trăit din ce s-a înstrăinat, apoi am călcat totul în picioare. Şi vrem bani! Mulţi bani! Chiar şi pentru sporul de ruşine, pentru sporul de zâmbet. Nu am văzut măcar un angajator să plătească spor de inteligenţă, de creativitate. Bine, să nu zâmbim, să muncim încruntaţi, fără spor de zâmbet, dar să lucrăm deştept până la capăt. Să nu ne ia amocul pe parcurs, cum se întâmplă în fotbal. Ce oglindă crudă poate fi uneroi fotbalul pentru mentalul colectiv al unei naţiuni...
De regulă, românul strigă « Hoţii ! » când rămâne fără geantă, când îi sparge un nenorocit casa, maşina... Dar când pretinşii apărători ai legii strigă « Hoţii ! », ce mai rămâne de făcut? Rezultă că statul este cuprins de anomie, nu se mai poate face nimic. Ce pot să creadă românii obişnuiţi, atunci când îi văd pe oamenii legii făcând cel mai dezagreabil gest obscen, pe care doar unii ţigani îl etalează cu mândrie cretină ? Şi asta, desigur, la o oră de maximă audienţă, când şi copiii se uită la televizoare. Cum mai poate o româncă agresată (fenomen frecvent) să se mai adreseze unui poliţist pentru apărare?
Nu-ţi convine leafa, pleci! Dar nu ai voie să tăvăleşti simbolurile naţionale, pentru care ai depus jurământ.
Însă, iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac! Pretorienii din spate, cu lefuri şi pensii de favoare, i-au mânat în stradă ca pe vite. Marinelu a luat banii şi i-a dat Blondei Norvegiene! Un burtos albastru ameninţa la televizor că ei au arme şi că, indirect, pot să-şi facă dreptate singuri. “Că şi Ceauşescu a fost omorât, dar ăla măcar era patriot...” Dar ce poate face un profesor care are leafă de două ori mai mică decât un tablagiu? El poate trage cu pixul după Emil Boc?
Jos pălăria, Vasile Blaga!
Nu ştim care au fost iţele care au dus la demisia “de onoare” a lui Vasile Blaga. În ziua de 24 septembrie, a fost o tentativă naivă de puci, încât până şi ucrainenii anunţau că « în perioada 24-28 septembrie, în România vor avea loc cutremure devastatoare ». Iar această afirmaţie i se atribuia directorului adjunct al Institutului de Seismologie de la Kiev... Vasile Blaga s-a retras la timp şi a rămas tunarul de rezervă în partidul bocilor. O altă mutare credibilă nu mai există acolo. Să nu ne facem iluzii cu fiţele Blondei Norvegiene...
“Este inacceptabil să vezi pângărite simbolurile statului de cei care trebuie să le apere”, cugeta cu voce tare Marinelu, dezamăgit de “insitituţiile statului, care trebuie să lucreze”. Şi era cât pe ce să-l lucreze, mai ales că unii au venit înarmaţi. El ar trebui să ştie mai bine ca noi că Benone are mintea odihnită... "Este o misiune extrem de dificilă, extrem de grea şi responsabilitatea dumneavoastră de a fi la înălţimea predecesorului vă face misiunea şi mai grea. Sunteţi un ministru tânăr, jurist, un om care va înţelege foarte bine ce înseamnă legea. Ministerul pe care îl preluaţi în această seară este unul din pilonii statului român, este un minister ai cărui salariaţi sunt la contact cu cetăţeanul, un minister ai cărui salariaţi trebuie să aibă deplin respect pentru lege, iar comportamentul lor trebuie să nu lase dubii asupra moralităţii", i-a spus Marinelu lui Traian Igaş, favoritul lui Gheorghe Falcă din Arad.
Să-i comparăm pe poliţiştii noştri, urlând cu deştu din mijloc deasupra ţestei, cu femeile din Coreea de Sud, care, atunci când tigrul de hârtie creponată din Extremul Orient s-a prăbuşit, au stat la coadă ca să-şi doneze inelele, brăţările şi cerceii pentru salvarea economiei naţionale. Şi pretorienii noştri au făcut la fel când s-au luptat pe baricadele de la Bancorex, Caritas, Safi, FNI şi la alte operaţiuni strategice, când primeau vile la cheie din partea mafiei.
Cârrrlanul s-a dat peste cap. Se face şi preş!
Micu Titulescu a trecut prin experienţe extreme. S-a dat peste cap şi s-a însurat cu fata lui Ilie Sîrbu – Lăpuşan spune, nu eu. S-a dat peste cap şi s-a gudurat pe lângă Nepotu Mătuşii Tamara până a parventi suficient de mult ca să ajungă în vârful parului din Partidu lu Mukles. S-a dat la propriu cu maşina peste cap şi tare mă tem că era să-i iasă figura. Acum se dă peste cap şi nu face decât să rămână la fel de ridicol când îi atacă pe românii plecaţi din ţară fiindcă l-au votat pe Marinelu. Călcatul în străchini a devenit a doua lui natură şi e cam devreme. “Noi nu l-am votat pe Băsescu. L-au votat cei din diaspora (sic!). Votul românilor din diaspora a fost mai important, decât al celor 11 milioane de români din ţară. Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost susţinut de Traian Băsescu pentru a deveni primar; acesta şi-a plătit datoria faţă de preşedintele României”. Sărace, Batore, sărace! Orice, dar nu trebuia să-i amesteci pe românii din Basarabia în troaca Nepotului Mătuşii Tamara, care a spus în 1991: “Uniunea Sovietică este o realitate şi trebuie să ţinem seama de ea”. Ce se întâmplă dacă te dai peste cap şi rămâi aşa? Cum să ajungă un asemenea fleac preşedintele României, când el nu a fost măcar primar de Gheboaia?
După mai multe răţoieli din partea Micului Pirania, iese şi Marinelu cu toroipanu pe sticlă: “Victor Ponta trebuie să facă frumos ca maimuţica, să placă la foarte mulţi din PSD. Lu i se pare că a fi obraznic, impertinent ajută la ceva. Până acum, credeam că doar faţa îl arată imatur, dar, prin comportament, arată că nu numai faţa îl arată imatur, ci chiar fondul lui. Omul ăsta a venit preş la mine în birou, în 2008, şi mă întreba ”m-aţi putea sprijini la competiţie pentru alegerile la Primăria Capitalei? Răspunsul meu a fost “nu, că nu ai şanse!”. La mine în birou, acest Ponta, care azi vituperează împotriva preşedintelui, era la mine în birou ca un preş. Tot el discuta înainte de alegeri un portofoliu de ministru prin ieşirea din PSD, înainte de alegerile din partidul lor. Nu pot să-i mai tolerez obrăznicia, când ştiu câte parale face...”
Sigur că speranţa noastră se leagă de promovarea tinerilor în politică. Dar dacă ne legăm destinul de asemenea oportunişti, fie ei şi tineri, care au deprins perfect de la bătrânele jabe lecţia populismului politicianist, atunci ne punem singuri fitilul la temelia securităţii naţioanle. De altfel, toată clasa politică se face vinovată de acest dezastru prin mituirea repetată a populaţiei.
Estimp, şogorii lui Morko Bellissima îşi fac mendrele mai departe : Primăria din Sfântu Gheorghe a înlocuit numele străzii “Horea, Cloşca şi Crişan” cu « Dealul Attila ». Nu cred că e posibilă o insultă mai mizerabilă şi trebuie să mă întreb ce a făcut Vasile Blaga atunci când a aflat, fiindcă el este transilvănean.
Pentru cine mai are dubii, iată mod de a gândi. « Ce om mişto, deschis, drăguţ! Se minunează post factum Micu Titulescu. Nu rece (arogant, o să zică cârcotaşii) şi pedant ca şeful meu de atunci, cu care aveam o relaţie strict profesională, excelentă, dar în niciun caz de glume şi bancuri ! Mai aveam puţin şi eram gata să mă înscriu în fan clubul Băsescu. Şi ce poate fi mai drăguţ, decât să aflaţi de la mine cum l-am întâlnit prima dată în viaţă pe Băse (chiar nu merită să fac eforturi să fiu politicos cu el !). În 2002, când Băse, în stilul caracteristic, ţipa că vrea să muncească, dar nu-l lasă corupţii de consilieri, Adrian Năastase a mutat şi el pe tabla de şah cu « nebunul », respectiv cu mine – tânăr şi dornic de afirmare, şef la Departamentul de Control al Guvernului ! »
Şi Micu Pirania purcede la control : « o lună şi jumătate de muncă pe brânci în cotloanele Primăriei şi am pus toată mizeria de acolo în faimosul Raport care a produs probabil scandalul anului: furau toţi pe rupte, Băsescu cu o ceată de consilieri (inclusiv PSD-işti, normal) ».
A făcut Micu Titulescu plângere la Parchet dacă i-a prins că « furau pe rupte » ? Cum aşa !? Dar vrea să conducă România. De ce nu l- alegat pe Marinelu? Că doar e procuror?!
Şi a urmat tranzacţia la... TVR, în direct. Puştiul învăţa iute de la Nepotu Mătuşii Tamara. S-a dus cu Marinelu la machiaj. “L-am salutat cu politeţe, dar cu mare reţinere, nu îl mai vă+zusem niciodată live! A venit la mine de parcă eram vechi prieteni, m-a luat direct cu bancuri, a hâhâit în stilul caracteristic şi m-a bătut de câteva ori pe spate! În câteva minute, mi-a făcut confidenţe, ce tare îi plac băieţii tineri şi serioşi aşa ca mine, că îmi vede un viitor luminos, bla bla! Finalul a fost apoteotic "băi Victore, păcat că eşti însurat, că am două fete, hahahaha!"
"Recunosc că am căzut pe spate, am devenit numai zâmbet şi îmi amintesc că, pe drumul spre studioul emisiunii, mă gândeam ce om mişto, deschis, drăguţ, nu rece (arogant, o să zică cârcotaşii) şi pedant ca şeful meu de atunci, cu care aveam o relaţie strict profesională, excelentă, dar în niciun caz de glume şi bancuri! Mai aveam puţin şi eram gata să mă înscriu iîn fan clubul Băsescu şi deja mă mustra conştiinţa că am scris de toate matrapazlîcurile lui de la Primărie - un om aşa simpatic nu avea cum să facă toate relele scrise de mine acolo, probabil că am fost prea aspru!".
Primul a vorbit la TVR Marinelu: "Această slugă a lui Năstase, acest tânăr ticălos a venit aici să vă spună numai minciuni şi să-i apere pe corupţii pesedeului!"
"Cum, cine, de cine zice? Mai aveam puţin şi mă uitam să văd despre cine vorbeşte, nu-mi venea să cred că zice de mine! Am avut câteva minute de derută totală, mai aveam puţin şi mă ridicam umil să-i amintesc că sunt ăla pe care zicea mai devreme (hăhăind, e drept) că-l vrea de ginere!".
Regret că nu am văzut emisiunea. Merita…
Şi apare Maleficu Nuş la oră de maximă audienţă să-l vază poporu! “Eu i-am adunat pe toţi politicienii, pe toţi oamenii de afaceri şi am făcut lobby să-l suspendăm pe domnul Traian Băsescu”. Ce vor să facă onorabilii acum? Să-l suspinde din nou pe Marinelu. Buuun! Cine i-a sfătuit să facă acest pas? Maleficu Nuş! Dacă aş fi în locul lui Dinu Păturiciu sau al Varanului-cu-Platoşă, aş fi spus cu Nenea Iancu: “Aici miroase a trădare!”
Spre comparaţie, Marietjie Prinsloo din Africa de Sud a făcut şi ea un FNI şi a lăsat plesnind din buze 30.000 de oameni. Paguba a fost de 1,5 miliarde de ranzi (220 de milioane de dolari). Ea a fost condamnată la 29.000 de ani de puşcărie. După ce a estorcat de la americani vreo 50 de miliarde de dolari, Bernard Madoff a fost condamnat la 150 de ani de închisoare.
De atâta Ponta, prinde a muşca şi Roberta. „În orice ţară democratică, Roberta Anastase ar fi fost arestată, nu Vântu sau o asistentă de la Giuleşti”, a spus Micu Titulescu. Mă Victoraş, când o vezi, ţie nu-ţi vine s-o muşti? Pe Roberta vreau să zic. "Este clar că singura titulatură care i se potriveşte lui Victor Ponta este «micul Caţavencu», care plânge pe la televiziuni despre ţărişoara lui şi, în realitate, chiuleşte din Parlament", a ripostat Roberta.
Rusia a amăgit România ca să îmbrobodească Bulgaria
Moscova face mai departe diplomaţie de conductă. Are şi cu cine. Pe 15 octombrie, Alexei Miller, preşedintele trustului Gazprom, a discutat cu autorităţile de la Sofia problemele privind construirea conductei South Stream. S-a întâlnit cu premierul Boiko Borisov, care, de când a ajuns la putere, blochează cooperarea din domeniul energeticii cu Rusia, şi cu Traicio Traikov, ministrul Economiei. Ultimele pretenţii ale părţii bulgare constau în reducerea preţului la gazele ruseşti, excluderea de pe circuitul de livrare a gazelor a intermediarilor Overgas şi WIEE, garanţii că sistemul de tranzit Bulgargaz va avea gaz la întreaga capacitate. Acum, din cauza crizei economice din sud-estul Europei, Bulgargaz este o conductă aproape goală, iar după darea în folosinţă a gazoductului South Stream, va rămâne pustie.
Amintim că, la întâlnirea informală dintre premierul italian Silvio Berlusconi şi premierul rus Vladimir Putin, reprezentantul Romei a spus că el "va aborda în mod diplomatic, desigur, una din ţări pentru a o convinge să nu mai ridice şi alte obstacole în calea acestui proiect". (Era vorba de South Stream). Se ştie că domnul Berlusconi are relaţii amicale cu Boiko Borisov, dar până acum această relaţie nu i-a folosit. Iar pentru proiectarea şi construirea segmentului maritim al conductei South Stream, Gazprom şi Eni din Italia au pus bazele unei companii mixte. Bulgaria rămâne o ţară-cheie pentru tranzitul gazului în acest proiect fiindcă pe teritoriul ei va ieşi conducta din Marea Neagră.
Conducându-se după proverbul popular "e bine să speri la un porieten, dar mai bine să te ajuţi singur", Alexei Miller a trecut mai întâi prin România, înainte să se ducă în Bulgaria. Pe 13 octombrie, el s-a întâlnit la Bucureşti cu premierul Emil Boc şi cu Ion Ariton, ministrul Economiei, comerţului şi mediului de afaceri. În cadrul acestei întâlniri - a doua până acum - şeful Gazprom a semnat cu Florin Cosma, directorul general al companiei de stat Transgaz, un acord privind intenţia de a elabora planul de fezabilitate tehnico-economică pentru eventuala trecere a conductei South Stream pe teritoriul acestei ţări. "Pentru îndeplinirea acestei misiuni, părţile au convenit să constituie o grupă de experţi", a comunicat serviciul de presă al Gazprom. Această grupă are misiunea să efectueze rapid evaluările necesare şi, dacă va obţine rezultate pozitive, în primul trimestru al anului 2011, Gazprom şi
Transgaz "vor veni cu propunerea semnării unei convenţii interguvernamentale ruso-române privind cooperarea în realizarea proiectului South Stream.
Campania Gazpromului, declanşată în România, are ca obiectiv evident să pună presiune pe Bulgaria şi să pregătească o alternativă pentru tranzitul conductei. Dacă Sofia continuă să se eschiveze.
În acest sens, stau drept mărtuire directă şi teremenele propuse pentru elaborarea planului de fezabilitate tehnico-economică al traseului.
Reamintim că, în vară, în prezenţa premierului bulgar Boiko Borisov, Serghei Şmatko, ministrul Energeticii din Rusia, şi Traicio Traikov, ministrul Economiei bulgare, au semnat o "foaie de parcurs" pentru realizarea conductei South Stream. Partea bulgară a negociat şi a amânat crearea societăţii mixte pentru proiectarea şi construirea gazoductului pe teritoriul ţării până în februarie 2011, adică la mijlocul primului trimestru al anului. În caz că înţelelegerea cu Bulgaria cade, Gazprom vrea să aibă gata pregătit un aerodrom de rezervă în România.
E adevărat sunt mari îndoieli că acest gazoduct va putea să treacă din Rusia spre ţărmul românesc, fără să treacă prin apele bulgăreşti sau ucrainene. Dar Emil Boc nu ştia! Negocieri pentru a obţine dreptul de a pune conducta pe fundul Mării Negre se duc numai cu Turcia, care încă nu şi-a dat acordul. În plus, graniţele maritime în bazinul Mării Negre constituie subiectul unor dispute teritoriale între ţările din regiune.
Pe de altă parte, Rusia şi Bulgaria au prelungit cu încă şase luni - până la sfârşitul lui martie 2011 - acordul privind construirea centralei atomo-electrice de la Belene, arată presa bulgară. Surse din interiorul corporaţiei de stat Rosatom au confirmat această informaţie. Contractor general pentru acest proiect, compania rusă ZAO Atomstroiexport intenţionează, de asemenea, să coopereze cu Compania Electrică Naţională din Bulgaria pentru stabilirea unor preţuri ferme pentru această centrală. Astfel, Bulgaria a mers în instanţă pentru a cere daune de 2 miliarde de euro, bani pe care Atomstroiexport era gata să-i dea dacă acordul, care a expirat la sfârşitul lui septembrie, nu va fi prelungit. Rusia şi Bulgaria vor definitiva în decembrie dimensiunea costurilor pentru construirea centralei atomo-electrice. Iniţial, s-a discutat utilizarea unor indici de preţ de bază (aproximativ 4 miliarde de euro pentru două
blocuri). Controversele se învârt, în special, în jurul a ceea ce ar însemna indicele inflaţiei de bază, în cazul creşterii preţurilor: indicele Rusiei, al Uniunii Europene sau al Bulgariei. Acum Sofia insistă pe un preţ de cost fix. Anterior, premierul bulgar Boiko Borisov spunea că preţul centralei atomo-electirce de la Belene nu trebuie să depăşească 7 miliarde de euro.
Evident, s-a întâmplat totul ca la carte: după ce i-a îmborbodit pe români la Bucureşti, rusul Miller s-a dus la Sofia şi a semnat cu bulgarii pentru constituirea unei societăţi mixte, pentru construirea conductei South Stream, fiecare cu o partiicpaţie de câte 50%!
De ce trebuie să ne minunăm de bulgari? Uite ce zice senatorul Furnda : "Transnistria este o republică nerecunoscută. Ce se poate face din punct de vedere juridic? Moldova poate să ceară de la Rusia, prin intermediul Tribunalului internaţional de la Haga, retragerea trupelor. Dar eu sunt convins că Moldova nu are nicio şansă să câştige un asemenea proces. Fiindcă, în prezent, trupele ruseşti au statut de forţe pentru menţinerea păcii", a declarat Frunda într-un interviu pentru "Europa Liberă". Christian Wilhelm Walter Wulff, preşedintele Germaniei, s-a dus la Moscova în aceeaşi perioadă în care Cancelarul venea la Bucureşti. « Rusia ne-a iertat şi acesta este cel mai mare dar”, spune Wulf.
Aparent, este un succes vizita doamnei Angel Merkel la Bucureşti, care i-a cerut României să participe la reglementarea conflictului de pe Nistru.
De partea cealaltă, Viktor Orban a câştigat cu FIDESZ şi alegerile municipale după ce a atacat virulent România pentru autonomia unguruilor din Transilvania.
Japonia i-a cerut lui Medvedev să-şi anuleze vizita din Insulele Kurile
Guvernul Japoniei i-a cerut lui Medvedev pe 29 septembrie să-şi anuleze vizita în Insulele Kurile de Sud, care, după al Doilea Război Mondial, au devenit subiect de dispută teritorială între Moscova şi Tokio. Aflat la Petropavlovsk din Kamceatka, Medvedev îşi anunţase intenţia de a vizita Kurilele de Sud. Conform spuselor lui Iosito Sengoku, reprezentantul Guvernului nipon, Tokio insistă pentru anularea vizitei şi "a informat partea rusă cu privire la poziţia sa".
Japonia are pretenţii să i se restituie 4 insule din Arhipelagul Kurilelor de sud: Iturup, Kunaşir, Şikotan şi Haboman. În acest sens, Tokio face trimitere la Tratatul bilateral privind relaţiile comerciale şi frontierele din 1855.
Moscova susţine că Insulele Kurile de Sud au intrat în componenţa URSS (iar Rusia este succesorul juridic al Uniunii Sovietice), ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial. De aceea, în conformitate cu normele dreptului internaţional, suveranitatea rusă asupra acestor insule nu se poate pune la îndoială. Cu toate acestea, japonezii au condiţionat semnarea tratatului de pace dintre cele două ţări de rezolvarea acestei diuspute teritoriale. La un forum cu politologii din 10 septembrie, care a avut loc la Iaroslavl, Medvedev a declarat că Rusia va dezvolta relaţiile cu Japonia, în ciuda disputei teritoriale.
Spionii britanici l-au omorât pe Rasputin
Cine l-a omorât pe Grigori Rasputin, iată o dispută care s-a păstrat până astăzi. Natalia Goliţîna vorbeşte de la Londra despre acest subiect încă tabu. Acolo a apărut cartea "Şase. Istoria serviciului secret britanic", scrisă de Michael Smith. Este primul volum dintr-o culegere enormă despre istoria serviciului de informaţii britanic, intitulată "Serviciul Secret", care prezintă evenimentele din perioada 1909-1939. Cuvântul "Şase" din titlul cărţii lui Smith îl trimite pe cititor la denumirea contemporană MI6, o abreviere a englezescului "Military Intelligence". Autorul cărţii a lucrat în serviciile militare secrete şi a avut acces la arhive ferecate până acum. Primele capitole din carte se dedică organizării, în 1909, a Intelligence Service şi figurii legendare a primului şef al serviciului, comandantul Sir George Mansfield Smith-Cumming. Intuind războiul iminent cu Germania, Cumming a creat
prima reţea de agenţi britanici profesionişti din istorie, care să lucreze pe teritorioul presupusului adversar. De la începutul Primul Război Mondial, el a organizat la Petrograd biroul agenturii britanice. Toţi lucrătorii aveau acoperire diplomatică.
Smith scrie că, în plin război, maiorul Kadbert Thornhill, un membru al agenturii britanice, îi scrie lui Cumming despre zvonurile care circulau intens la Petrograd cu privire la tratativele ţarinei Alexandra Fedorovna (nemţoaică de origine) pentru o pace separată cu Germania şi despre participarea la aceste negocieri a lui Grigori Rasputin. Cumming a intrat în alertă fiindcă ieşirea Rusiei din război ar fi însemnat aruncarea din Est spre Vest a 70 de divizii germane, ceea ce ar fi făcut ca războiul să se termine inevitabil în favoarea Germaniei. Şeful agenturii britanice a cerut să se obţină prin orice mijloace informaţii cu privire la negocierile separate, iar, la nevoie, să fie îndepărtat Rasputin care îl convinsese pe ţar să iasă din război.
În memoriile sale, Iusupov recunoaşte asasinarea lui Rasputin. De fapt, el însuşi a făcut parte din complotul agenturii britanice. La Petrograd a fost trimis căpitanul Oswald Rayner, cu misiunea de a obţine de la Rasputin informaţii privin negocierile cu Germania şi de a-l elimina fiindcă era un periculos agent de influenţă pentru Germania. La 29 decembrie 1916, la cererea lui Reiner, cneazul Iusupov l-a invitat la el acasă pe Grigori Rasputin. La reuniunea organizată, au mai participat Vladimir Purişkevici, deputat în Duma de Stat, şi marele cneaz Dmitri Pavlovici. În casă era şi Rayner, care s-a şi ocupat de îmbătarea şi torturarea lui Rasputin. Michael Smith scrie că l-au îmbătat şi l-au tortirat crunt pe favoritul familiei ţariste, încercând să smulgă de la el informaţii privind tratativele cu nemţii, care, în realitate, nu au avut loc niciodată. Când au văzut că nu obţin nimic, Iusupov şi Purişkevici l-au
împuşcat pe Rasputin. Ultimul glonţ - mortal - a fost tras de Oswald Rayner. Într-un interviu pentru Radio Svoboda, Michael Smith respinge categoric versiunea asasinării lui Rasputin, prezentată în memoriile cneazului Iusupov şi ale lui Vladimir Purişkevici.
"Cneazul Iusupov era prietenul lui Oswald Rayner, se cunoscuseră la Universitatea din Oxford, unde au fost colegi, povesteşte Smith. După cum se ştie, Iusupov îl ura pe Rasputin şi a constituit un grup de aristocraţi îngrijoraţi de influenţa acestuia asupra ţarului şi a ţarinei. Versiunea oficială a asasinării lui Rasputin este un complot al aristocraţilor ruşi, care au vrut să-i scape pe ţari de influenşţa lui nefastă. În memoriile lui, Iusupov recunoaşte că l-a asasinat pe Rasputin. Numai că el însuşi era agent britanic. După cum confirmă expertizele medicale militare şi ruseşti, şi britanice, glonţul fatal a fost tras dintr-un pistol Weebly, aflat în dotarea armatei engleze. Numai Oswald Rayner avea un asemenea revolver. Acesta se afla în casa lui Iusupov şi a participat la torturarea lui Rasputin, încercând să afle despre negocierile cu nemţii.
Michael Smith scrie că, după moartrea lui Rasputin, agentura britanică a mai încercat o dată să împiedice ieşirea Rusiei din război. În acest scop, după Revoluţia din februarie de la Petrograd, a fost trimis acolo celebrul scriitor Somerset Maugham, care era spion britanic. Maugham s-a aflat la Petrograd din august până în noiembrie 1917 şi s-a întâlnit de mai multe ori cu Alexandr Kerenski şi cu Boris Savinkov, care conducea Ministerul de Război. Somerset Maugham avea misiunea să-l convingă pe Kerenski să continue războiul, să promită un ajutor britanic considerabil în acest scop, pentru a preveni preluarea puterii de către bolşevici.
Michael Smith consideră că misiunea lui Maugham a eşuat în mare parte din cauza lipsei de experienţă a scriitorului englez:
"Până la sosirea la Petrograd, Somerset Maugham a fost agent britanic în Elveţia. El nu a lucrat acolo pentru Intelligence Service, ci pentru agentura armatei britanice. Despre experienţa lui de spion în Elveţia, Maugham scrie povestirile "Ashenden sau agentul britanic". El a fost agentul şi prietenul apropiat al şefului agenturii armatei britanice în America, Sir William Weissman. Weissman însuşi l-a însărcinat cu misiunea de a pleca în Rusia. Maugham a fost în Rusia, dar nu avea experienţa unui agent de influenţă. Misiunea lui nu a adus rezultate concrete. În plus, ulterior, el a scris deschis despre această misiune. Adevărata imagine a fost departe de versiunea descrisă în cartea "Ashenden". Şederea lui Maugham la Petrograd nu a influenţat nicicum mersul evenimentelor din Rusia. Maugham însuşi a recunoscut că a suferit un eşec total în încercarea de a împiedica venirea la putere a bolşevicilor.
Ursul şi mandarinul
Dmitri Medvedev şi Hu Jintao au anunţat finalizarea conductei de petrol dintre Rusia şi China
Aflat într-o vizită oficială în China, preşedintele rus Dmitri Medvedev şi omologul chinez Hu Jintao au comunicat că s-a terminat construcţia oleoductului care leagă cele două ţări. Derivaţia de la magistrala "Siberia Orientală - Oceanul Pacific" spre China s-a realizat în conformitate cu un contract semnat în februarie 2009, de către companiile ruseşti Rosnefti şi Transnefti şi întreprinderea chineză CNPC. Această derivaţie pleacă din satul Skovorodino, trece frontiera la Mohe şi ajunge în satul chinez Daqing. Ceremonia finalizării şantierului a avut loc în Palatul Adunării Poporului, din centrul Beijingului.
Liderii celor două ţări au putut vedea în timp real ce se întâmplă la frontiera dintre China şi Rusia. "Acest proiect consolidează parteneriatul nostru strategic şi relaţiile noastre reciproce, este o lucrare de viitor, utilă pentru ambele părţi şi sunt convins că va fi în folosul ţărilor noastre. Este un mare proiect care va uni strâns ţările noastre şi va permite rezolvarea unor diverse probleme economice şi sociale," a spus Medvedev la ceremonie.
Liderii celor două ţări au mulţumit constructorilor pentru finalizarea proeictului. "Realizarea cu succes a construcţiei conductei de petrol se poate considera pe drept cuvânt un exemplu al cooperării dintre cele două ţări, cooperare întemeiată pe principiul avantajului reciproc. Este o nouă piatră de hotar în colaborarea noastră din domeniul energiei. Eu sper foarte mult că societăţile implicate vor depune toate eforturile pentru ca această colaborare a noastră să sporească şi mai mult", a afirmat Hu Jintao.
Medvedev şi Hu Jintao au apăsat un buton simbolic, prin care se finaliza astfel şantierul.
Conform acestui acord bilateral, China a oferit companiilor ruseşti un credit de 25 de miliarde de dolari, în schimbul garantării livrărilor de ţiţei prin această conductă rimp de 20 de ani (din 2011 până în 2030), la un volum de 15 milioane de tone pe an.
Viorel Patrichi
Poliţiştii din România strigă “Hoţii!”
Am avut un coşmar. Am văzut mii de apărători ai legii din ţara mea, care strigau “Hoţii!”, “Ieşi afară, javră ordinară!” şi aruncau caşchetele în curtea Palatului Cotroceni. Să nu se atingă nimeni de leafa lor că fură foc. Să taie de la alţii! Eu nu cred că Emil Boc are bani şi nu vrea să le dea. Nu cred. Dacă ar avea, le-ar da. Nu s-au produs dovezi că Emil Boc fură, dar există probe evidente că economia României este “sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire!”. Timp de 20 de ani, politicienii ne-au stimulat să distrugem până şi agricultura, iar noi, ca nişte berbeci, am trăit din ce s-a înstrăinat, apoi am călcat totul în picioare. Şi vrem bani! Mulţi bani! Chiar şi pentru sporul de ruşine, pentru sporul de zâmbet. Nu am văzut măcar un angajator să plătească spor de inteligenţă, de creativitate. Bine, să nu zâmbim, să muncim încruntaţi, fără spor de zâmbet, dar să lucrăm deştept până la capăt. Să nu ne ia amocul pe parcurs, cum se întâmplă în fotbal. Ce oglindă crudă poate fi uneroi fotbalul pentru mentalul colectiv al unei naţiuni...
De regulă, românul strigă « Hoţii ! » când rămâne fără geantă, când îi sparge un nenorocit casa, maşina... Dar când pretinşii apărători ai legii strigă « Hoţii ! », ce mai rămâne de făcut? Rezultă că statul este cuprins de anomie, nu se mai poate face nimic. Ce pot să creadă românii obişnuiţi, atunci când îi văd pe oamenii legii făcând cel mai dezagreabil gest obscen, pe care doar unii ţigani îl etalează cu mândrie cretină ? Şi asta, desigur, la o oră de maximă audienţă, când şi copiii se uită la televizoare. Cum mai poate o româncă agresată (fenomen frecvent) să se mai adreseze unui poliţist pentru apărare?
Nu-ţi convine leafa, pleci! Dar nu ai voie să tăvăleşti simbolurile naţionale, pentru care ai depus jurământ.
Însă, iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac! Pretorienii din spate, cu lefuri şi pensii de favoare, i-au mânat în stradă ca pe vite. Marinelu a luat banii şi i-a dat Blondei Norvegiene! Un burtos albastru ameninţa la televizor că ei au arme şi că, indirect, pot să-şi facă dreptate singuri. “Că şi Ceauşescu a fost omorât, dar ăla măcar era patriot...” Dar ce poate face un profesor care are leafă de două ori mai mică decât un tablagiu? El poate trage cu pixul după Emil Boc?
Jos pălăria, Vasile Blaga!
Nu ştim care au fost iţele care au dus la demisia “de onoare” a lui Vasile Blaga. În ziua de 24 septembrie, a fost o tentativă naivă de puci, încât până şi ucrainenii anunţau că « în perioada 24-28 septembrie, în România vor avea loc cutremure devastatoare ». Iar această afirmaţie i se atribuia directorului adjunct al Institutului de Seismologie de la Kiev... Vasile Blaga s-a retras la timp şi a rămas tunarul de rezervă în partidul bocilor. O altă mutare credibilă nu mai există acolo. Să nu ne facem iluzii cu fiţele Blondei Norvegiene...
“Este inacceptabil să vezi pângărite simbolurile statului de cei care trebuie să le apere”, cugeta cu voce tare Marinelu, dezamăgit de “insitituţiile statului, care trebuie să lucreze”. Şi era cât pe ce să-l lucreze, mai ales că unii au venit înarmaţi. El ar trebui să ştie mai bine ca noi că Benone are mintea odihnită... "Este o misiune extrem de dificilă, extrem de grea şi responsabilitatea dumneavoastră de a fi la înălţimea predecesorului vă face misiunea şi mai grea. Sunteţi un ministru tânăr, jurist, un om care va înţelege foarte bine ce înseamnă legea. Ministerul pe care îl preluaţi în această seară este unul din pilonii statului român, este un minister ai cărui salariaţi sunt la contact cu cetăţeanul, un minister ai cărui salariaţi trebuie să aibă deplin respect pentru lege, iar comportamentul lor trebuie să nu lase dubii asupra moralităţii", i-a spus Marinelu lui Traian Igaş, favoritul lui Gheorghe Falcă din Arad.
Să-i comparăm pe poliţiştii noştri, urlând cu deştu din mijloc deasupra ţestei, cu femeile din Coreea de Sud, care, atunci când tigrul de hârtie creponată din Extremul Orient s-a prăbuşit, au stat la coadă ca să-şi doneze inelele, brăţările şi cerceii pentru salvarea economiei naţionale. Şi pretorienii noştri au făcut la fel când s-au luptat pe baricadele de la Bancorex, Caritas, Safi, FNI şi la alte operaţiuni strategice, când primeau vile la cheie din partea mafiei.
Cârrrlanul s-a dat peste cap. Se face şi preş!
Micu Titulescu a trecut prin experienţe extreme. S-a dat peste cap şi s-a însurat cu fata lui Ilie Sîrbu – Lăpuşan spune, nu eu. S-a dat peste cap şi s-a gudurat pe lângă Nepotu Mătuşii Tamara până a parventi suficient de mult ca să ajungă în vârful parului din Partidu lu Mukles. S-a dat la propriu cu maşina peste cap şi tare mă tem că era să-i iasă figura. Acum se dă peste cap şi nu face decât să rămână la fel de ridicol când îi atacă pe românii plecaţi din ţară fiindcă l-au votat pe Marinelu. Călcatul în străchini a devenit a doua lui natură şi e cam devreme. “Noi nu l-am votat pe Băsescu. L-au votat cei din diaspora (sic!). Votul românilor din diaspora a fost mai important, decât al celor 11 milioane de români din ţară. Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost susţinut de Traian Băsescu pentru a deveni primar; acesta şi-a plătit datoria faţă de preşedintele României”. Sărace, Batore, sărace! Orice, dar nu trebuia să-i amesteci pe românii din Basarabia în troaca Nepotului Mătuşii Tamara, care a spus în 1991: “Uniunea Sovietică este o realitate şi trebuie să ţinem seama de ea”. Ce se întâmplă dacă te dai peste cap şi rămâi aşa? Cum să ajungă un asemenea fleac preşedintele României, când el nu a fost măcar primar de Gheboaia?
După mai multe răţoieli din partea Micului Pirania, iese şi Marinelu cu toroipanu pe sticlă: “Victor Ponta trebuie să facă frumos ca maimuţica, să placă la foarte mulţi din PSD. Lu i se pare că a fi obraznic, impertinent ajută la ceva. Până acum, credeam că doar faţa îl arată imatur, dar, prin comportament, arată că nu numai faţa îl arată imatur, ci chiar fondul lui. Omul ăsta a venit preş la mine în birou, în 2008, şi mă întreba ”m-aţi putea sprijini la competiţie pentru alegerile la Primăria Capitalei? Răspunsul meu a fost “nu, că nu ai şanse!”. La mine în birou, acest Ponta, care azi vituperează împotriva preşedintelui, era la mine în birou ca un preş. Tot el discuta înainte de alegeri un portofoliu de ministru prin ieşirea din PSD, înainte de alegerile din partidul lor. Nu pot să-i mai tolerez obrăznicia, când ştiu câte parale face...”
Sigur că speranţa noastră se leagă de promovarea tinerilor în politică. Dar dacă ne legăm destinul de asemenea oportunişti, fie ei şi tineri, care au deprins perfect de la bătrânele jabe lecţia populismului politicianist, atunci ne punem singuri fitilul la temelia securităţii naţioanle. De altfel, toată clasa politică se face vinovată de acest dezastru prin mituirea repetată a populaţiei.
Estimp, şogorii lui Morko Bellissima îşi fac mendrele mai departe : Primăria din Sfântu Gheorghe a înlocuit numele străzii “Horea, Cloşca şi Crişan” cu « Dealul Attila ». Nu cred că e posibilă o insultă mai mizerabilă şi trebuie să mă întreb ce a făcut Vasile Blaga atunci când a aflat, fiindcă el este transilvănean.
Pentru cine mai are dubii, iată mod de a gândi. « Ce om mişto, deschis, drăguţ! Se minunează post factum Micu Titulescu. Nu rece (arogant, o să zică cârcotaşii) şi pedant ca şeful meu de atunci, cu care aveam o relaţie strict profesională, excelentă, dar în niciun caz de glume şi bancuri ! Mai aveam puţin şi eram gata să mă înscriu în fan clubul Băsescu. Şi ce poate fi mai drăguţ, decât să aflaţi de la mine cum l-am întâlnit prima dată în viaţă pe Băse (chiar nu merită să fac eforturi să fiu politicos cu el !). În 2002, când Băse, în stilul caracteristic, ţipa că vrea să muncească, dar nu-l lasă corupţii de consilieri, Adrian Năastase a mutat şi el pe tabla de şah cu « nebunul », respectiv cu mine – tânăr şi dornic de afirmare, şef la Departamentul de Control al Guvernului ! »
Şi Micu Pirania purcede la control : « o lună şi jumătate de muncă pe brânci în cotloanele Primăriei şi am pus toată mizeria de acolo în faimosul Raport care a produs probabil scandalul anului: furau toţi pe rupte, Băsescu cu o ceată de consilieri (inclusiv PSD-işti, normal) ».
A făcut Micu Titulescu plângere la Parchet dacă i-a prins că « furau pe rupte » ? Cum aşa !? Dar vrea să conducă România. De ce nu l- alegat pe Marinelu? Că doar e procuror?!
Şi a urmat tranzacţia la... TVR, în direct. Puştiul învăţa iute de la Nepotu Mătuşii Tamara. S-a dus cu Marinelu la machiaj. “L-am salutat cu politeţe, dar cu mare reţinere, nu îl mai vă+zusem niciodată live! A venit la mine de parcă eram vechi prieteni, m-a luat direct cu bancuri, a hâhâit în stilul caracteristic şi m-a bătut de câteva ori pe spate! În câteva minute, mi-a făcut confidenţe, ce tare îi plac băieţii tineri şi serioşi aşa ca mine, că îmi vede un viitor luminos, bla bla! Finalul a fost apoteotic "băi Victore, păcat că eşti însurat, că am două fete, hahahaha!"
"Recunosc că am căzut pe spate, am devenit numai zâmbet şi îmi amintesc că, pe drumul spre studioul emisiunii, mă gândeam ce om mişto, deschis, drăguţ, nu rece (arogant, o să zică cârcotaşii) şi pedant ca şeful meu de atunci, cu care aveam o relaţie strict profesională, excelentă, dar în niciun caz de glume şi bancuri! Mai aveam puţin şi eram gata să mă înscriu iîn fan clubul Băsescu şi deja mă mustra conştiinţa că am scris de toate matrapazlîcurile lui de la Primărie - un om aşa simpatic nu avea cum să facă toate relele scrise de mine acolo, probabil că am fost prea aspru!".
Primul a vorbit la TVR Marinelu: "Această slugă a lui Năstase, acest tânăr ticălos a venit aici să vă spună numai minciuni şi să-i apere pe corupţii pesedeului!"
"Cum, cine, de cine zice? Mai aveam puţin şi mă uitam să văd despre cine vorbeşte, nu-mi venea să cred că zice de mine! Am avut câteva minute de derută totală, mai aveam puţin şi mă ridicam umil să-i amintesc că sunt ăla pe care zicea mai devreme (hăhăind, e drept) că-l vrea de ginere!".
Regret că nu am văzut emisiunea. Merita…
Şi apare Maleficu Nuş la oră de maximă audienţă să-l vază poporu! “Eu i-am adunat pe toţi politicienii, pe toţi oamenii de afaceri şi am făcut lobby să-l suspendăm pe domnul Traian Băsescu”. Ce vor să facă onorabilii acum? Să-l suspinde din nou pe Marinelu. Buuun! Cine i-a sfătuit să facă acest pas? Maleficu Nuş! Dacă aş fi în locul lui Dinu Păturiciu sau al Varanului-cu-Platoşă, aş fi spus cu Nenea Iancu: “Aici miroase a trădare!”
Spre comparaţie, Marietjie Prinsloo din Africa de Sud a făcut şi ea un FNI şi a lăsat plesnind din buze 30.000 de oameni. Paguba a fost de 1,5 miliarde de ranzi (220 de milioane de dolari). Ea a fost condamnată la 29.000 de ani de puşcărie. După ce a estorcat de la americani vreo 50 de miliarde de dolari, Bernard Madoff a fost condamnat la 150 de ani de închisoare.
De atâta Ponta, prinde a muşca şi Roberta. „În orice ţară democratică, Roberta Anastase ar fi fost arestată, nu Vântu sau o asistentă de la Giuleşti”, a spus Micu Titulescu. Mă Victoraş, când o vezi, ţie nu-ţi vine s-o muşti? Pe Roberta vreau să zic. "Este clar că singura titulatură care i se potriveşte lui Victor Ponta este «micul Caţavencu», care plânge pe la televiziuni despre ţărişoara lui şi, în realitate, chiuleşte din Parlament", a ripostat Roberta.
Rusia a amăgit România ca să îmbrobodească Bulgaria
Moscova face mai departe diplomaţie de conductă. Are şi cu cine. Pe 15 octombrie, Alexei Miller, preşedintele trustului Gazprom, a discutat cu autorităţile de la Sofia problemele privind construirea conductei South Stream. S-a întâlnit cu premierul Boiko Borisov, care, de când a ajuns la putere, blochează cooperarea din domeniul energeticii cu Rusia, şi cu Traicio Traikov, ministrul Economiei. Ultimele pretenţii ale părţii bulgare constau în reducerea preţului la gazele ruseşti, excluderea de pe circuitul de livrare a gazelor a intermediarilor Overgas şi WIEE, garanţii că sistemul de tranzit Bulgargaz va avea gaz la întreaga capacitate. Acum, din cauza crizei economice din sud-estul Europei, Bulgargaz este o conductă aproape goală, iar după darea în folosinţă a gazoductului South Stream, va rămâne pustie.
Amintim că, la întâlnirea informală dintre premierul italian Silvio Berlusconi şi premierul rus Vladimir Putin, reprezentantul Romei a spus că el "va aborda în mod diplomatic, desigur, una din ţări pentru a o convinge să nu mai ridice şi alte obstacole în calea acestui proiect". (Era vorba de South Stream). Se ştie că domnul Berlusconi are relaţii amicale cu Boiko Borisov, dar până acum această relaţie nu i-a folosit. Iar pentru proiectarea şi construirea segmentului maritim al conductei South Stream, Gazprom şi Eni din Italia au pus bazele unei companii mixte. Bulgaria rămâne o ţară-cheie pentru tranzitul gazului în acest proiect fiindcă pe teritoriul ei va ieşi conducta din Marea Neagră.
Conducându-se după proverbul popular "e bine să speri la un porieten, dar mai bine să te ajuţi singur", Alexei Miller a trecut mai întâi prin România, înainte să se ducă în Bulgaria. Pe 13 octombrie, el s-a întâlnit la Bucureşti cu premierul Emil Boc şi cu Ion Ariton, ministrul Economiei, comerţului şi mediului de afaceri. În cadrul acestei întâlniri - a doua până acum - şeful Gazprom a semnat cu Florin Cosma, directorul general al companiei de stat Transgaz, un acord privind intenţia de a elabora planul de fezabilitate tehnico-economică pentru eventuala trecere a conductei South Stream pe teritoriul acestei ţări. "Pentru îndeplinirea acestei misiuni, părţile au convenit să constituie o grupă de experţi", a comunicat serviciul de presă al Gazprom. Această grupă are misiunea să efectueze rapid evaluările necesare şi, dacă va obţine rezultate pozitive, în primul trimestru al anului 2011, Gazprom şi
Transgaz "vor veni cu propunerea semnării unei convenţii interguvernamentale ruso-române privind cooperarea în realizarea proiectului South Stream.
Campania Gazpromului, declanşată în România, are ca obiectiv evident să pună presiune pe Bulgaria şi să pregătească o alternativă pentru tranzitul conductei. Dacă Sofia continuă să se eschiveze.
În acest sens, stau drept mărtuire directă şi teremenele propuse pentru elaborarea planului de fezabilitate tehnico-economică al traseului.
Reamintim că, în vară, în prezenţa premierului bulgar Boiko Borisov, Serghei Şmatko, ministrul Energeticii din Rusia, şi Traicio Traikov, ministrul Economiei bulgare, au semnat o "foaie de parcurs" pentru realizarea conductei South Stream. Partea bulgară a negociat şi a amânat crearea societăţii mixte pentru proiectarea şi construirea gazoductului pe teritoriul ţării până în februarie 2011, adică la mijlocul primului trimestru al anului. În caz că înţelelegerea cu Bulgaria cade, Gazprom vrea să aibă gata pregătit un aerodrom de rezervă în România.
E adevărat sunt mari îndoieli că acest gazoduct va putea să treacă din Rusia spre ţărmul românesc, fără să treacă prin apele bulgăreşti sau ucrainene. Dar Emil Boc nu ştia! Negocieri pentru a obţine dreptul de a pune conducta pe fundul Mării Negre se duc numai cu Turcia, care încă nu şi-a dat acordul. În plus, graniţele maritime în bazinul Mării Negre constituie subiectul unor dispute teritoriale între ţările din regiune.
Pe de altă parte, Rusia şi Bulgaria au prelungit cu încă şase luni - până la sfârşitul lui martie 2011 - acordul privind construirea centralei atomo-electrice de la Belene, arată presa bulgară. Surse din interiorul corporaţiei de stat Rosatom au confirmat această informaţie. Contractor general pentru acest proiect, compania rusă ZAO Atomstroiexport intenţionează, de asemenea, să coopereze cu Compania Electrică Naţională din Bulgaria pentru stabilirea unor preţuri ferme pentru această centrală. Astfel, Bulgaria a mers în instanţă pentru a cere daune de 2 miliarde de euro, bani pe care Atomstroiexport era gata să-i dea dacă acordul, care a expirat la sfârşitul lui septembrie, nu va fi prelungit. Rusia şi Bulgaria vor definitiva în decembrie dimensiunea costurilor pentru construirea centralei atomo-electrice. Iniţial, s-a discutat utilizarea unor indici de preţ de bază (aproximativ 4 miliarde de euro pentru două
blocuri). Controversele se învârt, în special, în jurul a ceea ce ar însemna indicele inflaţiei de bază, în cazul creşterii preţurilor: indicele Rusiei, al Uniunii Europene sau al Bulgariei. Acum Sofia insistă pe un preţ de cost fix. Anterior, premierul bulgar Boiko Borisov spunea că preţul centralei atomo-electirce de la Belene nu trebuie să depăşească 7 miliarde de euro.
Evident, s-a întâmplat totul ca la carte: după ce i-a îmborbodit pe români la Bucureşti, rusul Miller s-a dus la Sofia şi a semnat cu bulgarii pentru constituirea unei societăţi mixte, pentru construirea conductei South Stream, fiecare cu o partiicpaţie de câte 50%!
De ce trebuie să ne minunăm de bulgari? Uite ce zice senatorul Furnda : "Transnistria este o republică nerecunoscută. Ce se poate face din punct de vedere juridic? Moldova poate să ceară de la Rusia, prin intermediul Tribunalului internaţional de la Haga, retragerea trupelor. Dar eu sunt convins că Moldova nu are nicio şansă să câştige un asemenea proces. Fiindcă, în prezent, trupele ruseşti au statut de forţe pentru menţinerea păcii", a declarat Frunda într-un interviu pentru "Europa Liberă". Christian Wilhelm Walter Wulff, preşedintele Germaniei, s-a dus la Moscova în aceeaşi perioadă în care Cancelarul venea la Bucureşti. « Rusia ne-a iertat şi acesta este cel mai mare dar”, spune Wulf.
Aparent, este un succes vizita doamnei Angel Merkel la Bucureşti, care i-a cerut României să participe la reglementarea conflictului de pe Nistru.
De partea cealaltă, Viktor Orban a câştigat cu FIDESZ şi alegerile municipale după ce a atacat virulent România pentru autonomia unguruilor din Transilvania.
Japonia i-a cerut lui Medvedev să-şi anuleze vizita din Insulele Kurile
Guvernul Japoniei i-a cerut lui Medvedev pe 29 septembrie să-şi anuleze vizita în Insulele Kurile de Sud, care, după al Doilea Război Mondial, au devenit subiect de dispută teritorială între Moscova şi Tokio. Aflat la Petropavlovsk din Kamceatka, Medvedev îşi anunţase intenţia de a vizita Kurilele de Sud. Conform spuselor lui Iosito Sengoku, reprezentantul Guvernului nipon, Tokio insistă pentru anularea vizitei şi "a informat partea rusă cu privire la poziţia sa".
Japonia are pretenţii să i se restituie 4 insule din Arhipelagul Kurilelor de sud: Iturup, Kunaşir, Şikotan şi Haboman. În acest sens, Tokio face trimitere la Tratatul bilateral privind relaţiile comerciale şi frontierele din 1855.
Moscova susţine că Insulele Kurile de Sud au intrat în componenţa URSS (iar Rusia este succesorul juridic al Uniunii Sovietice), ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial. De aceea, în conformitate cu normele dreptului internaţional, suveranitatea rusă asupra acestor insule nu se poate pune la îndoială. Cu toate acestea, japonezii au condiţionat semnarea tratatului de pace dintre cele două ţări de rezolvarea acestei diuspute teritoriale. La un forum cu politologii din 10 septembrie, care a avut loc la Iaroslavl, Medvedev a declarat că Rusia va dezvolta relaţiile cu Japonia, în ciuda disputei teritoriale.
Spionii britanici l-au omorât pe Rasputin
Cine l-a omorât pe Grigori Rasputin, iată o dispută care s-a păstrat până astăzi. Natalia Goliţîna vorbeşte de la Londra despre acest subiect încă tabu. Acolo a apărut cartea "Şase. Istoria serviciului secret britanic", scrisă de Michael Smith. Este primul volum dintr-o culegere enormă despre istoria serviciului de informaţii britanic, intitulată "Serviciul Secret", care prezintă evenimentele din perioada 1909-1939. Cuvântul "Şase" din titlul cărţii lui Smith îl trimite pe cititor la denumirea contemporană MI6, o abreviere a englezescului "Military Intelligence". Autorul cărţii a lucrat în serviciile militare secrete şi a avut acces la arhive ferecate până acum. Primele capitole din carte se dedică organizării, în 1909, a Intelligence Service şi figurii legendare a primului şef al serviciului, comandantul Sir George Mansfield Smith-Cumming. Intuind războiul iminent cu Germania, Cumming a creat
prima reţea de agenţi britanici profesionişti din istorie, care să lucreze pe teritorioul presupusului adversar. De la începutul Primul Război Mondial, el a organizat la Petrograd biroul agenturii britanice. Toţi lucrătorii aveau acoperire diplomatică.
Smith scrie că, în plin război, maiorul Kadbert Thornhill, un membru al agenturii britanice, îi scrie lui Cumming despre zvonurile care circulau intens la Petrograd cu privire la tratativele ţarinei Alexandra Fedorovna (nemţoaică de origine) pentru o pace separată cu Germania şi despre participarea la aceste negocieri a lui Grigori Rasputin. Cumming a intrat în alertă fiindcă ieşirea Rusiei din război ar fi însemnat aruncarea din Est spre Vest a 70 de divizii germane, ceea ce ar fi făcut ca războiul să se termine inevitabil în favoarea Germaniei. Şeful agenturii britanice a cerut să se obţină prin orice mijloace informaţii cu privire la negocierile separate, iar, la nevoie, să fie îndepărtat Rasputin care îl convinsese pe ţar să iasă din război.
În memoriile sale, Iusupov recunoaşte asasinarea lui Rasputin. De fapt, el însuşi a făcut parte din complotul agenturii britanice. La Petrograd a fost trimis căpitanul Oswald Rayner, cu misiunea de a obţine de la Rasputin informaţii privin negocierile cu Germania şi de a-l elimina fiindcă era un periculos agent de influenţă pentru Germania. La 29 decembrie 1916, la cererea lui Reiner, cneazul Iusupov l-a invitat la el acasă pe Grigori Rasputin. La reuniunea organizată, au mai participat Vladimir Purişkevici, deputat în Duma de Stat, şi marele cneaz Dmitri Pavlovici. În casă era şi Rayner, care s-a şi ocupat de îmbătarea şi torturarea lui Rasputin. Michael Smith scrie că l-au îmbătat şi l-au tortirat crunt pe favoritul familiei ţariste, încercând să smulgă de la el informaţii privind tratativele cu nemţii, care, în realitate, nu au avut loc niciodată. Când au văzut că nu obţin nimic, Iusupov şi Purişkevici l-au
împuşcat pe Rasputin. Ultimul glonţ - mortal - a fost tras de Oswald Rayner. Într-un interviu pentru Radio Svoboda, Michael Smith respinge categoric versiunea asasinării lui Rasputin, prezentată în memoriile cneazului Iusupov şi ale lui Vladimir Purişkevici.
"Cneazul Iusupov era prietenul lui Oswald Rayner, se cunoscuseră la Universitatea din Oxford, unde au fost colegi, povesteşte Smith. După cum se ştie, Iusupov îl ura pe Rasputin şi a constituit un grup de aristocraţi îngrijoraţi de influenţa acestuia asupra ţarului şi a ţarinei. Versiunea oficială a asasinării lui Rasputin este un complot al aristocraţilor ruşi, care au vrut să-i scape pe ţari de influenşţa lui nefastă. În memoriile lui, Iusupov recunoaşte că l-a asasinat pe Rasputin. Numai că el însuşi era agent britanic. După cum confirmă expertizele medicale militare şi ruseşti, şi britanice, glonţul fatal a fost tras dintr-un pistol Weebly, aflat în dotarea armatei engleze. Numai Oswald Rayner avea un asemenea revolver. Acesta se afla în casa lui Iusupov şi a participat la torturarea lui Rasputin, încercând să afle despre negocierile cu nemţii.
Michael Smith scrie că, după moartrea lui Rasputin, agentura britanică a mai încercat o dată să împiedice ieşirea Rusiei din război. În acest scop, după Revoluţia din februarie de la Petrograd, a fost trimis acolo celebrul scriitor Somerset Maugham, care era spion britanic. Maugham s-a aflat la Petrograd din august până în noiembrie 1917 şi s-a întâlnit de mai multe ori cu Alexandr Kerenski şi cu Boris Savinkov, care conducea Ministerul de Război. Somerset Maugham avea misiunea să-l convingă pe Kerenski să continue războiul, să promită un ajutor britanic considerabil în acest scop, pentru a preveni preluarea puterii de către bolşevici.
Michael Smith consideră că misiunea lui Maugham a eşuat în mare parte din cauza lipsei de experienţă a scriitorului englez:
"Până la sosirea la Petrograd, Somerset Maugham a fost agent britanic în Elveţia. El nu a lucrat acolo pentru Intelligence Service, ci pentru agentura armatei britanice. Despre experienţa lui de spion în Elveţia, Maugham scrie povestirile "Ashenden sau agentul britanic". El a fost agentul şi prietenul apropiat al şefului agenturii armatei britanice în America, Sir William Weissman. Weissman însuşi l-a însărcinat cu misiunea de a pleca în Rusia. Maugham a fost în Rusia, dar nu avea experienţa unui agent de influenţă. Misiunea lui nu a adus rezultate concrete. În plus, ulterior, el a scris deschis despre această misiune. Adevărata imagine a fost departe de versiunea descrisă în cartea "Ashenden". Şederea lui Maugham la Petrograd nu a influenţat nicicum mersul evenimentelor din Rusia. Maugham însuşi a recunoscut că a suferit un eşec total în încercarea de a împiedica venirea la putere a bolşevicilor.
Ursul şi mandarinul
Dmitri Medvedev şi Hu Jintao au anunţat finalizarea conductei de petrol dintre Rusia şi China
Aflat într-o vizită oficială în China, preşedintele rus Dmitri Medvedev şi omologul chinez Hu Jintao au comunicat că s-a terminat construcţia oleoductului care leagă cele două ţări. Derivaţia de la magistrala "Siberia Orientală - Oceanul Pacific" spre China s-a realizat în conformitate cu un contract semnat în februarie 2009, de către companiile ruseşti Rosnefti şi Transnefti şi întreprinderea chineză CNPC. Această derivaţie pleacă din satul Skovorodino, trece frontiera la Mohe şi ajunge în satul chinez Daqing. Ceremonia finalizării şantierului a avut loc în Palatul Adunării Poporului, din centrul Beijingului.
Liderii celor două ţări au putut vedea în timp real ce se întâmplă la frontiera dintre China şi Rusia. "Acest proiect consolidează parteneriatul nostru strategic şi relaţiile noastre reciproce, este o lucrare de viitor, utilă pentru ambele părţi şi sunt convins că va fi în folosul ţărilor noastre. Este un mare proiect care va uni strâns ţările noastre şi va permite rezolvarea unor diverse probleme economice şi sociale," a spus Medvedev la ceremonie.
Liderii celor două ţări au mulţumit constructorilor pentru finalizarea proeictului. "Realizarea cu succes a construcţiei conductei de petrol se poate considera pe drept cuvânt un exemplu al cooperării dintre cele două ţări, cooperare întemeiată pe principiul avantajului reciproc. Este o nouă piatră de hotar în colaborarea noastră din domeniul energiei. Eu sper foarte mult că societăţile implicate vor depune toate eforturile pentru ca această colaborare a noastră să sporească şi mai mult", a afirmat Hu Jintao.
Medvedev şi Hu Jintao au apăsat un buton simbolic, prin care se finaliza astfel şantierul.
Conform acestui acord bilateral, China a oferit companiilor ruseşti un credit de 25 de miliarde de dolari, în schimbul garantării livrărilor de ţiţei prin această conductă rimp de 20 de ani (din 2011 până în 2030), la un volum de 15 milioane de tone pe an.
Viorel Patrichi
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
Mecenat la Hanul Răzeşilor. Cruce de nucă
Mecenat la Hanul Răzeşilor
Cruce de nucă
„Vreau să ajut la renaşterea răzeşismului în această parte a Moldovei”, spune Ionică Asaftei, stăpânul de la Hanul Răzeşilor. Pentru cineva care nu-l cunoaşte şi care nici nu ştie cum se poate sfinţi locul prin fapte, ar părea vorbe deşarte. Exagerate. Eu l-am văzut însă, în timp, cum şi-a rostuit acest loc de pelerinaj spiritual chiar lângă Hanul Ancuţei, care a ajuns o umbră de amintire. Mai întâi şi-a cumpărat terenul, ca un megieş cuminte al noilor acţionari ai legendei, care – pot să bag mâna în foc – nu au citit povestirea lui Sadoveanu. Altfel ar fi priceput ştima locului.
Spuneam mai sus „pelerinaj spiritual”, şi nu întâmplător. Ionică a zidit hanul de piatră, cu roate de car pe faţadă, să le vezi de departe, când vii cu maşina dinspre Roman. În epoca „jepanelor” agresive, dar foarte folositoare pe drumuri grele, care cu boi nu mai avem. Este o schimbare dramatică în mai puţin de 50 de ani, timp în care satul nostru s-a mutat în poveşti şi în regretele celor plecaţi la oraş. Carele cu boi au urcat în tablourile lui Grigorescu şi în visele copilăriei bătrânilor uitaţi de rai pe pământ. Ţăranii rătăciţi de azi au „faitoane” cu roţi de cauciuc, trase de cai, dacă mai au, dar ei ajung foarte rar pe-aici. Dintr-o nostalgie nemărturisită, Ionică a lăcuit roţile cu obade largi şi le-a ridicat pe ziduri. Pentru ca trecătorii să nu uite de unde am pornit: am fost o naţiune de răzeşi sau de moşneni. Ultimii daci liberi, după ce majoritatea au ajuns nişte clăcaşi. Şi nu mai contează că munceau pe moşia boierului grec sau că şomează prin balcoanele blocurilor cenuşii din Târgu-Frumos sau din Râmnicu-Sărat, din Alba-Iulia sau din Zimnicea. Aşteaptă cu mâna întinsă, în timp ce pământul le intră în gură.
Dar Ionică avea visul lui, în care roata din lemn de stejar stă între cer şi pământ. Când te uiţi la el, te încredinţezi că nimic din ce este al nostru nu se va pierde şi nu se va sminti: înalt cât o cruce de hotar, atletic chiar, poartă pe chip expresia apotropaică a coifului de la Coţofăneşti. Fiindcă este un suflet bun, dar să nu-l calci pe sistem! Un partener de afaceri din Ţara Sfântă nu a înţeles de ce nu vrea moldoveanul un câştig rapid, cu meseriaşe exotice aduse anume de el aici pentru politicieni plictisiţi şi cartofori cinici. „Apăi io aşa nu vreau!” Şi a trebuit să se despartă ca apa de foc. „Măi Ionică măi, tu eşti un băiet aşa bun, măi, da ce gheşeft să fac eu cu tine, măi, dacă ţie nu-ţi placi să lucrezi pentru altul?!”
Şi dus a fost. Ionică voia altceva. Roata din vis îi aducea mereu aminte de bunicii lui. Aşa s-a ridicat Hanul Răzeşilor. A făcut aici un adevărat muzeu etnografic: ştergare, icoane, linguri şi străchini, fuse şi furci de tors, vârtelniţe, raghile, suveici, piepteni de lână, fuse de letcă, chiuă cu chilug (piuă cu pilug), vatale, spete, iepe şi război de ţesut, covoare cu vechi motive româneşti. Să vină urmaşii răzeşilor şi să le vadă, chiar dacă mulţi nu mai ştiu la ce foloseau. Fiindcă hanul lui nu este o crâşmă în sensul comun al cuvântului, el face aici operă de culturalizare, conferind rafinament unei afaceri prin care majoritatea patronilor ştiu doar să facă parale. “Eu nu amestec cultura cu cârciumăreala, dar vreau să regenerez într-un anume fel spiritul răzeşesc aici, nu departe de Războienii lui Ştefan cel Mare şi de Schitul de la Ţibucani”, se explică omul de afaceri, care supervizează mai sus de Roman manifestările din ciclul “Sadoveniana” şi numeroase lansări de carte.
Dar să nu ne eschivăm nici de la cele mai lumeşti. Drumeţii osteniţi de volan găsesc aici nişte sarmale moldoveneşti, cum numai la bunica am mâncat. Pentru că Ionică preţuieşte bucătăria veche, are grijă să nu lipsească nimic de pe masa călătorului flămând. Chiar şi coşul cu turte dospite are farmecul lui prin aromele de vatră, care te îmbie de sub ştergar.
Războieni, biserica de pe umerii uriaşilor
Îi place să vorbească mult despre „triunghiul lui de aur”, unde se simte protejat: Hanul Răzeşilor, Mânăstirea Războieni şi Schitul Ţibucani. Plecăm mai întâi cu urmaşul răzeşilor prin pădure, spre locul în care Ştefan a îndrăznit să-l înfrunte pe Mahomed al II-lea. Era cea mai mare putere a lumii de-atunci. Pentru a înţelege mai bine dimensiunea acelui act de eroism, este ca şi cum România de-acum s-ar confrunta cu armata Statelor Unite ale Americii. Imaginaţia este neputincioasă pentru o asemenea comparaţie. Ştii ce puhoi vine spre tine şi, totuşi, nu cedezi... Urcăm pe un promontoriu de pământ, înalt cam de 150 de metri. De pe acest pinten, strategul putea controla şleaul care merge şi astăzi de-a lungul Pârâului Alb. Un loc strâmt pentru desfăşurarea urdiilor Padişahului. Pe-aici a fost trecere obligatorie. Pe marginile promontoriului, se mai văd şi astăzi gropile în care se adăposteau tunurile Măriei Sale. De aici, în spate, pe culmi de codri întunecaţi, se poate merge până la Cetatea Neamţului, ne arată Ionică. Acolo aştepta mama lui Ştefan. Adică îl aştepta doar victorios sau pe scut. Ionică povesteşte pe unde trecea palisada şi, lângă mine, parcă a încremenit şi galbenul amar din florile de corn. Imaginaţia o ia la goană şi aud tropote... mai departe nu pot să ajung. Oare cum a fost atunci de s-au înroşit apele Pârâului Alb? Tăcerea pădurii este singurul răspuns.
Aici a fost un adevărat Termopile al românilor fiindcă 10.000 de viteji au luptat cu turcii până la ultima picătură de sânge. Pe timpul regimului comunist, s-a înălţat o cruce enormă de beton şi nimeni nu a îndrăznit să întrebe de ce... Oamenii locului urcă pe deal, deasupra Pârâului Alb, să se reculeagă.
Coborâm şi mergem spre Mânăstirea Războieni. Parcă te sfieşti să calci ca să nu tulburi liniştea de piatră. Cu hramul „Sfinţii Mihail şi Gavriil”, biserica a fost ridicată de Măria Sa Ştefan la 1496, fiind închinată oştenilor care au căzut în războiul de la Valea Albă, din 1476. Trecuseră 20 de ani de la încleştare până când Domnul a găsit puţină tihnă pentru această ctitorie unică în lume. Au adunat oasele albite de zăpezi prin pădure, au săpat două gropi în care le-au aşezat. Nu mai ştia nimeni dacă erau creştini sau musulmani. Deasupra craniilor s-a înălţat altarul. Naosul stă acum pe umerii uriaşilor Moldovei. Fie şi numai pentru această mărturie, Ştefan poate fi considerat sfânt. Apoi, un alt argument ca o minune: nu există conducător medieval în Europa, mic sau mare, care să fi ridicat câte o biserică pentru fiecare luptă cu invadatorii ţării lui. Chiar şi atunci când a pierdut. Pentru smerenie în faţa Domnului din Cer.
Şi a pus de s-a bătut pisanie grea în piatră, că te cutremuri şi azi când o citeşti:
"În zilele cuviosului şi iubitorului de Hristos, domnului Io Ştefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitorul ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, la anul 6984 (1476), iar al domniei noastre al 20-lea curgător, sculatu-s-a puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate ale lui răsăritene puteri; încă şi Basarab Voievod, cel numit Laiotă, venit-a cu toată ţara lui basarabească. Şi au venit să jefuiască şi să prade Moldova; şi au ajuns până aici la locul numit Pârâul Alb. Şi noi, Ştefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieşit înaintea lor şi am făcut cu dânşii mare război, în luna iulie în 26 de zile; şi cu voia lui Dumnezeu, biruiţi fură creştinii de către păgâni. Şi căzură acolo mare mulţime de ostaşi moldoveni. Tot atuncea au lovit şi tătarii Moldova din acea latură. Pentru aceea, binevoit-a Io Ştefan Voievod a zidi acest hram întru numele Arhistrategului Mihail, întru ruga sa şi a doamnei sale Maria şi a fiilor săi Alexandru şi Bogdan, şi întru pomenirea şi amintirea tuturor dreptcredincioşilor creştini care s-au prăpădit aici. În anul 7004 (1496), iar al Domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8."
Şi către leatul 1959, au venit tovarăşii închinători la seceră şi ciocan de le-au pus pe fugă pe maicile de la Mânăstirea Războieni. Credincioasele vârstnice au fost duse la Agapia, Văratec şi Slatina, iar cele mai tinerele au primit sarcină să vieţuiască printre oameni. Patru maici au rămas aici fără port monahal, ca să poată îngriji sfântul lăcaş de parohie. În 1973, s-au făcut săpături arheologice şi s-a restaurat mânăstirea. În 1990, cele patru maici şi alte călugăriţe de la Văratec au refăcut viaţa monahală de la acest osuar sacru.
Stareţa Acachia Căuş păstoreşte 26 de măicuţe. Între liturghii şi rugăciuni, ele lucrează în atelierele de croitorie, scultpură, de litografiere a icoanelor, ţesut covoare şi de tâmplărie. La 95 de ani, maica Serafima Hăisan citeşte zilnic din Psaltire, fără ochelari. Îngenunchez în faţa bătrânei pentru binecuvântare şi, în timp ce mâinile ei blânde mă mângâie pe creştet, mă întreb ce caut eu păcătosul aici. "Simţim duhul şi prezenţa Sfântului Ştefan cel Mare în tot ceea ce facem, iar, în unele împrejurări disperate, când nu întrezărim niciun sprijin de nicăieri, ne rugăm şi Dumnezeu, prin Sfântul Său, Ştefan cel Mare, ne trimite ajutor", povesteşte maica stareţă Acachia Căuş. Şi parcă nici eu păcătosul n-am venit aici chiar în van...
Şi Biserica Mariei Magdalena
Ionică ne duce apoi spre Schitul de la Ţibucani, care ţine de Mânăstirea Secu. Este ctitoria spătarului Iordache Cantacuzino Delianu, de la anul 1774.
Părintele Arsenie, stareţul lăcaşului, ne primeşte cu drag în camera de oaspeţi. Ne îmbie cu pască şi cu puţină apă de foc. Era un rachiu cum nu mai băusem nicăieri. “Ce i-aţi pus ca să obţineţi o culoare aşa frumoasă?” “Cruce de nucă...” Atunci când eşti aproape de Dumnezeu, găseşti crucea peste tot, inclusiv într-o nucă şi poţi să sfinţeşti cu ea chiar şi apa de foc...
Părintele Arsenie ne povesteşte despre dascălul Damian Ţâru, care s-a mutat de la Schitul din Ţibucani la Mânăstirea Secu prin 1940. Ţâru îi spunea ucenicului:
"Părinte Nicodim, eu nu am venit aici pentru Mănăstirea Secu, ci pentru Râpa lui Coroi. Acolo, în adâncul codrilor, aş fi vrut să mă ascund, să nu văd faţă de om, să vorbesc numai cu Dumnezeu şi să mă hrănesc cu ierburi din pustie”. Ţâru fusese tâmplar la Ţibucani, unde nu accepta niciodată să fie lăudat fiindcă ar fi fost semn de trufie. Dacă i se spunea că nu a făcut bine o masă, abia atunci se bucura. Îşi chinuia trupul aidoma Sfântului Calinic de la Cernica din secolul al XIX-lea: nu stătea niciodată pe scaun când mânca. Aşa cum Calinic dormea în jilţ. Niciodată în crivat, în pat.
Biserica e unică în România fiindcă este singura cu hramul "Sfânta Mironosiţă şi Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena". Biserica nouă a fost terminată în 1943.
Părintele Arsenie a absolvit Facultatea de Teologie, iar acum este student din nou. L-am întrebat de ce urmează Silvicultura. “Pentru a pătrunde şi mai adânc natura, ca lucrare a lui Dumnezeu”.
Are mâinile bătătorite de muncă. « Ascultările » din mânăstire îi ţin departe pe ucenici. Preferă să plece ca să nu lucreze. “Am vândut animalele şi călugării tot nu vin”, regretă părintele Arsenie.
Însă, pentru omul oraşelor de azi, bântuit de atâtea neîmpliniri şi drame, Schitul de la Ţibucani este o binecuvântare dumnezeiască. Iar Ionică a înţeles perfect rostul adânc al triunghiului în care a fost binecuvântat şi merge mai departe, spre soare-răsare, ca ultimul răzeş al Măriei Sale...
Viorel Patrichi
Cruce de nucă
„Vreau să ajut la renaşterea răzeşismului în această parte a Moldovei”, spune Ionică Asaftei, stăpânul de la Hanul Răzeşilor. Pentru cineva care nu-l cunoaşte şi care nici nu ştie cum se poate sfinţi locul prin fapte, ar părea vorbe deşarte. Exagerate. Eu l-am văzut însă, în timp, cum şi-a rostuit acest loc de pelerinaj spiritual chiar lângă Hanul Ancuţei, care a ajuns o umbră de amintire. Mai întâi şi-a cumpărat terenul, ca un megieş cuminte al noilor acţionari ai legendei, care – pot să bag mâna în foc – nu au citit povestirea lui Sadoveanu. Altfel ar fi priceput ştima locului.
Spuneam mai sus „pelerinaj spiritual”, şi nu întâmplător. Ionică a zidit hanul de piatră, cu roate de car pe faţadă, să le vezi de departe, când vii cu maşina dinspre Roman. În epoca „jepanelor” agresive, dar foarte folositoare pe drumuri grele, care cu boi nu mai avem. Este o schimbare dramatică în mai puţin de 50 de ani, timp în care satul nostru s-a mutat în poveşti şi în regretele celor plecaţi la oraş. Carele cu boi au urcat în tablourile lui Grigorescu şi în visele copilăriei bătrânilor uitaţi de rai pe pământ. Ţăranii rătăciţi de azi au „faitoane” cu roţi de cauciuc, trase de cai, dacă mai au, dar ei ajung foarte rar pe-aici. Dintr-o nostalgie nemărturisită, Ionică a lăcuit roţile cu obade largi şi le-a ridicat pe ziduri. Pentru ca trecătorii să nu uite de unde am pornit: am fost o naţiune de răzeşi sau de moşneni. Ultimii daci liberi, după ce majoritatea au ajuns nişte clăcaşi. Şi nu mai contează că munceau pe moşia boierului grec sau că şomează prin balcoanele blocurilor cenuşii din Târgu-Frumos sau din Râmnicu-Sărat, din Alba-Iulia sau din Zimnicea. Aşteaptă cu mâna întinsă, în timp ce pământul le intră în gură.
Dar Ionică avea visul lui, în care roata din lemn de stejar stă între cer şi pământ. Când te uiţi la el, te încredinţezi că nimic din ce este al nostru nu se va pierde şi nu se va sminti: înalt cât o cruce de hotar, atletic chiar, poartă pe chip expresia apotropaică a coifului de la Coţofăneşti. Fiindcă este un suflet bun, dar să nu-l calci pe sistem! Un partener de afaceri din Ţara Sfântă nu a înţeles de ce nu vrea moldoveanul un câştig rapid, cu meseriaşe exotice aduse anume de el aici pentru politicieni plictisiţi şi cartofori cinici. „Apăi io aşa nu vreau!” Şi a trebuit să se despartă ca apa de foc. „Măi Ionică măi, tu eşti un băiet aşa bun, măi, da ce gheşeft să fac eu cu tine, măi, dacă ţie nu-ţi placi să lucrezi pentru altul?!”
Şi dus a fost. Ionică voia altceva. Roata din vis îi aducea mereu aminte de bunicii lui. Aşa s-a ridicat Hanul Răzeşilor. A făcut aici un adevărat muzeu etnografic: ştergare, icoane, linguri şi străchini, fuse şi furci de tors, vârtelniţe, raghile, suveici, piepteni de lână, fuse de letcă, chiuă cu chilug (piuă cu pilug), vatale, spete, iepe şi război de ţesut, covoare cu vechi motive româneşti. Să vină urmaşii răzeşilor şi să le vadă, chiar dacă mulţi nu mai ştiu la ce foloseau. Fiindcă hanul lui nu este o crâşmă în sensul comun al cuvântului, el face aici operă de culturalizare, conferind rafinament unei afaceri prin care majoritatea patronilor ştiu doar să facă parale. “Eu nu amestec cultura cu cârciumăreala, dar vreau să regenerez într-un anume fel spiritul răzeşesc aici, nu departe de Războienii lui Ştefan cel Mare şi de Schitul de la Ţibucani”, se explică omul de afaceri, care supervizează mai sus de Roman manifestările din ciclul “Sadoveniana” şi numeroase lansări de carte.
Dar să nu ne eschivăm nici de la cele mai lumeşti. Drumeţii osteniţi de volan găsesc aici nişte sarmale moldoveneşti, cum numai la bunica am mâncat. Pentru că Ionică preţuieşte bucătăria veche, are grijă să nu lipsească nimic de pe masa călătorului flămând. Chiar şi coşul cu turte dospite are farmecul lui prin aromele de vatră, care te îmbie de sub ştergar.
Războieni, biserica de pe umerii uriaşilor
Îi place să vorbească mult despre „triunghiul lui de aur”, unde se simte protejat: Hanul Răzeşilor, Mânăstirea Războieni şi Schitul Ţibucani. Plecăm mai întâi cu urmaşul răzeşilor prin pădure, spre locul în care Ştefan a îndrăznit să-l înfrunte pe Mahomed al II-lea. Era cea mai mare putere a lumii de-atunci. Pentru a înţelege mai bine dimensiunea acelui act de eroism, este ca şi cum România de-acum s-ar confrunta cu armata Statelor Unite ale Americii. Imaginaţia este neputincioasă pentru o asemenea comparaţie. Ştii ce puhoi vine spre tine şi, totuşi, nu cedezi... Urcăm pe un promontoriu de pământ, înalt cam de 150 de metri. De pe acest pinten, strategul putea controla şleaul care merge şi astăzi de-a lungul Pârâului Alb. Un loc strâmt pentru desfăşurarea urdiilor Padişahului. Pe-aici a fost trecere obligatorie. Pe marginile promontoriului, se mai văd şi astăzi gropile în care se adăposteau tunurile Măriei Sale. De aici, în spate, pe culmi de codri întunecaţi, se poate merge până la Cetatea Neamţului, ne arată Ionică. Acolo aştepta mama lui Ştefan. Adică îl aştepta doar victorios sau pe scut. Ionică povesteşte pe unde trecea palisada şi, lângă mine, parcă a încremenit şi galbenul amar din florile de corn. Imaginaţia o ia la goană şi aud tropote... mai departe nu pot să ajung. Oare cum a fost atunci de s-au înroşit apele Pârâului Alb? Tăcerea pădurii este singurul răspuns.
Aici a fost un adevărat Termopile al românilor fiindcă 10.000 de viteji au luptat cu turcii până la ultima picătură de sânge. Pe timpul regimului comunist, s-a înălţat o cruce enormă de beton şi nimeni nu a îndrăznit să întrebe de ce... Oamenii locului urcă pe deal, deasupra Pârâului Alb, să se reculeagă.
Coborâm şi mergem spre Mânăstirea Războieni. Parcă te sfieşti să calci ca să nu tulburi liniştea de piatră. Cu hramul „Sfinţii Mihail şi Gavriil”, biserica a fost ridicată de Măria Sa Ştefan la 1496, fiind închinată oştenilor care au căzut în războiul de la Valea Albă, din 1476. Trecuseră 20 de ani de la încleştare până când Domnul a găsit puţină tihnă pentru această ctitorie unică în lume. Au adunat oasele albite de zăpezi prin pădure, au săpat două gropi în care le-au aşezat. Nu mai ştia nimeni dacă erau creştini sau musulmani. Deasupra craniilor s-a înălţat altarul. Naosul stă acum pe umerii uriaşilor Moldovei. Fie şi numai pentru această mărturie, Ştefan poate fi considerat sfânt. Apoi, un alt argument ca o minune: nu există conducător medieval în Europa, mic sau mare, care să fi ridicat câte o biserică pentru fiecare luptă cu invadatorii ţării lui. Chiar şi atunci când a pierdut. Pentru smerenie în faţa Domnului din Cer.
Şi a pus de s-a bătut pisanie grea în piatră, că te cutremuri şi azi când o citeşti:
"În zilele cuviosului şi iubitorului de Hristos, domnului Io Ştefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitorul ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, la anul 6984 (1476), iar al domniei noastre al 20-lea curgător, sculatu-s-a puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate ale lui răsăritene puteri; încă şi Basarab Voievod, cel numit Laiotă, venit-a cu toată ţara lui basarabească. Şi au venit să jefuiască şi să prade Moldova; şi au ajuns până aici la locul numit Pârâul Alb. Şi noi, Ştefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieşit înaintea lor şi am făcut cu dânşii mare război, în luna iulie în 26 de zile; şi cu voia lui Dumnezeu, biruiţi fură creştinii de către păgâni. Şi căzură acolo mare mulţime de ostaşi moldoveni. Tot atuncea au lovit şi tătarii Moldova din acea latură. Pentru aceea, binevoit-a Io Ştefan Voievod a zidi acest hram întru numele Arhistrategului Mihail, întru ruga sa şi a doamnei sale Maria şi a fiilor săi Alexandru şi Bogdan, şi întru pomenirea şi amintirea tuturor dreptcredincioşilor creştini care s-au prăpădit aici. În anul 7004 (1496), iar al Domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8."
Şi către leatul 1959, au venit tovarăşii închinători la seceră şi ciocan de le-au pus pe fugă pe maicile de la Mânăstirea Războieni. Credincioasele vârstnice au fost duse la Agapia, Văratec şi Slatina, iar cele mai tinerele au primit sarcină să vieţuiască printre oameni. Patru maici au rămas aici fără port monahal, ca să poată îngriji sfântul lăcaş de parohie. În 1973, s-au făcut săpături arheologice şi s-a restaurat mânăstirea. În 1990, cele patru maici şi alte călugăriţe de la Văratec au refăcut viaţa monahală de la acest osuar sacru.
Stareţa Acachia Căuş păstoreşte 26 de măicuţe. Între liturghii şi rugăciuni, ele lucrează în atelierele de croitorie, scultpură, de litografiere a icoanelor, ţesut covoare şi de tâmplărie. La 95 de ani, maica Serafima Hăisan citeşte zilnic din Psaltire, fără ochelari. Îngenunchez în faţa bătrânei pentru binecuvântare şi, în timp ce mâinile ei blânde mă mângâie pe creştet, mă întreb ce caut eu păcătosul aici. "Simţim duhul şi prezenţa Sfântului Ştefan cel Mare în tot ceea ce facem, iar, în unele împrejurări disperate, când nu întrezărim niciun sprijin de nicăieri, ne rugăm şi Dumnezeu, prin Sfântul Său, Ştefan cel Mare, ne trimite ajutor", povesteşte maica stareţă Acachia Căuş. Şi parcă nici eu păcătosul n-am venit aici chiar în van...
Şi Biserica Mariei Magdalena
Ionică ne duce apoi spre Schitul de la Ţibucani, care ţine de Mânăstirea Secu. Este ctitoria spătarului Iordache Cantacuzino Delianu, de la anul 1774.
Părintele Arsenie, stareţul lăcaşului, ne primeşte cu drag în camera de oaspeţi. Ne îmbie cu pască şi cu puţină apă de foc. Era un rachiu cum nu mai băusem nicăieri. “Ce i-aţi pus ca să obţineţi o culoare aşa frumoasă?” “Cruce de nucă...” Atunci când eşti aproape de Dumnezeu, găseşti crucea peste tot, inclusiv într-o nucă şi poţi să sfinţeşti cu ea chiar şi apa de foc...
Părintele Arsenie ne povesteşte despre dascălul Damian Ţâru, care s-a mutat de la Schitul din Ţibucani la Mânăstirea Secu prin 1940. Ţâru îi spunea ucenicului:
"Părinte Nicodim, eu nu am venit aici pentru Mănăstirea Secu, ci pentru Râpa lui Coroi. Acolo, în adâncul codrilor, aş fi vrut să mă ascund, să nu văd faţă de om, să vorbesc numai cu Dumnezeu şi să mă hrănesc cu ierburi din pustie”. Ţâru fusese tâmplar la Ţibucani, unde nu accepta niciodată să fie lăudat fiindcă ar fi fost semn de trufie. Dacă i se spunea că nu a făcut bine o masă, abia atunci se bucura. Îşi chinuia trupul aidoma Sfântului Calinic de la Cernica din secolul al XIX-lea: nu stătea niciodată pe scaun când mânca. Aşa cum Calinic dormea în jilţ. Niciodată în crivat, în pat.
Biserica e unică în România fiindcă este singura cu hramul "Sfânta Mironosiţă şi Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena". Biserica nouă a fost terminată în 1943.
Părintele Arsenie a absolvit Facultatea de Teologie, iar acum este student din nou. L-am întrebat de ce urmează Silvicultura. “Pentru a pătrunde şi mai adânc natura, ca lucrare a lui Dumnezeu”.
Are mâinile bătătorite de muncă. « Ascultările » din mânăstire îi ţin departe pe ucenici. Preferă să plece ca să nu lucreze. “Am vândut animalele şi călugării tot nu vin”, regretă părintele Arsenie.
Însă, pentru omul oraşelor de azi, bântuit de atâtea neîmpliniri şi drame, Schitul de la Ţibucani este o binecuvântare dumnezeiască. Iar Ionică a înţeles perfect rostul adânc al triunghiului în care a fost binecuvântat şi merge mai departe, spre soare-răsare, ca ultimul răzeş al Măriei Sale...
Viorel Patrichi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
