luni, 7 ianuarie 2013

Vedere de pe centură. Porcul râios și răpănos

Vedere de pe Centură.
Porcul râios și răpănos


"Ei au furat mai mult decât noi!"
(Il Dottore Victor Ponta, pe-atunci procuror și șef al Corpului de control al Guvernului condus de Adrian Năstase, a rostit această axiomă după alegerile din 2008)

Axioma suna ca un autodenunț. Într-o țară normală, ar fi fost măcar anchetat. Într-un bantustan, nu se întâmplă nimic. După alegerile din 2012, axioma putea fi inversată foarte ușor: „Noi am furat mai mult ca ei!” Nu este nicio exagerare aici. Dosarele fraudelor de la referendum, deși conțineau date evidente, au fost blocate. Vizat direct era însuși marele Dragnea, baronul de Smîrdioasa, noul Cozmîncă pentru Partidu lu Mukles. De aceea, la alegerile parlamentare a falsificat rezultatele la nivel na'ional. Din disperare, inclusiv pentru propria situație, el poate scoate din pălărie orice realitate electorală, dorită de stăpânii lui. Este curios că nimeni nu-l întreabă nimic nici de a doua lui diplomă falsă pentru administrație publică, diplomă pentru care nu a trecut nicio zi pe la pretinsa universitate „Alexnadru Ioan Ghica” din Alexandria. Nici nu trebuia fiindcă la examen s-a prezentat altcineva. Cu actele baronului, dar cu moaca pretinsului absolvent. Marele rector, un fost colonel de securitate, se află și astăzi în anchetă: prea mulți și-au luat însă fraudulos diplomele de la „Ghica” pentru ca și acest dosar să nu se închidă.

Coadă de mătură a ajuns senator

Așa că, pentru români, apocalipsa maiașă s-a amânat, dar a venit Armaghedonul babuinilor. Fiindcă li se atribuie o atitudine pe care majoritatea românilor nu puteau s-o manifeste. FSN redivivus! Este în USL și Petrică Roman. Adevărat, fără puloverul din decembrie 1989. Păcat că nu s-au mai întors și prețioșii morți din jurul lui Ion Iliescu: Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Sașa Bîrlădeanu...
Să mă explic. În primul rând, marea coaliție din jurul Varanului-cu-Platoșă a primit doar 27% din voturile românilor pentru că prezența la urne a depășit cu puțin 40%. Prin urmare, cei care susțin că ar fi legitim reprezentativi în fruntea României ar trebui să pună surdină. Tot o minoritate au rămas.
(Foarte straniu, dar nici Tataie, nici Cârlanu, nici al lui Căcărău nu au mai cârcâit că am fi doar 15 milioane de alegători, cum clămpăneau pe la referendum. Oare de ce? Fiindcă numai așa puteau să-și bage toată clientela în Parlament. Am ajuns să avem mai mulți parlamentari ca America! S-a minunat public până și ambasadorul Gitenstein de prostia noastră antologică. Prostie?! Nu este aceasta proba supremă că ne conduc niște demenți? Cum să crească numărul parlamentarilor în plină criză, când numărul locuitorilor scade dramatic? Când nu ai bani pentru pensii, cum să plătești un număr dublu de parlamentari? Și culmea principialității: Micu Titulescu a susurat că e de vină PDL pentru această formă de vot pseudo-uninominal, iar USL avea majoritatea absolută în Parlament! Acești borfași ne cred imbecili pe toți: au uitat că noi am votat la referendumul din 2009 pentru un legislativ unicameral, cu 300 de parlamentari. Să nu-mi spuneți că un român autentic, cu un dram de minte, poate vota asemenea specimene să ajungă din nou la putere!)
În al doilea rând, frauda a început cu mai multe luni înainte. Nu mă refer aici doar la principiul „O șpagă la vremea ei îți aduce tot ce vrei”. Nu! Hotărâți să preia puterea cu orice preț, au cumpărat practic toate structurile care susțin că fac sondaje sociologice. Lansatorul flăcării violet le stabilise marja de... precizie: 60% - 70%. Nu scoateți nici mai mult, nici mai puțin! Cu o zi înainte de închiderea urnelor pentru referendumul constituțional, Cozmîncă afirmase public: „Vom avea 65% din voturi.” Și așa a fost, iar noi avem necazuri cu această constituție și acum. Chiar dacă nu au fost la vot nici 15% din numărul alegătorilor. Au venit alegerile parlamentare de-acum și am constatat o deplină armonie între rezultatele scoase și prestația băieților care se consideră sociologi, așa cum nu s-a mai întâmplat niciodată.
Pe de altă parte, eu nu cred că românii ar fi atât de stupizi încât să voteze indivizi care au dosare penale sau care fac deja pușcărie. Și chiar așa s-a și întâmplat. Am o părere prea bună despre români pentru a crede că i-au putut vota în valuri pe toți penalii patriei. Coadă de mătură sau de câine să fi fost pe lista PSD sau PC, și tot ieșeai senator! Cum să crezi într-o percepție virtuală, creată de ciutacii lui Dan Voiculescu?

Să-l suspendăm pentru că se dă cu sania!


* Cel mai mare învins în toată această tevatură din anul 2012, care a urmat loviturii de stat cu aparență parlamentară, este națiunea română.


Cei mai redutabili penali au re-luat frâiele politicii și economiei. Asemenea indivizi pot oricând să-l scoată de urechi din urne pe Vanghele, pe Pornescu sau pe Voiculescu și să ne spună că noi ne-am ales președintele. „Românii nu acordă atenție plagiatelor!”, a zis Victor Ponta cu două zile înainte de alegeri. Eu nu spun că nu există asemenea tembeli în țara mea: au copiat ei la extemporalul din clasa a VII, poate să copieze și Cârlanu doctoratul! Chiar eu am întâlnit destui, însă mulți înțeleg că un doctorat fals aduce un post universitar necuvenit, deci bani necuveniți, prin urmare este furt material, nu doar intelectual. Cum să te duci apoi și să-l votezi ca să conducă Guvernul? Este însă și mai grav că această percepție obtuză este atribuită națiunii române.

* Al doilea învins este Traian Băsescu.


Mașinăria propagandistică a ciutacilor suflători în vuvuzele a creat percepția că președintele este vinovat pentru tot răul din economie, el devenise însăși întruchiparea răului, a statului totalitar, ca Nicolae Ceaușescu. USL era percepută ca o coaliție aflată în cea mai crâncenă opoziție, iar situația se perpetuează și astăzi: Noi am vrea să facem, dar nu ne lasă Băsescu. Și uite-l, joacă teatru, se dă cu sania! Cum să-l suspendăm dacă se dă cu sania? a întrebat retoric Căcărău. Tocmai de aceea, pentru că nu-și mai îndeplinește atribuțiunile constituționale! Nu te joci cu mintea odihnită a putorii. De ce se teme Marinelu nu va scăpa: îl vor suspenda pentru că se dă cu sania! Promisese el că nu va desemna în funcția de premier un mâț isteric, că nu va înghiți un porc râios. Se referea atunci la Tăricelu. Și ce l-a mai înghițit! Era și răpănos, nu numai râios.
La ceas de taină, Marinelu s-a întâlnit cu dușmanii lui de moarte: Cârlanu, Căcărau și Cozmîncă al II-lea. Au pus la cale un fel de pact de neagresiune. Unii presupun că Marinelu i-ar fi arătat Cârlanului o hârtie („dovada!”, după cum striga Mult Stimata și Împușcata) din care rezulta că Micu Titulescu, finuțu directorului SRI, era deja agent deplin acoperit al patriei. Alții susțin că Marinelu i-ar fi pus sub nas dovada că Pontănacu era agent de influență al Rusiei. Având în vedere și corespondența anterioară referendumului cu venerabilul Kondiakov, această variantă pare mai plauzibilă. Prin urmare, poți să fii șef de guvern dacă ești șantajabil. Poți să câștigi la poker dacă vrem noi să închidem ochii, cum făcea venerabilul Gheorghe Comănescu cu obedienții lui, care cotizau în funcție de grade. De fapt, deplinul maximus maestru Gabriel Homotescu de la Bătrâna și Perversa l-a „împrumutat” și pe Tataie cu 3 milioane de dolari în 1992, pentru... nevoi electorale curente. Toașu Homotescu a lucrat în comerț exterior, iar după 1990, a fost patron și director la compania Confex International. Și pentru că tot avea grade, el a luat și grad înalt (33) în Marea Lojă Națională. Iar în luna mai 2012, s-a cutremurat Marea Lojă, după cum ne informa „Jurnalul Masonic”:
Trecerea la Orientul Etern a Fratelui Gabriel Homotescu 33 a îndoliat Marea Lojă Naţională din România. După 1993, acesta a fost iniţiat al Masoneriei, intrând ulterior în Ritul Scoţian Antic şi Acceptat până la gradul de Suveran Mare Inspector General”. Dumnezeu să-l iepure că de mare folos a fost pentru Partidu lu Mukles!
Am să-i supăr pe mulți dacă voi argumenta că Marinelu este singurul președinte care a reușit să realizeze consensul instituțional și politic, bazat pe respectarea legilor. Inclusiv prin tratative de culise sau de alcov. Nu ca Bătrânu Edec pentru care „consenzu” presupunea: eu vă permit să furați, măi mîrșavilor, iar voi mă lăsați să mă joc cu jucăria la Cotroceni, măi dragă! Nu, Marinelu a procedat corect: i-a băgat pe toți la guvernare, sigur, cu excepția Partidului România Mare. Nimeni nu se poate lamenta că Traian Băsescu a jucat bărbuncul cu Partidu Bocilor până la capăt și pe ceilalți nu i-a lăsat la știubeiul cu miere. Acesta-i adevărul. Că mulți s-au comportat fără cei șapte ani de-acasă, ca Tăricelu sau ca Prostănacu, este cu totul altceva. (Că veni vorba, Prostănacu a calamburat violet că el a câștigat alegerile prezidențiale din 2008 și că acum el ar trebui să desemneze un premier, iar nu să fie el cel nominalizat de Traian Băsescu. Precis a primit un mesaj de la tatăl din Cer, pe care l-a invocat în noaptea victoriei). Același Traian Băsescu a desemnat în funcțiile de directori ai serviciilor secrete oameni care proveneau din partidele care l-au urât sincer. Cine a mai făcut asta în România? Prin urmare, partidul unic nu mai există! S-a topit în toate.
A greșit însă atunci când a cerut reducerea drastică și nejustificată temeinic a salariilor, a pensiilor, lăsându-le oamenilor impresia că numai cei amărâți au fost nevoiți să plătească pentru ieșirea din criză. Afișa atunci prea multă certitudine și acest lucru l-a făcut odios în ochii oamenilor obișnuiți.
Pe de altă parte, românii (și mai ales politicenii) nu au nici cea mai vagă educație a solidarității civice. Cu 15 ani în urmă, tigrișorul de hârtie din Coreea de Sud a intrat în criză. Le-am văzut pe coreence stând la cozi interminabile pentru a-și dona verighetele, brățările, inelele ca să scoată țara la liman. Pe-atunci mă întrebam ce ar face româncele noastre în situații similare și nu a trebuit să treacă prea multă vreme...

* Al treilea învins este Partidul România Mare.


Corneliu Vadim Tudor nu a mai intrat în Parlament și vinovat este chiar el pentru că a crezut că numele lui înseamnă totul în construcția unei formațiuni politice. Nu vreau să fac trimitere din nou la Cozmîncă, acest Emil Bobu al Bătrânei Șulfe, însă orice partid are nevoie de un departament organizatoric. Ar fi fost nevoie de vocea Tribunului care a rostit și multe adevăruri incomode pentru căldiceii „de centru dreapta, de centru stânga” din Parlamentul României.

* Ultimul învins este Partidul Democrat-Liberal, pe care l-am așezat deliberat aici din cauza indeciziei din campania electorală.

Principalul vinovat este Vasile Blaga. Cristian Preda a afirmat că Monica Macovei a vrut să candideze contra lui Dan Voiculescu. “Vom analiza”, a promis buldogul cu dinți de lapte și poate că mai analizează și după congresul PDL: No, ș-apăi șăsă, no, ș-apăi șăpche!... Ce să analizeze? Ori este captivul PSD, ori tremură de frică și a imprimat o atitudine non-combat partidului. Prin urmare, trebuie să plece oricum! Dacă nu ieșea Marinelu să le dea câteva smetii peste ochi celor de la USL, bocii nu mai treceau pragul.
S-a comportat excelent Eugen Tomac. El a intrat din prima linie, cu o majoritate absolută de voturi. Românii din Basarabia au înțeles mai bine miza alegerilor parlamentare din România pentru ei. Și totuși, mă așteptam ca zeci de mii de basarabeni să vină la urne, oricât de greu ar fi fost pentru ei să stea la cozi în frig. Ce-ar fi fost dacă ieșeau o sută de mii? Sigur, Traian Băsescu nu a reușit să impună restituirea automată și gratuită a cetățeniei române pentru basarabeni și poate că aici trebuie căutată explicația participării reduse și acolo. Pe de altă parte, eu nu am depistat la PSD un om care să priceapă la fel de bine importanța strategică a românității din est pentru securitatea României. În ce-i privește pe liberali, mai aproape ar fi lipovenii... În sfârșit, Pontănacu a pus și un ministru delegat pentru Republica Molotov: Cristian David, alias Troacă, un băiet minunat, au să vadă ei basarabenii. Și găgăuzii...

* Nu am acceptat niciodată că infractorii pot învinge.

Este contra naturii umane. Iar românii chiar au simțul justiției. De aceea, cred că marele învingător din aceste alegeri a fost Dan Diaconescu. PP-DD este o încropeală de tip Caracal în jurul unei televiziuni pestilente și, de aceea, mulți vor zbura mâncând tuleiele spre PSD, PNL sau chiar la PD-L. Chiar dacă a ajuns aproape la 15% - ponderea maximă sociologic a frustraților în orice națiune modernă – DD plânge: „Am cheltuit milioane de euro cu două televiziuni și voi ați votat cu USL... Nu-i nimic. Ce ați făcut cu milionul luat ca șpagă de la USL? Eu vă dădeam câte 25.000 de euro. Făceați companii împreună în domeniul energiei și ați fi câștigat 500 de euro pe lună. Așa... o să veniți la mine, că acum știți mulți unde e casa mea... și veți striga: Dane, Dănuțule, salvează-ne! Iar eu am să stau după perdea și voi ridica numai un colț și nu voi vorbi cu voi...” DD nu știe că mai este una care și-a dat numele partidului: Blocul Iulia Timoșenko. Și acum stă la pârnaie. Ce vremuri...
Rezultatul excelent al lui DD se datorează corupției endemice din toate partidele politice, care au guvernat România. De aceea, să nu ne mirăm dacă vom avea cursul Greciei unde au ieșit din urne tot felul de cretini populiști. Sau, cine știe, la noi este posibilă ascensiunea extremei drepte fiindcă, oricum, noi nu avem partide de dreapta, așa cum nici de stânga nu există. O fi de stânga Nepotu Mătușii Tamara, despre care aflăm acum că are... 15 case, nu 4, cum știam? Sau poate o fi de dreapta Relu Fenechiu, urmărit penal pentru dosarul „Transformatorul”, cu toate bulibașele lui din Moldova? Sau poate că Dan Voiculescu o fi chiar urmașul conservatorilor Petre Carp, Mihai Eminescu, Titu Maiorescu?
Sigur, dacă eram un popor cu simțul umorului, mergeam toți și-l votam pe Păcăliciul de la Moara Dracilor, pentru ca apoi Ponta, Băsescu, Antonescu și toată șleahta lor să se spele cu el pe cap.



De la Chișărău la Căcărău

Consilierul prezidențial Iulian Chifu avertiza, înainte de sfârșitul anului 2012, că România a devenit ținta propagandei rusești. Aprecierea vine târziu, dar este corectă. El atrăgea atenția asupra portalului „Vocea Rusiei” al postului de radio „Golos Rossii”, care este scris însă în limba română. Să priceapă și berbecii de la Antena 3 ce interese avem noi în România! Rușii au fabricat și un „ziarist” pe măsura intereselor lor, cu nume neaoș rrromânesc: Valentin Mîndrășescu (eu prefer să-l scriu cu „î“...). Cine a urmărit atent producțiile acestui individ-instituție poate pricepe ușor că evenimentele anului 2012 din România s-au derulat după scenariul scris la Moscova. Așa cum nenorocirile din decembrie 1989 s-au rostogolit peste noi după scenariul elaborat de CIA (de comun acord cu KGB), via Europa Liberă și Vocea Americii. Și câte flăcări au scos pe nări băieții și în decembrie 2012 despre opera patriotică a ciracilor lui Noel Bernard! Lefegii, mercenari, nimic altceva! Iar noi căscam gura la ei, ca la Antena 3!
Vocea Rusiei” aduce însă grave deservicii și... Rusiei. Dacă Moscova dorește realmente normalizarea relațiilor cu România, atunci oficina plătită din banii rușilor are rolul opus. Traumatizați de raporturile lor istorice cu sovieticii, românii vor percepe prestația agresivă de la „Vocea Rusiei” ca pe un nou afront.
Iată o probă de tip „Mîndrășescu” pentru care cine nu aprobă agresiviytatea Kremlinului este „rusofob”:


În ultimele şase luni, postul de radio rusesc a fost atacat de preşedintele României, de fostul ministru al Justiţiei, de un număr imens de jurnalişti rusofobi din România, precum şi de directorul Institutului pentru relaţii internaţionale de pe lângă Academia Română. 
Pasiunile din jurul acestor articole publicate de "Vocea Rusiei" au provocat o asemenea tensiune, încât chiar şi site-ul de limbă română al postului de radio german "Deutsche Welle" a publicat un text în care Vocea Rusiei era acuzată de "subminarea ordinii constituţionale" din România.
Activitatea postului de radio rusesc irită în aşa măsură Bucureştiul oficial, încât consilierii preşedintelui României sunt nevoiţi să renunţe la odihna lor pentru a contracara "propaganda Moscovei". Iulian Chifu, consilierul preşedintelui României pe probleme de securitate naţională şi politică externă, a făcut o declaraţie specială duminică, 30 decembrie, prin care critică politica externă a Federaţiei Ruse şi acuză postul "Golos Rossii". 
Iulian Chifu este o personalitate interesantă şi, într-un anume sens, plină de culoare, însă comportamentul lui nu se potriveşte cu imaginea unui expert pe relaţii internaţionale. Consilierul preşedintelui român şi-a început cariera ca jurnalist şi principala lui realizare profesională a fost o investigaţie gazetărească, dedicată "găinii care a născut pui vii" şi acest "succes" i-a făcut pe mulţi colegi de breaslă să-şi aducă aminte de el. Principalul "succes" al lui Iulian Chifu pe tărâm diplomatic îl reprezintă atacurile contra vicepremierului rus Dmitri Rogozin, care a numit acţiunile lui Chifu şi ale colegilor lui drept "atacurile unor clowni". Acest lucru l-a făcut extrem de vulnerabil pe sensibilul expert bucureştean. 
Opiniile lui Iulian Chifu cu privire la politica externă a Rusiei merită o analiză separată. Totuşi, pentru a avea o idee generală asupra principiilor pe care se construieşte politica externă a României, este suficient să rezumăm principalele teze din declaraţia lui. 
Federaţia Rusă este acuzată de imperialism şi de tentativa de a reconstrui Uniunea Sovietică. De asemenea, se arată că Rusia "nu a învăţat lecţiile trecutului" şi că mişcările separatiste din interiorul Rusiei sunt "consecinţele păcatului originar". Iulian Chifu crede că "păcatul originar al Rusiei" este chiar existenţa Uniunii Sovietice. Consilierul preşedintelui Rusiei a criticat acţiunile Rusiei faţă de Ucraina, Georgia, R. Moldova, România şi a comentat negativ sprijinul pe care Rusia îl acordă pentru Siria şi Iran. Apoteoza gândirii "expertului" român a fost ameninţarea la adresa Federaţiei Ruse: "Asemenea acţiuni atrag după sine consecinţe şi dacă Rusia nu-şi va schimba atitudinea, atunci va trebui să plătească mai scump în anul 2013 pentru aceasta". 
Pe lângă criticile aduse acţiunilor Federaţiei Ruse pe arena globală, Iulian Chifu şi-a arătat iritarea extremă faţă de postul de radio "Golos Rossii": "Noi am putut să vedem realmente că acest post de radio a devenit tot mai frecvent un instrument folosit pentru presiuni şi manipulare în România. Parţial, fiindcă acest post de radio a fost utilizat de diverse forţe în campania electorală. Parţial, pentru că presa a interpretat acest lucru ca pe ceva neobişnuit şi astfel au crescut audienţa postului "Golos Rossii"... Dacă analiza şi opiniile sunt libere, ca în cazul oricărei prese (şi nimeni nu se plânge de lipsa de libertate a presei din România), atunci amestecul în treburile interne ale altui stat şi elementele de incitare la scandal şi controverse pe linia preşedinte-Guvern reprezintă un lucru inacceptabil". 
Pe seama "rusofobului de serviciu" al administraţiei prezidenţiale române se pot pune confortabil toate problemele politice interne ale României prin amestecul mitologic al Moscovei. Principala cauză a iritării "expertului" de la Bucureşti constă în aceea că, pe  frontul informativ din România, a apărut un jucător necontrolat de Occident, de politicienii locali şi de oligarhi. "Vocea Rusiei" ridică probleme delicate şi oferă o platformă de dezbateri pentru cei care nu au loc în presa occidentală din cauza cenzurii ideologice sau politice. Nu este de mirare că popularitatea, influenţa şi autoritatea postului "Golos Rossii" cresc permanent.
În concluzie, trebuie remarcat că nu toţi experţii români împărtăşesc opinia lui Iulian Chifu. Cunoscutul jurnalist şi politolog Bogdan Chireeac, comentând reacţiile consilierului preşedintelui României, şi-a exprimat convingerea că Iulian Chifu are nevoie de asistenţă medicală de specialitate. Judecând după reacţiile utilizatorilor de reţele se socializare, mulţi cetăţeni ai României au fost de acord cu acest punct de vedere”.
Am lăsat un citat mai mare fiindcă mi s-a părut edificator.
De altfel, nu doar Vocea Rusiei are ca țintă România. Toată presa rusă, aproape fără de excepție, a pus tunurile pe țara noastră. Rușii pun la îndoială inclusiv originea și formarea poporului român, ca în cea mai absurdă epocă iredentistă. Românii ar fi apărut abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, „pe anumite porțiuni de teritoriu din Valahia și din Moldova”. Iată de ce trebuie studiată istoria veche în școlile noastre, de ce trebuie să promovăm asemenea cercetări pentru a contracara atitudinea de tip Patapievici-Boia-Djuvara de dispreț fașă de trecutul istoric. De fapt, actorul Horațiu Mălăele etala pe scena Teatrului Național din București: „Am avut un trecut de căcat, avem un prezent de căcat, bine măcar că nu mai avem niciun viitor!” De ce ar fi trebuit să mai vină și rușii cu accente suplimentare? Aveam destui...
Semnalul a fost dat prin „resetarea” lui Barack Obama: pentru America, este mult mai important Orientul Mijlociu, decât Estul Europei; pentru Rusia, Estul Europei are o mare valoare strategică în condițiile în care vrea să paraziteze întreaga Uniune Europeană. Sigur că Joe Biden a venit atunci imediat în România pentru a abate atenția. De aceea, în această contrapartidă, România va trebui să-și apere foarte atent interesele în anii ce vor veni.
Iată de ce cazul Iacob Chișărău, fostul director al Moldomin, care a vândut dicumentația minelor din Banat rușilor, trebuie văzut și ca o ripostă nu doar la fuga agentului rus care a provocat accidentul rutier pe trecerea de pietoni... Pe de altă parte, este o inepție să mai susținem că Rusia nu mai are ce spiona în România fiindcă a avut și are agenți peste tot. La Moldova Nouă, nu este vorba numai de rezervele de cupru...
Că indivizi ca Iacob Chișărău sau Crin Căcărău se comportă ca într-o țară străină este o altă chestiune.
Au avut și liberalii o femeie deșteaptă și au dat-o afară mai rău ca la comuniști: Adriana Săftoiu. Ce poți să mai zici? Chiar și toașu Luka, toașa Ana Pauker te chemau la ședință ca să-ți faci autocritica, băi tovarășe! Liberalii se comportă mai urât ca ilegaliștii: Adriana Săftoiu a aflat de la televizor că a fost eliminată. La sfatul Guzganului Rozaliu, Oieru din Pipera se șulfi, se preacurvi creștinește: vrea să ajungă șeful „liuberalilor”, numai după ce Crinu va fi președintele patriei!
Votați-i mai departe!
În preajma Crăciunului, a ars din temelii și casa lui Mihail Sadoveanu de pe strada Barbu Delavrancea din București. La ce ne mai trebuie patrimoniul național, domnule Sorin Oprescu? După ce am demolat casa în care a locuit Mihai Eminescu, putem să punem foc și la Casa Poporului! Românii ne vor vota oricum. Va veni un ciripitor care să ne spună public pe sticlă: „Pe români nu-i interesează patrimonoiul național!”
Pe noi ne interesează însă oamenii care servesc partidul. Așa se face că primul act de voință al majorității USL din actualul parlament a fost să facă zid în jurul tovarășului deputat Ion Stan ca nu cumva să fie săltat de procurori pentru corupție. Cu dosarele pe masă!
Iată ce discurs înflăcărat a ținut Radu Popa de la Partidul Poporului-DD: „Eu vin din Dâmbovița, din județul unde este deputat domnul Stan, care a făcut 67 de biserici.”
Păi bine, Ștefan Cel Mare a făcut abia 47 de biserici și mânăstiri. Cine este mai tare? Cum să mai votezi pentru arestarea lui Stan dacă Partidu Poporului care mănâncă ciocoi?...

Rușii urmăresc atent „lupta ungurilor contra ungurilor din Transilvania”


Dmitri Semușin face pentru „Regnum” o analiză excelentă a alegerilor parlamentare din lumea ungurilor transilvăneni, așa cum nu am văzut în presa română.
Pe 9 decembrie, au avut loc alegeri parlamentare în România. În acest scop, s-au deschis în ţară 18.500 secţii de votare. În străinătate, au funcţionat 300 de secţii. Erau înscrişi pe liste 18,2 milioane de cetăţeni români. Ei trebuiau să aleagă 315 deputaţi pentru Camera Deputaţilor şi 137 senatori. Adică, un deputat la 70.000 de locuitori şi un senator la 160.000 de locuitori. Pentru cele 452 de mandate parlamentare, s-au confruntat peste 2400 de oameni. Suplimentar, mai sunt atribuite 18 mandate de deputat pentru minorităţile naţionale din România
Pe lângă semnificaţia lor naţională, alegerile parlamentare au şi importanţa lor regională în ce priveşte "problema ungurească" din Transilvania, crede Semușin. Conform recensământului din anul 2011, în România trăiesc 1.237.746 de maghiari, care locuiesc permanent în această ţară. Asta înseamnă 6,5% din populaţia României. Menţionăm că ungurii din Transilvania votează preponderent pe criterii naţionale, adică tot pentru unguri. În acest sens, alegerile din decembrie 2012, au fost un test politic important pentru noua putere politică a provinciei - autonomiştii maghiari, care încearcă să creeze o autonomie în ţinutul lor şi care solicită federalizarea României pe principiul provinciilor istorice. Activitatea autonomiştilor transilvăneni se desfăşoară în cadrul "noii politici naţionale" a partidului Fidesz din Budapesta.
În prezent, liderul informal al autonomiştilor maghiari din Transilvania este Laslzo Tokes, deputat în Parlamentul European din partea României, erou al revoluţiei române din anul 1989. În general, Tokes pretinde să fie liderul naţional al tuturor ungurilor din Bazinul Carpatic, care trăiesc în afara Ungariei actuale. Organizaţia politică a autonomiştilor unguri din Transilvania românească este creată din septembrie 2011 ca un nou partid - Partidul Popular Maghiar din Transilvanmia (EMNP). Scopul EMNP este scoaterea din viaţa politică a României a Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (RMDSZ, adică UDMR), care, din anul 1989, a fost unicul partid al minorităţii maghiare din această ţară.
Autonomiştii unguri i-au acuzat pe cei din condcucerea RMDSZ (UDMR) de corupţie politică şi de cooperare neprincipială cu românii. Din anul 1990, UDMR participă fără întrerupere la lucrările Parlamentului, iar din 1998, UDMR a intrat periodic şi în Guvernul României. În ultimii ani, acest partid a intrat în coaliţia guvernamentală cu liberalii români de la PD-L. UDMR a ieşit din coaliţia guvernamentală recent - pe 27 aprilie 2012, în urma demisiei Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu (PD-L).
În cadrul minorităţii naţionale maghiare, a fost criticată pentru practica politică îndelungată. O expresie a acestei nemulţumiri au reprezentat-o formarea Consiliului Naţional Secuiesc din Transilvania (SZNT) şi apariţia Partidului Civic Maghiar (MPP). Baza acestor organizaţii este în mare parte aşa-numitul Ţinut al Secuilor, unde sunt minoritare.
Alegerile generale parlamentare din România au o semnificaţie dublă pentru minoritatea maghiară din Transilvania. pe de altă parte, lor nu le pasă ce partide politice româneşti vor câştiga alegerile. Evident,
Hunor Kelemen, actualul lider al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, a constatat că partidul lui nu are aliaţi permanenţi şi prieteni în tabăra partidelor politice româneşti. RMDSZ (UDMR) se raportează numai la interesele permanente ale populaţiei maghiare din Transilvania.
Cu toate acestea, pentru UDMR, ceea ce era de preferat s-a dovedit imposibil - victoria la alegerile din decem,brie a Alianţei România Dreaoptă (ARD), în componenţa căreia se află partidul liberal românesc PD-L. Cu PD-L, UDMR a colaborat cu succes în cadrul coaliţiei guvernamentale a lui Ungureanu. În cadrul coaliţiei cu PD-L, s-au făcut şi concesii de neimaginat, din perspectiva românilor, pentru minoritatea maghuiară din Trabnsilvania, mai ales în domeniul culturii şi educaţiei în limba maghiară. Pe de altă parte, ungurii din Transilvania au serioase motive să creadă că tandemul Ponta-Antonescu, care reprezintă Uniunea Social-Liberalîă, reprezintîă o linie dură în relaţia cu ungurii din Transilvania. Ungurii consideră orientarea "anti-ungurească" a USL din anul 2012 "fără precedent" în ultima vreme”.
Rivalitatea dintre naţionaliştii maghiari: autonomiştii unguri (de fapt, separatişti ascunşi) din EMNP şi, oarecum, naţionaliştii unguri "progresişti" din RMDSZ (UDMR) au transformat alegerile din Transuilvania românească pentru minoritatea maghiară locală într-o competiţie a ungurilor contra ungurilor.
La alegerile locale din iunie 2012, au participat trei partide naţionaliste maghiare: RMDSZ (UDMR), MPP (creta în 2008) şi EMNP (creat în 2011). Rezultatele alegerilor locale din România pentru partidele ungureşti au fost următoarele: RMDSZ - 5,6%, EMNP - 0,45%, MPP - 0,4%.
Astfel, putem vedea că suma procentuală a rezultatelor este de 6,45% , extrem de apropiată de indicele statistic al minorităţii maghiare din Transilvania - 6,5%. Este foarte puţin acest 6,5%, dar uneori înseamnă foarte mult, cum s-a văzut la referendumul pentru înlăturarea preşedintelui Traian Băsescu, care a avut loc pe 29 iulie 2012. Faptul că ungurii au boicotat acel referendum a făcut să lipsească 4 procente pentru ca rata de participare legală la vot să fie atinsă. Prin urmare, datorită acestor câtorva procente din partea minorităţii maghiare Băsescu este şi astăzi în funcţia de preşedinte al României. Așa crede Semușin.
Lupta pentru aceste 6,5 procente din voturile alegătorilor unguri din România este de fapt miza confruntării interpartinice a maghiarilor din Transilvania. Totodată, trebuie reţinut că, în conformitate cu legea electorală, pragul de trecere în Parlament este de 5%. Astfel, veteranii politici din UDMR luptă pentru acele 5%+ un oarecare număr de voturi din partea alegătorilor maghiari. Adversarii luptă şi ei ca UDMR să nu mai primească aceşti 5%. Hunor Kelemen, preşedintele UDMR, şi alţi conducători din această formaţiune au arătat în campania electorală că, din cauza activităţii subversive a lui Tokes şi a echipei lui, a fost pusă în pericol reprezentarea maghiarilor în Parlamentul naţional din România.
Adversarii UDMR din rândurile Partidului Popular Maghiar din Transilvania (EMNP), în special Tibor Toro, preşedintele acestui partid, au răspuns rezonabil că nu există un pericol pentru reprezentarea în Parlamentul României. Reprezentanţii ungurilor intră în Parlamentul României prin formula 6 la Senat plus 3 la Camera Deputaţilor din cele două judeţe secuieşti Harghita şi Covasna. Este numărul minim. Cea mai mare cotă de reprezentare a ungurilor din UDMR poate fi de 15 deputaţi şi 7 senatori. După o asemenea confirmare echitabilă, şi reprezentanţii EMNP, şi reprezentanţii UDMR au tăcut, ceea ce ne-a determinat să ne gândim care este obiectivul luptei ungurilor contra ungurilor din Transilvania românească. În acest sens, este clar că ţinta luată în cătare de autonomiştii unguri este de fapt fracţiunea din UDMR din Parlamentul României, altfel spus, sistemul de relaţii existent dintre vârfurile UDMR şi români la etajele superioare ale politicii din România.
Aceasta este şi intriga principală contra UDMR, a cărei sursă de fapt se află în Ungaria vecină, în guvernul de la Budapesta.
Pentru radicalizarea ungurilor din Transilvanmia, trebuie smulse vârfurile din UDMR din contextrul vieţii politice din România la nivel naţional. Partidul autoniomiştilor din Transilvania, care se confruntă cu UDMR,trebuie să ia voturile alegătorilor locali astfel încât UDMR să nu mai poată intra în Parlamentul României. Acest lucru va rupe vechea legătură a elitei politice din Transilvania cu politica mare din România. O asemenea situaţie va crea noi condiţii de joc pentru Budapesta în Transuilvania, îi va da speranţa să reorienteze total spre ea viaţa politică a ungurilor din această provincie.
După cum arată alegerile locale din 10 iunie 2012, voturile adversarilor UDMR s-au redistribuit între cele două partide ungureşti - MPP şi EMNP.
De lşa începutul anului, liderii EMNP au încercat zadarnic să-şi unească forţele cu MPP. Bazinul electoral al Partidului Civic Maghiar (MPP) este predominant aşa-numitul Ţinut al Secuilor. Şi tocmai această regiune din Transilvania devine centru de aplicaţii pentru forţele autonomiştilor unguri din EMNP и din Consiliul Naţional Secuiesc (SZNT).
Însă, în calea unirii forţelor adversarilor UDMR, aceste formaţiuni s-au izbit de ambiţiile personale ale liderului MRR, Jenő Szász. El nu a vrut să ocupe o poziţie secundară, subordonată faţă de conducerea EMNP. La începutul lunii octombrie 2012, Jenő Szász a fost eliminat din viaţa politică din Transilvania într-un mod extrem de ciudat. Premierul ungar Victor Orban a avut o întâlnire personală cu el. după care s-a aflat că lui Jenő Szász i s-a propus să conducă Institutul de Strategie Naţională din Ungaria. Pe 13 octombrie, Jenő Szász şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al MPP. Fără el, partidul a fost dezorganizat. Cu toate acestea, în ajunul alegerilor, Jenő Szász însuşi a făcut un apel la ungurii din Transilvania să voteze pentru UDMR, iar nu cu EMNP. Astfel, alegerile parlamentare din Transilvania românească au devenit frontul de luptă pentru voturile ungurilor din zonă nu pentru trei partide, cum era în vară, ci pentru două partide ungureşti. În aceste condiţii, EMNP, un novice în politica din România l-a atacat furibund pe hegemonul absolut - UDMR. Toro Tibor, preşedintele EMNP, a declarat că nu vede nimic îngrozitor dacă ungurii nu vor intra în Parlamentul de la Bucureşti. În 2016, ei vor reuşi acest lucru, a spus el.
Eurodeputatul Laszlo Tokes, liderul informal al autonomiştilor unguri, a confirmat înainte de alegeri că votul din anul 2012 va rezolva soarta României, va decide dacă această ţară va merge pe drumul "post-comunismului" sau va opta pentru schimbarea sistemului post-comunist. În acest sens, Tokes a spus: "Eu văd două alternative în politica europeană din centrul şi estul Europei. O cale, reprezentată de România, este reorganizarea post-comunistă, pe care îl urmează tandemul Ponta-Antonescu. Altul este drumul Ungariei. Aici, după alegerile din 2010, se continuă schimbarea sistemului. Se înţelege că UDMR urmează modelul românesc, iar EMNP oprează pentru calea ungară de schimbare a sistemului".
Cu toate acestea, uniunea europarlamentară - Partidul Popular European (EPP), în cadrul căruia intră şi EMNP al lui Tokes, şi UDMR, l-a susţinut pe ultimul. pe 6 decembruie 2012, Wilfried Martens, preşedintele Partidului Popular European,. a declarat că va susţine în alegerile din România alianţa ARD şi UDMR. În ce îl priveştre pe Tokes, este evident că eşaloanele europene nu au sprijinit EMNP. Cei de la Bruxelles şi Strasbourg îşi demonstrează cu toată claritatea dorinţa de stabilitate în cazul Transilvaniei, la fel ca în Catalonia, vor stabilitate în Europa. Şi asta, în ciuda faptului că premierul român Victor Ponta nu este pe placul celor de la Bruxelles.
UDMR a avut în Parlamentul de la Bucureşti o reprezentare solidă: 9 senatori şi 21 de deputaţi. În programul electoral, UDMR a inclus solicitările minorităţii maghiare de modificare a Constituţiei României, de schimbare a sistemului electoral al ţării, de reorganizare în interesul minorităţii maghiare a României pe regiuni şi realizarea reformei administrative. Noutatea din programul EMNP a fost propunerea lui Laszlo Tokes pentru federalizarea României după regiunile ei istorice: Valahia, Moldova, Transilvania, Dobrogea etc.
În ce priveşte rezultatele alegerilor parlamentare, pentru politica ungurilor din Transilvania, remarcăm, înainte de toate, că alegerile din decembrie din România s-au caracterizat printr-o prezenţă la urne extrem de scăzută. Rata de partzicipare din Transilvania a fost chiar mai redusă, decât media pe toată România, care a fost de 41,72%. În Transilvania, în judeţul Bihor, au votat 36,82% din alegători, în Harghita secuilor - 36,51%, în Covasna secuilor - 33,31%, în Mureşul pe jumătate secuiesc - 34,93%, în Satu Mare - 32,05% şi în Sălaj - 35,55%.
Zsolt Nemeth, secretar de stat pe probleme externe din Ungaria, coordonatorul politicii ungare din Transilvania, a făcut apeluri către ungzuri să iasă la vot, dar nu a ajutat la nimic. Cauza prezenţei slabe la alegeri au fost condiţiile meteorologice dificile. Ninsoarea a îngreuiat circulaţia. Nici preşedintele Traian Băsescu nu a putut să se întoarcă la timp în capitală dintr-o staţiune montană. Au căzut liniile electrice şi 80 de secţii de vot nu au putut să-şi înceapă activitatea.
În dimineaţa de 10 decembrie 2012, se ştia că UDMR a câştigat o victorie răsunătoare contra autionomiştilor din EMNP în judeţele secuieşti Harghita şi Covasna. Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a luat 80% din voturi în colegiul Felchike, iar Toro Tibor, preşedintele EMNP, a pierdut în colegiul lui "lupta pentru prestigiu" cu Marko Attila de la UDMR.
Acum, partidele de opoziţie din Ungaria vor sărbători din nou şi se vor bucura pentru eşecul "noii politici naţionale din transilvania" a liderului autoritar al ţării Victor Orban. „Tentativa de radicalizare a politicii ungurilor din Transilvania a eşuat. Victor Ponta a anunţat imediat că vrea să facă alianţă cu UDMR. Iar UDMR a câştigat alegerile din Transilvania chiar dacă trei politicieni influenţi din această formaţiune sunt acuzaţi de corupţie - Borbelly Laszlo, Zsolt Nagy şi Attila Marko. Tokes rămâne să ponegrească pe mai departe "restauraţia postcomunistă" din România. Este greu de spus că această situaţie le prieşte autorităţilor de la Budapesta. Relaţiile cu UDMR s-au stricat de tot, iar Victor Orban e prea mândru ca să mai recunoască un eşec evident în Transilvania românească”, a concluzionat Dmitri Semuşin.


Priveghi pentru Sergiu Nicolaescu


Aminteam de preocupările neprietenilor noștri de la răsărit cu privire la cercetarea originii românilor. Dar pe cine mai interesează astăzi un asemenea lucru? Vor spune unii imediat că este o obsesie comunistă, deși ea vine de la Ștefan cel Mare, de la Mihai, de la cronicarii moldoveni, de la Școala Ardeleană. Miron Costin chiar nu l-a cunoscut pe Lenin.
Dar poate este mai captivant prezentul: în două decenii, Bătrânul Edec și ai lui au făcut praf industria, din care se puteau totuși recupera măcar câteva fabrici, și au distrus agricultura. Puținii fermieri performanți privesc cum vin în valuri samsarii străini peste ei, în țara lor și ei nu pot face nimic fiindcă nu au bani suficienți, dar primesc subvenții de patru-cinci ori mai mici ca olandezii, nemții, francezii, grecii... Egali în UE! În Olanda, un hectar se vinde cu 100.000 de euro. În România, cu 1000 de euro sau chiar mai puțin. „Hai, domne, că nu pleacă străinii cu pământul în spinare...” De câte ori nu am auzit această inepție de la pretinșii făcători de imagine, în realitate, agenți de influență, plătiți sau voluntari din prostie... Tot ei îi laudă frecvent pe unguri pentru politica lor naționalistă, protecționistă. Și iată că pe 17 decembrie, Parlamentul de la Budapesta a votat o lege fabuloasă sub nasul gânditorilor de la Bruxelles: „Doar ungurii vor putea să cumpere terenuri în viitor în Ungaria”, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Rurale.
Tocmai în această perioadă, a plecat dintre noi cel mai naționalist regizor de film din România. El a prețuit trecutul românilor și a devenit echivalentul lui Mihail Sadoveanu în filmul istoric. Un om care s-a refugiat în imaginarul eroic al trecutului național pentru a face educație. Și bani, fiindcă filmele lui chiar au adus bani mulți României. Așa s-a imaginat mare domnitor și rege, luptător pentru demnitatea și libertatea românilor, om de lume, un rafinat admirator al femeilor frumoase și deștepte (deși nu era...). Nu întâmplător, mulți români au făcut noapte albă în cinematografe înainte să fie ars ca un taraboste...
Moartea lui Sergiu Nicolaescu, un om de o mândrie rară că este român, mi-a amintit de o poveste istorisită de Mircea Druc cu mulți ani în urmă. Filmul „Dacii” a rulat prin anii 1970 și la Moscova. Un student rus a rămas impresionat de spiritualitatea dacilor și a citit tot ce a găsit despre ei în bibliotecile Moscovei. După care a solicitat azil politic în... România, „țara dacilor”. Evident că nu era posibil. Cum să ceri azil politic într-o „țară frățească”, băi tovarășe?! Atunci a plecat de la Moscova la... Chișinău. Acolo s-a însurat cu o româncă și a continuat să cerceteze istoria veche a dacilor. Așa a ajuns să fie chiar condamnat pentru... „naționalism moldovenesc”. În 1990, când Mircea Druc a fost ales în funcția de premier, l-a desemnat în funcția de ministru al minorităților din Republica Moldova.
Sigur că Sergiu Nicolaescu a făcut mari concesii regimului comunist. A executat comenzi cinematografice despre mișcarea comunistă din România, a cântat în strună celor care au deformat istoria ilegaliștilor, a legionarilor, dar tot el a realizat cele mai impresionante fresce istorice: „Mihai Viteazul”, „Columna”, “Nemuritorii”, a pus la punct istoriografia falsificată de comuniști: Dacă rămânea după el numai „Oglinda”, ar fi fost suficient să admitem că a fost un mare regizor. Dacă Spielberg le oferă studenților lui scene din „Mihai Viteazul” pentru studiul cinematografiei, eu cred că este un indiciu. Când extratereștrii lui Spielberg coboară pe Pământ, ajung într-o casă în fața unui televizor la care rula... „Mihai Viteazul”.
Iată ce scrie însă românul Cristian Tudor Popescu despre:
Moartea domnului Nicolaescu mă emoţionează tot atât cât moartea comisarului Miclovan sau Moldovan, zâmbind relaxat cu borşul la gură "Un fleac, m-au ciuruit..." sau recepţionând ploaia de gloanţe ca pe un vibromasaj sub duş.

Despre calitatea domniei-sale de executant al programului de propagandă naţional-comunistă comandat de Ceauşescu am scris de nenumărate ori analizându-i filmele. N-am s-o fac şi acum, când nu mai este, deşi valul de encomiasme care crapă ecranele de azi dimineaţă ar merita măcar un canal de deversare.
Voi face doar, în calitate de cinefil, o mărturisire ruşinoasă: niciodată, niciunde, nicio imagine din filmele domnului Nicolaescu nu mi-a stârnit vreo emoţie. Mă număr printre astfel de handicapaţi sufleteşte, nu mulţi, din fericire pentru vigoarea românilor ca naţie.
Domnul Nicolaescu a fost, cu siguranţă, cel mai bun manipulator al maselor de figuranţi neplătiţi în cinematografia română sub comunism. Altfel, opera sa este o uriaşă, sistematică şi tenace colecţie de clişee, conserve de cinema în sos de viu.
Nicio idee cinematografică originală nu tulbură acest măreţ edificiu - singurele impurităţi creative pot fi găsite printre dialogurile şi situaţiile imaginate de scenaristul său, Titus Popovici.
Umorul şi sensibilitatea domnului Nicolaescu sunt perfecte pentru a-l face să râdă sau să verse o lacrimă pe domnul Becali”.
Nu vreau să fac o analiză gramaticală de nivelul clasei a VII-a pentru ultima frază, unde „domnul Nicolaescu” varsă „o lacrimă pe domnul Becali”... Și CTP este inginer, la fel ca Sergiu Nicolaescu. Cu diferența că, dacă murea Savonarola primul, regizorul nu l-ar fi împroșcat.
Dar ce cusur are capodopera Osânda”? Sau „Moartea lui Ipu” („Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”)? Și de ce ar fi mai bun filmul „Quo Vadis” după romanul lui Henry Sienkiewicz decât „Nemuritorii” lui Sergiu Nicolaescu?
Dacă știm să discernem valoarea artistică de comanda politică în filmul lui Nicolaescu, vom înțelege că nu va mai face nimeni ce a făcut el. După 1990, s-au premiat doar filme care pledau pentru „destructurarea istoriei” naționale, care prezentau cele mai hidoase experiențe individuale, la limita patologicului, din viața românilor. Regret că „După dealuri” al lui Mungiu nu face excepție. Vrem să stâlcim sufletele românilor, să continuăm tot așa. Eventual, pe banii noștri ai tuturor.
Americanii fac și filme cu eroi exemplari sau cu supermeni, cu polițiști care apără legea („Incoruptibilii” este mai slab decât seria comisarilor lui Nicolaescu, sigur, dacă extragem instrumentarea adevărului istoric despre ilegaliști și legionari), se raportează cu respectul cuvenit la istoria lor restrânsă, nu s-au oprit doar la carențele psihice ale negrilor.
Înjurați-l pe Sergiu Nicolaescu! Ce cusur are “Enigma Otiliei”? Dar „Ultima noapte de dragoste”, “Ciuleandra”?
Era îndrăgostit de propria perfecțiune.
Un narcisist.
L-a urât sincer pe Nicolae Ceaușescu fiindcă a dat mâna cu el de trei ori, nu l-a privit în ochi și nu i-a adresat niciodată vreun cuvânt. A vrut să se joace de-a regizorul istoriei în decembrie 1989 și a ajuns părtașul la crimele lui Ion Iliescu, inventatorul teroriștilor, care merita un Oscar pentru regie politicianistă. Sergiu Nicolaescu a plecat și nu a spus tot.
El a fost mândru de originea lui și a plecat frumos, chiar patetic prin rolul din „Orient Expres”.
Am vorbit o singură dată cu el și chiar fusese de acord să realizăm un dialog. Reticența pentru regia din 1989, de care mi-e rușine azi, m-a făcut să nu-l mai caut...


Ucraina, cel mai mare pericol pentru spațiul românesc

Nu doar din cauza caracterului imprevizibil al acestui popor turbulent de la răsărit. În toată istoria mai nouă, ucrainenii s-au comportat ca ungurii față de români. Fie că a fost vorba de diversiuni pe timpul Imperiului Țarist, fie că au indus împărțirea diabolică a teritoriilor românești din est, ucrainenii și-au urmărit interesele lor expansioniste, atribuind totul... rușilor. De fapt, la fel ca sîrbii, ucrainenii s-au comportat și se comportă la fel ca rușii față de națiunile mai puțin numeroase: cu aroganță și cu multă agresivitate. Așa cum sîrbii au uitat ce le-au făcut turcii, la fel uită și ucrainenii masacrele și deportările la care au fost supuși de ruși, atunci când își construiesc relațiile cu românii. Chiar dacă Ucraina deține teritorii care nu i-au aparținut niciodată, în mare parte locuite de români, mulți ziariști și politicieni ucraineni acuză România de... expansiune. Dacă Bucureștiul se interesează de soarta românilor din Ucraina și e normal să procedeze așa, este acuzat imediat de expansiune. Am fost printre puținii care au avertizat de multe ori că semnarea Tratatului cu Ucraina va fi un dezastru pentru românii rămași dincolo de sîrma ghimpată. Și așa s-a întâmplat.
Iată că până și rușii încep să priceapă ce înseamnă Ucraina. Roman Konopliov crede că agenții Kievului controlează tot ce mișcă în Transnistria, că este doar o chestiune de timp să închidă frontiera pe Nistru. Sigur, putem să nu fim de acord cu această apreciere, mai ales că majoritatea afacerilor din Transnistria sunt controlate de noii capitaliști din Rusia. Ruși sau evrei.
Cu un an în urmă, în Transnistria au avut loc alegeri prezidenţiale, care au divizat viaţa enclavei în două perioade - "până la" şi "după". Evgheni Şevciuk l-a înlocuit pe Igor Smirnov, care a condus două decenii. În Rusia, soarta Transnistriei este urmărită mai atent decât orice zonă, cu excepţia, să zicem, a Republicii Moldova”, apreciază Roman Konopliov.
Însă mulţi au uitat deja toată tragedia acelei campanii şi hotărârea luată pentru destinul a mii de oameni încorporaţi în elitele smirnoviste ale vremii. Clasa politică din Rusia, atât elita conducătoare, cât şi grupurile din opoziţie, practic nu acordă nicio atenţie Transnistriei. Primii pentru că nu e foarte plăcut să analizezi probleme pentru rezolvarea cărora nu ai cum să te lauzi, ceilalţi, din opoziţie, nu pricep cum ar putea folosi problematica transnistreană în jocurile de politică internă din Rusia.

De ce rușii l-au iertat pe Smirnov pentru furtul ajutoarelor?

Aici ar trebui să remarcăm haosul politic extrem din preajma alegerilor din decembrie 2011 din Transnistria. Toată lumea îşi aminteşte cât de energic s-a implicat Kremlinul pentru soarta şefilor din regiuni cu reputaţie de "venerabili demni de toată onoarea". Ei fie au plecat bine-mersi spre o pensie rezonabilă, fie s-a folosit artileria grea contra lor.
Igor Smirnov a devenit incomod pentru Moscova. În primul rând, pentru motivul că Republica Moldovenească Transnistreană este asociată de comunitatea internaţională cu Rusia şi se ajunge la concluzia că tocmai Kremlinul susţine pe linia de plutire un baron cu reputaţie dubioasă, cu o imagine sumbră, care nu corespunde imaginii actuale a Rusiei, sub pretextul "dreptului de a trăi pe acest pământ" şi sub eticheta "Rusiei Mari". Narîşkin i-a propus subtil lui Smirnov să cedeze drumul noii generaţii de politicieni. Smirnov l-a ascultat şi a început un război mediatic sângeros între Moscova şi Tiraspolul oficial”, spune Konopliov, care a fost declarat persona non grata în Transnistria.
Vulpoi bătrân şi cu experienţă politică, Smirnov nu a pus niciodată toate ouăle într-un singur coş. Atât el, cât şi copiii lui aveau puţin de-a face cu Rusia, în afară de paşapoartele lor. Singurul lucru de care se putea lega Kremlinul era o casă extrem de scumpă de lângă Moscova, povestește Konopliov. Familia Smirnov nu-şi ţinea banii în Rusia. În toţi aceşti ani, copiii lui Igor Smrinov s-au simţit mai liniştiţi prin Europa şi prin Ucraina. Şi din punct de vedere financiar, şi din alte motive. Numai Marina, nora lui Smirnov, adică soţia unuia din fii, şi-a căutat fericirea în politica rusească. Sigur, fără şanse. Însă ea nu însemna "familia". Marina avea ambiţiile şi viaţa ei proprie.
Şi astfel, la mijlocul anului 2011, Moscova a obţinut un rezultat lamentabil, cu toate manipulările ei din Transnistria.
Unicul etnic rus din enclavă, care are statutul unui personaj puternic, era Vladimir Antiufeev, şeful serviciilor secrete locale.
Însă...

La presiunea Kievului

Puterea acestei structuri a fost mult exagerată în ultimii ani. Smirnov ştia că Antiufeev era omul Moscovei şi, în mod deliberat, a slăbit Ministerul Securităţii Statului. A văzut cumva în el un posibil concurent? Cu siguranţă. Însă nu numai. Nu este exclus ca Smirnov să-l fi neutralizat pe Antiufeev la presiunea Kievului.
În ultimii ani, în prim-planul influenţei asupra lui "Igor cel de fier" au apărut alte figuri. De ce s-a înconjurat Smirnov de personaje care au interese mari în Ucraina? În acest mod, în structurile de forţă din Transnistria, la fel ca în toate celelalte structuri, s-a produs o scindare tăcută. Însă linia Moscovei de înlocuire a lui Smirnov nu a susţinut-o nimeni în final. Nu a susţinut-o nici instituţia lui Antiufeev, crede Konopliov. Agenţii de la Ministerul Securităţii Statului luau parte activă la atragerea unui grup de analişti care să acţioneze în interesele Kremlinului, au pus umărul pentru realizarea unor emisiuni televizate contra candidaturii lui Anatoli Kaminski, cel care, fiind binecuvântat de Kremlin, era liderul partidului "Obnovlenie" (Înnoirea), susţinut financiar de Şerif, cea mai mare companie financiar-industrială din regiune.
Televiziunea locală de stat l-a distrus pe Kaminski şi pe cei care l-au sprijinit, acuzându-i că pregătesc "o revoluţie portocalie".
Poate că suportul financiar pentru Kaminski din partea companiei Şerif a fost suficient, însă era extrem de modest prin comparaţie. Probabil că timidul partid Obnovlenie şi timidul Şerif erau convinşi că Moscova va face totul pentru ei. Iar Moscova nu a făcut.
În preajma alegerilor din regiune, Kaminski era într-un raport de unul la unu cu puternica maşină administrativ-securistică şi de propagandă din Transnistria. Monolitică în esenţa ei şi operând în afara Kremlinului oficial, dar pe cu totul alte canale din Rusia, de asemenea, extrem de influente. În acelaşi timp, maşina puterii din Transnistria era extrem de agresivă pentru o Transnistrie care se învecina cu Ucraina. De aceea, toţi erau de fapt contra lui Kaminski, unica figură susţinută de Kremlin.
Probabil că anturajul l-a minţit pe Smirnov când i se prezenta popularitatea de care se bucura. Linguşitorii şi-au făcut treaba. El a crezut că va avea succes.
Forţa presiunii mediatice a Kremlinului a fost mare. Practic, Smirnov era acuzat de trădare pentru că nu a îndeplinit condiţiile puse de Rusia. Drept represalii, Smirnov a început să se folosească de alte modalităţi pentru a submina modelul Moscovei. De fapt, Smirnov însuşi este responsabil de sprijinul administrativ şi de popularitatea care l-au promovat spre putere pe Evgheni Şevciuk. În ciuda conflictului de lungă durată cu Şevciuk, Smirnov şi-a schimbat tactica în preajma campaniei electorale - l-a tratat pe Şevciuk părinteşte. În ciuda Moscovei. În ciuda lui Narîşkin. În ciuda tuturor celor din Rusia, care l-au sprijinit pe Kaminski.
În timpul campaniei, Şevciuk a avut resurse puternice, precizează Konopliov. El se baza pe "oamenii lui" din Ministerul de Interne, din Comisia Electorală Centrală, pe preşedintele "lui" de la Curtea Supremă de Justiţie. Dar şi pe Ministerul Securităţii Statului, care trebuia să scoată castanele din foc după ce i-a lucrat pe opozanţii lui Şevciuk şi Smirnov. Ministerul Securităţii Statului trebuia să înţeleagă o logică simplă - "poporul îl va susţine pe Smirnov, şi Moscova va fi nevoită să închidă ochii". Eu cred că această logică nu s-a bazat pe nimic - nici pe date sociologice, nici pe bunul simţ elementar. A triumfat marasmul turbat al autorităţilor care, după 20 de ani de control asupra tuturor, se ridica destul de puternic de la pământ.
Smirnov a zburat din primul tur după un eşec asurzitor.
În noaptea alegerilor, piaţa centrală din Tiraspol fusese aerendată de susţinătorii lui Smirnov. De la tribună se auzeau discursuri înflăcărate din care se vedea că el este minunat. Susţinătorii lui Smirnov fuseseră aduşi din alte oraşe, au adunat gardieni, venise conducerea Ministerului Securităţii Statului. Toţi etalau "putere şi unitatea rândurilor". Totul părea ridicol şi s-a derulat în stil sovietic”.





"Mâna Moscovei" a fost tăiată

Apoi toţi au plecat acasă. Noaptea, au aflat nişte rezultate ruşinoase. Se spune că "moşul" a spart mobila din cabinetul lui. A fost stabilit al doilea tur de scrutin. Fără Smirnov. Numai cu Şevciuk şi cu un Kaminski exsanguinizat. Şi toată maşinăria administrativă extrem de puternică, cu excepţia Ministerului Securităţii, a mers mai departe din inerţie ca să-l "topească" pe Kaminski. Bugetarii au înţeles că acum şansa lor este Şevciuk. Şi toţi s-au înclinat repejor în faţa lui. Mai mult decât atât, lucru care era evident din primul tur, el era în avantaj. El va trece! Desigur, mulţimea era de partea favoritului cursei.
"Mâna Moscovei" de la Ministerul Securităţii era deja demoralizată. Singura resursă a instituţiei a fost un atac mediatic modest în preajma celui de-al doilea tur, când Antiufeev a declarat că Şevciuk ar putea avea legături cu serviciile secrete străine. Aceste revelaţii ale şefului demisionar după cinci minute nu au fost prezentate de nicio televiziune locală, nici de la Moscova. A fost un filmuleţ pe You Tube. Aproape fără niciun efect.
Acest vot a fost un sfârşit mizerabil.
Moscova a suferit o înfrângere majoră în regiune, o înfrângere care putea fi extremă. Cine a purtat răspunderea pentru eşecul din Transnistria?”, întreabă Konopliov și nimeni nu-i va răspunde.
Totuşi, acest eşec a fost planificat prin toată politica Rusiei din ultimii ani. Foarte stranie şi extrem de coruptă.
Pe fondul acestui haos şi al remanierii oficialilor de la Moscova, Evgheni Şevciuk a devenit noul conducător al Transnistriei.


Geopolitica și serviciile

Şevciuk nu se aştepta la victorie şi nu se pregătise pentru ea. El părea pentru toţi doar o figură pe tabla de şah într-o partidă cu final previzibil - lichidarea Republicii Moldoveneşti Transnistrene.
Este doar o chestiune de timp şi de negociere.
Cu toate acestea, rolul Moscovei în acest târg nu e pur şi simplu neglijabil, ci aproape de zero”, crede Konopliov.
Noul şef al Transnistriei şi-a început "reformele" cu Ministerul Securităţii Statului. Dacă pe timpul lui Smirnov, acest centru de influenţă al Moscovei avea totuşi unele poziţii, în prezent, întreg aparatul de conducere şi verigile intermediare ale instituţiei au fost curăţate drastic. Foştilor angajaţi ai Ministerului Securităţii, "antiufeevii", li s-a interzis de-atunci să mai lucreze în Transnistria. Aceşti oameni au ajuns în situaţia unor pungaşi, ei se află şi acum acolo, riscându-şi libertatea. Locurile lor au fost ocupate de protejaţii serviciilor speciale din Ucraina”, subliniază Konopliov.
El crede că reprezentanţii Serviciului de Securitate din Ucraina se află acum în spatele scenei ca nişte supervizori pentru tot ceea ce se întâmplă în toate ministerele şi instituţiile din Transnistria, fără excepţie. Ministerul Afacerilor Interne, pentru sprijinul oferit lui Şevciuk pe timpul alegerilor, dimpotrivă, se bucură de o situaţie favorizantă. Şeful Ministerului de Interne s-a pensionat onorabil, cu o strângere de mână fermă şi prietenoasă din partea lui Şevciuk. Această structură de putere era penetrată cu succes de agentura Serviciului de Securitate din Ucraina încă din timpul lui Smirnov.
Noua elită din Transnistria este întreţinută atractiv de Ucraina tot după aceeaşi schemă tradiţională.

Factorul de frontieră și alunecarea pe orbita Ucrainei


Toate aceste procese de eroziune a "statalităţii" transnistrene şi de înlocuire treptată a pârghiilor de influenţă ale Rusiei cu altele ucrainene nu datează de un an, de doi. Este vorba de ultimul deceniu, susține Konopliov. Iar alunecarea lentă a Transnistriei pe orbita Ucrainei este un fenomen extrem de natural. Un factor de frontieră.
Toţi aşii se află acum în mâinile Kievului. Serviciile secrete şi alte instituţii sunt aliniate de agentura ucraineană, lideri cunoscuţi din Transnistria sunt încorporaţi într-un domeniu sau altul de afaceri transfrontaliere, în trafic de contrabandă de tutun şi alcool, în reexport şi în alte activităţi devenite tradiţionale pentru această regiune. Mediul ucrainean de afaceri, elita militară, agenturile - toate au legături cu interesele din regiunea transnistreană. Aceste entităţi şi persoane fizice, împreună cu omologii lor de la Tiraspol, câştigă milioane şi miliarde de dolari folosindu-se de această "zonă gri".
Moscova este nevoită acum să afişeze o mină bună în faţa unei partide complet pierdute. Linguşitorii şi demagogii au jucat Rusia pe degete pe direcţia transnistreană, susține analistul rus. “Oameni, din gura cărora s-au prelins şi se preling discursuri dulci despre "Rusia Mare", "prietenie", "avanpost geopolitic" şi aşa mai departe, s-au prins deja de multă vreme în schemele de afaceri ale altor state, pe la spatele Rusiei.
Rusia mai are în regiune numai două puncte de prezenţă formală - pacificatorii de pe Nistru şi depozitele de armament. Practic, apă chioară. Mai mult decât atât, această neînţelegere se transformă în atacuri constante la adresa imaginii Rusiei pe arena internaţională”, crede Konopliov.
Prezenţa pacificatorilor şi a unui mic grup de militari care păzesc depozitele cu muniţii oferă pretexte pentru adversarii Rusiei să vorbească despre ambiţiile ei duşmănoase şi trădătoare, depl\nge Konopliov soarta Rusiei. El crede că în Republica Moldova, o serie de instituţii publice sunt implicate într-o campanie rusofobă, unul din argumentele principale fiind menţinerea trupelor ruseşti în frontierele juridice ale unei ţări, lucru îndoielnic din perspectiva dreptului internaţional.
În acelaşi timp, nici pacificatorii ruşi, nici Grupa operativă a armatei ruse nu au niciun fel de influenţă asupra situaţiei interne din Transnistria, sus'ine rusul. Ei se află într-un cocon etanş, strâns "prieteneşte" de serviciile speciale ale altor state. S-a mers până acolo încât autorităţile transnistrene le-au dat recent o bătaie zdravănă ofiţerilor ruşi pentru că au încercat să folosească pista de zbor de la Tiraspol, care anterior a fost parte a infrastructurii armatei ruse”.
În prezent, conducerea Transnistriei, în condiţiile în care trece printr-un deficit bugetar teribil, a decis că trebuie să-şi construiască urgent propriul aeroport! Nu se ştie cum va funcţiona, dar esenţialul este să smulgă din mâinile ruşilor un important nod de transport! Concret, o asemenea inițiativă a conducerii transnistrene a fost dictată de supervizorii de la Kiev.
Aspectul cel mai amuzant este că şi aici conducerea Transnistriei a decis să joace Rusia pe degete - circulă deja speculaţii după care construirea aeroportului şi repararea pistei de zbor trebuie asumate de... autorităţile ruse! Se presupune că Rogozin însuşi ar fi mers personal în pantofi pe pistă. Ceva-ceva s-a verificat. Rusia este tratată "ca la Odessa". Cei din Transnistria glumesc că va fi distractiv dacă acest aeroport va fi construit de Rusia pe banii ei, iar apoi autorităţile locale îl vor arenda pentru NATO. Bună afacere!, notează Konopliov.
Da, există şi la Moscova destule grupuri de interese, printre care şi oameni din structurile de putere, care reuşesc "să vândă" Kremlinului ideea "menţinerii unui avanpost geopolitic" pe Nistru. Chipurile, pentru extinderea influenţei asupra Republicii Moldova. Bancuri, pentru că la Kremlin nu mai crede nimeni în asemenea aberaţii...”, spune Roman Konopliov, care a fost și cântăreț de muzică rock de succes.
Ideea "influenţei asupra Republicii Moldova" părea complet eşuată la Tiraspol. În prezent, R. Moldova a scăpat total de influenţa Rusiei. Toate forţele filo-ruse din R. Moldova au fost marginalizate, susține el. La putere se află Alianţa pentru Integrare Europeană, ale cărei partide consideră că este ruşinos să mai comunice cu Moscova în afara limitelor cooperării economice.

Rușii din Transnistria caută prin gunoaie

În timp ce politicienii de la Moscova încearcă să ne prezinte ce este patriotismul, în Transnistria situaţia se degradează după fiecare lună şi evocă mai degrabă un spectacol tragic, crede Konopliov. Migraţia creşte. Şomaj. Sărăcie lucie. S-a ajuns până acolo încât oamenii cerşesc direct în magazine, iar cafenelele s-au transformat în depozite de cârpe Second Hand, unica marfă care mai are cerere constantă.
Cetăţenii Rusiei sunt persecutaţi de noile autorităţi. Sunt torturaţi uneori până la moarte în închisori. Pe motive netemeinice, partidele de opoziţie sunt lichidate. La cererea KGB, furnizorul local a tăiat accesul la Internet pentru autorităţile locale, care nu se află sub control.
Toate aceste lucruri groaznice sunt însoţite zilnic de mesaje batjocoritoare la televizor pornind de la "minunatul Putin" şi "minunata Rusie", care uneori mai trimite şi bani! Este o laudă la adresa pacificatorilor şi militarilor ruşi, care, involuntar, s-au trezit în rolul de "apărători" ai aunor autorităţi criminale.
Concluzia: Rusia plăteşte. Ucraina câştigă. Ruşii sunt hărţuiţi şi torturaţi”, avertizează analistul rus.
Pentru toate acestea, după 20 de ani de experimente în Transnistria, Rusia a cheltuit deja peste 4 miliarde de dolari - numai pentru datoria la gazul folosit de Transnistria. Au fost şi alte cheltuieli. Rusia trimite constant bani acolo. Dacă se doreşte, se poate elabora un program de integrare pentru cei care iubesc Rusia şi care vor să trăiască acolo. “De fapt, din cei 750.000 de transnistreni, care trăiau acolo în 1990, astăzi mai există în enclavă mai puţin de 300.000 de oameni. Oamenii au fugit practic şi nu le este nici pe departe mai uşor în Rusia. Dar drumul înapoi pentru ei nu mai există”, spune Konopliov.
În prezent, în Transnistria, peste jumătate din populaţie o reprezintă cetăţenii Republicii Moldova. Din cei 500.000 înregistraţi în Transnistria, deşi oamenii nu mai locuiesc acolo, aproximativ 260.000 au paşapoarte moldoveneşti, 100.000 ucrainene, 170.000 ruseşti. Unii au cetăţenie dublă sau triplă. Alţii au cetăţenia Bulgariei şi a României. Ambasadele Rusiei şi Ucrainei le cer acestor cetăţeni din Transnistria să prezinte permis de şedere în Republica Moldova. Procedura este complicată. Acum se poate vedea că transnistrenii au trăit aici ilegal mulţi ani. Toate hârtiile se fac la Chişinău. Asta înseamnă bani, timp, nervi şi cozi interminabile.
Multe lucruri s-au lămurit şi în politica din Transnistria. A apărut o oarecare opoziţie faţă de Evgheni Şevciuk. Este vorba de nişte deputaţi răzleţi. Acum ei s-au împărţit după cum urmează: 11 deputaţi susţin orice iniţiative posibile ale şefului regiunii, 24 de deputaţi se pronunţă "contra".
Coloana vertebrală a acestui grup de opoziţie au constituit-o reprezentanţii partidului Obnovlenie (Înnoirea), care l-au susţinut pe Anatoli Kaminski în timpul alegerilor prezidenţiale. De fapt, acesta este ultimul focar de tensiune din Transnistria. Noua conducere a enclavei este preocupată cum să lichideze această sursă de tensiune. Sistemul se declanşează fără nicio legătură cu dizolvarea la termen a Parlamentului, în ciuda crizei care poate să provoace o situaţie similară celei de la Moscova din 1993. Pentru cetăţenii obişnuiţi nu se poate întâmpla nimic bun în contextul năravurilor criminale ale conducerii şi al pesimismului general, provocat de evoluţia economiei şi a vieţii sociale.
Oponenţilor lui Şevciuk le lipsesc resursele pentru o presă puternică, nu au mijloace administrative, financiare, dotările lor se află în pericol, câtă vreme însăşi compania Şerif se află sub o mare presiune din partea autorităţilor. Această companie aminteşte mai degrabă de o mare putere, iar... nu de găina care face ouă de aur. Ea, această găină, fiind acum în ghearele vulpii, este nevoită să facă ouă pentru altă putere”, explică Roman Konopliov.
Astăzi, această companie este cel mai mare contribuabil, are practic o nouă orientare politică, ceea ce arată că epoca Şerifului nu e veşnică. Noua putere nu are nevoie de nicio frondă. Ea a deprins perfect experienţa politică rusească din ultimii ani. Cum să lichidezi şi să marginalizezi opoziţia? Lucrul cel mai amuzant este că această experienţă, această tactică "fă ca Putin!" a preluat-o şeful enclavei şi o foloseşte în relaţiile cu cei din partidele Obnovlenie (Înnoirea) şi Prorîv, care sunt legate ombilical de Rusia, de "putiniştii" locali, care ani la rând au tăiat toate panglicile posibile şi au făcut propagandă pentru valorile Bisericii Ortodoxe Ruse.
Este vorba de ultimele personaje politice, care mai au legătură directă cu Kremlinul. Iar ei sunt călcaţi în picioare cu aceleaşi metode prin care Kremlinul îşi striveşte orice adversar politic acasă. Toate evenimentele se derulează prin comparaţii permanente între Evgheni Şevciuk şi Vladimir Putin. Şevciuk repetă neobosit cât de mult îl respectă el pe preşedintele rus şi metodele lui. Şi prin aceleaşi metode "putiniste", sunt striviţi acum ruşii din Transnistria”, spune Konopliov.
Situaţia este dificilă şi cu paşapoartele ruseşti. Mulţi transnistreni sunt nevoiţi să plătească pentru un asemenea document. Uneori 3000, chiar şi 5000 de dolari. În Rusia, aceşti cetăţeni, chiar dacă au paşapoarte interne, sunt lăsaţi la discreţia angajatorilor. Nu li se recunosc drepturile. Transnistria are deja reputaţia că este locul de unde poţi să procuri documente falsificate, care nu au nicio valoare în Rusia. Uneori, oamenii, când ajung pe "marele pământ", sunt nevoiţi să rătăcească, în ciuda naţionalităţii lor ruse, chiar dacă ştiu ruseşte şi au paşaport nou.
Datorită "eforturilor" depuse de unii lobbyşti militari la Moscova, Rusia continuă să cheltuiască banii contribuabililor pe operaţiunea de menţinere a păcii, care este foarte scumpă, în timp ce în spatele pacificatorilor, cetăţenii Rusiei scotocesc prin lăzile de gunoi şi mor fără asistenţă medicală corespunzătoare. Iar Ministerul de Externe traduce tot felul de prostii pretenţioase despre "succesul" acestei operaţiuni, ignorând faptul că peste jumătate din populaţie a părăsit deja regiunea, iar cei care au rămas, în cea mai mare parte bătrâni şi copii abandonaţi, sunt intimidaţi de criminalii locali, care au "puterea".

Cheia este la Kiev

Cine ţine cheia pentru rezolvarea conflictului de pe Nistru? În prezent, această cheie se află la Kiev, răspunde Konopliov. Moscova mai are în regiune o mână de pacificatori şi nişte soldaţi care păzesc depozitele de armament. În total, cam două mii de oameni. Kievul are la Tiraspol o reţea extinsă de agenţi în toate ministerele, KGB din Transnistria este sub controlul Ucrainei. Tiraspolul oficial are mii de militari, miliţieni şi tot felul de "oameni cu pistol". Astfel, Kievul a concentrat în mâinile lui o influenţă colosală şi e capabil să transforme soarta Transnistriei într-o pârghie proprie în decurs de o singură zi. Fără să privească spre Moscova. Numai să aibă voinţă politică.
În 2013, Ucraina prezidează OSCE. Astfel, Ianukovici are două variante. El poate intra în istoria lumii, ca un preşedinte care a rezolvat conflictul de pe Nistru. Sau Ucraina va înota în linişte în anul 2013 spre Transnistria, pe nesimţite. Ca un observator pasiv, cu mâinile legate, privind la manipulările puse la cale de personajele de la Chişinău şi Tiraspol. Care, evident, nu vor fi de acord cu nimic. Transnistria este o întreprindere comercială extrem de profitabilă pentru autorităţile ei. De ce ar dori oficialii de la Tiraspol să-şi distrugă propria afacere, cedând puterea de bună voie în mâinile Chişinăului?”, pune degetul pe rană autorul.
Dar şi Kievul are toate soluţiile pentru rezolvarea conflictului. Situaţia internă din Transnistria este sub controlul lui. Frontiera externă, de asemenea, este frontiera Ucrainei. Ca s-o închidă este nevoie de un singur telefon. Astfel că soarta acestui conflict este acum o problemă de opţiune între ambiţia şi interesele comerciale ale Kievului. Ianukovici are acum o groază de probleme cu comunitatea internaţională din cauza Iuliei Timoşenko, are şi alte motive. Desigur, el poate rezolva totul dintr-o singură mişcare a mâinii. Dacă vor învinge ambiţia şi dorinţa de glorie veşnică pentru Ucraina, apreciază Konopliov.
Însă există şi alte interese. Există ambiţiile celor care au câştigat ani la rând bani mulţi şi continuă să câştige din traficul "gri" - reprezentanţii mediului de afaceri şi ai elitei militare din Ucraina. Ei vor găsi argumente pentru "geopolitica" lor, precum că trebuie ţinută Tranistria la ei, în mâinile ucrainenilor pentru a le face sânge rău "blestemaţilor de români", pentru Insula Şerpilor sau pentru alte argumente de genul celui că România doreşte expansiunea şi că promovează proiecte lingvistice în regiunile ucrainene.
Şi apoi este aşa de profitabil să întreţii mulţi ani situaţia conflictuală pentru râul de lapte şi miere, îmbrăţişându-i şi pe oficialii vechi şi pe cei noi, iar pe cei radicali să-i faci "muscali"! Toată lumea înjură Moscova! Îi blestemă pe "ocupanţii ruşi"! Însă escrocii cei mai vicleni de la Moscova dau "de supt" Kremlinului, ucrainenii dau "verde" pentru contrabandă şi toată lumea e fericită! Se înţelege, în afară de ruşii care trăiesc în Transnistria”, avertizează autorul.
Și continuă:
Până la dregradarea totală a sănătăţii pensionarilor ruşi din Tiraspol şi din Tighina a mai rămas puţin, crede el. Tabloul viitorului este extrem de sumbru şi trist - o Transnistrie pustie, singură cu pacificatorii ruşi plictisiţi şi ridicoli, spre care nu uită să scuipe din obişnuinţă oricare cetăţean al Republicii Moldova, care trece pe drumul de la Chişinău la Odessa, cu bande transfrontaliere de spioni ai Serviciului de Securitate al Ucrainei, care ocupă clădirile mari din Tiraspol, şi care se consideră din mai vechea obişnuinţă "preşedinţi", "vameşi" şi "miniştri cu toate afacerile posibile"... Şi marile cimitire spaţioase, cu nume ruseşti pe pietrele funerare, oameni care au murit, dar care nu au aşteptat din partea Rusiei nicio acţiune clară. Nu ne aşteptăm la nimic din acest conflict confuz, la nicio soluţie rezonabilă, la nicio analiză lucidă, la niciun ajutor concret şi serios pentru oameni”.
Cu mulți ani în urmă, Mircea Druc făcea aceleași evaluări cu privire la developarea Kievului în regiune. Și totuși, noi continuăm să înjurăm Rusia, de cele mai multe ori, pe bună dreptate. Roman Konopliov a făcut o analiză complexă asupra enclavei transnistrene. Și dacă Ucraina controlează deja totul, de ce Vladimir Putin continuă să pompeze banii contribuabililor ruși spre mercenarii de la Tiraspol? Este o întrebare la care Putin trebuie să răspundă nu numai în fața europenilor sau a americanilor, dar în primul rând în fața concetățenilor lui. Până la urmă, rușii trebuie să plece de pe Nistru, din cetatea Tighina a lui Ștefan cel Mare, iar apoi vom vedea ce face Ucraina. Aici este cheia rezolvării conflictului.
Să sperăm că Angela Merkel nu va desluși „resetarea” lui Obama în maniera Putin...

Viorel Patrichi


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu