marți, 14 mai 2013

Moartea albinelor prevestește sfârșitul nostru. Dialog cu Gilles Ratia, preşedintele Apimondi



Cu prilejul Târgului Naţional al Mierii, ediţia a 8-a, care a avut loc în perioada 19-21 aprilie pe Bulevardul Ficusului din Bucureşti, am avut onoarea să discutăm cu domnul Gilles Ratia, preşedintele asociaţiei internaţionale a crescătorilor de albine Apimondia.

Cristina Mateescu, directoarea generală a Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, şi Ioan Fetea, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Albine din România, l-au primit pe domnul Ratia pe 17 aprilie, ziua în care francezul tocmai împlinea 62 de ani.

Distinsul oaspete, care a înconjurat Pământul cu motocicleta lui, este un pasionat specialist în apicultură, un ecologist convins şi un mare prieten al României. Şi ce cadou mai nimerit puteau găsi gazdele, decât un tortuleţ de forma unei albine?

- Domnule preşedinte Gilles Ratia, cum e să sărbătoriţi ziua de naştere în România?

- Ca în familie şi cu foarte mulţi prieteni.

- Înseamnă că aveţi vechi prieteni în România, dacă vă simţiţi ca în familie...

- Eu am venit de mai multe ori în România şi am foarte multe cunoştinţe aici. România este o foarte veche membră a Apimondia, federaţie pe care eu o prezidez în această perioadă. Cu prietenii mei Ioan Fetea şi Cristina Mateescu, am lucrat multă vreme şi am văzut ce progrese au realizat ei. Pentru cineva care vine din vestul Europei, este întotdeauna o bucurie să vezi cum progresează România.

- Cum a început dragostea dumneavoastră pentru albine?

- În timpul studiilor universitare, am citit o cărticică a unui autor belgian, Maurice Maeterlinck. (Maurice Polydore Marie Bernard Maeterlinck, născut la 29 august 1862, la Gand, a murit la 6 mai 1949. Poet, eseist şi dramaturg belgian, laureat al Premiului Nobel pebntru Literatură în anul 1911).

O carte care amesteca realitatea cu poezia din colonia de albine. M-a făcut să înţeleg că această micuţă, minunată albină realiza nişte lucruri extraordinare pentru omenire. Şi am mai înţeles că această miraculoasă insectă este un factor important în asigurarea polenizării în agricultură, dar şi pentru perpetuarea biodiversităţii.

Mai mult, cartea făcea o trecere în revistă de la detalii de genetică până la poezie. Pentru mine, care sunt o fire curioasă, a reprezentat ceva magnific.

Mai aveam o dorinţă: să devin consultant pentru apicultură. A trebuit să fac deci şi puţină practică fiindcă m-a interesat nobleţea produselor. Era fascinant pentru că nu-i acelaşi lucru să faci o salată de roşii sau să vinzi un pui. Mierea, lăptişorul de matcă rămân produse nobile şi au propria conservabilitate. Am fost interesat de toate aspectele vieţii albinelor. După 12 ani, cât timp am activat ca apicultor profesionist, cu 500 de stupi, când produceam 3000 de mătci pe lună, în 1986, am pus bazele companiei Apiservice. Este o agenţie de dezvoltare şi, din acel moment, am vizitat şi am lucrat în peste 120 de ţări. A fost o ocazie să vizitez peste 1000 de ferme apicole din lume, să discut cu oameni de ştiinţă din peste 50 de universităţi şi să prezint peste 200 de conferinţe în întreaga lume. Graţie acestei experienţe, acestui efort pe care l-am făcut, am fost 10 ani preşedintele Comisiei tehnice de tehnologie din Apimondia, am fost ales cu 4 ani în urmă preşedintele Apimondia, la Montpelier, în 2009.

- În România, există percepţia populară că prisăcarii sunt oameni cu totul speciali. Ce cred francezii despre crescătorii de albine în tradiţia lor?

- Da, este într-adevăr o lume diferită. Dacă într-o vie putem intra să tăiem singuri strugurii de pe viţă, des stupi oamenii nu se apropie din cauza temerilor de alergii şi înţepături. Şi atunci există un secret al apicultorilor. Şi, în ciuda faptului că producţia apicolă este o producţie agricolă, apicultor poate să fie şi un preot, şi un profesor, oricine. Apicultorul este foarte mândru de produsele lui şi are şi motiv să fie.

Este şi foarte inventiv pentru a-şi îmbunătăţi tehnica din stupină. Şi din acest motiv, la reununile apicultorilor, dacă veţi încerca să interveniţi în dezbateri, nu veţi avea şansa măcar să spuneţi un cuvânt. Pentru Franţa, de 10 ani este un aspect nou. Noi înregistrăm mortalităţi foarte mari din cauza pesticidelor din agricultură, din categoria neonicotinoide.

("Noi am propus suspendarea, timp de doi ani, a trei substanţe din clasa neonicotinoide, prezente în pesticidele pentru patru tipuri de culturi: porumb, rapiţă, floarea-soarelui şi bumbac", a anunţat Tonio Borg, comisar european responsabil cu sănătatea şi protecţia consumatorilor” - „Le matin” – nota red).

Prisăcari de Paris

- Cam cât la sută reprezintă mortalitatea din numărul familiilor de albine din Franţa?

- Între 25%-30%. Marja de 0-5% mortalitate este un procent normal.

(Ioan Fetea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România spune că în ţara noastră, mortalitatea este de 5-7%, după un an secetos, cu o iarnă grea, fără rezerve destule. Până la 10% nu este o tragedie.)

În Franţa, asociaţiile apicultorilor au făcut campanii puternice pentru protecţia albinelor. De aceea, pe orice stradă din Franţa, se ştie că albinele au ajuns în pericol. Este un curent foarte larg de simpatie pentru albinele care protejează biodiversitatea. Mulţi oameni din Paris, fără să fie apicultori, îşi cumpără doi-trei stupi tocmai pentru ca florile să mai înflorească. Pentru diverse societăţi care vând stupi şi materiale, a devenit o bună afacere. Influenţa apicultorilor a devenit generală.

Conflictul cu marii fermieri şi cu producătorii de pesticide

- Pericolul pentru albine înseamnă insecuritate şi direct pentru om, pentru mediul lui de viaţă, nu numai pentru biodiversitate. În acest context, cum se va putea rezolva conflictul de interese cu marii fermieri, cu marii producători de pesticide?

- La conferinţa mea de la Bucureşti, din 19 aprilie, voi pune accentul pe cele 5 probleme majore ale apiculturii din toată lumea:

1. Mortalitatea albinelor; 2. Falsificarea mierii; 3. Legislaţia din ce în ce mai restrictivă; 4. Creşterea costurilor de producţie; 5. Vârsta apicultorilor. Tot mai puţini tineri se îngrijesc de albine.

Există peste 8 factori posibili şi sinergiile dintre aceştia, care provoacă mortalitatea albinelor şi toţi sunt legaţi de activitatea umană: activitatea intensivă a agricultorilor, activitatea intensivă a apicultorilor, lumea modernă în care se schimbă clima. Cu excepţia schimbărilor climatice, soluţia este practic relativ simplă, dar ea presupune schimbarea completă de mentalitate, extinderea lobby-ului în lumea companiilor care lucrează pentru agricultură. Avem numeroase raportări, inclusiv cele din partea FAO – şi aş putea să vă dau tot felul de adrese pe Internet cu mii de pagini, unde se demonstrează că populaţia globului poate fi hrănită, chiar dacă ajunge la 11 miliarde de oameni, numai cu produse bio.

- Ce pot face apicultorii pentru salvarea albinelor lor într-o agricultură tot mai ostilă pentru ele?

- Apicultorii trebuie să adopte standardele pentru apicultura biologică. De exemplu, pentru standardul european, pentru a fi certificaţi bio, ei trebuie să respecte 24 de puncte, din care 6 sunt foarte importante pentru a evita pierderea coloniilor de albine. Câteva exemple. Să se interzică amplasarea stupilor lângă monoculturile de tip industrial. Deci, se elimină astfel o mare cantitate de pesticide. În al doilea rând, să se folosească tehnologiile de tratare a bolilor la albine fără produse chimice, de sinteză, ci să se meargă tot mai mult pe produse naturale sau pe biotehnologii. Se evită astfel contaminarea cerii cu produse veterinare, ceea ce este o problemă majoră. Singurul exemplu mai tehnic: în momentul în care în ceară există reziduuri de tau-flu vaninat şi de cumafos, două produse veterinare folosite în tratamentul varroozei, care, împreună, dau toxicitate asupra intestinelor albinei.

Enzimele din intestinele albinei sunt responsabile de detoxifierea nectarurilor care sunt contaminate cu alte pesticide. Există studii ştiinţifice, pe care nimeni nu le contestă. Este o chestiune foarte subtilă. Contaminarea nectarului şi a polenului este provocată de acţiunea sistemică deoarece se foloseşte o tehnologie nouă de înrobare a seminţei în pesticid. Aceasta este contaminarea produsă de agricultori. Dar există şi alte forme de contaminare a microclimatului, a micromediului, care este stupul, unde avem şi noi ca apicultori partea noastră de responsabilitate prin produsele veterinare pe care le folosim pentru tratamente.

Dacă se produce doar poluarea agricolă, dar în stup ţinem sub control ca să nu contaminăm albinele cu substanţe veterinare toxice, încă mai merge. Dacă ne aflăm într-o zonă montană, unde nu există poluare agricolă, dar folosim medicamente pentru tratarea albinelor, încă este bine. Dar în momentul în care cei doi factori se cumulează, atunci avem probleme cu aparatul digestiv al albinelor.

Apicultura bio şi siropul de cereale

- Cum se mai poate face astăzi apicultură bio?

- Înainte, când apicultorii aveau probleme de hrănire cu albinele, îşi mai suplimentau hrana cu un sirop din zahăr care provenea din sfeclă sau din trestie. Dar de peste 10 ani, pentru alimentaţia umană şi animală, s-a dezvoltat o foarte mare industrie de izo-glucoză şi izo-fructoză, care provin din porumb şi din orez. De exemplu, nivelul obezităţii în Statele Unite ale Americii a crescut din cauza acestui sirop de cereale îmbogăţit cu fructoză. Acesta este primul lobbing agro-industrial din SUA. Îl veţi găsi peste tot: în brânzeturi, coca-cola, pepsi-cola şi toate celelalte băuturi carbo-gazoase. Acest lucru a avut un impact incredibil asupra metabolismului uman.

- Nu credeţi că acest lucru se va întâmpla şi cu albinele?

Dar dacă apicultorii se vor orienta spre apicultura biologică, trebuie să-i convingă pe agricultori să procedeze la fel în domeniul lor.

(Aici, apicultorii români îi aduc preşedintelui Apimondia un tortuleţ sub formă de albină. Francezul este încântat şi se fotografiază cu „albinuţa” primită).

- Nu este o luptă inegală?

- Putem hrăni toată omenirea dacă nu vom mai produce combustibil bio şi dacă vom mânca mai puţină carne. Am putea compensa cu agricultura bio. Este o chestiune de decizie politică până la urmă, însă politicienii sunt mult prea legaţi din nefericire de lobby-ul care se face în agricultură.

În ce mă priveşte, ca specialist în domeniu, pot să spun că multiplicarea numărului de produse chimice este o mare problemă. De exemplu, neonicotinoizii sunt de 7000 de ori mai toxici decât era DDT. Dacă vom continua pe această cale, vom ajunge la o contaminare globală – sol, aer apă, a tot ce ne înconjoară. Şi vom avea nenumărate cazuri de cancer. Marile companii agro-chimice nu ne propun niciun fel de soluţie din păcate, dar ne oferă pesticide din ce în ce mai sofisticate.

- Mai putem cultiva cereale fără pesticide?

- Să fie clar, agricultura biologică nu înseamnă să ne întoarcem la agricultura practicată de bunicii noştri. Sub nicio formă! De la momentul acela, s-au acumulat cunoştinţe enorme despre paraziţi, despre combaterea lor. Domeniul s-a dezvoltat enorm. Mai mult decât atât, practicarea unei agriculturi biologice va însemna crearea unor noi locuri de muncă. Şi vom obţine produse care oferă mai multă sănătate oamenilor. Mortalitatea anormal de ridicată la albine durează de peste zece ani şi este un mesaj pe care aceste fiinţe ni-l transmit în calitatea lor de bioindicatori: Oameni buni, fiţi atenţi, aţi apucat pe calea greşită! Până la urmă, este misiunea noastră, a apicultorilor, să transmitem acest mesaj publicului larg, presei şi politicienilor. Altfel, 35% din ceea ce cunoaştem drept alimentele noastre vor dispărea. Şi nu vă vorbesc de flora spontană sălbatică.

Australia – paradisul albinelor

- Şi totuşi, unde mai pot trăi albinele în linişte, departe de asemenea pericole mortale?

- Există anumite ţări care au mortalitate mai scăzută. Este o chestiune foarte interesantă. Desenaţi două hărţi ale lumii: pe una este agricultură intensivă şi apicultură intensivă, cu zone albe, roz şi roşii, pe altă hartă consemnăm mortalitatea albinelor pe regiuni, le fel, cu zone albe, roz şi roşii, şi dacă le punem una peste alta, vom vedea că este o suprapunere totală. Însă fiecare regulă are şi propria ei excepţie. De exemplu, Australia. Acolo, agricultura este intensivă, apicultura este foarte intensivă. Media producţiei anuale este de aproximativ 100 kg de miere pe un stup, dar mortalitatea albinelor nu se ridică la nivelul Europei Occidentale sau în Argentina, mai ales în Statele Unite ale Americii, unde mortalitatea albinelor a ajuns la 38%.

- De ce Australia?

- Este singura ţară din lume unde nu există acarianul varroa. Deci nu există varrooza, care slăbeşte familia de albine şi cel mai important este că nu se pune problema contaminării pentru că nu este nevoie de tratamente. 95% din nectar provine acolo de la eucalipt sau de la alte plante, care nu au nevoie de pesticide. Trebuie să fii complet idiot să crezi în mesajele companiilor BASF, Syngenta, Monsanto sau Bayer, care pretind că, dacă avem mortalitate ridicată de 10 ani, înseamnă că noi apicultorii, nu ştim să ne facem meseria.

Prin urmare, apicultorii au peste tot aceleaşi probleme, deci nu este vorba de incompetenţa lor. Trebuie să schimbăm mentalitatea. Apicultorii vor avea un rol enorm în crearea conştiinţei ecologice. Ştiu că există încă asociaţii de apicultori, care nu acceptă apicultura biologică. Pentru că încă respectă vechiul clişeu că o miere convenţională şi o miere biologică reprezintă acelaşi lucru, ei consideră că este o concurenţă neloială să pui o etichetă cu produs biologic. Trebuie să abandonăm acest tip de dispută şi să revenim la reperele de care v-am povestit până acum.

- În Franţa există subvenţii pentru apicultori?

- Nu numai în Franţa, în toată Europa se subvenţionează creşterea albinelor.

- Ce fac francezii cu un stup bezmetic?

- Plâng... Există două aspecte: dacă avem un singur stup bezmetic, cumpărăm o matcă dacă este sezon; dacă avem mai mulţi stupi bezmetici, încercăm să punem în stupii bolnavi o ramă cu larve tinere astfel încât stupul să-şi crească propria matcă.

„România este în top!”

- Cum se vede locul României în contextul apiculturii europene din perspectiva dumneavoastră?

- De fapt, noi recunoaştem că România este un mare producător şi un bun concurent al Ungariei în ceea ce priveşte mierea de salcâm. În ceea ce priveşte calitatea, în ultimii ani, am constatat progrese deosebite. În plus, România este în top în ceea ce priveşte procesarea produselor pentru apiterapie. Încercaţi să găsiţi un astfel de institut în lume şi vă rog să mă sunaţi. Este unic în lume.

Apiterapia din România

Adrian Siceanu, director ştiinţific la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, confirmă pionieratul românilor în apiterapie la nivel mondial.

„Nu numai francezii au această opinie. Toată lumea ştiinţifică ştie că apiterapia ştiinţifică s-a dezvoltat în primul rând în România. Bazele ştiinţifice ale apiterapiei au fost realizate aici prin cercetare proprie. Toate produsele apicole în perioada de după înfiinţarea Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România au fost verificate în clinici de specialitate, s-au constatat efectele terapeutice ale acestora. În plus, Asociaţia a pus în aplicaţie foarte multe formule cu efect terapeutic, produse apiterapeutice, suplimente nutritive şi medicamente, care au fost testate. Acest lucru a însemnat şi recunoaşterea domeniului. Cercetarea ştiinţifică a confirmat rezultatele clinice. Este ceea ce a făcut profesorul Veceslav Harnaj din apiterapie. El nu a făcut o industrie, un comerţ, a construit o ştiinţă medicală, recunoscută internaţional.

Pe plan mondial şi în România, s-au organizat numeroase simpozioane ştiinţifice cu participare din foarte multe ţări, şi din Est, şi din Vest. Cercetătorii din domeniul medical şi-au prezentat rezultatele, tehnologiile de procesare a produselor apicole şi, treptat, s-a ajuns la recunoaşterea apiterapiei ca pus bazele pentru această ştiinţă medicală. Noi avem atuul că am fost primii care am pus pe piaţa românească şi mondială produse, formule de suplimente nutritive şi medicamente, care aveau la bază confirmarea cercetării ştiinţifice. Românii au fost primii în lume în domeniu.

La noi a devenit o rutină şi de aceea, nu se mai spun aceste lucruri pentru public. Avem peste 40 de ani de cerectare. Sigur că au existat cercetări în apiterapie în toată lumea, dar noi am pus în fabricaţie foarte multe formule care au rămas valabile. De aceea, am rămas punct de referinţă în apiterapie pentru multe ţări din Europa. La fel şi pentru cosmetice.

Primele produse cosmetice pe bază de produse apicole au apărut la noi. Un domeniu nou, impus de români, a fost apiterapia pentru uz veterinar. Am avut şansa să conduc două astfel de proiecte şi produsele realizatre de noi au fost medaliate cu aur la Bruxellles. Avem o tradiţie îndelungată în domeniu. Iniţial, cercetările se făceau sub egida Apimondia.

După 1974, secţia de apiterapie a preluat cercetările după înfiinţarea Institutului, la cererea profesorului Harnaj. Astfel s-a creat această unitate etalon. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură este al Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România. Este unicul institut privat din agricultura României. Noi am dezvoltat aceste activităţi economice şi de cercetare pentru sănătatea omului şi a albinelior şi aşa am rezistat”.

Autor: Viorel Patri

Dialog cu Gilles Ratia, preşedintele Apimondia

Cu prilejul Târgului Naţional al Mierii, ediţia a 8-a, care a avut loc în perioada 19-21 aprilie pe Bulevardul Ficusului din Bucureşti, am avut onoarea să discutăm cu domnul Gilles Ratia, preşedintele asociaţiei internaţionale a crescătorilor de albine Apimondia.

Cristina Mateescu, directoarea generală a Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, şi Ioan Fetea, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Albine din România, l-au primit pe domnul Ratia pe 17 aprilie, ziua în care francezul tocmai împlinea 62 de ani.

Distinsul oaspete, care a înconjurat Pământul cu motocicleta lui, este un pasionat specialist în apicultură, un ecologist convins şi un mare prieten al României. Şi ce cadou mai nimerit puteau găsi gazdele, decât un tortuleţ de forma unei albine?

- Domnule preşedinte Gilles Ratia, cum e să sărbătoriţi ziua de naştere în România?

- Ca în familie şi cu foarte mulţi prieteni.

- Înseamnă că aveţi vechi prieteni în România, dacă vă simţiţi ca în familie...

- Eu am venit de mai multe ori în România şi am foarte multe cunoştinţe aici. România este o foarte veche membră a Apimondia, federaţie pe care eu o prezidez în această perioadă. Cu prietenii mei Ioan Fetea şi Cristina Mateescu, am lucrat multă vreme şi am văzut ce progrese au realizat ei. Pentru cineva care vine din vestul Europei, este întotdeauna o bucurie să vezi cum progresează România.

- Cum a început dragostea dumneavoastră pentru albine?

- În timpul studiilor universitare, am citit o cărticică a unui autor belgian, Maurice Maeterlinck. (Maurice Polydore Marie Bernard Maeterlinck, născut la 29 august 1862, la Gand, a murit la 6 mai 1949. Poet, eseist şi dramaturg belgian, laureat al Premiului Nobel pebntru Literatură în anul 1911).

O carte care amesteca realitatea cu poezia din colonia de albine. M-a făcut să înţeleg că această micuţă, minunată albină realiza nişte lucruri extraordinare pentru omenire. Şi am mai înţeles că această miraculoasă insectă este un factor important în asigurarea polenizării în agricultură, dar şi pentru perpetuarea biodiversităţii.

Mai mult, cartea făcea o trecere în revistă de la detalii de genetică până la poezie. Pentru mine, care sunt o fire curioasă, a reprezentat ceva magnific.

Mai aveam o dorinţă: să devin consultant pentru apicultură. A trebuit să fac deci şi puţină practică fiindcă m-a interesat nobleţea produselor. Era fascinant pentru că nu-i acelaşi lucru să faci o salată de roşii sau să vinzi un pui. Mierea, lăptişorul de matcă rămân produse nobile şi au propria conservabilitate. Am fost interesat de toate aspectele vieţii albinelor. După 12 ani, cât timp am activat ca apicultor profesionist, cu 500 de stupi, când produceam 3000 de mătci pe lună, în 1986, am pus bazele companiei Apiservice. Este o agenţie de dezvoltare şi, din acel moment, am vizitat şi am lucrat în peste 120 de ţări. A fost o ocazie să vizitez peste 1000 de ferme apicole din lume, să discut cu oameni de ştiinţă din peste 50 de universităţi şi să prezint peste 200 de conferinţe în întreaga lume. Graţie acestei experienţe, acestui efort pe care l-am făcut, am fost 10 ani preşedintele Comisiei tehnice de tehnologie din Apimondia, am fost ales cu 4 ani în urmă preşedintele Apimondia, la Montpelier, în 2009.

- În România, există percepţia populară că prisăcarii sunt oameni cu totul speciali. Ce cred francezii despre crescătorii de albine în tradiţia lor?

- Da, este într-adevăr o lume diferită. Dacă într-o vie putem intra să tăiem singuri strugurii de pe viţă, des stupi oamenii nu se apropie din cauza temerilor de alergii şi înţepături. Şi atunci există un secret al apicultorilor. Şi, în ciuda faptului că producţia apicolă este o producţie agricolă, apicultor poate să fie şi un preot, şi un profesor, oricine. Apicultorul este foarte mândru de produsele lui şi are şi motiv să fie.

Este şi foarte inventiv pentru a-şi îmbunătăţi tehnica din stupină. Şi din acest motiv, la reununile apicultorilor, dacă veţi încerca să interveniţi în dezbateri, nu veţi avea şansa măcar să spuneţi un cuvânt. Pentru Franţa, de 10 ani este un aspect nou. Noi înregistrăm mortalităţi foarte mari din cauza pesticidelor din agricultură, din categoria neonicotinoide.

("Noi am propus suspendarea, timp de doi ani, a trei substanţe din clasa neonicotinoide, prezente în pesticidele pentru patru tipuri de culturi: porumb, rapiţă, floarea-soarelui şi bumbac", a anunţat Tonio Borg, comisar european responsabil cu sănătatea şi protecţia consumatorilor” - „Le matin” – nota red).

Prisăcari de Paris

- Cam cât la sută reprezintă mortalitatea din numărul familiilor de albine din Franţa?

- Între 25%-30%. Marja de 0-5% mortalitate este un procent normal.

(Ioan Fetea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România spune că în ţara noastră, mortalitatea este de 5-7%, după un an secetos, cu o iarnă grea, fără rezerve destule. Până la 10% nu este o tragedie.)

În Franţa, asociaţiile apicultorilor au făcut campanii puternice pentru protecţia albinelor. De aceea, pe orice stradă din Franţa, se ştie că albinele au ajuns în pericol. Este un curent foarte larg de simpatie pentru albinele care protejează biodiversitatea. Mulţi oameni din Paris, fără să fie apicultori, îşi cumpără doi-trei stupi tocmai pentru ca florile să mai înflorească. Pentru diverse societăţi care vând stupi şi materiale, a devenit o bună afacere. Influenţa apicultorilor a devenit generală.

Conflictul cu marii fermieri şi cu producătorii de pesticide

- Pericolul pentru albine înseamnă insecuritate şi direct pentru om, pentru mediul lui de viaţă, nu numai pentru biodiversitate. În acest context, cum se va putea rezolva conflictul de interese cu marii fermieri, cu marii producători de pesticide?

- La conferinţa mea de la Bucureşti, din 19 aprilie, voi pune accentul pe cele 5 probleme majore ale apiculturii din toată lumea:

1. Mortalitatea albinelor; 2. Falsificarea mierii; 3. Legislaţia din ce în ce mai restrictivă; 4. Creşterea costurilor de producţie; 5. Vârsta apicultorilor. Tot mai puţini tineri se îngrijesc de albine.

Există peste 8 factori posibili şi sinergiile dintre aceştia, care provoacă mortalitatea albinelor şi toţi sunt legaţi de activitatea umană: activitatea intensivă a agricultorilor, activitatea intensivă a apicultorilor, lumea modernă în care se schimbă clima. Cu excepţia schimbărilor climatice, soluţia este practic relativ simplă, dar ea presupune schimbarea completă de mentalitate, extinderea lobby-ului în lumea companiilor care lucrează pentru agricultură. Avem numeroase raportări, inclusiv cele din partea FAO – şi aş putea să vă dau tot felul de adrese pe Internet cu mii de pagini, unde se demonstrează că populaţia globului poate fi hrănită, chiar dacă ajunge la 11 miliarde de oameni, numai cu produse bio.

- Ce pot face apicultorii pentru salvarea albinelor lor într-o agricultură tot mai ostilă pentru ele?

- Apicultorii trebuie să adopte standardele pentru apicultura biologică. De exemplu, pentru standardul european, pentru a fi certificaţi bio, ei trebuie să respecte 24 de puncte, din care 6 sunt foarte importante pentru a evita pierderea coloniilor de albine. Câteva exemple. Să se interzică amplasarea stupilor lângă monoculturile de tip industrial. Deci, se elimină astfel o mare cantitate de pesticide. În al doilea rând, să se folosească tehnologiile de tratare a bolilor la albine fără produse chimice, de sinteză, ci să se meargă tot mai mult pe produse naturale sau pe biotehnologii. Se evită astfel contaminarea cerii cu produse veterinare, ceea ce este o problemă majoră. Singurul exemplu mai tehnic: în momentul în care în ceară există reziduuri de tau-flu vaninat şi de cumafos, două produse veterinare folosite în tratamentul varroozei, care, împreună, dau toxicitate asupra intestinelor albinei.

Enzimele din intestinele albinei sunt responsabile de detoxifierea nectarurilor care sunt contaminate cu alte pesticide. Există studii ştiinţifice, pe care nimeni nu le contestă. Este o chestiune foarte subtilă. Contaminarea nectarului şi a polenului este provocată de acţiunea sistemică deoarece se foloseşte o tehnologie nouă de înrobare a seminţei în pesticid. Aceasta este contaminarea produsă de agricultori. Dar există şi alte forme de contaminare a microclimatului, a micromediului, care este stupul, unde avem şi noi ca apicultori partea noastră de responsabilitate prin produsele veterinare pe care le folosim pentru tratamente.

Dacă se produce doar poluarea agricolă, dar în stup ţinem sub control ca să nu contaminăm albinele cu substanţe veterinare toxice, încă mai merge. Dacă ne aflăm într-o zonă montană, unde nu există poluare agricolă, dar folosim medicamente pentru tratarea albinelor, încă este bine. Dar în momentul în care cei doi factori se cumulează, atunci avem probleme cu aparatul digestiv al albinelor.

Apicultura bio şi siropul de cereale

- Cum se mai poate face astăzi apicultură bio?

- Înainte, când apicultorii aveau probleme de hrănire cu albinele, îşi mai suplimentau hrana cu un sirop din zahăr care provenea din sfeclă sau din trestie. Dar de peste 10 ani, pentru alimentaţia umană şi animală, s-a dezvoltat o foarte mare industrie de izo-glucoză şi izo-fructoză, care provin din porumb şi din orez. De exemplu, nivelul obezităţii în Statele Unite ale Americii a crescut din cauza acestui sirop de cereale îmbogăţit cu fructoză. Acesta este primul lobbing agro-industrial din SUA. Îl veţi găsi peste tot: în brânzeturi, coca-cola, pepsi-cola şi toate celelalte băuturi carbo-gazoase. Acest lucru a avut un impact incredibil asupra metabolismului uman.

- Nu credeţi că acest lucru se va întâmpla şi cu albinele?

Dar dacă apicultorii se vor orienta spre apicultura biologică, trebuie să-i convingă pe agricultori să procedeze la fel în domeniul lor.

(Aici, apicultorii români îi aduc preşedintelui Apimondia un tortuleţ sub formă de albină. Francezul este încântat şi se fotografiază cu „albinuţa” primită).

- Nu este o luptă inegală?

- Putem hrăni toată omenirea dacă nu vom mai produce combustibil bio şi dacă vom mânca mai puţină carne. Am putea compensa cu agricultura bio. Este o chestiune de decizie politică până la urmă, însă politicienii sunt mult prea legaţi din nefericire de lobby-ul care se face în agricultură.

În ce mă priveşte, ca specialist în domeniu, pot să spun că multiplicarea numărului de produse chimice este o mare problemă. De exemplu, neonicotinoizii sunt de 7000 de ori mai toxici decât era DDT. Dacă vom continua pe această cale, vom ajunge la o contaminare globală – sol, aer apă, a tot ce ne înconjoară. Şi vom avea nenumărate cazuri de cancer. Marile companii agro-chimice nu ne propun niciun fel de soluţie din păcate, dar ne oferă pesticide din ce în ce mai sofisticate.

- Mai putem cultiva cereale fără pesticide?

- Să fie clar, agricultura biologică nu înseamnă să ne întoarcem la agricultura practicată de bunicii noştri. Sub nicio formă! De la momentul acela, s-au acumulat cunoştinţe enorme despre paraziţi, despre combaterea lor. Domeniul s-a dezvoltat enorm. Mai mult decât atât, practicarea unei agriculturi biologice va însemna crearea unor noi locuri de muncă. Şi vom obţine produse care oferă mai multă sănătate oamenilor. Mortalitatea anormal de ridicată la albine durează de peste zece ani şi este un mesaj pe care aceste fiinţe ni-l transmit în calitatea lor de bioindicatori: Oameni buni, fiţi atenţi, aţi apucat pe calea greşită! Până la urmă, este misiunea noastră, a apicultorilor, să transmitem acest mesaj publicului larg, presei şi politicienilor. Altfel, 35% din ceea ce cunoaştem drept alimentele noastre vor dispărea. Şi nu vă vorbesc de flora spontană sălbatică.

Australia – paradisul albinelor

- Şi totuşi, unde mai pot trăi albinele în linişte, departe de asemenea pericole mortale?

- Există anumite ţări care au mortalitate mai scăzută. Este o chestiune foarte interesantă. Desenaţi două hărţi ale lumii: pe una este agricultură intensivă şi apicultură intensivă, cu zone albe, roz şi roşii, pe altă hartă consemnăm mortalitatea albinelor pe regiuni, le fel, cu zone albe, roz şi roşii, şi dacă le punem una peste alta, vom vedea că este o suprapunere totală. Însă fiecare regulă are şi propria ei excepţie. De exemplu, Australia. Acolo, agricultura este intensivă, apicultura este foarte intensivă. Media producţiei anuale este de aproximativ 100 kg de miere pe un stup, dar mortalitatea albinelor nu se ridică la nivelul Europei Occidentale sau în Argentina, mai ales în Statele Unite ale Americii, unde mortalitatea albinelor a ajuns la 38%.

- De ce Australia?

- Este singura ţară din lume unde nu există acarianul varroa. Deci nu există varrooza, care slăbeşte familia de albine şi cel mai important este că nu se pune problema contaminării pentru că nu este nevoie de tratamente. 95% din nectar provine acolo de la eucalipt sau de la alte plante, care nu au nevoie de pesticide. Trebuie să fii complet idiot să crezi în mesajele companiilor BASF, Syngenta, Monsanto sau Bayer, care pretind că, dacă avem mortalitate ridicată de 10 ani, înseamnă că noi apicultorii, nu ştim să ne facem meseria.

Prin urmare, apicultorii au peste tot aceleaşi probleme, deci nu este vorba de incompetenţa lor. Trebuie să schimbăm mentalitatea. Apicultorii vor avea un rol enorm în crearea conştiinţei ecologice. Ştiu că există încă asociaţii de apicultori, care nu acceptă apicultura biologică. Pentru că încă respectă vechiul clişeu că o miere convenţională şi o miere biologică reprezintă acelaşi lucru, ei consideră că este o concurenţă neloială să pui o etichetă cu produs biologic. Trebuie să abandonăm acest tip de dispută şi să revenim la reperele de care v-am povestit până acum.

- În Franţa există subvenţii pentru apicultori?

- Nu numai în Franţa, în toată Europa se subvenţionează creşterea albinelor.

- Ce fac francezii cu un stup bezmetic?

- Plâng... Există două aspecte: dacă avem un singur stup bezmetic, cumpărăm o matcă dacă este sezon; dacă avem mai mulţi stupi bezmetici, încercăm să punem în stupii bolnavi o ramă cu larve tinere astfel încât stupul să-şi crească propria matcă.

„România este în top!”

- Cum se vede locul României în contextul apiculturii europene din perspectiva dumneavoastră?

- De fapt, noi recunoaştem că România este un mare producător şi un bun concurent al Ungariei în ceea ce priveşte mierea de salcâm. În ceea ce priveşte calitatea, în ultimii ani, am constatat progrese deosebite. În plus, România este în top în ceea ce priveşte procesarea produselor pentru apiterapie. Încercaţi să găsiţi un astfel de institut în lume şi vă rog să mă sunaţi. Este unic în lume.

Apiterapia din România

Adrian Siceanu, director ştiinţific la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, confirmă pionieratul românilor în apiterapie la nivel mondial.

„Nu numai francezii au această opinie. Toată lumea ştiinţifică ştie că apiterapia ştiinţifică s-a dezvoltat în primul rând în România. Bazele ştiinţifice ale apiterapiei au fost realizate aici prin cercetare proprie. Toate produsele apicole în perioada de după înfiinţarea Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România au fost verificate în clinici de specialitate, s-au constatat efectele terapeutice ale acestora. În plus, Asociaţia a pus în aplicaţie foarte multe formule cu efect terapeutic, produse apiterapeutice, suplimente nutritive şi medicamente, care au fost testate. Acest lucru a însemnat şi recunoaşterea domeniului. Cercetarea ştiinţifică a confirmat rezultatele clinice. Este ceea ce a făcut profesorul Veceslav Harnaj din apiterapie. El nu a făcut o industrie, un comerţ, a construit o ştiinţă medicală, recunoscută internaţional.

Pe plan mondial şi în România, s-au organizat numeroase simpozioane ştiinţifice cu participare din foarte multe ţări, şi din Est, şi din Vest. Cercetătorii din domeniul medical şi-au prezentat rezultatele, tehnologiile de procesare a produselor apicole şi, treptat, s-a ajuns la recunoaşterea apiterapiei ca pus bazele pentru această ştiinţă medicală. Noi avem atuul că am fost primii care am pus pe piaţa românească şi mondială produse, formule de suplimente nutritive şi medicamente, care aveau la bază confirmarea cercetării ştiinţifice. Românii au fost primii în lume în domeniu.

La noi a devenit o rutină şi de aceea, nu se mai spun aceste lucruri pentru public. Avem peste 40 de ani de cerectare. Sigur că au existat cercetări în apiterapie în toată lumea, dar noi am pus în fabricaţie foarte multe formule care au rămas valabile. De aceea, am rămas punct de referinţă în apiterapie pentru multe ţări din Europa. La fel şi pentru cosmetice.

Primele produse cosmetice pe bază de produse apicole au apărut la noi. Un domeniu nou, impus de români, a fost apiterapia pentru uz veterinar. Am avut şansa să conduc două astfel de proiecte şi produsele realizatre de noi au fost medaliate cu aur la Bruxellles. Avem o tradiţie îndelungată în domeniu. Iniţial, cercetările se făceau sub egida Apimondia.

După 1974, secţia de apiterapie a preluat cercetările după înfiinţarea Institutului, la cererea profesorului Harnaj. Astfel s-a creat această unitate etalon. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură este al Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România. Este unicul institut privat din agricultura României. Noi am dezvoltat aceste activităţi economice şi de cercetare pentru sănătatea omului şi a albinelior şi aşa am rezistat”.

Autor: Viorel Patri

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu