luni, 7 august 2017

România lucrului țapăn făcut. Lăsați coruptele să vină la mine!

România lucrului țapăn făcut
Lăsați coruptele să vină la mine!

„Să le lăsăm pe femeile care au făcut un act de corupţie. Au luat o mită într-o primărie, într-un minister (…) Poate am eu  o sensibilitate aparte pentru femei. E cunoscută…”
(Traian Băsescu, un fost președinte care a uitat că era campionul luptei contra mafiei roșii)

„Nu știu ce fac ei acolo la guvern…Toată discuţia s-a învârtit în jurul acelui prag nenorocit de la abuzul în serviciu şi, bineînţeles, a fost construcţia făcută că acea ordonanţă a fost dată pentru mine. S-a spus asta în România, şi în Europa, şi America. Curtea vine și spune încă o dată şi spune mult mai clar şi explicit că Parlamentul este obligat să stabilească un prag valoric şi intensitatea vătămării”
(Liviu Dragnea, ayatollahul de la Dracea, care nu a ajuns încă președinte de țară)

„S-a spus că politica este a doua cea mai veche meserie  din lume. Eu am observat o izbitoare asemănare cu prima.”
 (Ronald  Reagan, un fost președinte american, care a uitat că era și el politician din cauza maladiei Alzheimer)


Poate că, din același motiv, primăreasa Gabriela Vrânceanu Firea Pandelișta a spus – negru pe timpan – că nu trebuie să-l dăm uitării pe actorul american, ajuns președinte: „Merită Ronald Reagan să poarte numele unei piațete din Capitală”. Adică pe Reagan să-l rebotezăm. Ce-ar fi să-i spunem de-acum lui Reagan „Piața Chibrit”, „Piața Trapezului”, „Piața Gemeni” sau „Piața Ferentari”? Sigur că eu aș opta pentru Piața Trapezului. N-o omoară grija să dea numele lui Ioan Alexandru unei piețe sau unei străzi cu denumire stupidă, și avem atâtea: Strada Brațului, Strada Dreaptă, Bulveardul Lujerului, Anasonului, Bravurii, Jugului, Colierului, Condeiului, Difuzorului, Epistolei, Fabulistului, Nopții, Tocului, Undiței, Abanosului, Afirmării, Baritonului, Degetarului, Detectorului, Galenei, Nisetrului, Somnului, Știucii, Tăciunelui, Angrenajului… și mă opresc aici. O las pe primăriță să facă lectura pentru noi.
Bucureștiul devine un oraș tot mai murdar. Nu era de mirare când aveam primari doi golani: Halaicu și Lis. Nu m/am minunat că arăta la fel și pe vremea șpăgarului Sorin Oprescu. Dar acum a venit o femeie la Primăria Capitalei. Mergeți în Parcul Cișmigiu, care este vizavi de biroul ei și veți vedea că nu există măcar o floare udată. Parcul este dezolant, cu băncile pline de găinaț de cioară în fiecare toamnă. Jalnic arată și Herăstrăul. Dar ați văzut câte milioane de euro ne costă… panseluțele escrocilor. Vagabonzii mâzgălesc toate clădirile fiindcă au fost încurajați de Oprescu. Au vandalizat până și celebrele statui din Piața Universității, dar avem șapte rânduri de polițiști locali cu șapte rânduri de primari. Bucureștiul arată asemenea partidului-mafie.
Am pomenit de ea fiindcă a fost vârf de lance pentru Partidul lui Mucles în atacurile contra lui Traian Băsescu pentru terenul cumpărat în satul Nana. Când a văzut că toți primarii care furaseră pământurile oamenilor din zonă erau de la PSD, s-a oprit din elan. Puțea prea tare! Puțea a  FSN-PDSR-PSD! Tot ea a condus avangarda contra propriului guvern, condus de Grindy, copilul minune din ograda popei Ilie Sîrbu, cel împușcat unde nu trebuie de Nepotu Mătușii Tamara. Și toate rovanele corupte au făcut cerc în jurul ayatollahului de la Dracea: „Nu plecați, tovarășe secretar general!”, zbiera  to’așa  Suzănica Gâdea.
Moda folosirii „tovarășelor noastre femei” pentru funcții publice de formă datează de pe timpul lui Nicolae Ceaușescu. Mult-prea-împușcatu cerea reprezentare proporțională, dar nu toți activiștii se conformau mereu. Așa că majoritatea șefilor erau tot bărbați. După 1990, Ion Iliescu și-a promovat cu recunoștință pupilele din tinerețe. Abramburica este cel mai bun exemplu de promovare după merit, tovarăși. La fel și Hildegard Puwak.  Traian Băsescu  le-a prețăluit în cel mai înalt grad, iar Liviu Dragnea a continuat să le folosească pentru devoțiunea lor de mahala. La comanda ayatollahului, toate și-au dat demisia din guvernul lui Grindy. Unii bărbați au mai oscilat totuși, ele - nu. Datorită simțului lor de observație, ele îl cunosc cel mai bine pe stăpânul partidului-stat.
Aici ajungem la un aspect delicat. Strategii partidului-mafie știu că nu au nevoie de majorități absolute. Lor le trebuie o treime din cetățenii cu drept de vot. Aceștia au devenit captivi: beneficiarii ajutoarelor sociale și pomanagiii de toate nuanțele, majoritatea cadrelor didactice fiindcă la școli se numără voturile, profitorii de pensii speciale și, nu în ultimul rând, clanurile fidele din haita numită partid. Prin urmare, PSD poate obține 35% din voturi de la acești indivizi adânc fidelizați cu țoșca: trei mici ș-o bere, o găină congelată, un loc de muncă, o companie fantomă sau suveică, o pensie „specială” de jumătate de miliard, o sinecură etc. Ei știu că toate celelalte partide nu pot fi solidare și merg la sigur cu o majoritate relativă și formează guverne după guverne. Mituirea și abrutizarea populației, proces început de pe vremea  lui Ion Iliescu, vor da roade încă o generație.  Nu se mai poate schimba nimic, iar România va ajunge mai rău decât Grecia. Cu diferența că grecii au bani, statul grec nu are. De multă vreme, nu-i mai consider proști. Sunt doar ticăloși. Ei subminează securitatea națiunii române și nu este o vorbă în vânt. Guvernul Ciordache îndatorează România ca să plătească pensii speciale pentru clientelă. De ce oare celelalte partide, care se rup în figuri că apără democrația, nu sesizează Curtea Constituțională cu privire la pensiile speciale – cea mai crasă dovadă a unei discriminări grave. De ce ar fi „special” un parlamentar, un procuror, un general, iar un inginer care se află la baza trapezului economic nu ar fi special? De ce nu ar fi special un muncitor de categoria aV-a, care a lucrat în trei schimburi, sau un profesor?
Deci se petrec lucruri mult mai grave, decât Ordonanța 13 din iarnă. De ce nu mai ies oare în stradă bunii români de la trans-naționale? Toți știm răspunsul...
Tesla politicianistă funcționează perfect  în mâna lui Dragnea. Precis l-a instruit Traian Băsescu. Fostul prim-ministru român Dacian Cioloș a declarat că demisia lui Sorin Grindeanu este „o premieră europeană“. „Prin susținerea moțiunii de cenzură de astăzi, partidul de guvernământ a recunoscut oficial că nu este în măsură să conducă țara. Demisia lui Sorin Grindeanu este o premieră europeană, care nu poate fi explicată de niciun partener străin“, a spus el. Dacian Cioloș a avertizat că este vorba despre o aventură politică periculoasă şi despre crearea unui sistem de comandă a statului, bazată pe voinţa unui singur individ: Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat.
Fostul prim-ministru a declarat că această criză politică a avut deja un impact negativ vizibil asupra economiei - asupra ratei de schimb a leului, „ca să nu mai vorbim de semnalele din mediul de afaceri, de la investitori și parteneri internaționali, care au fost surprinși să observe tulburările politice din București.“
Traian Băsescu, ex-preşedintele României, consideră că votul de neîncredere "este o farsă prin intermediul căreia problemele interne ale Partidului Social Democrat s-au transferat asupra instituţiilor statului. Partidul Social Democrat trebuie trimis în opoziţie", consideră Traian Băsescu. El a precizat că sistemul politic al țării aminteşte de regimul României comuniste din timpul lui Nicolae Ceauşescu.  "În cadrul Guvernului, Dragnea lucrează nemijlocit cu miniştrii lui Grindeanu, în Parlament, se aude o singură voce - vocea lui Dragnea. La agenţii, în teritoriu, se întâmplă numai ceea ce doreşte Partidul Social Democrat", a spus Traian Băsescu.
După cum a anunţat IA REGNUM, pe data de 21 iunie, Parlamentul României a votat o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern condus de Sorin Grindeanu.
Fostul Guvern nu va rămâne în istorie pentru scurtimea mandatului, ci pentru nefericita OUG 13, iar coaliția PSD+ALDE prin faptul că și-a demis prin motiune propriul Guvern, a afirmat președintele Iohannnis.
”Acum, după ce unii s-au străduit destul de mult să termine repede această criză, găsim coaliția cu un nou Guvern și surprinzător cu un nou program de guernare. Noi taxe, noi impozite, după ce abia am promulgat legea prin care cresc salariile, deja se anunță contra măsuri.
Programul de guvernare a fost schimbat in puncte sensibile. Nu veți mai putea merge in fata românilor cu argumentul că acest program a fost votat. În șase luni, schimbați, de la reduceri de taxe, la reintroduceri de taxe, de la creșteri de salarii la taxă de solidaritate. Un astfel de comportament cu certitudine nu se incardează în ceea ce se numește predictibilitate fiscal-bugetară.
Un astfel de comportamnt induce dubii în rândul mediului de afaceri. Dacă va fi sustenabil - nu știm, nu am văzut calcule, dar stimați PSDiști, ALDEiști, UDMRiști, în numele românilor vă rog să terminați cu acestă țopăială fiscal-bugetară!”, i-a îndemnat Iohannis pe miniștri.




Bombonica n-are prag de ciordeală
Curtea Constituțională a României (CCR) consideră că dispozițiile penale în vigoare cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu "sunt formulate în sens larg și în termeni vagi", potrivit motivării deciziei prin care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate,  ridicată de Bombonica Prodana, fosta  și mereu actuala soție a președintelui PSD, Liviu Dragnea.
"Dispozițiile penale în vigoare sunt formulate în sens larg și în termeni vagi, ce determină un grad sporit de impredictibilitate, aspect problematic din perspectiva art.7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a altor cerințe fundamentale ale principiului statului de drept, această redactare constituind premisa unor interpretări și aplicări arbitrare/aleatorii", se arată în motivarea publicată de halatele vișinii de la CCR. To’așu Dorneanu este la aparat și această conservă prestează la fel ca Nicolae Văcăroiu sau ca Victoraș Ciorbea. Pentru Partidu-Mafie.
Cel puțin, Marinelu s-a opus anchetelor contra Blondei Norvegiene și s-a dezis de„mandatele mele”. Așa se explică și scorul foarte mic al Partidului Mișcarea Populară. El putea să construiască adevărata opoziție și a ratat din cauza...  devoțiunii excesive față de Elena Udrea. Ceilalți nu au vlagă. Nicușor Dan s-a făcut de râs când s-a speriat că Dacian Cioloș îi fură jucăria, iar Ludovic Orban umblă acum cu maimuța pe umăr în fruntea liberalilor. De unde să alegem noi un alt președinte?
Prin urmare, cineva i-a călcat drepturile omului Bombonichii, că și ea este om. Ca să nu cumva să calce drepturile omului din nou, autoritățile patriei au tras țolul și peste țambalul de la universitatea fantomă „Alexandru Ghica” din Alexandria, unde geambașul Liviu cu Bombonica și cu fiica lor au absolvit cursurile fictive și tot fictiv au participat și la examenele de licență.  Cu negri trimiși în locul lor. Cum să-i judeci dacă nu avem prag? Ordonanța de urgență nr. 13 prevedea că abuzul în serviciu va fi pedepsit numai dacă prejudiciul este peste 200.000 lei. Și am rămas tot acolo.  Mai ales că Victor Ponta a găsit un alt front de atac, mai generos: „Având in vedere că domnul președinte Donald Trump și-a angajat fiica, aș vrea să sesizăm ANI din America și DNA din America”.
Așa, Victoraș! Noi avem doar corupție, nu și corupți. Sau, dacă tot insistă unii să vadă vinovați, „Toți suntem corupți!”. Uite ce frumos sună. Câte grase nu am auzit eu spunând: „Dar toți am furat, toți am copiat în viață… Ce dacă a copiat și el lucrarea de doctorat?...” Ce contează că primește lunar 15% în plus la leafă, că are locul asigurat în magistratură, catedră universitară și el este o loază?
A ieșit de la pârnaie Dan Voiculescu, marele nedreptățit al patriei, și ne cere să-i dăm înapoi cei trei ani de pușcărie. Trei ani i s-au dat unui inginer din Brăila pentru că a cumpărat trei găini furate de doi țigani, situație înscenată fiindcă omul nu voia să-i  mai dea haleală și băutură gratis șefului de post din comuna Jirlău. Așa arată Justiția din România. Totul este o înscenare, o prosteală generalizată,  la asta ne pricepem grozav. Facem momente vesele cu cătușe la televizor ca să vadă fraierii de la Bruxelles cum combatem noi corupția, dar simulăm că recuperăm daunele provocate de mafioți. Iohannis nu mai face nici atât…
"Această lege a graţierii este foarte bine-venită. Eu am considerat după 10 ani de mandat că, odată cu alegerea preşedintelui Iohannis în decembrie 2014, s-a încheiat etapa de tranziţie. România are toate instituţiile, are cea mai mare parte a legislaţiei total adaptată legislaţiei europene, chiar dacă în unele zone, dacă ne referim la Justiţie, încă moştenim apucături din Codul penal din 1968, dar, evident, suntem în progres. România are nevoie de un moment zero în opinia mea şi de adaptarea sistemului de justiţie românesc la realităţile unui sistem European, care, în acelaşi timp în care vizează recuperarea daunelor, vizează şi recuperarea omului”, l-am auzit pe Traian Băsescu spunând asemenea parascovenii și nu-mi venea să cred. Să fii un președinte de care și-au legat românii atâtea speranțe și tu să sfârșești alături de un nătărău ca Șerban Nicolae… Așa că Neculai Onțanu a fost iertat fiindcă hoția s-a… prescris. Dan Radu Rușanu este un înger, dar s-o întrebăm pe sora lui ce crede… Relu Fenechiu a ieșit uscat și curat, dar ărejudiciul nu s-a recuperate nici după el. Iar exemplele curg.
„Momentul zero” pentru dezmăț național! Cine a furat până acum să fie sănătos cu toate rubedeniile lui pe cinci generații! Halal luptă contra corupției! Am avut senzația că mi-a aruncat o căldare cu apă rece în cap… Și eu am crezut că acest om se poate opune nemerniciei generalizate de la noi… Așa am ajuns să mutăm Uniunea Scriitorilor la pârnaie.
Noroc că a venit Mihai Tudose la frâna Guvernului fiindcă nu știam ce să ne mai facem. Sigur, aveam ideile ciuce din programul lui Liviu Dragnea – „Ce este al vostru trecem la Teldrum că poate nu mai întreabă nimeni” – dar trebuia cineva să le pună în aplicare și să spună în final că ar fi făcut altfel dacă îl lăsa baronul de Dracea…De exemplu, ar fi dat mai multe pensii speciale de 400.000 – 500.000 de lei, fără cotizație la fondul de pensii. A, nu mai avem bani? Împrumutăm fiindcă oricum nu mai avem nicio răspundere penală pentru ce facem la guvernare.  Putem să ducem și guvernul cu totul acasă. „Politica economică a Guvernului poate fi rezumată în câteva propziții scurte: Dacă ceva funcționează, taxează-l ! Dacă acel ceva continuă să funcționeze, reglementează-l ! Și dacă nu mai funcționează, subvenționează-l !” Așa scria același Ronald Reagan, dar el nu a avut norocul să cunoască ideile ciuce din programul lui Liviu Dragnea.
Cum spuneam, ce fac acum clienții noștri este mai grav decât ordonanța 13 din iarnă și nu mai iese nimeni în stradă. Semn că am căzut la pace cu transnaționalele… Tocmai ne speriasem… În schimb, revolte grele au izbucnit în Brazilia când fetele de la școlile de samba au auzit că procurorii noștri vor să-l salte pe geambașul de Dracea.
„Suas mãos fora Livinhiu Draglinhiu” – Jos labele de pe Liviu Dragnea!, strigau fetele din Rio de Janeiro. După care cântau și dansau: „Samba sim, não trabalhar, batalhando, roubo sim!” – cu aproximație, „Samba, da! Muncă, nu! Ciordeală, da!”.
Și o luau de la capăt.
Noroc cu Tăricelu că el este mai tare ca Ionel I.C. Brătianu. Daaa! Această comoară de politruc, care prezenta chiloți Tetra ca să-l vadă Leana la Adesgo și la Apaca, era cel mai potrivit să vorbească despre evenimentele din timpul Primul Război Mondial și despre importanţa Parlamentului într-un stat. "Privind acum înapoi cu un veac, înţelegem mai bine că Parlamentul nu este o instituţie printre altele, o putere alături de ele. Parlamentul este sinteza naţiunii pe care o reprezintă. Este garantul supravieţuirii naţiunii (...) Naţiunea există atât timp cât Parlamentul ei lucrează", a afirmat el. Preşedintele Senatului a arătat că Parlamentul din 1917 a transmis un mesaj care este actual şi astăzi: "O naţiune îşi poate pierde teritoriul, populaţia, Capitala şi armata, dar rămâne vie şi trează atâta timp cât continuă să fie întrupată de Parlament". Deci putem să ne pierdem teritoriul, să-l dăm cum a înstrăinat el platoul continental, important este că rămâne Tăricelu. Numai un nătărău poate gândi așa.
Ce frumos povestește Ioana Valmar, una din numeroasele neveste ale lui Tăricelu: "La nunta lui Dan Andronic, am fost însoţită de fostul meu soţ şi am stat la aceeaşi masă cu Shimon Shevez, fiind prezent şi Tal Silberstein. Întâlnirea cu Remus Truică a avut loc la domiciliul acestuia din Snagov", a spus fosta soţie a lui Călin Popescu Tăriceanu.  "Ştiu că Tal Silberstein şi Dan Andronic au fost la locuinţa noastră până în 2008. După acest an nu-mi amintesc, dar ştiu că s-au menţinut nişte relaţii. Nu cunosc dacă Remus Truică a discutat cu soţul meu despre retrocedarea de bunuri sau drepturi succesorale. Nu-mi amintesc că în perioada 2006-septembrie 2011, dată la care am divorţat, Truică Remus să fi fost la domiciliul nostru. Între fostul meu soţ şi Remus Truică nu au existat relaţii profesionale, posibil să ne fi întâlnit la diferite evenimente. Mosche Agavi a fost, la un moment dat, clientul biroului meu notarial, la care a încheiat câteva acte, fără legătură cu această retrocedare", a declarat Ioana Valmar. De la Adrian Năstase și de la Vântu, același mire Dan Andronic a trecut la Traian Băsescu. Cum să pută?...

Umilirea președintelui
Speriat de revolta din Brazilia, Donald Trump i-ar fi cerut lui Iohannis să-și țină procurorii în… lanț. Nici pentru America nu ar fi ușor să ducă în cârcă până și răzmerița din Brazilia. Subminează Casa Albă! Așa se explică și prestația excelentă a lui Klaus Iohannis de la Casa Albă: însuși liderul lumii îi ceruse un serviciu. Putea să se opună? Și de bucurie, a uitat să-și mai citească discursul scris de doamna Pralong sau Prelung. Cu insinuări de la școala lui Gyiury Soros. Motiv pentru care Livinhiu Draglinhiu are toate hustificările din lume să-l urască pe Soros sau invers, oricum, nu e prea clar aici. Ce zice Dorel de la Smîrdioasa? „Văzurăți, bă? Șefu-i tare, bă, se bătu și cu Soros!...”
A fost primul discurs al lui Klaus Iohannis, care a plăcut și mi-a plăcut. Uite că se poate, dar să renunți la zidul de maculatură dintre tine și oameni, să se vadă privirea. Așa că americanii au continuat să-l injure pe președintele lor. Pentru prima dată în istorie, serviciile secrete americane demonstrează că rușii au instrumentat Campania electorală. Și o țin langa! Gravă eroare! Atunci, pentru ce mai plătește regește  poporul american serviciile secrete, dacă Ivan Turbincă își bea vodka și tabaciokul  prin trandafirii de la Casa Albă? Eu știu că așa este, mai ales că se cunoaște acum ce făceau agenții Orcestrei Roșii lui Stalin prin toată Europa și prin America. Cine nu crede să citească memoriile generalului Pavel Sudoplatov și va înțelege. Dar nu voiam să fiu martorul unor asemenea scene penibile: președintele american este agent de influență al Rusiei și noi ne-am făcut datoria! Veți vedea că Donald Trump va fi mai anti-rus decât Ronald Reagan, numai să scape de această bănuială stupidă. În schimb, Hillary Clinton a primit șpagă de la Kiev în campania electorală exact din banii pe care Ucrtaina îi împrumutase de la Fondul Monetar Internațional, cu ajutorul lui Barack Obama. Presa este de această parte, iar președintele nu se poate apăra și va fi mereu provocat să gafeze, mai ales că nu este defel complicat să lucrezi  un asemenea temperament.  
Dar nu despre această umilire voiam să scriu eu. Se duce Klaus Iohannis la boanghinele din Harghita și acolo este pus într-o situație teribilă: aleșii secuilor îi cântă imnul secuiesc și președintele României stă în picioare, apoi îi dăruiesc steagul Ținutului Secuiesc. Fâșneț din fire, președintele nostru avea un tricolor de la București și i l-a oferit infractorului la schimb… Ce reacție înțeleaptă!, avea să se minuneze Hoardă la emisiunea lui. Bogdan Rareș sau Rareș Bogdan era  în al nouălea cer. Ce prestație! Din cauza lui Traian Băsescu își permit ungurii. Dar Marinelu a ieșit mult mai bine dintr-o situație similară pentru că are și simțul umorului. Existau alte două variante de reacție pentru Klaus Iohannis: să le ceară celor din administrația locală și centrală să respecte legea  insemnelor naționale și să plece; să rămână în fața acestor sălbatici și să-l întrebe cum respectă ei pe plan local drepturile românilor din Harghita, lucru pe care nu l-a făcut niciun președinte. Iar viața românilor de-acolo continuă să fie un calvar. Sub nasul nostru, nu în Ungaria! Așa că președintele nostru a fost mult mai umilit decât Donald Trump la el acasă.
Ca să atragă voturile UDMR pentru moțiunea contra lui Grindy, geambașii lui Dragnea au coborât mai mult decât oricând în aceste trei decenii. "În loc de Tricolor, PSD şi ALDE arborează Steagul Ţinutului Secuiesc. Dragnea şi Tăriceanu vând şi istoria ţării pentru voturile UDMR la moţiunea de cenzură. În comisiile de la Senat s-a votat ca ziua de 15 martie să fie sărbătoare în România. Ticăloşii se fac a uita, că la 15 martie 1848, Dieta de la Pesta vota, printre altele, alipirea Transilvaniei la Ungaria. A trebuit să se ridice moţii lui Iancu, alţi români şi saşii, la luptă, pentru ca Transilvania să nu fie parte a Ungariei Mari", a scris Traian Băsescu pe contul său de Facebook. "Zeci de mii de români din Transilvania au fost ucişi de armatele conţilor maghiari, sate întregi au fost rase de pe faţa pământului, sute de mii de români au plecat în pribegie. Iar PSD şi ALDE vor să facem din 15 martie 1848 zi de sărbătoare recunoscută pe teritoriul României, în schimbul câtorva voturi la moţiune.
Măi ticăloşilor din PSD şi ALDE, credeţi că, în viaţa voastră, veţi mai putea merge la Ţebea ? Dar în Ardeal ? Pe maghiarii din România nu-i opreşte nimeni ca pe 15 martie să sărbătorească la Budapesta", a precizat Traian Băsescu.


Mircea Geoană a rămas președintele României

Având de-a face cu o populație prostită, mafia s-a scremut să demonstreze că Traian Băsescu a pierdut alegerile în fața Prostănacului. Nu PSD este maestrul furturilor electorale și de orice natură. Dușmăniile vechi se alimentează continuu, dar nu credeam că trebuie să-i aducem iar pe la nări lui Geoană iluzoria funcție de președinte.
 “Cât de mult sau cât de puţin a contat vizita mea în seara de dinainte este o chestiune, încă o dată, subiectivă. Eu cred că a contat puţin, că a fost un pretext. Cred că este mai interesant de văzut cine stătea pe urmele unui candidat prezidenţial, cu o noapte înainte, făcând astfel de poze. Filiera în care a ajuns această chestiune mi se pare mai relevantă pentru discuţia de astăzi decât opţiunea mea, inspirată sau mai puţin inspirată, de a face această vizită. În opinia mea, şi vă spun asta fără nicio intenţie de revenire în politica românească, că a fost un pretext, a fost folosit, şi care a avut un impact, din punctul meu de vedere, modest. Diferenţa de voturi era mai mult decât acoperitoare pentru orice eventual impact negativ al vizitei mele în acea seară Cred că suntem în Cartea Recordurilor: un ofiţer acoperit (adică Turcică) moderează o dezbatere prezidenţială. În sine, este o operaţiune excepţională. Nu ştiu dacă există undeva în lumea democratică cât de cât autentică o situaţie în care un ofiţer acoperit să modereze. Cum un ofiţer acoperit a ajuns în situaţia respectivă, asta este iarăşi o întrebare interesantă ", a pâlpâit din nou flacăra violet a lui Mircea Geoană.

Angela Merkel: Vremea "în care ne puteam baza unii pe alții e aproape încheiată"

Geniala doamnă cancelar crede că poate să dea cu tifla Americii după ce Germania a fost salvată de la groapă prin Planul Marshal. "Perioada în care ne puteam baza în totalitate unii pe alții e aproape încheiată. Este sentimentul pe care l-am trăit în aceste ultime zile, a declarat Angela Merkel în timpul unui miting electoral  la Munchen, în sudul Germaniei. Noi, europenii, trebuie să ne luăm soarta în mâini. Trebuie să ne batem pentru propriul destin".
Cu ochii spre Moscova, Berlinul cântă aria nerecunoștinței față de America. Și nu e bine pentru toată Europa, în general, și pentru noi, în special. Cunoaștem bine pe seama cui s-a înțeles Berlinul cu Moscova. Nu numai pentru pactul Molotov-Ribbentrop, dar și pentru recentul proiect de gazoduct Nord Stream. Cu o Ucraină volatilă și explozivă, cu o Turcie imprevizibilă și înarmată până în dinți, cu o Ungarie tot mai revanșardă, noi nu ne putem permite aventura să urmăm orbește Germania. Faptul că s-a repus în discuție o posibilă aplicare a punctului 5 din Tratatul Atlanticului de Nor mă face să cred că e posibil să se repete o asemenea stare de spirit printer aliații noștri de nădejde…
Înseamnă că venerabila doamnă a lipsit de la lecția de istorie, oferită lumii întregi de marele ei înaintaș… Helmut Kohl, fostul cancelar al Germaniei, a încetat din viaţă pe 16 iunie, la vârsta de 87 de ani, anunţă tabloidul "Bild".
După cum scrie ziarul, Helmut Kohl a murit la el acasă, în orașul german Ludwigshafen am Rhein.
Helmut Kohl a îndeplinit funcţia de cancelar al Germaniei în perioada 1982-1998.
El este singurul politician german, care a ocupat această funcție timp de patru mandate consecutiv.
Helmut Kohl a jucat un rol uriaş în procesul de unificare a Germaniei şi a Europei, dar şi pentru încheierea războiului rece.
(Tinerii care au crescut în cei 16 ani, în care Helmut Kohl a fost cancelar, ştiau, de pildă, că acesta îi invita pe oaspeţii de stat aleşi chiar la el acasă, în Oggersheim, localitate din landul Renania-Palatinat şi că le oferea, între altele, Saumagen, mâncarea sa preferată, tipică regiunii, care se prepară din stomac de porc. Mai ştiau că şeful guvernului federal îşi petrecea, an de an, vacanţa de vară în Austria, în frumoasa regiune a Lacului Wolfgang, că făcea, cu regularitate, cură de slăbire, că scădea în grutate, dar că se şi îngrăşa repede la loc, că în timpul liber purta adesea veste tricotate de lână. Bancurile cu Helmut Kohl circulau intens şi mulţi se amuzau pe seama staturii sale înalte - 1,93 m - şi mai ales a greutăţii sale corporale. Şi poate, tocmai din cauza acestei apariţii, nu puţini l-au subestimat. Helmut Kohl, însă, a ştiut întotdeauna foarte bine ce vrea şi cum să-şi atingă scopul.
Helmut Josef Michael Kohl, născut pe 3 aprilie 1930 la Ludwigshafen, a aderat deja la vârsta de 17 ani la Uniunea Creştin-Democrată, CDU. A studiat istoria şi dreptul, iar în 1953 şi-a susţinut teza de doctorat. În tot acest răstimp a fost şi foarte activ politic. La vârsta de 39 de ani, Helmut Kohl a devenit cel mai tânăr premier de land în Renania-Palatinat. În 1976 a fost propus de Uniunea Creştin-Democrată/ Creştin-Socială, CDU/CSU, drept candidat pentru funcţia de cancelar federal, la alegerile pentru Bundestag. Deşi a obţinut 48,6 la sută din voturi, nu a reuşit să destrame coaliţia social-liberală de la Bonn, aflată sub conducerea cancelarului Helmut Schmidt.
Şase ani mai târziu însă, pe 1 octombrie 1982, Helmut Kohl şi-a atins ţelul. Nu prin voinţa poporului, ci în urma unui vot de neîncredere contra cancelarului social-democrat Schmidt. Kohl a reuşit să-l convingă pe liderul FDP, Hans-Dietrich Genscher să rupă coaliţia cu social-democraţii. Cu ajutorul liberalilor, aşadar, Kohl a ajuns cancelar. Printr-o procedură controversată, Kohl a determinat organizarea de alegeri anticipate câteva luni mai târziu, pe care le-a câştigat.
Când, în iunie 1989, şeful de stat sovietic, Mihail Gorbaciov, s-a aflat în vizită la Bonn, deşi nu se întrezărea o cădere a Zidului Berlinului, Kohl l-a întâmpinat cu cuvintele: "De vizita dumneavoastră sunt legate multe speranţe. Atât în ţara dumneavoastră cât şi în a noastră".
Apoi evenimentele s-au precipitat, Zidul a căzut şi Helmut Kohl s-a grăbit să adopte un plan de acţiune în vederea reunificării Germaniei. Pe de o parte cancelarul s-a străduit să năruie temerile comunităţii internaţionale faţă de o Germanie puternică, reunificată. Pe de alta, le-a promis est-germanilor o viaţă mai bună şi "ţinuturi înfloritoare", expresie intrată în istorie.
În pofida acestor promisiuni, în pofida contribuţiei de solidaritate, pe care vest-germanii au suportat-o în sprijinul est-germanilor, şi pe care, de altfel, o mai suportă şi astăzi, situaţia din cele cinci landuri federale noi s-a ameliorat mai încet decât se aşteptau mai ales est-germanii. Dezamăgirea locuitorilor din ţinutul fostei RDG a dus la scăderea popularităţii cancelarului Kohl. Alegerile parlamentare din 1998 au pus capăt celui mai lung mandat de cancelar din istoria Repubicii Federale, pe care Kohl l-a deţinut timp de 16 ani. Coaliţia conservator-liberală a fost înlocuită de una social-ecologistă, condusă de cancelarul social-democrat Gerhard Schröder.
La scăderea popularităţii lui Kohl a mai contribuit afacerea cu donaţiile ilegale, care a avut drept urmare retragerea preşedinţiei de onoare a CDU şi pierderea mandatului de deputat în Bundestag.
În iulie 2001, Hannelore Kohl, cea cu care fusese căsătorit peste patru decenii, şi-a pus capăt zilelor, suferind de o boală incurabilă.
Au trecut anii şi peste scandalul donaţiilor ilegale s-a aşternut încet, încet uitarea, sfatul fostului cancelar fiind din nou căutat de creştin-democraţi. Helmut Kohl s-a recăsătorit în anul 2008.
Ex-cancelarul german Helmut Kohl a intrat în istorie drept artizan al Unităţii germane şi personalitate remarcabilă în procesul de unificare europeană. Actuala şefă a CDU şi a guvernului de la Berlin, Angela Merkel a precizat că „se înclină în faţa realizărilor de-o viaţă” ale acestui om de stat ajuns la cârma Germaniei Federale şi devenit autorul „unui capitol de istorie germană şi europeană”.
Unificatorul Germaniei a riscat totul pentru reîntregirea naţională a ţării sale. Probabil că mulţi nemţi care îi reproşează tocmai reunificarea nu pricep încă semnificaţia adâncă a contribuţiei lui Helmut Kohl la noul destin al Germaniei. El a fost un autentic om de stat, cu viziune asupra naţiunii sale. Un om de la care trebuie să învețe și politicienii noștri.


Rogozin a deturnat un avion și o luă peste sfârlă

În sfârșit, m-am simțit și eu mândru că mi-s român, la fel ca în anul 1968, când Nicolae Ceaușescu s-a revoltat împotriva Moscovei și a condamnat invadarea Cehoslovaciei. Pe 28 iulie 2017, Dmitrii Rogozin și-a propus să vină în guliai la Tiraspol. Acest Ivan Turbincă voia să-l ia de-o ipă și pe Igor Dodon, președintele lui Putin de la Chișinău, și să sărbătorească acolo 25 de ani de când rușii au adus pacea și bunăstarea pe însângeratul Nistru. Andrei Galbur, ministrul de Externe de la Chișinău, l-a convocat pe Farit Muhametșîn, ambasadorul Rusiei în Republica Molotov, și l-a avertizat că autoritățile maldavane nu agreează organizarea unilaterală a unui asemenea eveniment. Mai ales că, pentru românii de peste Prut, este o mare umilință înfrângerea din anul 1992 în fața  Rusiei. Mircea Snegur a acceptat atunci toate condițiile puse de Boris Elțin și de Igor Smirnov, dar nimeni de la Chișinău nu a denunțat acel acord de armistițiu jenant pentru respublică. „Cine să-mi interzică ce mie ACOLO?”, a ripostat Rogozin pe Facebook, că așa se poartă: politicienii își aruncă fustele-n cap pe internet, să vadă poporul vitejia lor. A anunțat că vine cu un avion militar, după care a negat că a scris el așa ceva. Și a venit cu un avion de linie S7 al companiei Globus, în care se aflau 165 de pasageri. Majoritatea erau basarabeni care mergeau pe ruta lor obișnuită Moscova-Chișinău. Spre surpriza lor, au aflat în aer că zboară spre Minsk, de-acolo pe deasupra Poloniei, a Slovaciei și apoi a Ungariei. Deasupra Slovaciei, au aflat că avionului nu i se permite să treacă peste România fiindcă la bord se află un om sancționat de Uniunea Europeană: Rogozin. Aviatorul a cerut Ungariei să-i permită aterizarea la Budapesta, dar nu i s-a permis. Ivan Turbincă este moțocos, el nu permite să i se spună adevărul. De nevoie, s-a întors la Minsk și de acolo a plecat la Moscova cu altă cursă. Pasagerii au ajuns speriați la Chișinău, după 12 ore de întârziere. Erau niște ființe inferioare pentru Rogozin, care nu grăiesc „pa celaveceski” (adică omenește), deci nu se puteau supăra. S-a supărat în schimb tot Rogozin. A dat un interviu la televiziunea „Rassiia 24”, unde a spus că moldovenii sunt țigani. „Niște țigani. A venit o delegație guvernamentală de la Chișinău la noi. Se țigăneau în tot felul, cerșeau tot felul de fleacuri pentru ei”, spunea Rogozin. În schimb, România „este o marionetă a Americii. Așteptați voi, ciubotelor, și o să vedeți răspunsul meu…” A doua zi, Ivan Turbincă a șters toate injuriile de pe Facebook și a acuzat România că a pus în pericol viața pasagerilor.
Conform limbajului juridic din domeniu, cel care deturnează un avion cu pasageri de la ruta lui cunoscută public se numește într-un singur fel: terorist. Nu există alt termen, chiar dacă huliganul poate să fie bolnav psihic. Aici nu este cazul fiindcă Dmitrii Rogozin este reprezentantul special al președintelui Vladimir Putin pentru Transnistria și el a promis că va respecta suveranitatea Republicii Moldova. Așa că toți pasagerii se pot constitui parte vătămată și pot cere despăgubiri statului rus pentru deturnarea avionului.
Presa și politicienii ruși susțin că România este vinovată „fiindcă nu a permis survolarea teritoriul ei pentru avionul de pasageri pe ruta Moscova-Chișinău”. Dacă acel avion chiar mergea la Chișinău, ce căuta pe deasupra României? Rusia nu poate să recunoască totuși că Ucraina nu i-a permis survolul lui Rogozin, că la fel a procedat și Republica Moldova.
Orgoliul cosmic al lui Ivan Turbincă îl face să intre în conflict până și cu Dumnezeu, numai să nu accepte adevărul. Când se va vindeca de această boală organică, Rusia va fi pregătită pentru relații moderne, democratice cu țările din jur. Inclusiv cu România. Însă, până atunci, mai este mult și Putin preferă să folosească un grobian care face praf prestigiul Moscovei în lume.

                                                      Viorel Patrichi


























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu